ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2670/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2670/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală

nr. 58 din 22 martie 2013 pronunțată

de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 7296/104/2012 s-au dispus

următoarele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.

(2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2)

C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și a art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen.

rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost

condamnat inculpatul N.A.I., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art.65 alin. (1), (2) și (3) C.

pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii a

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a(de a alege), lit.

b) (de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c)

(de a ocupa funcția de administrator de

societăți comerciale) C. pen. pe durată de 4

ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și a art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art.

65 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-e)

C. pen., prevăzută de lege pentru această din urmă infracțiune.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art.

34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare alături de pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera

a teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata de 4 ani.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a

dedus din durata pedepsei principale timpul reținerii și arestării preventive

cu începere din data de 7 noiembrie 2012.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a fost menținută măsura preventivă a arestării inculpatului.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

A fost obligat

inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.O. SRL prin

lichidator judiciar I.G.F.E.C.I.P.U.R.L. la plata sumei de 952.261

lei, din care 219.482 lei impozit pe

profit și 732.779 lei T.V.A., cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale

și la plata obligațiilor fiscale accesorii ce includ majorări și penalități de

întârziere calculate asupra despăgubirilor pentru daune materiale începând cu

ziua următoare scadenței până la stingerea debitului, cu titlul de despăgubiri

pentru

daune moratorii și

respectiv sancțiune civilă, către partea civilă M.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Olt.

A fost respinsă,' ca inadmisibilă,

cererea părții civile de obligare la plata de despăgubiri a învinuitului P.I.N.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005

s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului și

părții responsabile civilmente până la concurența sumelor stabilite mai sus cu

titlu de despăgubiri, în vederea reparării prejudiciului produs părții civile.

A fost obligat inculpatul în solidar

cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2.500 de lei către stat cu

titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu avansat Baroului Olt conform delegației emisă

de acesta cu nr. 1402/2012 din 29 noiembrie 2012.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 872/P/2011 din 27

noiembrie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul N.A.I. pentru comiterea

infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și f)

rap. la alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a art. 33 lit. a) C. pen.

În cuprinsul actului de inculpare s-a

reținut că inculpatul, în calitate de administrator al SC N.O. SRL, nu a

declarat la organul fiscal, în mod repetat, la diferite intervale de timp,

veniturile realizate și obligațiile fiscale aferente din perioada 1 iulie 2009

- 31 decembrie 2009, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma de 952.261

lei reprezentând TVA și impozit pe profit cuvenite acestuia.

Totodată, s-a reținut în sarcina

inculpatului că a declarat fictiv sediul social din oraș Drăgănești Olt str.

Colonel Ion Năstase și punctul de lucru Brebeni jud. Olt, deși în aceste

locații nu s-a desfășurat niciun fel de activitate și că nu a dat curs

invitațiilor de a se prezenta la verificare cu evidența primară și contabilă la

aceste adrese.

La termenul de judecată din 5 martie

2013 prima instanță a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin

rechizitoriu, în cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) rap. și alin. (2) din

Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu argumentarea

că, în raport de conținutul lor constitutiv, cele două fapte penale sesizate

prin rechizitoriu de procuror sunt distincte, aceasta fiind, de altfel,

intenția exprimată prin acest act procesual atâta timp cât s-a făcut trimitere

la o pluralitate de fapte penale de evaziune fiscală sub forma concursului real

(prin folosirea în dispozitiv a pluralului „infracțiuni

”

dar și prin referirea la prevederile art. 33 lit. a) C. pen.).

În raport de poziția procesuală a

inculpatului care, la termenele din 11 februarie 2013 și 5 martie 2013, a

declarat că recunoaște faptele descrise în rechizitoriu în încadrarea juridică

stabilită de instanță și că dorește să se judece pe baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Ca urmare, pe baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale, dar și pe baza probei cu înscrisuri în

circumstanțiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Firma SC N.O. SRL, care avea ca obiect

principal de activitate comerțul cu produse petroliere accizabile provenite din

achiziții intracomunitare efectuate din Bulgaria, a fost administrată de la

înființare și până la data de 12 august 2009 de inculpatul N.A.I., iar de la

data de 12 august 2009, de P.I.N., însă, în fapt, administrarea firmei a

revenit tot inculpatului.

Urmare sesizării emisă de Garda

Financiara - Secția Olt, organele fiscale aparținând Serviciului de Inspecție

Fiscală au procedat, în perioada 01-05 aprilie 2011 si ulterior în 18-20 octombrie

2011, la efectuarea unor verificări la SC N.O. SRL

privind achizițiile si serviciile) intracomunitare cu produse

petroliere accizabile, precum

și la efectuarea unor controale

încrucișate la partenerii care au declarat prin declarația

394, achiziții de bunuri si servicii de la SC

N.O. SRL Drăgănești Olt. În urma

controlului s-a constatat faptul că la

sediul social declarat, situat în orașul Drăgănești-Olt, str. Colonel Ion Năstase,

jud. Olt, precum și la punctul de

lucru din

corn. Brebeni, jud. Olt nu se desfășura niciun fel de activitate și, de

asemenea, că în locurile menționate mai sus nu a fost găsit nici un

reprezentant legal al societății.

Ca urmare, s-a mai reținut că organele

fiscale au procedat la invitarea la sediul instituției a numitului P.I.N., în

calitate de administrator al firmei, cu toate documentele de evidenta primară

și contabilă, invitație ce a fost trimisă atât la sediul firmei, cât și la

domiciliul acestuia, iar primirea acesteia a fost confirmată de către soția

administratorului.

In pofida

demersurilor efectuate, P.I.N. nu a dat curs invitației oficiale si nu s-a

prezentat la sediul D.G.F.P. Olt cu documentele solicitate, astfel ca

verificările s-

au

efectuat pe baza documentelor si informațiilor din procesul-verbal de

constatare încheiat de comisarii Gărzii Financiare Olt din 24 noiembrie 2009, a

declarațiilor informative cod 394 si a informațiilor primite prin sistemul V. referitoare

la

achizițiile si livrările intracomunitare

depuse pentru anul 2009, precum și a controalelor

încrucișate efectuate

la partenerii care au declarat prin declarația 394 achiziții de bunuri și

servicii de la SC N.O. SRL Drăgănești Olt.

S-a mai reținut că P.I.N. a preluat SC

N.O. SRL prin intermediul martorului C.S. contra unei sume de bani, fără a

desfășura însă vreo activitate în numele firmei și fără să cunoască unde se

află sediul sau punctul de lucru, neavând nici specimen de semnătura în vreo

banca, motiv pentru care față de acesta s-a dispus o soluție de scoatere de sub

urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

S-a mai reținut că, din informațiile

furnizate de Biroul Județean de Informații

Fiscale

din cadrul D.G.F.P. Olt cu privire la raportul V. s-au constatat neconcordanțe

referitoare

la achizițiile și serviciile intracomunitare efectuate de SC N.O. SRL în statul

membru U.E. Bulgaria. De asemenea, că societatea a efectuat achiziții

intracomunitare in trimestrul III - 2009 de la I.G.

Bulgaria - în

suma totala de 2.061.454 lei și V. Bulgaria - in suma de

127.206 lei, achiziții ce nu au fost declarate la organul fiscal si, totodată,

că aceasta a beneficiat de servicii intracomunitare de la N.N.S. Bulgaria, în

suma de 2.099 lei, de asemenea, nedeclarate.

S-a mai constatat că, pentru perioada

13 mai - 30 iunie 2009, SC N.O. SRL

Drăgănești-Olt

si-a înregistrat și declarat obligațiile de plată la bugetul de stat însă,

începând

cu luna iulie 2009, această societate nu a mai depus la organul fiscal

teritorial nicio declarație cu privire la impozitele si taxele datorate, fapt

pentru care a fost declarata inactivă începând cu data de 30 mai 2011;

totodată, că SC N.O. SRL Drăgănești-Olt s-a aprovizionat, în perioada 21 mai 2009-30

iulie 2009 cu cantitatea de 1.577.860 kg combustibil greu de la I.G. Bulgaria,

în baza unui număr de 63 facturi în suma totala de 897.181,50 euro, respectiv

3.831.933,13 lei, potrivit notelor de intrare-recepție.

A mai reieșit din probele administrate

în cauză că, în luna iulie 2009, serviciile de transport ale combustibilului

aprovizionat de la I.G. s-au efectuat cu firma V. Bulgaria prin ordin

telefonic, plățile fiind efectuate cu numerar. în aceeași lună, SC N.O. SRL a

realizat vânzări de combustibil greu în sumă totală de 3.200.617,23 lei din

care venituri în sumă de 2.689.594,30 lei si TVA colectat în suma de 511.022,92

lei, sume pe care însă nu le-a declarat la organul fiscal și s-a sustras în

acest fel de la plata către bugetul de stat a sumei totala de 552.332 lei

reprezentând impozit pe profit estimat ca sustras în sumă de 41.309 lei si TVA

de plata în sumă de 511.023 lei.

De asemenea, în trimestrul III 2009,

firma a realizat vânzări în suma totală de 18.649 lei către SC G. SRL Găneasa

și SC A.G. SRL Piatra Olt, din care venituri în sumă de 15.671 lei si TVA

colectată în sumă de 2.977,61 lei, sume pe care nu le-a declarat la organul

fiscal și s-a sustras în acest fel de la plata către bugetul de stat cu suma

totală de 5.485 lei, din care 2.507 lei impozit pe profit estimat și 2978 TVA

de plată.

Totodată, cu privire la

aprovizionările și vânzările de combustibil greu s-a reținut că SC N.O. SRL a

rămas cu un stoc de marfă în cantitate de 14.585 kg (17.152 litri), iar din

documentele puse la dispoziție de către Garda Financiara Olt s-a constatat că

au fost efectuate o serie de retururi de marfă de la firmele SC A. SRL Balș, SC

R.M. SRL Slatina si SC S.M. SRL Brebeni, în cantitate totala de 101.075 kg

(118.908 litri) combustibil.

De aceea, la finele anului 2009, s-a

constatat că societatea ar fi trebuit sa aibă în stoc combustibil în cantitate

totală de 136.060 litri, însă atât la sediul firmei cat și la punctul de lucru

din Brebeni nu s-au găsit aceste cantități, drept pentru care s-a tras

concluzia că marfa în cauză a fost comercializată fără documente legale, dar și

că, prin neînregistrarea acestor operațiuni, SC N.O. SRL s-a sustras de la

plata către bugetul de stat cu suma totală de 104.766 lei din care 47.893 lei

impozit pe profit și 56.873 lei TVA de plată.

De asemenea, în perioada mai - iunie

2009, societatea a înregistrat un număr de 4 facturi fiscale de aprovizionare

cu șnur teflonat în valoare totală de 1.543.201 lei de la SC P.S. SRL, iar

conform documentației contabile, aceste mărfuri nu s-au livrat mai departe

către beneficiari. Se mai constată că produsul șnur teflonat nu a fost găsit în

stoc, nici la sediul social și nici la punctul de lucru menționat și că

întreaga cantitate a fost vândută fără documente legale și fără ca veniturile

și TVA din aceste tranzacții să fie înregistrate in evidenta contabila a

firmei, iar în acest fel că societatea s-a sustras de la plata către bugetul de

stat cu suma de 487.652 lei, reprezentând impozit pe profit de 2.927 lei și

T.V.A. de plata de 264.725 lei.

Cu privire la inculpat s-a constatat

că, deși este certă participarea sa pe deplin conștientă în scopul de a comite

actele materiale și infracțiunile de evaziune fiscală, totuși trebuie reținut

că rolul său era acela de a acoperi și a suporta consecințele, inclusiv penale,

ale activității ilicite ale altor persoane, precum C.M., care au rulat prin

intermediul firmei inculpatului capitalul necesar unor astfel de operațiuni de

anvergură mare. Pe de altă parte, s-a constatat că scopul operațiunii de

cesionare către P.I.N. a patrimoniului firmei SC N.O. SRL, precedată de plata

unei sume de bani de 300 de lei către acesta, a fost acela de a transfera la

rândul său răspunderea penală pentru activitatea ilicită susmenționată asupra

acestei persoane. In plus, trebuie reținut ca scop al activității ilicite a

inculpatului acela de a prejudicia bugetul statului cu drepturile fiscale cuvenite

atât în folosul său, dar mai ales în folosul persoanelor care rulau capital de

valoare mare prin intermediul firmei inculpatului, iar ca mobil sau cauză a

acesteia, acela de satisfacere pe căi ilicite a unor nevoi materiale de

întreținere a sa și a familiei.

Ca probe în acest sens au fost

reținute declarațiile de recunoaștere de către

inculpat a comiterii faptelor penale menționate, care se coroborează,

cu referire la prima

infracțiune, cu constatările din procesele-verbale

din 20 octombrie 2009 emis de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Craiova - Serviciul Antifraudă Vamală și Fiscală în care, cu privire la

firma SC A. SRL, se consemnează că

deși

firma SC N.O. SRL i-a emis factura din 11 iunie 2009 pentru cantitatea de

29.033 litri combustibil lichid greu cu o valoare de 77.735,85 lei pe care a

achitat-o

cu ordin de plată dat B.R.D. - Suc. Militari București, totuși, datorită

neprimirii efective și nerecepționării produsului, a procedat la stornarea în

luna iulie 2009 din evidența contabilă a înregistrării operațiunii de achiziție

din contul furnizori (cont nr.

401) și

înregistrarea corespunzătoare în contul furnizori-debitori (cont nr. 409) și

apoi la întocmirea unei facturi de retur pentru cantitatea menționată cu

indicarea la rubrica date

privind expediția a numelui inculpatului și din

22 septembrie 2009 al aceleiași autorități fiscale în care, cu privire la firma

SC P. SRL, se arată că s-a aprovizionat de la firma SC N.O. SRL în mod repetat

de un număr de 10 ori cu emiterea de facturi de către furnizor în cursul

lunilor mai-iulie 2009, la diferite intervale de timp, de la câteva zile până

la câteva săptămâni, cu cantități în jurul a 28.000 până la 30.000 de litri de

combustibil greu, dar și că aceiași firmă s-a

aprovizionat cu cantitatea de 35.000 de litri

de același fel de

combustibil de la furnizorul SC Y.I. SRL care, la rândul său, s-

a aprovizionat de la firma SC N.O. SRL, elemente

probatorii prin care se dovedesc

actele

materiale de comercializare prin vânzare de către firma administrată de

inculpat a

acestui produs.

De asemenea, s-a reținut că mijloacele

de probă anterior menționate se coroborează și cu constatările din raportul de

expertiză contabilă emis de Inspectoratul de Poliție al jud. Olt - Serviciul de

investigare a fraudelor - Compartimentul cercetări

penale, din Dosarul nr. A/3009494/2011, în care se arată că prejudiciul

produs bugetului

statului de către inculpat, în calitate de

administrator al firmei SC N.O. SRL, prin

nedeclararea

tuturor obligațiilor de plată aferente comercializării produselor petroliere și

șnurului teflonat este, pentru perioada 15 mai -12 august 2009, în sumă

de 570.897 lei,

din care impozit pe profit

48.124 lei și TVA colectat 522.773 lei, iar pentru intervalul în

continuare

până în noiembrie 2009, în sumă de 381.364 lei, din care impozit pe profit 171.358

lei și TVA colectat 210.472 lei; în același document se arată că

aprovizionările intracomunitare de produse petroliere s-au făcut de SC N.O. SRL

în condiții legale, pe bază de documente justificative (C.M.R. - uri și

facturi), dar și că au fost înregistrate în evidența contabilă livrările

efectuate în lunile mai și iunie 2009, eu excepția facturii nr. 21 din 30 iunie

2009, în valoare de 77.648 lei, pentru luna iulie 2009 neexistând documente

care să ateste înregistrări în evidența contabilă, respectiv că din extrasele

de cont prezentate reiese că încasările pentru produsele petroliere livrate

s-au efectuat prin contul deschis firmei menționată la Banca Transilvania. Pe

de altă parte, pe baza procesului - verbal întocmit de D.G.F.P. Olt - Serviciul

inspecție fiscală persoane juridice au fost reținute datele referitoare la

volumul achizițiilor intracomunitare de produse petroliere de la I.G. Bulgaria

și V. Bulgaria, respectiv de șnur teflonat de la SC P. SRL din trim. III 2009

menționate mai sus, constatându-se că în raport de aprovizionările și livrările

de combustibil, inclusiv cele returnate trebuia să se regăsească la firmă un

stoc de 136.000 de litri combustibil și cantitatea de șnur teflonat, dar că, în

fapt, aceste cantități nu s-au regăsit și că drept urmare se prezumă că acestea

au fost vândute, prin neevidențierea acestor operațiuni inculpatul

sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale.

Prima instanță

a reținut că aceste probe se coroborează și cu declarațiile numitului P.I.N.

care a arătat că, la solicitarea colegului său de serviciu, martorul C.Ș., a

fost de acord să cesioneze de la inculpat, acesta din urmă în calitate de

cedent, la Oficiul registrului comerțului Olt, la data de

12 septembrie 2009, firma SC N.O. SRL pentru suma

de 300 de lei, pe care a primit-o de la

acest martor înaintea

cesionării-cedării patrimoniului acesteia, dar că, în fapt, nu a desfășurat

vreo activitate în cadrul acesteia, dar și cu ale martorilor C.G.A., U.M. și B.D.M.

care, în calitate de administratori de firme comerciale, au arătat că au intrat

în raporturi comerciale cu inculpatul. Primul martor a declarat că deși a făcut

plata, nu i s-a făcut predarea combustibilului și că inculpatul i-a spus că

menționa pe facturi „combustibil greu

”

spre a evita plata accizelor; cel de al doilea a arătat că a refuzat livrarea

făcută de inculpat cu ajutorul a două cisterne atunci când a observat că pe

facturi era menționat combustibil greu deoarece nu avea licență pentru astfel

de marfa, deși a solicitat și i s-a oferit motorină; cel de al treilea martor a

precizat că a încheiat cu firma inculpatului, la inițiativa numitului C.M. din

comuna Brebeni, jud. Olt, un contract de furnizare de produs petrolier cu nr. 1

din 21 mai 2009, că i s-au făcut livrările de către această persoană, însoțită

uneori de inculpat, dar și că a făcut plata prin bancă, respectiv că a

recunoscut din fotografiile prezentate de organele judiciare pe inculpat, dar

și pe numitul C.C., fratele lui C.M., ca și faptul că numitul C.M. a decedat în

anul 2010.

S-a mai reținut că aceleași aspecte

rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: declarație privind

obligațiile de plată la bugetul de stat ale firmei SC N.O. SRL din care, pentru

anul 2009, rezultă un cuantum de 1.725 lei, cele privind situația activelor

firmei SC N.O. SRL la 1 ianuarie 2009 și 30 iunie 2009, în care la rubrica

stocuri, la prima dată calendaristică, este trecută cifra zero, iar la cea de a

doua, valoarea de 1.643.352 lei, iar ca active circulante suma de 1.762.228 lei

ce atestă aprovizionările

susmenționate,

dar și facturile emise de SC N.O. SRL în calitate de furnizor, prin

care

se dovedesc vânzările de bunuri menționate.

În ceea ce

privește infracțiunea de evaziune fiscală constând în declararea falsă a

sediului social și a punctului de

lucru ale societății au fost reținute ca probe elementele privind invitarea

administratorului P.I.N. și a inculpatului, care administra în realitate firmă,

să prezinte la control evidența contabilă a societății, atestate de adresele

emise în acest sens transmise la sediul firmei și la domiciliul

administratorului, coroborat cu faptul că inculpatul nu a dat curs acestora,

dar și cu constatarea din actul de control fiscal din care a rezultat că în cele

două locații nu se desfășura niciun fel de activitate, așa cum rezultă din

procesul verbal din 1 noiembrie 2011 al D.G.F.P. (fila a II-a).

Referitor la

constatările privind rolul inculpatului în acoperirea activității ilicite a

altor persoane au fost reținute

probele reprezentate de elementele de fapt din declarația martorului B.D.M.

care a arătat modalitatea în care a încheiat și s-a executat contrarul

comercial de furnizare de combustibil, anume la inițiativa numitului C.M. care,

de fapt, făcea livrările, care se coroborează cu prezumția că, dată fiind

situația materială evident precară a inculpatului, rezultând din faptul că nu a

uzat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, dar și vârsta

tânără a acestuia,

trebuie admis că nu avea

capitalul necesar unor astfel de aprovizionări cu combustibil și

șnur

teflonat de valoare mare și că, de fapt, rula activul financiar al altor

persoane. De asemenea, constatările privind scopul operațiunii ce cesionare - cedare

a SC N.O. SRL

din data de 12 august 2009 au

fost apreciate ca fiind susținute prin faptul probat că P.I.N.

nu a

desfășurat niciun fel de activitate în cadrul firmei, dar și că

administrarea acesteia a fost efectuată în

continuare de către inculpat, aspecte care reies

din declarațiile acestora,

dar și din declarațiile martorilor.

Deopotrivă,

constatările privind scopul activității ilicite a inculpatului a fost

apreciat ca fiind probat prin urmarea materială

constând în prejudicierea cu sume mari a bugetului statului, iar mobilul

acesteia - prin situația materială precară a acestuia și prin obligațiile de

întreținere ale unei familii ce include un copil de vârstă mică.

Faptele comise de către inculpat au

fost apreciate ca întrunind elementele

constitutive

ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. art. 9 alin. (1) lit.

b) rap.

și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C.

pen. și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Referitor la

prima infracțiune de evaziune fiscală în formă continuată, sub

aspectul laturii obiective, au fost reținute

actele materiale repetate la diferite intervale de

timp ale

inculpatului, omisive sub aspectul obligației de declarare la organele fiscale

a operațiunilor și a veniturilor realizate, ce reprezintă inacțiunile ce

constituie elementul material al infracțiunii, acte materiale aflate în raport

de la cauză la efect cu urmarea materială constând în prejudicierea bugetului

statului cu drepturile sale fiscale reprezentate cu TVA-ul colectat și

impozitul pe profit. S-a mai constatat că forma agravată a acestei infracțiuni

prin raportarea la alin. (2) al art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.241/2005

este dată de nivelul prejudiciului produs prin faptele ilicite, situat peste

echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro.

Sub aspectul laturii subiective a fost

reținută vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, caracterizată prin

scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale ce este atestată de criteriul

obiectiv, anume conduita inculpatului în condiții de discernământ.

Forma continuată a infracțiunii a fost

reținută cu argumentarea că fiecare din actele materiale constituie faptă care

realizează conținutul infracțiunii de evaziune fiscală și că toate aceste fapte

se află în unitate de rezoluție infracțională deoarece încă de la prima faptă,

dar și pe parcursul celorlalte, inculpatul, datorită modului de desfășurare al

acestora, a acționat pe baza aceleiași hotărâri atâta timp cât a prevăzut

întreaga activitate infracțională și a urmărit-o în condițiile în care se

reține unitatea de persoană a inculpatului ca autor al acestora. In plus,

intervalul de timp dintre actele materiale omisive, care este de la câteva zile

până la câteva săptămâni, potrivit datelor din facturile emise, probează că

sunt corespunzătoare formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală.

Referitor la cea de a doua infracțiune

s-a constatat, sub aspectul laturii obiective că actele materiale ale

inculpatului de a declara fictiv sediul social și punctul de lucru atâta timp

cât s-a constatat de organele fiscale că nu s-a desfășurat nicio activitate la

cele două locații și că nu s-a dat curs invitațiilor trimise de a se prezenta

la verificare cu evidența primară și contabilă la aceste adrese, constituie acțiunea

ce reprezintă elementul material al acestei infracțiuni care se află în raport

de la cauză la efect cu urmarea materială reprezentată de prejudicierea

bugetului statului cu drepturile fiscale menționate anterior. Sub aspectul

laturii subiective a acestei infracțiuni s-a reținut vinovăția inculpatului sub

forma intenției directe, stabilită tot în raport de conduita acestuia în

condiții de discernământ. Totodată, s-a reținut că spre deosebire de prima

infracțiune, cea de a doua este o infracțiune simplă întrucât, sub aspectul

laturii obiective, există o singură acțiune care nu durează în timp și

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii.

Ca urmare în baza art. 345 alin. (1)

și (2) C. proc. pen. prima instanță a rezolvat acțiunea penală prin condamnarea

inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, la individualizarea

pedepselor aplicate fiind reținute criteriile cu caracter general prevăzute de

art. 72 alin. (1) C. pen., dar și cele cu caracter particular ale cauzei,

respectiv modalitatea de comitere a infracțiunilor, scopul și mobilul

activității sale ilicite, dar și lipsa antecedentelor penale ce a fost

apreciată ca denotând o bună conduită anterioară a inculpatului săvârșirii

faptelor și reținută ca și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C.

pen., vârsta tânără și obligațiile familiale ale inculpatului.

În baza art.

65 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera

a teza a II-a (de a alege) lit. b) (de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat) și lit. c) (de a ocupa funcția de administrator de

societăți comerciale) C. pen. pe durată de 4 ani, ținându-se cont de legătura

dată de conținutul infracțiunilor comise de inculpat și amploarea acestora cu

conținutul drepturilor menționate. S-a mai reținut că restul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) C. pen. nu au fost interzise cu titlul de

pedeapsă complementară deoarece nu s-a constatat legătură de conținut între

aceste drepturi și infracțiunile de față.

De asemenea, în baza art. 65 alin.

(1), (2) și (3) C. pen.,ca urmare a reținerii circumstanței atenuante

menționată, a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a)-e C. pen., prevăzută de lege pentru cea de a doua infracțiune de

evaziune fiscală.

În baza art.71 alin. (2) C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. ,

menținându-se argumentele susmenționate cu privire la situația similară privind

pedeapsa complementară.

Sub aspectul laturii civile

a procesului s-a constatat că sunt

întrunite condițiile răspunderii delictuale privind fapta proprie și pentru

fapta altuia prevăzute de art.

998, 999 și

1000 alin. (3) din Codul civil în vigoare la data comiterii faptelor penale.

S-a reținut în acest sens că existența

prejudiciului și a despăgubirilor compensatorii și moratorii solicitate de

partea civilă, precum și a raportului de la efect la cauză al acestora cu

faptele ilicite ale inculpatului, sunt probate prin faptul

recunoașterii nivelului acestora din rechizitoriu

de către inculpat, prin declarația dată la data de 11 februarie 2013, care se

coroborează cu înscrisurile și cu declarațiile martorilor.

În ce privește răspunderea pentru

fapta altuia a firmei parte responsabilă civilmente SC N.O. SRL, s-a reținut că

aceasta operează pe temeiul obligației de garanție a comitentului pentru

prepusul său - inculpatul, pentru încălcarea de către acesta a obligațiilor ce

i-au revenit în calitate de administrator.

S-a mai reținut că, deși firma se afla

în procedura falimentului în Dosarul nr. 4704/104/2011 aflat pe rolul

Tribunalului Olt, în lipsa unei prevederi speciale în Codul

de procedură penală nu vor fi aplicate

dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind

suspendarea

acțiunilor civile având ca obiect drepturile contra societății în faliment.

Totodată, s-a

reținut că a fost clarificată contradicția dintre manifestarea de voință

a A.N.A.F. care, în adresa sa nr. 8349

din 30.01.2013 a arătat că se constituie parte

civilă atât împotriva inculpatului cât și a părții responsabile

civilmente, și cea din adresa

nr. 3687 din 7 februarie 2013 a D.G.F.P.

Olt care arata că se constituie în această calitate doar împotriva

inculpatului, deoarece prin adresa sa din 18 martie 2013 această din urmă

autoritate fiscală a precizat că înțelege să promoveze acțiunea civilă

împotriva amândurora.

De asemenea, s-a constatat că prima adresă a D.G.F.P. Olt nu are

valoare juridică

deoarece

nu a respectat mandatul încredințat de către A.N.A.F. care prevedea exercitarea

acțiunii penale împotriva ambelor părți.

Ca urmare, instanța a stabilit în

sarcina inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente prin

lichidator, obligația de plată a despăgubirilor compensatorii și moratorii, ca

și a penalităților de întârziere calculate conform art. 120

alin. (1) din C. proc. fisc., cu începere din

ziua următoare scadenței până la

stingerea debitului.

Cererea părții civile de obligare la

plata despăgubirilor compensatorii și moratorii, în solidar cu cele două părți,

și a numitului P.I.N., a fost respinsă ca inadmisibilă cu argumentarea că

instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu cu privire la această din urmă

persoană în calitate de inculpat, față de aceasta dispunându-se o soluție de

scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. (fapta nu a fost comisă de acesta), astfel încât nu se poate angaja

răspunderea juridică a acestuia în cadrul procedurilor pendinte.

Totodată, în baza art. 11 din Legea

nr. 241/2005 s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor

inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența sumelor

stabilite cu titlu de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului produs

părții civile.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul N.A.I. și partea civilă

D.G.F.P. Olt, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală -

reprezentant legal al Statului Român.

Prin motivele de apel ale parchetului

s-a invocat omisiunea instanței de a

face aplicarea art. 13 C. pen., deși anterior pronunțării sentinței, Legea nr.

241/2005 a fost modificată prin Legea nr. 50/2013, stabilind un regim

sancționator mai sever, dar și faptul că pedeapsa aplicată nu a fost corect

individualizată, fiind stabilită într-un cuantum prea mic față de natura și

gravitatea faptelor, de consecințele acestora, dar și de conduita inculpatului

care nu a acoperit prejudiciul cauzat, fiind cercetat pentru fapte de același

gen și în alte cauze penale.

Inculpatul N.A.I.

a criticat hotărârea primei instanțe

sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare, solicitând

aplicarea unei pedepse egală cu durata detenției preventive sau stabilirea unei

pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării ei, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Partea civilă D.G.F.P. Olt,

în numele și pentru Agenția Națională

de Administrare Fiscală - reprezentant legal al Statului Român, a criticat

hotărârea atacată sub aspectul soluției dată laturii civile, arătând, în esență

că, în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea civilă, obligându-l pe

inculpat numai la plata sumei de 952.261 lei, față de suma de 1.814.879 lei,

reprezentând prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului,

conform procesului verbal de inspecție fiscală din 1 noiembrie 2011, și că,

deopotrivă, injust nu a dispus și obligarea numitului P.N. la repararea

prejudiciului.

Prin Decizia penală

nr. 215 din 31 mai 2013 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, s-a desființat, în parte,

sentința penală nr. 58 din data de 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt

în Dosarul nr. 7296/104/2012, iar în rejudecare:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă

aplicată inculpatului, în pedepsele componente, care au fost repuse în

individualitatea lor.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

13 C. pen. și art. 76 lit. d) pentru fiecare dintre cele două infracțiuni

reținute.

S-a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.2

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.,

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen.

raportat la art. 76 lit. d) C. pen. de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art.

34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit

pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art.

13 C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen.

raportat la art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6

luni închisoare, la care adaugă pedeapsa

complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit.

b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a dedus în continuare detenția

preventivă, de la data de 22 martie 2013 la zi, și s-a menținut starea de arest

față de inculpat.

S-au menținut, în rest, dispozițiilor

sentinței penale atacate, în măsura în care acestea nu contraveneau deciziei.

Prin aceeași hotărâre, s-au respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.A.I. și partea civilă

D.G.F.P. Olt împotriva aceleiași sentinței penale.

În considerentele acestei decizii

s-a constatat că instanța de fond a

reținut în mod corect situația de fapt și inovația inculpatului, pe baza unei

juste aprecieri a ansamblului probator administrat la urmărirea penală, dând

faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă

individualizare a pedepselor aplicate acestuia, astfel încât criticile

formulate de inculpatul N.A.I. și partea civilă au fost apreciate ca fiind

nefondate.

Instanța de apel a apreciat însă

apelul parchetului ca fiind fondat, constatând întemeiată critica privind

omisiunea instanței de fond de a face aplicarea art. 13 C. pen. fiind

întemeiată.

În acest sens,

s-a reținut că, astfel cum a stabilit prima instanță, inculpatul a comis fapta

în cursul anului 2009, sub imperiul Legii nr. 241/2005 privind evaziunea

fiscală, iar până la data de 22 martie 2013, când s-a judecat cauza în fond,

acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 50 din 14 martie 2013, în

sensul că art. 9 alin. (2) s-a modificat, având următorul cuprins: „(2) Dacă

prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de

100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei

prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.” Or, față

de o atare succesiune de legi penale în timp, instanța de fond trebuia să

constate că tragerea la răspunderea penală a inculpatului pentru faptele

săvârșite trebuie supusă regimului dispozițiilor art. 13 C. pen., primind

încadrarea juridică potrivit legii penale mai favorabile intervenită de la data

comiterii și până la judecarea definitivă a cauzei.

S-a apreciat în acest sens că doctrina

a opinat constant, iar jurisprudența a acceptat că în alegerea legii penale mai

favorabile instanțele judecătorești sunt obligate să țină seama de toate

consecințele pe care le atrage încadrarea juridică într-o lege sau alta,

respectiv condițiile de incriminare (conținut, tratament sancționator, felul

pedepselor, limitele acestora, alte sancțiuni penale), de urmărire și judecată,

voința legislativă producându-și efectele indiferent de conduita procesuală a inculpatului,

subiect al infracțiunii deduse judecății. Astfel, analiza comparativă a celor

două reglementări penale confirmă concluzia că incriminarea actelor materiale

prin art.9 din Legea nr. 241/2005, cu modificările aduse prin Legea nr. 50 din 14

martie 2013, ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu mai mare de

100.000 euro (cum este cazul în speță) este mai severă, limitele de pedeapsă

majorându-se cu 5 ani; prin urmare, în speță erau incidente dispozițiile art.

13 C. pen.

Deopotrivă, instanța de apel a

apreciat ca fondată și critica parchetului privind individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzute de art.

9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., reținându-se în acest sens că tratamentul sancționator

aplicat inculpatului

este

nejustificat de blând, pedeapsa aplicată nevalorificând toate criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen., fiind disproporționată față de

activitatea infracțională

desfășurată de

inculpat, de consecințele acesteia, de modalitatea de săvârșire.

În aceeași sferă de analiză, s-a

argumentat că, deși instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului, în mod

justificat, circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen. (buna

conduită a acestuia înainte de săvârșirea faptelor, dedusă din lipsa

antecedentelor penale și atitudinea corespunzător în comunitate, sunt

neîndoielnic elemente de natură a caracteriza persoana inculpatului și de a

indica o periculozitate socială mai redusă a acestuia), totuși a dat dovadă de

o clemență excesivă față de inculpat, prin coborârea pedepsei aplicate mult sub

minimul special prevăzut de lege.

S-a reținut astfel că deși inculpatul

beneficiază de circumstanțe atenuante, având o conduită corespunzătoare

anterior săvârșirii faptei, nu se poate ignora împrejurarea că fapta comisă de

către acesta afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală și că

prejudiciul mare produs bugetului de stat nu a fost recuperat, dar și celelalte

împrejurări care constituie circumstanțe reale ale săvârșirii faptelor și care

conduc la concluzia că scopul preventiv și educativ al pedepselor poate fi

atins doar prin aplicarea unui tratament sancționator mai sever.

Totodată, s-a constatat că în mod

greșit a reținut instanța de fond temeiul prev. de art. 76 lit. c) C. pen.,

întrucât, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prev.

de art.9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută

de art.9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.,

reduse cu o treime ca urmare a aplicării art. 320

1

alin. (7) C. proc

pen., în cauză sunt incidente dispozițiile art. 76 lit. d) C. pen.

În consecință, procedând la

reindividualizarea pedepsei și ținând seama de art. 72 C. pen., în special

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, dedus din modalitatea de

săvârșire, scopul și mobilul inculpatului, urmările produse, dar și datele care

caracterizează persoana inculpatului, instanța de apel a majorat pedeapsa

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 13 C. pen., art. 320

1

alin.7 C. proc. pen. și art. 74 lit. a)

C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., de la 2 ani la 2 ani și 6 luni

închisoare, apreciind că numai astfel se va asigura realizarea scopului

pedepsei, astfel cum acesta este definit prin art. 52 C. pen.

Totodată, făcând aplicarea art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.,

instanța de apel a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an și 2 luni

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 241/2005, art.13 C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., în

pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care a fost adiționată

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

Referitor la stabilirea modalității de

executare a pedepsei rezultante, s-a constatat că instanța de fond a dat

eficiență în mod corect prevederilor art. 57 C. pen. privind executarea

pedepsei în regim de deținere, întrucât inculpatul a perseverat în săvârșirea

de infracțiuni, fiind cercetat în Dosarele nr. 292/P/2012 și 258/P/2012 ale

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru săvârșirea altor infracțiuni de

evaziune fiscală, ceea ce face dovada incapacității sale de reeducare și

reintegrare socială și a concluziei că, față de acesta scopul pedepsei nu poate

fi atins prin aplicarea dispozițiilor 86

1

C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța

de apel a confirmat legalitatea și temeinicia

soluției

primei instanțe, reținând că în mod corect, inculpatul a fost obligat doar la

plata

sumei de 952.261 lei, întrucât acesta este prejudiciul creat în

cauză, așa cum a fost menționat în cuprinsul actului de sesizare a instanței,

fiind stabilit pe baza expertizei fiscale efectuate în cursul urmăririi penale.

Tot astfel, s-a reținut că procesul-verbal

de inspecție fiscală din 1 noiembrie 2011,

la

care a făcut referire partea civilă și la momentul întocmirii căruia

prejudiciul era unul

estimat, a fost avut în vedere de către expert cu

prilejul întocmirii raportului de expertiză și că, în plus, nu au fost

formulate obiecțiuni cu privire la acest raport.

Pe de altă parte, s-a reținut că,

potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare prestabilită

și pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio

distincție cu privire la valoarea lor probantă, după cum au fost administrate

în faza urmăririi penale sau în cea a judecății.

Prin urmare, reținând că partea civilă

nu a prezentat dovezi în sprijinul solicitării

unei sume care o depășește pe cea stabilită pe baza expertizei fiscale

efectuate în faza de

urmărire penală, probă care nici nu a fost

contestată,instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de

aceasta.

Deopotrivă neîntemeiată a fost

apreciată și critica părții civile privind soluția

adoptată cu privire la cererea de constituire de parte civilă împotriva

numitului P.I.N.

, reținându-se în acest sens că pentru a pronunța

soluția pe latură civilă, instanța de fond s-a limitat la judecata în raport cu

persoana și faptele cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, așa prevede art.

317 C. proc. pen., infracțiunea fiind singurul temei al răspunderii civile,

art. 14 din același Cod stabilind că acțiunea civilă are ca

obiect tragerea la răspundere civilă a

inculpatului. Cum în cauză a fost trimis în judecată numai inculpatul N.A.I.,

față de numitul P.I.N. dispunându-

se o soluție de netrimitere în

judecată, solicitarea părții civile privind angajarea răspunderii civile a

celei din urmă persoane nu are temei, astfel încât soluția dată solicitării de

către instanța de fond este corectă.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Olt și inculpatul N.A.I.

În condițiile art. 291 alin. (3) C.

proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 19 noiembrie

2013, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013.

Partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt

și-a motivat recursul chiar în

cuprinsul cererii declarative a căii de atac, reiterând, în sfera cazurilor de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

și 17

2

C. proc. pen., criticile formulate în fața

instanței de apel, respectiv faptul că, în

mod greșit, instanța de fond

a admis în parte acțiunea civilă, obligându-1 pe inculpat numai la plata sumei

de 952.261 lei, față de suma de 1.814.879 lei care reprezintă prejudiciul

produs bugetului general consolidat al statului, conform procesului - verbal de

inspecție fiscală din 1 noiembrie 2011, și că, deopotrivă, injust nu a dispus

și obligarea numitului P.N. la repararea prejudiciului.

În consecință, partea civilă a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare,

obligarea inculpatului N.A.I. și a numitului P.N. la acoperirea prejudiciului

integral de 1.814.879 lei cu obligațiile fiscale accesorii ce urmează a se

calcula în conformitate cu legislația fiscală până la data achitării integrale

a acestuia.

Deși a fost legal citată, recurenta

parte civilă nu s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentanții săi,

pentru a-și susține calea de atac.

Inculpatul N.A.I.

nu și-a motivat în scris calea de

atac, conform dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

La termenul de dezbateri din 10

septembrie 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul ales al

acestuia a menționat că înțelege să susțină aceleași apărări ca și în apel,

sens în care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. în sfera căruia a criticat individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor

atacate, iar în rejudecare, aplicarea unei pedepse egale cu durata arestării

preventive a inculpatului, în condițiile art. 86

1

C. proc. pen..

Examinând recursurile declarate de

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Olt și de inculpatul N.A.I. prin raportare la dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că în raport de

data pronunțării deciziei atacate, 31 mai 2013, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013.

1.Totodată, se constată că partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Olt și-a motivat recursul în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., astfel încât instanța de recurs va lua în analiză

cazul de casare invocate de acesta.

Trecând la analiza cazului de casare

invocat de partea civilă, respectiv art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., Înalta Curte constată că în sfera acestuia s-a criticat soluția

dată laturii civile a cauzei, respectiv faptul că inculpatul N.A.I. nu a fost

obligat la plata prejudiciului integral de 1.814.879 lei cu obligațiile fiscale

accesorii ce urmează a se calcula în conformitate cu legislația fiscală până la

data achitării integrale a acestuia, ci numai la plata sumei de 952.261 lei.

Deopotrivă, s-a invocat nelegalitatea

soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de angajare a răspunderii

civile, respectiv de constituire de parte civilă față de numitul P.N.

Prealabil verificării temeiniciei

susținerilor recurentei părți civile se impune a se analiza dacă, din punct de

vedere formal, criticile formulate pot fi examinate de instanța de recurs prin

prisma cazului de casare invocat, având în vedere modificările aduse acestuia

prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Astfel, se observă că prin acest act

normativ s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că

unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de

pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a

legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge

controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua

cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Raport la latura civilă a cauzei,

cazul de casare invocat este incident numai în situația în care hotărârea

atacată este contrară legii civile sau în situația în care prin hotărâre s-a

făcut o greșită aplicare a legii civile. Or, stabilirea cuantumului

prejudiciului constituie o chestiune de apreciere a probelor, iar nu o

chestiune de drept care să afecteze legalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare,

singurul aspect care poate fi cenzurat în recurs în latură civilă este soluția

de admitere sau respingere a acțiunii civile, numai aceasta putând afecta

legalitatea hotărârii atacate.

În acest context, evaluând criticile

formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt se constată că aspectele vizând

greșita stabilire a cuantumului daunelor civile ce i-au fost acordate exced

sferei de analiză a cazului de casare în sfera căruia a fost invocat, astfel

încât nu vor fi luate în analiză, solicitarea părții civile de majorare a cuantumului

despăgubirilor neputând fi cenzurată din perspectiva niciunuia dintre cazurile

de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen.

Deopotrivă, se

constată că aceleași aspecte au fost invocate de partea civilă ș