ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3340/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 213 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Olt, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul V.C., cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 71 alin. (1) și (2), art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăți comerciale) pe durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 81 și art. 85 alin. (3) C. pen.,s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 alin. (3) C. pen. S-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. proc. pen.e durata executării pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. s-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă D.G.F.P. Olt și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul V.C. la plata sumei de 12.935 RON către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală din care suma de 7.185 RON reprezentând TVA și suma de 6.050 reprezentând impozit pe profit.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra imobilului apartament bun comun proprietatea inculpatului V.C. și a soției sale, V.D., situat în municipiul Slatina, str. G., jud. Olt, până la concurența sumei de 12.935 RON. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 modif. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. Conform art. 4 și 6 din O.G. nr. 75/2001 modif. privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite și Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt.

A fost obligat inculpatul V.C. la 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt emis la data de 05 iulie 2012 în Dosarul nr. 406/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C., reținându-se în sarcina acestuia că în perioada iunie - iulie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, cauzând astfel bugetului de stat o pagubă în valoare de 13.235 RON, faptă prev. și ped. de art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că D.G.F.P. Olt cu ocazia efectuării unui control a constatat că în perioada 01 iunie 2009 - 31 iulie 2009 SC I.C. SRL Slatina a emis un număr de 9 facturi fiscale către SC C.C. SRL Teleorman, prin care a facturat prestări servicii în valoare totală de 45.000 RON, în baza contractului de prestări servicii nr. 420 din 01 iunie 2009. Astfel, în semestrul I 2009, între cele două societăți s-au desfășurat relații comerciale prin care SC C.C. SRL SRL Teleorman a recepționat în luna iunie 2009 de la SC I.C. SRL Slatina un număr de 4 facturi în sumă totală de 20.000 RON, după cum urmează: factura din 02 iunie 2009; factura din 08 iunie 2009; factura din 15 iunie 2009; factura din 19 iunie 2009. Facturile menționate nu au fost înregistrate în evidența contabilă, decontul TVA aferent lunii iunie 2009 nu a fost depus de către SC I.C.

SRL Slatina la A.F.P. Slatina, deși, contravaloarea facturilor a fost achitată integral în numerar la data facturării cu chitanța din 02 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanța din 08 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanța din 15 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON și chitanța din 19 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON. De asemenea.în semestrul II 2009 SC C.C. SRL SRL Teleorman a recepționat în luna iulie 2009 de la SC I.C. SRL Slatina un număr de 5 facturi în sumă totală de 24.700 RON, după cum urmează: factura din 02 iulie 2009; factura din 03 iulie 2009; factura din 05 iulie 2009; factura din 16 iulie 2009; factura din 17 iulie 2009). Nici aceste facturi nu au fost înregistrate în evidența contabilă a SC I.C.

SRL Slatina și nu s-a depus decontul T.V.A. aferent lunii iulie 2009 la AFP Slatina, deși contravaloarea facturilor a fost achitată integral în numerar la data facturării cu chitanțele din 02 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanța din 03 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanța din 15 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanța din 16 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON și chitanța din 17 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON. În vederea stabilirii prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului s-a procedat la efectuarea unei expertize contabile judiciare din cuprinsul căreia rezultă că, prin neînregistrarea în evidența contabilă a SC I.C. SRL Slatina a celor 9 facturi fiscale emise în favoarea SC C.C.

SRL SRL Teleorman s-a creat un prejudiciu bugetului consolidat de stat în sumă de 13.235 RON. Audiat fiind inculpatul V.C. a recunoscut fapta săvârșită astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de inculpare solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, întrucât în lunile iunie și respectiv iulie 2009, inculpatul nu a înregistrat nici un document justificativ în registrele obligatorii, a încălcat dispozițiile art. 1 din Legea contabilității 82/1991 (...), societățile comerciale (...) au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie (...)". Urmare a neînregistrării în contabilitate a facturilor emise au fost încălcate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora „sunt obligate la plata impozitului pe profit, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabila).

Persoane juridice române" precum și dispozițiile art. 156 din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora „persoanele obligate la plata taxei pentru orice operațiune sau care se identifică drept persoane înregistrate în scopuri de TVA, în scopul desfășurării oricărei operațiuni, trebuie să țină evidențe pentru operațiune reglementată de prezentul titlu". În drept prima instanță a reținut că fapta inculpatului V.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. art. 9 alin. (1) Iit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța ținând seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 81 C. pen., reținând în favoarea acestuia dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că D.G.F.P. Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 58.209 RON conform cererii de la dosar fond, reprezentând prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a inculpatului.compus din: suma de 4.309 RON impozit pe venit microîntreprinderi; suma de 1.444 RON majorări întârziere impozit microîntreprinderi; suma de 1.842 RON impozit pe profit; suma de 12.503 RON majorări TVA. În raport de cuantumul sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri civile în cursul cercetării judecătorești s-a dispus completarea raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale, în sensul de a se preciza dacă în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare inculpatul datorează suma de bani solicitată cu acest titlu.

În cuprinsul suplimentului întocmit, expertul contabil desemnat a precizat că suma de 58.209 RON nu se justifică ca prejudiciu din punct de vedere economic întrucât pe de o parte în această sumă a fost inclusă și suma de 32.961 RON pentru care a fost deja antrenată răspunderea patrimonială a administratorului în speță inculpat conform sentinței 766 din 15 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 80/104/2009 al Tribunalului Olt, iar pe de altă parte, după data ridicării dreptului de administrare conform sentinței 766 din 15 iunie 2009, conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, cheltuială, numite generic accesorii, nu vor putea fi adăugate creanțelor, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat, situație specifică și pentru SC I.C.

SRL. Prin urmare, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. s-a admis în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de D.G.F.P. Olt și a fost obligat inculpatul V.C. la plata sumei de 12.935 RON către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, din care suma de 7.185 RON reprezentând TVA și suma de 6.050 reprezentând impozit pe profit. Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpatul V.C.

Partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea primei instanțe arătând că deși a reținut că prejudiciul provocat bugetului de stat este în sumă de 13.235 RON reprezentând impozit pe profit 6.050 RON și TVA 7.185 RON, astfel cum s-a stabilit în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cauză, a admis în parte acțiunea civilă, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 12.935 RON în loc de 13.235 RON. Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea unui cuantum situat spre minimul prevăzut de lege. A solicitat să se țină seama de circumstanțele reale și personale în care a fost comisă fapta, precum și de împrejurarea că a colaborat cu organele de urmărire penală, nu s-a sustras de la efectuarea urmăririi penale și beneficiază de suport familial.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu în limitele conferite de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea a constatat că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul Stănescu Ortansa pe parcursul urmăririi penale și suplimentului la raportul de expertiză, întocmit cu ocazia judecării cauzei de către instanța de fond, prejudiciul provocat de inculpatul V.C. prin neînregistrarea în actele contabile ale SC I.C. SRL Slatina a unui număr de 9 facturi fiscale, care atestau prestarea unor servicii în valoare totală de 45.000 RON, în favoarea SC C.C.

SRL SRL Teleorman, a fost evaluat la suma de 13.235 RON, fiind compus din impozit pe profit 6.050 RON și TVA 7.185 RON (dosar instanță fond). Din actele de la dosarul cauzei rezultă însă că inculpatul a achitat la data de 26 septembrie 2012, o parte din prejudiciul provocat, respectiv suma de 300 RON, conform chitanței cu nr. AA. În aceste condiții, instanța de prim control judiciar a constatat că deși prima instanță a reținut că valoarea prejudiciului provocat de inculpat prin fapta comisă este cea stabilită în cuprinsul expertizei contabile (13.235 RON), a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. D.G.F.P. Olt, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 12.935 RON.

În cauză,s-a apreciat că nu se impune însă modificarea hotărârii pronunțate sub aspectul laturii civile, întrucât deși instanța de fond a omis să constate că prejudiciul provocat a fost acoperit în limita sumei de 300 RON, este evident faptul că l-a obligat pe inculpat la plata restului rămas nerecuperat, respectiv a diferenței dintre 13.235 RON și 300 RON, adică la plata sumei de 12.935 RON. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul V.C., Curtea a constatat, de asemenea, că este nefondat, pentru următoarele considerente. Curtea a reținut, astfel, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, în conținutul laturii obiective intrând 9 acte materiale, constând în neînregistrarea unor documente justificative în actele contabile ale societății și că valoarea prejudiciului provocat prin fapta comisă este una relativ mare (13.235 RON).

Având în vedere aceste împrejurări, dar și frecvența cu care sunt săvârșite fapte similare și consecințele acestora asupra bugetului consolidat de stat, precum și împrejurarea că prejudiciul provocat a fost recuperat parțialjn limita sumei de 300 RON, Curtea a apreciat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, limita de 2 ani închisoare reprezentând de fapt limita minimă prevăzută de textul incriminator, și că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate.Un alt argument pentru care instanța de apel a considerat că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului V.C.

îl reprezintă și faptul că, potrivit fișei de cazier judiciar, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, iar prin ordonanța nr. 4418/P/2010 din 21 mai 2011 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reținut astfel că inculpatul manifestă perseverență în săvârșirea unor acte cu caracter antisocial. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins apelurile declarate de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpatul V.C., ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanta D.G.F.P. Olt a fost obligată la 50 RON cheltuieli judiciare statului și inculpatul la 250 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu a fost achitată din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. - OLT. Prin motivele de recurs depuse la dosar la data de 23 aprilie 2013, a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și obligarea inculpatului la plata sumei de 13.235 RON.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 08 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenta parte civilă, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurenta parte civilă și-a motivat recursul la data de 23 aprilie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 30 octombrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.

În speța de față, instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurenta parte civilă nu sunt fondate întrucât, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că, valoarea prejudiciului provocat de inculpat prin fapta comisă este cea stabilită în cuprinsul expertizei contabile, respectiv de 13.235 RON, iar din această sumă, inculpatul a achitat la data de 26 septembrie 2012, suma de 300 RON, conform chitanței, astfel că în mod corect inculpatul a fost obligat, doar la plata sumei de 12.935 RON. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P OLT împotriva deciziei penale nr. 118 din 08 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat V.C.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. OLT împotriva deciziei penale nr. 118 din 08 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat V.C. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.