ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2014

Asupra contestației

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 39 din 12 februarie

2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins sesizarea formulată de comisia constituită la nivelul Penitenciarului B.M.

în baza H.G. nr. 836/2013 cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen.

referitor la pedepsele în executarea cărora se află condamnatul B.I.I.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia la data de 29 ianuarie 2014, comisia constituită

la nivelul Penitenciarului B.M. a sesizat instanța pentru a dispune cu privire la

aplicarea dispozițiilor art. 6 noul C. pen. referitor la pedepsele în a căror executare

se află condamnatul B.I.I.

În motivarea sesizării

s-a reținut în esență că, prin sentința penală nr. 154 din data de 9 decembrie 2011

a Curții de Apel Alba-Iulia, condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă

de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208

alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i) C. pen. și de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003. După rămânerea definitivă a pedepsei închisorii

a fost emis mandatul de executare din data de 23 martie 2012, condamnatul fiind

încarcerat în penitenciar începând cu data de 10 decembrie 2010 și până în data

de 9 decembrie 2017.

S-a afirmat în cuprinsul

sesizării că se impune a se analiza depășirea limitei de pedeapsă pentru infracțiunea

de constituire de grup organizat în condițiile recunoașterii vinovăției și înlesnirii

tragerii la răspundere penală. Pentru cea de furt calificat, s-a susținut în cuprinsul

aceleiași sesizări, având în vedere limitele speciale reduse de pedeapsă ca urmare

a recunoașterii vinovăției, că pedeapsa ar fi prea mare dar în limite legale.

În susținerea sesizării

la dosar au fost depuse fotocopiile mandatului de executare a pedepsei închisorii

și ale sentinței și deciziei de condamnare.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 367 alin. (1) și art. 5 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin.

(10) C. proc. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d) C. pen. cu aplicarea

art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sesizarea formulată a

fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această

concluzie prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 154 pronunțată la

data de 9 decembrie 2011 de Curtea de Apel Alba-Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011,

definitivă prin decizia penală nr. 874 pronunțată la data de 22 martie 2012 de Înalta

Curte de Casație și Justiție, s-a hotărât condamnarea, printre alții, și a actualului

condamnat la pedepsele de:

- 2 ani închisoare și

1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire

de grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave prevăzute

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și a art. 320

1

C. proc.

pen. și

- 5 ani închisoare și

1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat

cu consecințe deosebit de grave prevăzute de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin.

(1) lit. a), lit. g) și lit. i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., a art. 37 lit. a) C. pen., a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2010

și a art. 320

1

C. proc. pen.

A fost revocată suspendarea

condiționată a executării unei pedepse anterioare de 2 ani închisoare și s-a dispus

executarea ei alături de fiecare din pedepsele stabilite prin sentința de condamnare,

aplicându-se pedepsele de 4 ani și respectiv 7 ani închisoare.

În final, s-a dat relevanță

dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 C. pen. și, contopindu-se pedepsele,

a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

După rămânerea definitivă

a sentinței de condamnare, la data de 23 martie 2012 a fost emis mandatul de executare

a pedepsei închisorii.

S-a reținut că sesizarea

nu poate fi admisă, pornind de la textele de lege incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor

art. 6 C. pen., având denumirea marginală „aplicarea legii penale mai favorabile

după judecarea definitivă a cauzei”, când după rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a

intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă

depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,

se reduce la acest maxim.

Rezultă de aici că pentru

aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă

după judecarea definitivă a cauzei, este necesar ca pe de o parte să se verifice

dacă legea nouă prevede o pedeapsă mai ușoară decât legea veche iar apoi, după constatarea

îndeplinirii acestei condiții, să se verifice dacă sancțiunea aplicată definitiv

depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Abia după momentul constatării ca îndeplinită și a acestei a doua condiții se reduce

pedeapsa la maximul special prevăzut de legea nouă.

Pe de altă parte, în determinarea

„maximului special prevăzut de legea nouă” s-a considerat că trebuie să se pornească

de la dispozițiile art. 187 C. pen. potrivit cărora prin pedeapsa prevăzută de lege

se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârșită

în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare

a pedepsei.

În cauza de față, instanța

a constatat că actualului condamnat B.I.I. i-au fost aplicate două pedepse pentru

săvârșirea a două infracțiuni: prima aceea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003 [pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.] și a doua prevăzută

de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i) și alin.

(4) C. pen. [5 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.].

Infracțiunea prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (inițierea și constituirea unui grup infracțional

organizat) era sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de

ani și interzicerea unor drepturi, iar în actualul C. pen. această infracțiune este

reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 367 și este sancționată în forma de

bază cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Infracțiunea prevăzută

de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i) și alin.

(4) C. pen. (furtul calificat cu consecințe deosebit de grave) era sancționată de

legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În actualul C. pen. infracțiunea de furt calificat în modalitatea săvârșită de inculpat

este reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 228-art. 229 alin. (1) lit. b)

și lit. d) și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Analizând fiecare din

pedepsele aplicate definitiv inculpatului (2 ani și respectiv 5 ani închisoare)

instanța de fond a constatat că acestea nu depășesc maximul special prevăzut de

legea nouă pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, adică de 5 ani în cazul

fiecăreia dintre cele două infracțiuni.

Față de aceste considerente,

instanța de fond a apreciat că nu se poate face aplicarea art. 6 C. pen. și în consecință

a respins sesizarea comisiei constituită la nivelul Penitenciarului B.M. în baza

H.G. nr. 836/2013.

Împotriva sentinței penale

nr. 39 din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală

și pentru cauze cu minori, condamnatul B.I.I., în termenul prevăzut de lege, a formulat

contestația ce formează obiectul prezentului dosar.

La termenul de judecată

din 11 aprilie 2014, fiind prezent în fața instanței și asistat de apărătorul desemnat

din oficiu, contestatorul condamnat a declarat că își retrage contestația împotriva

sentinței penale nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția penală și pentru cauze cu minori ce formează obiectul acestui dosar.

Față de declarația expresă

a contestatorului condamnat B.I.I. în sensul retragerii contestației, Înalta Curte

va lua act de manifestarea unilaterală de voință a acestuia.

Totodată va obliga contestatorul

condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației

formulată de contestatorul condamnat B.I.I. împotriva sentinței penale nr. 39 din

12 februarie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă contestatorul condamnat

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2014.