ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2670/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 58 din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 7296/104/2012 s-au dispus următoarele: În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.A.I., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. În baza art.65 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a(de a alege), lit. b) (de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale) C. pen.

pe durată de 4 ani. În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 1 an și 2 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., prevăzută de lege pentru această din urmă infracțiune. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a, b) și c) C. pen.

pe durata de 4 ani. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale timpul reținerii și arestării preventive cu începere din data de 7 noiembrie 2012. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a arestării inculpatului. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.O. SRL prin lichidator judiciar I.G.F.E.C.I.P.U.R.L.

la plata sumei de 952.261 lei, din care 219.482 lei impozit pe profit și 732.779 lei T.V.A., cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale și la plata obligațiilor fiscale accesorii ce includ majorări și penalități de întârziere calculate asupra despăgubirilor pentru daune materiale începând cu ziua următoare scadenței până la stingerea debitului, cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii și respectiv sancțiune civilă, către partea civilă M.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Olt. A fost respinsă,' ca inadmisibilă, cererea părții civile de obligare la plata de despăgubiri a învinuitului P.I.N. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente până la concurența sumelor stabilite mai sus cu titlu de despăgubiri, în vederea reparării prejudiciului produs părții civile.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2.500 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu avansat Baroului Olt conform delegației emisă de acesta cu nr. 1402/2012 din 29 noiembrie 2012. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 872/P/2011 din 27 noiembrie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul N.A.I. pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) rap. la alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a art. 33 lit. a) C. pen. În cuprinsul actului de inculpare s-a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al SC N.O. SRL, nu a declarat la organul fiscal, în mod repetat, la diferite intervale de timp, veniturile realizate și obligațiile fiscale aferente din perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2009, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma de 952.261 lei reprezentând TVA și impozit pe profit cuvenite acestuia. Totodată, s-a reținut în sarcina inculpatului că a declarat fictiv sediul social din oraș Drăgănești Olt str. Colonel Ion Năstase și punctul de lucru Brebeni jud. Olt, deși în aceste locații nu s-a desfășurat niciun fel de activitate și că nu a dat curs invitațiilor de a se prezenta la verificare cu evidența primară și contabilă la aceste adrese.

La termenul de judecată din 5 martie 2013 prima instanță a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) rap. și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu argumentarea că, în raport de conținutul lor constitutiv, cele două fapte penale sesizate prin rechizitoriu de procuror sunt distincte, aceasta fiind, de altfel, intenția exprimată prin acest act procesual atâta timp cât s-a făcut trimitere la o pluralitate de fapte penale de evaziune fiscală sub forma concursului real (prin folosirea în dispozitiv a pluralului „infracțiuni ” dar și prin referirea la prevederile art. 33 lit. a) C. pen.).

În raport de poziția procesuală a inculpatului care, la termenele din 11 februarie 2013 și 5 martie 2013, a declarat că recunoaște faptele descrise în rechizitoriu în încadrarea juridică stabilită de instanță și că dorește să se judece pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Ca urmare, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și pe baza probei cu înscrisuri în circumstanțiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Firma SC N.O. SRL, care avea ca obiect principal de activitate comerțul cu produse petroliere accizabile provenite din achiziții intracomunitare efectuate din Bulgaria, a fost administrată de la înființare și până la data de 12 august 2009 de inculpatul N.A.I., iar de la data de 12 august 2009, de P.I.N., însă, în fapt, administrarea firmei a revenit tot inculpatului.

Urmare sesizării emisă de Garda Financiara - Secția Olt, organele fiscale aparținând Serviciului de Inspecție Fiscală au procedat, în perioada 01-05 aprilie 2011 si ulterior în 18-20 octombrie 2011, la efectuarea unor verificări la SC N.O. SRL privind achizițiile si serviciile) intracomunitare cu produse petroliere accizabile, precum și la efectuarea unor controale încrucișate la partenerii care au declarat prin declarația 394, achiziții de bunuri si servicii de la SC N.O. SRL Drăgănești Olt. În urma controlului s-a constatat faptul că la sediul social declarat, situat în orașul Drăgănești-Olt, str. Colonel Ion Năstase, jud. Olt, precum și la punctul de lucru din corn. Brebeni, jud. Olt nu se desfășura niciun fel de activitate și, de asemenea, că în locurile menționate mai sus nu a fost găsit nici un reprezentant legal al societății.

Ca urmare, s-a mai reținut că organele fiscale au procedat la invitarea la sediul instituției a numitului P.I.N., în calitate de administrator al firmei, cu toate documentele de evidenta primară și contabilă, invitație ce a fost trimisă atât la sediul firmei, cât și la domiciliul acestuia, iar primirea acesteia a fost confirmată de către soția administratorului. In pofida demersurilor efectuate, P.I.N. nu a dat curs invitației oficiale si nu s-a prezentat la sediul D.G.F.P.

Olt cu documentele solicitate, astfel ca verificările s- au efectuat pe baza documentelor si informațiilor din procesul-verbal de constatare încheiat de comisarii Gărzii Financiare Olt din 24 noiembrie 2009, a declarațiilor informative cod 394 si a informațiilor primite prin sistemul V. referitoare la achizițiile si livrările intracomunitare depuse pentru anul 2009, precum și a controalelor încrucișate efectuate la partenerii care au declarat prin declarația 394 achiziții de bunuri și servicii de la SC N.O. SRL Drăgănești Olt. S-a mai reținut că P.I.N. a preluat SC N.O. SRL prin intermediul martorului C.S. contra unei sume de bani, fără a desfășura însă vreo activitate în numele firmei și fără să cunoască unde se află sediul sau punctul de lucru, neavând nici specimen de semnătura în vreo banca, motiv pentru care față de acesta s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. S-a mai reținut că, din informațiile furnizate de Biroul Județean de Informații Fiscale din cadrul D.G.F.P. Olt cu privire la raportul V. s-au constatat neconcordanțe referitoare la achizițiile și serviciile intracomunitare efectuate de SC N.O. SRL în statul membru U.E. Bulgaria. De asemenea, că societatea a efectuat achiziții intracomunitare in trimestrul III - 2009 de la I.G. Bulgaria - în suma totala de 2.061.454 lei și V. Bulgaria - in suma de 127.206 lei, achiziții ce nu au fost declarate la organul fiscal si, totodată, că aceasta a beneficiat de servicii intracomunitare de la N.N.S. Bulgaria, în suma de 2.099 lei, de asemenea, nedeclarate. S-a mai constatat că, pentru perioada 13 mai - 30 iunie 2009, SC N.O.

SRL Drăgănești-Olt si-a înregistrat și declarat obligațiile de plată la bugetul de stat însă, începând cu luna iulie 2009, această societate nu a mai depus la organul fiscal teritorial nicio declarație cu privire la impozitele si taxele datorate, fapt pentru care a fost declarata inactivă începând cu data de 30 mai 2011; totodată, că SC N.O. SRL Drăgănești-Olt s-a aprovizionat, în perioada 21 mai 2009-30 iulie 2009 cu cantitatea de 1.577.860 kg combustibil greu de la I.G. Bulgaria, în baza unui număr de 63 facturi în suma totala de 897.181,50 euro, respectiv 3.831.933,13 lei, potrivit notelor de intrare-recepție. A mai reieșit din probele administrate în cauză că, în luna iulie 2009, serviciile de transport ale combustibilului aprovizionat de la I.G.

s-au efectuat cu firma V. Bulgaria prin ordin telefonic, plățile fiind efectuate cu numerar. în aceeași lună, SC N.O. SRL a realizat vânzări de combustibil greu în sumă totală de 3.200.617,23 lei din care venituri în sumă de 2.689.594,30 lei si TVA colectat în suma de 511.022,92 lei, sume pe care însă nu le-a declarat la organul fiscal și s-a sustras în acest fel de la plata către bugetul de stat a sumei totala de 552.332 lei reprezentând impozit pe profit estimat ca sustras în sumă de 41.309 lei si TVA de plata în sumă de 511.023 lei. De asemenea, în trimestrul III 2009, firma a realizat vânzări în suma totală de 18.649 lei către SC G. SRL Găneasa și SC A.G. SRL Piatra Olt, din care venituri în sumă de 15.671 lei si TVA colectată în sumă de 2.977,61 lei, sume pe care nu le-a declarat la organul fiscal și s-a sustras în acest fel de la plata către bugetul de stat cu suma totală de 5.485 lei, din care 2.507 lei impozit pe profit estimat și 2978 TVA de plată.

Totodată, cu privire la aprovizionările și vânzările de combustibil greu s-a reținut că SC N.O. SRL a rămas cu un stoc de marfă în cantitate de 14.585 kg (17.152 litri), iar din documentele puse la dispoziție de către Garda Financiara Olt s-a constatat că au fost efectuate o serie de retururi de marfă de la firmele SC A. SRL Balș, SC R.M. SRL Slatina si SC S.M. SRL Brebeni, în cantitate totala de 101.075 kg (118.908 litri) combustibil. De aceea, la finele anului 2009, s-a constatat că societatea ar fi trebuit sa aibă în stoc combustibil în cantitate totală de 136.060 litri, însă atât la sediul firmei cat și la punctul de lucru din Brebeni nu s-au găsit aceste cantități, drept pentru care s-a tras concluzia că marfa în cauză a fost comercializată fără documente legale, dar și că, prin neînregistrarea acestor operațiuni, SC N.O.

SRL s-a sustras de la plata către bugetul de stat cu suma totală de 104.766 lei din care 47.893 lei impozit pe profit și 56.873 lei TVA de plată. De asemenea, în perioada mai - iunie 2009, societatea a înregistrat un număr de 4 facturi fiscale de aprovizionare cu șnur teflonat în valoare totală de 1.543.201 lei de la SC P.S. SRL, iar conform documentației contabile, aceste mărfuri nu s-au livrat mai departe către beneficiari. Se mai constată că produsul șnur teflonat nu a fost găsit în stoc, nici la sediul social și nici la punctul de lucru menționat și că întreaga cantitate a fost vândută fără documente legale și fără ca veniturile și TVA din aceste tranzacții să fie înregistrate in evidenta contabila a firmei, iar în acest fel că societatea s-a sustras de la plata către bugetul de stat cu suma de 487.652 lei, reprezentând impozit pe profit de 2.927 lei și T.V.A.

de plata de 264.725 lei. Cu privire la inculpat s-a constatat că, deși este certă participarea sa pe deplin conștientă în scopul de a comite actele materiale și infracțiunile de evaziune fiscală, totuși trebuie reținut că rolul său era acela de a acoperi și a suporta consecințele, inclusiv penale, ale activității ilicite ale altor persoane, precum C.M., care au rulat prin intermediul firmei inculpatului capitalul necesar unor astfel de operațiuni de anvergură mare. Pe de altă parte, s-a constatat că scopul operațiunii de cesionare către P.I.N. a patrimoniului firmei SC N.O. SRL, precedată de plata unei sume de bani de 300 de lei către acesta, a fost acela de a transfera la rândul său răspunderea penală pentru activitatea ilicită susmenționată asupra acestei persoane.

In plus, trebuie reținut ca scop al activității ilicite a inculpatului acela de a prejudicia bugetul statului cu drepturile fiscale cuvenite atât în folosul său, dar mai ales în folosul persoanelor care rulau capital de valoare mare prin intermediul firmei inculpatului, iar ca mobil sau cauză a acesteia, acela de satisfacere pe căi ilicite a unor nevoi materiale de întreținere a sa și a familiei. Ca probe în acest sens au fost reținute declarațiile de recunoaștere de către inculpat a comiterii faptelor penale menționate, care se coroborează, cu referire la prima infracțiune, cu constatările din procesele-verbale din 20 octombrie 2009 emis de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova - Serviciul Antifraudă Vamală și Fiscală în care, cu privire la firma SC A. SRL, se consemnează că deși firma SC N.O.

SRL i-a emis factura din 11 iunie 2009 pentru cantitatea de 29.033 litri combustibil lichid greu cu o valoare de 77.735,85 lei pe care a achitat-o cu ordin de plată dat B.R.D. - Suc. Militari București, totuși, datorită neprimirii efective și nerecepționării produsului, a procedat la stornarea în luna iulie 2009 din evidența contabilă a înregistrării operațiunii de achiziție din contul furnizori (cont nr. 401) și înregistrarea corespunzătoare în contul furnizori-debitori (cont nr. 409) și apoi la întocmirea unei facturi de retur pentru cantitatea menționată cu indicarea la rubrica date privind expediția a numelui inculpatului și din 22 septembrie 2009 al aceleiași autorități fiscale în care, cu privire la firma SC P. SRL, se arată că s-a aprovizionat de la firma SC N.O.

SRL în mod repetat de un număr de 10 ori cu emiterea de facturi de către furnizor în cursul lunilor mai-iulie 2009, la diferite intervale de timp, de la câteva zile până la câteva săptămâni, cu cantități în jurul a 28.000 până la 30.000 de litri de combustibil greu, dar și că aceiași firmă s-a aprovizionat cu cantitatea de 35.000 de litri de același fel de combustibil de la furnizorul SC Y.I. SRL care, la rândul său, s- a aprovizionat de la firma SC N.O. SRL, elemente probatorii prin care se dovedesc actele materiale de comercializare prin vânzare de către firma administrată de inculpat a acestui produs.

De asemenea, s-a reținut că mijloacele de probă anterior menționate se coroborează și cu constatările din raportul de expertiză contabilă emis de Inspectoratul de Poliție al jud. Olt - Serviciul de investigare a fraudelor - Compartimentul cercetări penale, din Dosarul nr. A/3009494/2011, în care se arată că prejudiciul produs bugetului statului de către inculpat, în calitate de administrator al firmei SC N.O. SRL, prin nedeclararea tuturor obligațiilor de plată aferente comercializării produselor petroliere și șnurului teflonat este, pentru perioada 15 mai -12 august 2009, în sumă de 570.897 lei, din care impozit pe profit 48.124 lei și TVA colectat 522.773 lei, iar pentru intervalul în continuare până în noiembrie 2009, în sumă de 381.364 lei, din care impozit pe profit 171.358 lei și TVA colectat 210.472 lei; în același document se arată că aprovizionările intracomunitare de produse petroliere s-au făcut de SC N.O.

SRL în condiții legale, pe bază de documente justificative (C.M.R. - uri și facturi), dar și că au fost înregistrate în evidența contabilă livrările efectuate în lunile mai și iunie 2009, eu excepția facturii nr. 21 din 30 iunie 2009, în valoare de 77.648 lei, pentru luna iulie 2009 neexistând documente care să ateste înregistrări în evidența contabilă, respectiv că din extrasele de cont prezentate reiese că încasările pentru produsele petroliere livrate s-au efectuat prin contul deschis firmei menționată la Banca Transilvania. Pe de altă parte, pe baza procesului - verbal întocmit de D.G.F.P. Olt - Serviciul inspecție fiscală persoane juridice au fost reținute datele referitoare la volumul achizițiilor intracomunitare de produse petroliere de la I.G.

Bulgaria și V. Bulgaria, respectiv de șnur teflonat de la SC P. SRL din trim. III 2009 menționate mai sus, constatându-se că în raport de aprovizionările și livrările de combustibil, inclusiv cele returnate trebuia să se regăsească la firmă un stoc de 136.000 de litri combustibil și cantitatea de șnur teflonat, dar că, în fapt, aceste cantități nu s-au regăsit și că drept urmare se prezumă că acestea au fost vândute, prin neevidențierea acestor operațiuni inculpatul sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale. Prima instanță a reținut că aceste probe se coroborează și cu declarațiile numitului P.I.N. care a arătat că, la solicitarea colegului său de serviciu, martorul C.Ș., a fost de acord să cesioneze de la inculpat, acesta din urmă în calitate de cedent, la Oficiul registrului comerțului Olt, la data de 12 septembrie 2009, firma SC N.O.

SRL pentru suma de 300 de lei, pe care a primit-o de la acest martor înaintea cesionării-cedării patrimoniului acesteia, dar că, în fapt, nu a desfășurat vreo activitate în cadrul acesteia, dar și cu ale martorilor C.G.A., U.M. și B.D.M. care, în calitate de administratori de firme comerciale, au arătat că au intrat în raporturi comerciale cu inculpatul. Primul martor a declarat că deși a făcut plata, nu i s-a făcut predarea combustibilului și că inculpatul i-a spus că menționa pe facturi „combustibil greu ” spre a evita plata accizelor; cel de al doilea a arătat că a refuzat livrarea făcută de inculpat cu ajutorul a două cisterne atunci când a observat că pe facturi era menționat combustibil greu deoarece nu avea licență pentru astfel de marfa, deși a solicitat și i s-a oferit motorină; cel de al treilea martor a precizat că a încheiat cu firma inculpatului, la inițiativa numitului C.M.

din comuna Brebeni, jud. Olt, un contract de furnizare de produs petrolier cu nr. 1 din 21 mai 2009, că i s-au făcut livrările de către această persoană, însoțită uneori de inculpat, dar și că a făcut plata prin bancă, respectiv că a recunoscut din fotografiile prezentate de organele judiciare pe inculpat, dar și pe numitul C.C., fratele lui C.M., ca și faptul că numitul C.M. a decedat în anul 2010. S-a mai reținut că aceleași aspecte rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat ale firmei SC N.O. SRL din care, pentru anul 2009, rezultă un cuantum de 1.725 lei, cele privind situația activelor firmei SC N.O. SRL la 1 ianuarie 2009 și 30 iunie 2009, în care la rubrica stocuri, la prima dată calendaristică, este trecută cifra zero, iar la cea de a doua, valoarea de 1.643.352 lei, iar ca active circulante suma de 1.762.228 lei ce atestă aprovizionările susmenționate, dar și facturile emise de SC N.O.

SRL în calitate de furnizor, prin care se dovedesc vânzările de bunuri menționate. În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală constând în declararea falsă a sediului social și a punctului de lucru ale societății au fost reținute ca probe elementele privind invitarea administratorului P.I.N. și a inculpatului, care administra în realitate firmă, să prezinte la control evidența contabilă a societății, atestate de adresele emise în acest sens transmise la sediul firmei și la domiciliul administratorului, coroborat cu faptul că inculpatul nu a dat curs acestora, dar și cu constatarea din actul de control fiscal din care a rezultat că în cele două locații nu se desfășura niciun fel de activitate, așa cum rezultă din procesul verbal din 1 noiembrie 2011 al D.G.F.P.

(fila a II-a). Referitor la constatările privind rolul inculpatului în acoperirea activității ilicite a altor persoane au fost reținute probele reprezentate de elementele de fapt din declarația martorului B.D.M. care a arătat modalitatea în care a încheiat și s-a executat contrarul comercial de furnizare de combustibil, anume la inițiativa numitului C.M. care, de fapt, făcea livrările, care se coroborează cu prezumția că, dată fiind situația materială evident precară a inculpatului, rezultând din faptul că nu a uzat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, dar și vârsta tânără a acestuia, trebuie admis că nu avea capitalul necesar unor astfel de aprovizionări cu combustibil și șnur teflonat de valoare mare și că, de fapt, rula activul financiar al altor persoane.

De asemenea, constatările privind scopul operațiunii ce cesionare - cedare a SC N.O. SRL din data de 12 august 2009 au fost apreciate ca fiind susținute prin faptul probat că P.I.N. nu a desfășurat niciun fel de activitate în cadrul firmei, dar și că administrarea acesteia a fost efectuată în continuare de către inculpat, aspecte care reies din declarațiile acestora, dar și din declarațiile martorilor. Deopotrivă, constatările privind scopul activității ilicite a inculpatului a fost apreciat ca fiind probat prin urmarea materială constând în prejudicierea cu sume mari a bugetului statului, iar mobilul acesteia - prin situația materială precară a acestuia și prin obligațiile de întreținere ale unei familii ce include un copil de vârstă mică.

Faptele comise de către inculpat au fost apreciate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. art. 9 alin. (1) lit. b) rap. și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Referitor la prima infracțiune de evaziune fiscală în formă continuată, sub aspectul laturii obiective, au fost reținute actele materiale repetate la diferite intervale de timp ale inculpatului, omisive sub aspectul obligației de declarare la organele fiscale a operațiunilor și a veniturilor realizate, ce reprezintă inacțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii, acte materiale aflate în raport de la cauză la efect cu urmarea materială constând în prejudicierea bugetului statului cu drepturile sale fiscale reprezentate cu TVA-ul colectat și impozitul pe profit.

S-a mai constatat că forma agravată a acestei infracțiuni prin raportarea la alin. (2) al art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.241/2005 este dată de nivelul prejudiciului produs prin faptele ilicite, situat peste echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro. Sub aspectul laturii subiective a fost reținută vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, caracterizată prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale ce este atestată de criteriul obiectiv, anume conduita inculpatului în condiții de discernământ.

Forma continuată a infracțiunii a fost reținută cu argumentarea că fiecare din actele materiale constituie faptă care realizează conținutul infracțiunii de evaziune fiscală și că toate aceste fapte se află în unitate de rezoluție infracțională deoarece încă de la prima faptă, dar și pe parcursul celorlalte, inculpatul, datorită modului de desfășurare al acestora, a acționat pe baza aceleiași hotărâri atâta timp cât a prevăzut întreaga activitate infracțională și a urmărit-o în condițiile în care se reține unitatea de persoană a inculpatului ca autor al acestora. In plus, intervalul de timp dintre actele materiale omisive, care este de la câteva zile până la câteva săptămâni, potrivit datelor din facturile emise, probează că sunt corespunzătoare formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală.

Referitor la cea de a doua infracțiune s-a constatat, sub aspectul laturii obiective că actele materiale ale inculpatului de a declara fictiv sediul social și punctul de lucru atâta timp cât s-a constatat de organele fiscale că nu s-a desfășurat nicio activitate la cele două locații și că nu s-a dat curs invitațiilor trimise de a se prezenta la verificare cu evidența primară și contabilă la aceste adrese, constituie acțiunea ce reprezintă elementul material al acestei infracțiuni care se află în raport de la cauză la efect cu urmarea materială reprezentată de prejudicierea bugetului statului cu drepturile fiscale menționate anterior. Sub aspectul laturii subiective a acestei infracțiuni s-a reținut vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, stabilită tot în raport de conduita acestuia în condiții de discernământ.

Totodată, s-a reținut că spre deosebire de prima infracțiune, cea de a doua este o infracțiune simplă întrucât, sub aspectul laturii obiective, există o singură acțiune care nu durează în timp și realizează conținutul constitutiv al infracțiunii. Ca urmare în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prima instanță a rezolvat acțiunea penală prin condamnarea inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, la individualizarea pedepselor aplicate fiind reținute criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., dar și cele cu caracter particular ale cauzei, respectiv modalitatea de comitere a infracțiunilor, scopul și mobilul activității sale ilicite, dar și lipsa antecedentelor penale ce a fost apreciată ca denotând o bună conduită anterioară a inculpatului săvârșirii faptelor și reținută ca și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., vârsta tânără și obligațiile familiale ale inculpatului.

În baza art. 65 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a (de a alege) lit. b) (de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale) C. pen. pe durată de 4 ani, ținându-se cont de legătura dată de conținutul infracțiunilor comise de inculpat și amploarea acestora cu conținutul drepturilor menționate. S-a mai reținut că restul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) C. pen. nu au fost interzise cu titlul de pedeapsă complementară deoarece nu s-a constatat legătură de conținut între aceste drepturi și infracțiunile de față.

De asemenea, în baza art. 65 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,ca urmare a reținerii circumstanței atenuante menționată, a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-e C. pen., prevăzută de lege pentru cea de a doua infracțiune de evaziune fiscală. În baza art.71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. , menținându-se argumentele susmenționate cu privire la situația similară privind pedeapsa complementară. Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale privind fapta proprie și pentru fapta altuia prevăzute de art. 998, 999 și 1000 alin. (3) din Codul civil în vigoare la data comiterii faptelor penale.

S-a reținut în acest sens că existența prejudiciului și a despăgubirilor compensatorii și moratorii solicitate de partea civilă, precum și a raportului de la efect la cauză al acestora cu faptele ilicite ale inculpatului, sunt probate prin faptul recunoașterii nivelului acestora din rechizitoriu de către inculpat, prin declarația dată la data de 11 februarie 2013, care se coroborează cu înscrisurile și cu declarațiile martorilor. În ce privește răspunderea pentru fapta altuia a firmei parte responsabilă civilmente SC N.O. SRL, s-a reținut că aceasta operează pe temeiul obligației de garanție a comitentului pentru prepusul său - inculpatul, pentru încălcarea de către acesta a obligațiilor ce i-au revenit în calitate de administrator.

S-a mai reținut că, deși firma se afla în procedura falimentului în Dosarul nr. 4704/104/2011 aflat pe rolul Tribunalului Olt, în lipsa unei prevederi speciale în Codul de procedură penală nu vor fi aplicate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind suspendarea acțiunilor civile având ca obiect drepturile contra societății în faliment. Totodată, s-a reținut că a fost clarificată contradicția dintre manifestarea de voință a A.N.A.F. care, în adresa sa nr. 8349 din 30.01.2013 a arătat că se constituie parte civilă atât împotriva inculpatului cât și a părții responsabile civilmente, și cea din adresa nr. 3687 din 7 februarie 2013 a D.G.F.P. Olt care arata că se constituie în această calitate doar împotriva inculpatului, deoarece prin adresa sa din 18 martie 2013 această din urmă autoritate fiscală a precizat că înțelege să promoveze acțiunea civilă împotriva amândurora.

De asemenea, s-a constatat că prima adresă a D.G.F.P. Olt nu are valoare juridică deoarece nu a respectat mandatul încredințat de către A.N.A.F. care prevedea exercitarea acțiunii penale împotriva ambelor părți. Ca urmare, instanța a stabilit în sarcina inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente prin lichidator, obligația de plată a despăgubirilor compensatorii și moratorii, ca și a penalităților de întârziere calculate conform art. 120 alin. (1) din C. proc. fisc., cu începere din ziua următoare scadenței până la stingerea debitului. Cererea părții civile de obligare la plata despăgubirilor compensatorii și moratorii, în solidar cu cele două părți, și a numitului P.I.N., a fost respinsă ca inadmisibilă cu argumentarea că instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu cu privire la această din urmă persoană în calitate de inculpat, față de aceasta dispunându-se o soluție de scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. (fapta nu a fost comisă de acesta), astfel încât nu se poate angaja răspunderea juridică a acestuia în cadrul procedurilor pendinte. Totodată, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului produs părții civile. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul N.A.I. și partea civilă D.G.F.P. Olt, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală - reprezentant legal al Statului Român.

Prin motivele de apel ale parchetului s-a invocat omisiunea instanței de a face aplicarea art. 13 C. pen., deși anterior pronunțării sentinței, Legea nr. 241/2005 a fost modificată prin Legea nr. 50/2013, stabilind un regim sancționator mai sever, dar și faptul că pedeapsa aplicată nu a fost corect individualizată, fiind stabilită într-un cuantum prea mic față de natura și gravitatea faptelor, de consecințele acestora, dar și de conduita inculpatului care nu a acoperit prejudiciul cauzat, fiind cercetat pentru fapte de același gen și în alte cauze penale. Inculpatul N.A.I. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare, solicitând aplicarea unei pedepse egală cu durata detenției preventive sau stabilirea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării ei, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Partea civilă D.G.F.P. Olt, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală - reprezentant legal al Statului Român, a criticat hotărârea atacată sub aspectul soluției dată laturii civile, arătând, în esență că, în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea civilă, obligându-l pe inculpat numai la plata sumei de 952.261 lei, față de suma de 1.814.879 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului, conform procesului verbal de inspecție fiscală din 1 noiembrie 2011, și că, deopotrivă, injust nu a dispus și obligarea numitului P.N. la repararea prejudiciului.

Prin Decizia penală nr. 215 din 31 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 58 din data de 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 7296/104/2012, iar în rejudecare: S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. și art. 76 lit. d) pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute. S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 13 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a dedus în continuare detenția preventivă, de la data de 22 martie 2013 la zi, și s-a menținut starea de arest față de inculpat. S-au menținut, în rest, dispozițiilor sentinței penale atacate, în măsura în care acestea nu contraveneau deciziei. Prin aceeași hotărâre, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.A.I. și partea civilă D.G.F.P. Olt împotriva aceleiași sentinței penale. În considerentele acestei decizii s-a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și inovația inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat la urmărirea penală, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepselor aplicate acestuia, astfel încât criticile formulate de inculpatul N.A.I.

și partea civilă au fost apreciate ca fiind nefondate. Instanța de apel a apreciat însă apelul parchetului ca fiind fondat, constatând întemeiată critica privind omisiunea instanței de fond de a face aplicarea art. 13 C. pen. fiind întemeiată.

În acest sens, s-a reținut că, astfel cum a stabilit prima instanță, inculpatul a comis fapta în cursul anului 2009, sub imperiul Legii nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, iar până la data de 22 martie 2013, când s-a judecat cauza în fond, acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 50 din 14 martie 2013, în sensul că art. 9 alin. (2) s-a modificat, având următorul cuprins: „(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.” Or, față de o atare succesiune de legi penale în timp, instanța de fond trebuia să constate că tragerea la răspunderea penală a inculpatului pentru faptele săvârșite trebuie supusă regimului dispozițiilor art. 13 C. pen., primind încadrarea juridică potrivit legii penale mai favorabile intervenită de la data comiterii și până la judecarea definitivă a cauzei.

S-a apreciat în acest sens că doctrina a opinat constant, iar jurisprudența a acceptat că în alegerea legii penale mai favorabile instanțele judecătorești sunt obligate să țină seama de toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică într-o lege sau alta, respectiv condițiile de incriminare (conținut, tratament sancționator, felul pedepselor, limitele acestora, alte sancțiuni penale), de urmărire și judecată, voința legislativă producându-și efectele indiferent de conduita procesuală a inculpatului, subiect al infracțiunii deduse judecății.

Astfel, analiza comparativă a celor două reglementări penale confirmă concluzia că incriminarea actelor materiale prin art.9 din Legea nr. 241/2005, cu modificările aduse prin Legea nr. 50 din 14 martie 2013, ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu mai mare de 100.000 euro (cum este cazul în speță) este mai severă, limitele de pedeapsă majorându-se cu 5 ani; prin urmare, în speță erau incidente dispozițiile art. 13 C. pen.

Deopotrivă, instanța de apel a apreciat ca fondată și critica parchetului privind individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în acest sens că tratamentul sancționator aplicat inculpatului este nejustificat de blând, pedeapsa aplicată nevalorificând toate criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., fiind disproporționată față de activitatea infracțională desfășurată de inculpat, de consecințele acesteia, de modalitatea de săvârșire. În aceeași sferă de analiză, s-a argumentat că, deși instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului, în mod justificat, circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. proc.

pen. (buna conduită a acestuia înainte de săvârșirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzător în comunitate, sunt neîndoielnic elemente de natură a caracteriza persoana inculpatului și de a indica o periculozitate socială mai redusă a acestuia), totuși a dat dovadă de o clemență excesivă față de inculpat, prin coborârea pedepsei aplicate mult sub minimul special prevăzut de lege. S-a reținut astfel că deși inculpatul beneficiază de circumstanțe atenuante, având o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, nu se poate ignora împrejurarea că fapta comisă de către acesta afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală și că prejudiciul mare produs bugetului de stat nu a fost recuperat, dar și celelalte împrejurări care constituie circumstanțe reale ale săvârșirii faptelor și care conduc la concluzia că scopul preventiv și educativ al pedepselor poate fi atins doar prin aplicarea unui tratament sancționator mai sever.

Totodată, s-a constatat că în mod greșit a reținut instanța de fond temeiul prev. de art. 76 lit. c) C. pen., întrucât, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prev. de art.9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art.9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., reduse cu o treime ca urmare a aplicării art. 320 1 alin. (7) C. proc pen., în cauză sunt incidente dispozițiile art. 76 lit. d) C. pen.

În consecință, procedând la reindividualizarea pedepsei și ținând seama de art. 72 C. pen., în special gradul de pericol social al faptelor săvârșite, dedus din modalitatea de săvârșire, scopul și mobilul inculpatului, urmările produse, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 320 1 alin.7 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., de la 2 ani la 2 ani și 6 luni închisoare, apreciind că numai astfel se va asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este definit prin art. 52 C. pen.

Totodată, făcând aplicarea art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., instanța de apel a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art.13 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care a fost adiționată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani. Referitor la stabilirea modalității de executare a pedepsei rezultante, s-a constatat că instanța de fond a dat eficiență în mod corect prevederilor art. 57 C. pen.

privind executarea pedepsei în regim de deținere, întrucât inculpatul a perseverat în săvârșirea de infracțiuni, fiind cercetat în Dosarele nr. 292/P/2012 și 258/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru săvârșirea altor infracțiuni de evaziune fiscală, ceea ce face dovada incapacității sale de reeducare și reintegrare socială și a concluziei că, față de acesta scopul pedepsei nu poate fi atins prin aplicarea dispozițiilor 86 1 C. pen. Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a confirmat legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, reținând că în mod corect, inculpatul a fost obligat doar la plata sumei de 952.261 lei, întrucât acesta este prejudiciul creat în cauză, așa cum a fost menționat în cuprinsul actului de sesizare a instanței, fiind stabilit pe baza expertizei fiscale efectuate în cursul urmăririi penale.

Tot astfel, s-a reținut că procesul-verbal de inspecție fiscală din 1 noiembrie 2011, la care a făcut referire partea civilă și la momentul întocmirii căruia prejudiciul era unul estimat, a fost avut în vedere de către expert cu prilejul întocmirii raportului de expertiză și că, în plus, nu au fost formulate obiecțiuni cu privire la acest raport. Pe de altă parte, s-a reținut că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare prestabilită și pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio distincție cu privire la valoarea lor probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau în cea a judecății. Prin urmare, reținând că partea civilă nu a prezentat dovezi în sprijinul solicitării unei sume care o depășește pe cea stabilită pe baza expertizei fiscale efectuate în faza de urmărire penală, probă care nici nu a fost contestată,instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de aceasta.

Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată și critica părții civile privind soluția adoptată cu privire la cererea de constituire de parte civilă împotriva numitului P.I.N. , reținându-se în acest sens că pentru a pronunța soluția pe latură civilă, instanța de fond s-a limitat la judecata în raport cu persoana și faptele cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, așa prevede art. 317 C. proc. pen., infracțiunea fiind singurul temei al răspunderii civile, art. 14 din același Cod stabilind că acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului. Cum în cauză a fost trimis în judecată numai inculpatul N.A.I., față de numitul P.I.N. dispunându- se o soluție de netrimitere în judecată, solicitarea părții civile privind angajarea răspunderii civile a celei din urmă persoane nu are temei, astfel încât soluția dată solicitării de către instanța de fond este corectă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și inculpatul N.A.I. În condițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 19 noiembrie 2013, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013. Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și-a motivat recursul chiar în cuprinsul cererii declarative a căii de atac, reiterând, în sfera cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 și 17 2 C. proc.

pen., criticile formulate în fața instanței de apel, respectiv faptul că, în mod greșit, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă, obligându-1 pe inculpat numai la plata sumei de 952.261 lei, față de suma de 1.814.879 lei care reprezintă prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului, conform procesului - verbal de inspecție fiscală din 1 noiembrie 2011, și că, deopotrivă, injust nu a dispus și obligarea numitului P.N. la repararea prejudiciului. În consecință, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea inculpatului N.A.I. și a numitului P.N. la acoperirea prejudiciului integral de 1.814.879 lei cu obligațiile fiscale accesorii ce urmează a se calcula în conformitate cu legislația fiscală până la data achitării integrale a acestuia.

Deși a fost legal citată, recurenta parte civilă nu s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentanții săi, pentru a-și susține calea de atac. Inculpatul N.A.I. nu și-a motivat în scris calea de atac, conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. La termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul ales al acestuia a menționat că înțelege să susțină aceleași apărări ca și în apel, sens în care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. în sfera căruia a criticat individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, aplicarea unei pedepse egale cu durata arestării preventive a inculpatului, în condițiile art. 86 1 C. proc.

pen.. Examinând recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și de inculpatul N.A.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 31 mai 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. 1.Totodată, se constată că partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și-a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., astfel încât instanța de recurs va lua în analiză cazul de casare invocate de acesta. Trecând la analiza cazului de casare invocat de partea civilă, respectiv art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în sfera acestuia s-a criticat soluția dată laturii civile a cauzei, respectiv faptul că inculpatul N.A.I. nu a fost obligat la plata prejudiciului integral de 1.814.879 lei cu obligațiile fiscale accesorii ce urmează a se calcula în conformitate cu legislația fiscală până la data achitării integrale a acestuia, ci numai la plata sumei de 952.261 lei. Deopotrivă, s-a invocat nelegalitatea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de angajare a răspunderii civile, respectiv de constituire de parte civilă față de numitul P.N.

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurentei părți civile se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, criticile formulate pot fi examinate de instanța de recurs prin prisma cazului de casare invocat, având în vedere modificările aduse acestuia prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Astfel, se observă că prin acest act normativ s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Raport la latura civilă a cauzei, cazul de casare invocat este incident numai în situația în care hotărârea atacată este contrară legii civile sau în situația în care prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii civile. Or, stabilirea cuantumului prejudiciului constituie o chestiune de apreciere a probelor, iar nu o chestiune de drept care să afecteze legalitatea hotărârii atacate. Prin urmare, singurul aspect care poate fi cenzurat în recurs în latură civilă este soluția de admitere sau respingere a acțiunii civile, numai aceasta putând afecta legalitatea hotărârii atacate.

În acest context, evaluând criticile formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt se constată că aspectele vizând greșita stabilire a cuantumului daunelor civile ce i-au fost acordate exced sferei de analiză a cazului de casare în sfera căruia a fost invocat, astfel încât nu vor fi luate în analiză, solicitarea părții civile de majorare a cuantumului despăgubirilor neputând fi cenzurată din perspectiva niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen. Deopotrivă, se constată că aceleași aspecte au fost invocate de partea civilă ș