ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 196/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 8 din data de 10 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 11549/95/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.P. după cum urmează: - 2 ani și 4 luni (doi ani și patru luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani ce s-a dispus să fie executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani și 4 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșește o nouă infracțiune. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 348 C. proc.

pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, respectiv refacerea evidenței contabile a SC F.F. SRL Bumbești-Jiu cu privire la 192 avize de însoțire primară material lemnos. În baza art. 14 lit. b), art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata, în solidar cu partea responsabilă civilmente B.I. IPURL administrator judiciar al SC F.F. SRL, a sumei de 48.033 RON cu dobânda și penalitățile aferente până la data plății efective către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 343 C. proc. pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 237/P/2011 din 26 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj până la concurența sumei de 48.033 RON cu dobânzile aferente asupra imobilului aparținând inculpatului M.P., situat în Târgu Jiu, jud. Gorj.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a dispus ca o copie a dispozitivului să fie înaintată la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul Gorj. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 237/P/2011 din 23 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M.P., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut, în esență, ca stare de fapt în actul de sesizare că începând cu data de 02 aprilie 2009, F.C. l-a împuternicit și oficial pe inculpatul M.P. să administreze societatea prin procura de administrare autentificată la B.N.P. "A.A.M." înregistrată sub nr. 1621, iar D.G.F.P. Gorj a stabilit că în urma activităților comerciale desfășurate în cadrul SC F.F. SRL Bumbești-Jiu, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 48.033 RON, din care 36.525 RON TVA și 11.508 RON impozit pe profit, la care au fost calculate majorări de întârziere până la suma de 62.454 RON, deoarece în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011 nu s-au evidențiat în contabilitatea societății toate operațiunile comerciale efectuate, neînregistrându-se astfel toate veniturile obținute.

Din probele administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de control nr. 3446 din 29 aprilie 2011 al D.G.F.P. Gorj și anexele aferente; procesul-verbal de constatare nr. 800512/GJ din 8 martie 2011 al Gărzii Financiare, secția Gorj, și anexele aferente; raportul de expertiză contabilă și suplimentul la raportul de expertiză contabilă; note explicative; avize de însoțire a mărfii; centralizator vânzări pe conturi; registrul jurnal de încasări și plăți; situația datoriilor restante, situația avizelor neidentificate și neînregistrate în evidența contabilă; procură de administrare autentificată sub nr. 1621 din 2 aprilie 2009 la BNP "A.A.M."; declarații martori; declarații inculpat, prima instanță a reținut în fapt următoarele: SC F.F.

SRL Bumbești-Jiu a fost înființată în anul 2002 și are ca principal obiect de activitate "tăierea și rindeluirea lemnului". De la înființare aceasta a avut ca administrator pe învinuita F.C., dar de activitățile din cadrul societății s-a ocupat în fapt doar inculpatul M.P., după cum rezultă din declarațiile celor doi învinuiți. Începând cu data de 02 aprilie 2009, învinuita F.C. l-a împuternicit și oficial pe inculpatul M.P. să administreze societatea prin procura de administrare autentificată la B.N.P. "A.A.M." înregistrată sub nr. 1621. În perioada 15 februarie - 18 martie 2011, reprezentanți din cadrul Gărzii Financiare, secția Gorj, au efectuat o verificare la SC F.F. SRL Bumbești-Jiu, încheind în acest sens procesul-verbal de constatare nr. 800512 din 8 martie 2011. Ulterior, ca urmare a aspectelor constatate de către reprezentanții Gărzii Financiare în perioada 19 - 27 aprilie 2011, reprezentanții din cadrul D.G.F.P.

Gorj au efectuat o inspecție fiscală la SC F.F. SRL Bumbești-Jiu, privind modul de calculare, evidențiere și virare a obligațiilor datorate la bugetul general consolidat al statului pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011 întocmind în acest sens procesul-verbal înregistrat sub nr. 3446 din 29 aprilie 2011. D.G.F.P. Gorj a stabilit că în urma activităților comerciale desfășurate în cadrul SC F.F. SRL Bumbești-Jiu, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 48.033 RON, din care 36.525 RON TVA și 11.508 RON impozit pe profit la care au fost calculate majorări de întârziere până la suma de 62.454 RON, deoarece în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011 nu s-au evidențiat în contabilitatea societății toate operațiunile comerciale efectuate, neînregistrându-se astfel toate veniturile obținute.

În cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză contabilă din care rezultă că SC F.F. SRL Bumbești-Jiu a vândut material lemnos conform unui număr de 192 avize de însoțire primară ce au fost emise de către societate către diferiți beneficiari, avize pentru care nu au fost emise facturi fiscale și care nu au fost înregistrate în evidența contabilă a SC F.F. SRL Bumbești-Jiu, încălcând prevederile legale în materie. Prima instanță a reținut că din vânzarea acestui material lemnos SC F.F. SRL Bumbești-Jiu a obținut venituri în sumă de 111.412 RON, ce nu au fost înregistrate în evidențele contabile, iar ca urmare acestui fapt s-a creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 23.242 RON, din care 23.131 RON reprezintă TVA și 111 RON impozit pe profit.

Expertiza contabilă a stabilit un prejudiciu mai mic decât cel reținut de către reprezentanții D.G.F.P. Gorj, deoarece la 44 avize de însoțire primară pentru care nu au fost emise facturi fiscale, expertul contabil nu a reținut niciun prejudiciu, motivând că pe acestea este menționat "lemne foc fag", iar între paranteze specificația "rumeguș sau deșeuri" și pentru faptul că nu a găsit niciun preț al acestor deșeuri s-a aflat în imposibilitate de a estima contravaloarea acestora. S-a reținut de către prima instanță că acest punct de vedere nu poate fi primit, întrucât dacă s-ar lua în considerare acest aspect ar rezulta că SC F.F. SRL Bumbești-Jiu a înstrăinat bunuri (rumeguș și deșeuri), gratis fără a încasa vreo sumă de bani, ceea ce este puțin probabil, deoarece nu există vreo societate comercială care să vândă bunuri fără să pretindă vreo sumă de bani pe acestea.

Pe de altă parte, în cursul cercetării judecătorești nu a reieșit că inculpatul ar fi dat aceste deșeuri gratuit, acesta evocând faptul că nu cunoaște persoanele cărora le-ar fi dat aceste deșeuri. Totodată, pentru un număr de 99 avize de însoțire material lemnos, care nu au fost prezentate și identificate de către reprezentanții D.G.F.P. Gorj, nefăcându-se în vreun fel dovada publicării anunțului referitor la pierdea sau furtul acestora, expertul contabil nu a stabilit niciun prejudiciu, motivând că nu a identificat niciun element care să fie mai apropiat situației de fapt fiscale, neavând nicio certitudine că aceste avize au fost folosite și negăsind niciun înscris referitor la cantitate sau referitor la vreun beneficiar aflându-se astfel în imposibilitatea de a estima contravaloarea celor 99 avize de însoțire primară.

Nici acest punct de vedere al expertului, s-a reținut că nu poate fi primit, deoarece așa cum se menționează și în obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă formulate de către D.G.F.P. Gorj în cazul neidentificării unor astfel de avize de însoțire primară material lemnos se procedează la estimarea bazei de impunere. În acest sens sunt și prevederile art. 67 din O.U.G. nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală republicat, conform cărora "Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere acesta trebuie să o estimeze". În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare, iar aceasta constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

În consecință, prima instanță a reținut că prejudiciul cauzat bugetului consolidat este în sumă de 48.033 RON, din care 35.525 RON reprezintă T.V.A. și 11.508 RON impozit pe profit. Referitor la apărarea inculpatului, potrivit căreia a săvârșit doar o parte din actele materiale, întrucât la data de 12 martie 2010 i-a fost revocată procura de administrare dată de către F.C. la data de 02 aprilie 2009, a reținut că nu poate fi primită din următoarele considerente: Din toate actele întocmite s-a reținut că inculpatul a fost cel care a reprezentat societatea în mod efectiv și după 12 martie 2010, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale efectuate de la Direcția Silvică iar pe toate actele și pe facturi se află CNP-ul inculpatului.

Totodată, instanța mai reține că inculpatul a dat o declarație în care arată că acesta s-a ocupat de administrarea societății SC F.F. SRL până în martie 2011. Pe de altă parte, tot inculpatul a fost sancționat de Garda de Mediu contravențional, în calitate de reprezentant al societății. Avizele de însoțire a mărfii au fost întocmite și semnate de inculpat, iar atunci când acesta nu le-a întocmit, de întocmirea acestora s-au ocupat angajații săi, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.I. și S.G., la indicațiile acestuia. În același context, instanța mai reține că, potrivit contractului individual de muncă, inculpatul avea calitatea de director în această firmă. Toate aceste argumente sedimentează instanței convingerea că inculpatul, pentru perioada când nu a avut procură de administrare, a fost administrator de fapt al acestei societăți.

Chiar dacă concubina sa ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală ca autor, pentru această perioadă e evident că inculpatul a fost complicele acesteia. S-a apreciat că nu este lipsit de relevanță nici faptul că în declarațiile date în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut integral faptele reținute în sarcina sa, recunoscând că a citit și a semnat aceste declarații fără a fi constrâns. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.P. care în calitate de împuternicit și administrator al SC F.F.

SRL Bumbești-Jiu, în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale nu a evidențiat în contabilitatea societății toate operațiunile comerciale efectuate în scopul de a se sustrage de la plata sumei de 48.033 RON, din care 36.525 RON reprezintă TVA și 11.508 RON impozit pe profit întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, dar și persoana inculpatului.

Referitor la gradul de pericol social al faptei, prima instanță a reținut că acesta este relativ ridicat, dată fiind modalitatea de săvârșire a acesteia, respectiv forma continuată, cuantumul prejudiciului, precum și trendul crescut al acestor infracțiuni. Prima instanță a avut în vedere și atitudinea postfactuală a inculpatului, nerecunoscând toate actele materiale în fața instanței de judecată, încercând în permanență să inducă o altă stare de fapt și să arunce responsabilitatea asupra altor persoane, cum ar fi F.C. Din fișa de cazier judiciar s-a reținut că acesta nu este la primul contact cu legea penală. Față de cele expuse s-a reținut că semnificația conținutului circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

în prezenta cauză nu își au aplicabilitatea. De asemenea, în cauză nu au fost reținute dispozițiile art. 74 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul nu a recuperat prejudiciul, așa încât prima instanță a apreciat că scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse numai prin stabilirea unei pedepse privative de libertate. Având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 prima instanță potrivit art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani ce s-a dispus să fie executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

Aplicarea numai a acestei pedepse complementare s-a apreciat că respectă principiul proporționalității, neimpunându-se și interzicerea altor drepturi după executarea pedepsei principale având în vedere infracțiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost condamnat și faptul că inculpatul este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei s-a reținut că principala funcție a pedepsei este aceea de reeducare și îndreptare a infractorului care trebuie să ducă la formarea acestuia ca om cu stăpânire de sine, cetățean capabil să îmbine interesul personal cu cel public, pe viitor să nu mai comită infracțiuni din convingere și din respect față de lege, iar de nu de teama pedepsei.

Iar în cauză îndreptarea și reeducarea este asigurată prin însăși pronunțarea condamnării care exprimă oprobiul societății, produce o suferință morală infractorului și un simț al răspunderii pentru faptele sale în viitor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. Gorj și inculpatul M.P. Prin motivele de apel formulate în scris inculpatul a criticat latura penală și civilă a hotărârii. În ceea ce privește latura penală a invocat faptul că la instanța de fond i s-a încălcat dreptul la apărare efectivă prin aceea că a fost asistat succesiv de trei avocați din oficiu care nu l-au conciliat cu privire la dreptul pe care îl avea de a solicita aplicarea art. 320 C. proc.

pen. iar, ultimul dintre avocați a pus concluzii pe fond fără să fi participat la vreun act de cercetare judecătorească. Cât privește fondul cauzei a susținut în esență că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei grave erori a calității sale de administrator al SC F.F. SRL Bumbești-Jiu. În acest sens a arătat că nu poate fi reținută calitatea sa de administrator în temeiul procurii autentice deoarece aceasta nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului, faptul că toate prerogativele calității de administrator au fost păstrate de F.C. rezultând și din implicarea permanentă a acesteia în activitatea curentă a societății, cel puțin până în aprilie 2010, cât timp a ținut legătura cu contabila T.S., din măsurile pe care le-a luat împotriva sa respectiv revocarea procurii prin declarația autentificată din 12 martie 2010 și încetarea contractului de muncă la 05 iulie 2010. În același sens a invocat și declarațiile date în cauză de F.C.

care a confirmat faptul că și-a păstrat prerogativele de administrator. În ceea ce privește calitatea de administrator de fapt a arătat că nu poate fi reținută deoarece împuternicirea pe care a primit-o era limitată la sfera atribuțiilor care privesc procesul de producție al firmei, atribuțiile decizionale fiind păstrate de F.C. Tot cu privire la fondul cauzei a contestat includerea în conținutul constitutiv al infracțiunii a omisiunii de înregistrare a unui număr de 99 de avize de însoțire a mărfii, motivat de faptul că, în perioada în care se consideră că au dispărut aceste avize nu era nici împuternicitul societății, nici angajatul ei. Referitor la estimarea veniturilor aferente acestor avize a arătat că a fost realizată de organul fiscal cu încălcarea art. 67 C. proc.

pen., motiv pentru care, în mod corect nu au fost avute în vedere cu ocazia întocmirii raportului de expertiză. Într-o teză subsidiară a solicitat reducerea pedepsei principale, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. - faptul că a avut o poziție sinceră și cooperantă, de recunoaștere a faptelor pe care le-a considerat imputabile - și înlăturarea pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece nu a avut și nu a exercitat prerogative de administrator al societății comerciale. În ceea ce privește latura civilă a arătat că motivarea hotărârii este contradictorie sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii și a solicitat să se țină cont de prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză.

Apelanta parte civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj prin motivele de apel formulate în scris a arătat că instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale referitoare la citarea statului român care, potrivit art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 modificată și completată prin H.G. nr. 968/2009 este reprezentat de A.N.A.F. și se citează la sediul din București. Pe fondul cauzei a criticat modalitatea de soluționare a laturii civile susținând că prima instanță în mod greșit nu a dispus obligarea la plata întregii sume ce a format obiectul constituirii de parte civilă respectiv suma de 62.454 RON care a fost stabilită printr-un titlu de creanță ce nu a fost anulat.

Prin Decizia penală nr. 242 din 2 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul M.P. împotriva Sentinței penale nr. 8 din data de 10 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1154/95/2012 și reduse despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 28.334 RON, cu penalitățile și dobânzile specifice fiecărei obligații fiscale, conform Codului de procedură fiscală, până la data plății efective. A fost respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă Statul Român -A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că, în ce privește apelul declarat de inculpatul M.P., motivul ce vizează desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a faptului că nu a beneficiat de o apărare efectivă este nefondat.

Se reține în acest sens că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. sentința primei instanțe se desființează și se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. între care și nesocotirea dispozițiilor privind asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii. În cauză nu se poate reține incidența acestui caz de nulitate deoarece, din examinarea dosarului primei instanțe, se constată că prima instanță a respectat dispozițiile procedurale și, în condițiile în care apărarea inculpatului era obligatorie conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen. iar inculpatul nu și-a angajat avocat, a dispus desemnarea unui avocat din oficiu care a asigurat personal sau prin substituire asistența juridică a inculpatului la toate termenele de judecată.

Cât privește prestația avocatului din oficiu se constată că refuzul inculpatului de a opta pentru procedura de judecată simplificată, reglementată de art. 320 C. proc. pen., este urmarea poziției sale procesuale, caracterizată prin aceea că nu recunoaște situația de fapt expusă în actul de sesizare iar referitor la asistența asigurată pentru termenul de judecată când au avut loc dezbaterile în fața instanței de fond, concluziile formulate de avocat D.C., în substituirea avocatului din oficiu O.C. dovedesc cunoașterea actelor și lucrărilor dosarului precum și poziția procesuală adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal. Examinând în continuare apelul declarat de inculpat curtea a constatat că prima instanță a apreciat greșit că actele materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

se raportează inclusiv la cele 143 de avize de însoțire a mărfii de care nu s-a ținut cont în raportul de expertiză contabilă efectuat în faza urmăririi penale. Astfel, în speță, a fost întocmit un raport de expertiză pentru stabilirea prejudiciului, în faza de urmărire penală, din care rezultă că valoarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului de SC F.F. SRL Bumbești-Jiu ca urmare a neînregistrării în evidența contabilă a societății a veniturilor obținute din vânzarea de material lemnos prin avize de însoțire primară, fără a se întocmi și înregistra facturi fiscale, este în cuantum de 28.334 RON.

Diferența față de suma calculată de organele fiscale (48.033 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, fără majorări de întârziere), se datorează faptului că expertul nu a ținut cont cu ocazia stabilirii prejudiciului de un număr total de 143 de avize de însoțire a mărfii, 99 dintre acestea fiind înlăturate motivat conform suplimentului la raportul de expertiză de faptul că nu au fost identificate de organele fiscale, nu se găsesc la dosarul cauzei și nu există certitudinea că au fost sau nu folosite, neexistând niciun înscris referitor la cantitate sau beneficiar pentru a se proceda la estimarea contravalorii iar 44 fiind avize de însoțire în care s-a menționat "rumeguș" sau "deșeuri" pentru care nu se poate estima contravaloarea în lipsa unui preț estimativ al acestui material.

Criticile inculpatului în sensul că în mod greșit prima instanță a avut în vedere cu ocazia reținerii situației de fapt, inclusiv sub aspectul cuantumului prejudiciului și avizele de însoțire a mărfii de care nu s-a ținut cont cu ocazia efectuării expertizei au fost apreciate ca întemeiate pentru următoarele considerente: În urma administrării probei testimoniale în apel a rezultat că cele 44 de avize de însoțire ce nu au fost avute în vedere de expert cu ocazia stabilirii prejudiciului, nu au fost întocmite ca urmare a vânzării de material lemnos. Se reține în acest sens că în cuprinsul acestor avize s-a menționat "rumeguș" sau "deșeuri" iar martorii P.V. și I.A., audiați în apel, au confirmat că au primit de la inculpat deșeuri de lemn pentru care nu au plătit nicio sumă de bani.

Or, în raport de acest material probatoriu nu se poate reține că avizele în cauză fac dovada desfășurării unor activități comerciale generatoare de obligații față de bugetul consolidat al statului Cât privește cele 99 de avize de însoțire care nu s-au găsit simplul fapt că nu au fost declarate pierdute poate într-adevăr să constituie un indiciu că au fost folosite cu ocazia comercializării materialului lemnos dar care, în lipsa administrării altor probe nu se poate converti în certitudine pentru fi reținute în conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de evaziune fiscală. Nu sunt însă fondate criticile formulate de inculpat cu privire la lipsa calității de subiect activ pentru unele din actele materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată, susținute în raport de faptul că procura de administrare nu ar fi fost înregistrată în Registrul Comerțului iar începând cu data de 12 martie 2010 ar fi fost revocată.

Se reține că subiect activ al acesteia nu este numai administratorul de drept ci și administratorul de fapt, respectiv orice persoană care acționează în numele sau în interesul contribuabilului, ori în realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind așadar lipsit de importanță aspectul înregistrării procurii la registrul comerțului, relevantă sub aspectul responsabilității penale a inculpatului fiind activitatea efectiv desfășurată de acesta. Or, în cauză, pentru argumentele expuse de instanța de fond pe care și le însușește și curtea (motiv pentru care nu vor mai fi reluate) se constată că apelantul inculpat s-a ocupat efectiv de administrarea societății SC F.F.

SRL până în luna martie a anului 2011. În ceea ce privește pedeapsa principală aplicată inculpatului curtea a constatat că, deși o parte dintre actele materiale avute în vedere de prima instanță au fost înlăturate în apel, individualizarea acesteia este în concordanță cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. reflectând în mod corespunzător gravitatea faptei, condițiile în care a fost comisă și urmările cauzate (perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională respectiv 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011, cu consecința cauzării unui prejudiciu relativ mare bugetului de stat) dar și pericolul social al persoanei inculpatului față de datele care-l caracterizează, inclusiv atitudinea negativă manifestată pe parcursul procesului penal prin contestarea activității pe care a desfășurat-o de fapt în cadrul SC F.F.

SRL și conduita contrară normelor în vigoare aspect dedus din aceea că, potrivit mențiunilor existente în cazierul judiciar, anterior în trei rânduri i s-a aplicat amendă administrativă în dosare în care a fost cercetat pentru infracțiuni diverse - amenințare, prev. de art. 193 C. pen., încăierare, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 C. pen. uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. Reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. nu se justifică atâta timp cât inculpatul contestă inclusiv prin motivele de apel faptul că s-a ocupat de administrarea SC F.F. SRL pe perioada reținută în cauză ca fiind aceea în care s-a desfășurat activitatea infracțională.

A fost apreciată ca nefondată și critica privind individualizarea pedepsei complementare, prima instanță dispunând în mod corect interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. atâta timp cât inculpatul a comis infracțiunea cu ocazia exercitării atribuțiilor de administrator al unei societăți comerciale. Cât privește soluționarea laturii civile curtea a constatat că apelul inculpatului este întemeiat întrucât, în situația de fapt reținută în apel, cuantumul prejudiciului cauzat de acesta bugetului consolidat al statului este de numai 28.334 RON, calculat conform raportului de expertiză efectuat în faza urmăririi penale, fără a se ține seama de cele 143 de avize de însoțire pentru care nu s-a putut reține că fac dovada desfășurării unor activități comerciale de vânzare material lemnos generatoare de obligații către bugetul consolidat al statului.

Referitor la apelul părții civile prima instanță a arătat că la suma reținută ca și prejudiciu efectiv, se vor calcula penalități și dobânzi specifice fiecărei obligații fiscale, până la data achitării lor integrale, calculate conform Codului de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare situație față de care, criticile formulate de partea civilă sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile sunt nefondate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., criticând decizia instanței de apel de reducere a despăgubirilor civile la suma de 28.334 RON. Recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată că recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. este nefondat. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la 2 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Se constată că dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din legea anterior menționată - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial prin amendarea cazurilor de casare, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept. Cu privire la criticile invocate de recurenta parte civilă referitoare la greșita soluționare a laturii civile de către instanța de apel Înalta Curte reține că reducerea cuantumului prejudiciului de către instanța de prim control judiciar este rezultatul analizării situației de fapt reținute de instanța de fond și reaprecierii acesteia.

Astfel, instanța de apel a apreciat întemeiate criticile inculpatului în sensul că în mod greșit tribunalul a avut în vedere cu ocazia reținerii situației de fapt, inclusiv sub aspectul cuantumului prejudiciului și avizele de însoțire a mărfii de care nu s-a ținut cont cu ocazia efectuării expertizei. În urma administrării probei testimoniale în apel a rezultat că cele 44 de avize de însoțire ce nu au fost avute în vedere de expert cu ocazia stabilirii prejudiciului, nu au fost întocmite ca urmare a vânzării de material lemnos. S-a reținut în acest sens că în cuprinsul acestor avize s-a menționat "rumeguș" sau "deșeuri" iar martorii P.V. și I.A., audiați în apel, au confirmat că au primit de la inculpat deșeuri de lemn pentru care nu au plătit nicio sumă de bani.

Or, în raport de acest material probatoriu Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reține că avizele în cauză fac dovada desfășurării unor activități comerciale generatoare de obligații față de bugetul consolidat al statului. Referitor la cele 99 de avize de însoțire care nu s-au găsit, instanța a apreciat că simplul fapt că nu au fost declarate pierdute poate într-adevăr să constituie un indiciu că au fost folosite cu ocazia comercializării materialului lemnos dar care, în lipsa administrării altor probe nu se poate converti în certitudine pentru fi reținute în conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de evaziune fiscală. Ceea ce se solicită de partea civilă este reevaluarea situației de fapt anterior prezentată și care a avut consecințe asupra soluționării acțiunii civile.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi cenzurată de instanța de recurs din perspectiva niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român prin A.N.A.F. împotriva deciziei penale atacate. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 242 din 2 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.P. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV