ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1484/2014

Deliberând

asupra constestației, constată următoarele:

Prin contestația formulată de

petentul B.I.I., înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub Dosar nr.

98/57/2014, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 6 noul C. pen.,

respectiv reducerea pedepselor pe care petentul le execută în baza mandatului

de executare din 23 martie 2012 întocmit de aceeași instanță.

Instanța a

admis sesizarea formulată de petentul B.I.I.

Pentru a

dispune astfel instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat prin sentința

penală nr. 154/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în Dosar nr.

1250/57/2011 definitivă prin decizia penală nr. 874/2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție după cum urmează:

- 2 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 9 alin. (2) din

Legea nr. 39/2003 și art. 320

1

C. proc. pen.,

- 5 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209

alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr.

39/2003 și art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art.

83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei

de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 51/2008 a Judecătoriei

Deva în raport de ambele infracțiuni și s-a cumulat fiecare pedeapsă cu

pedeapsa de 2 ani închisoare, rezultând două pedepse cumulate, de 4 ani

închisoare, respectiv 7 ani închisoare, care au fost contopite la rândul lor,

în baza art. 33 și art. 34 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani

închisoare.

Sesizarea

este întemeiată în raport de prevederile art. 6 C. pen.

Instanța de

fond a apreciat că în primul rând se impune constatarea că infracțiunea de furt

calificat prevăzut de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) și lit. i) C.

pen. anterior pentru care a fost condamnat inculpatul se regăsește în C. pen.

actual în art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d), infracțiune pedepsită cu

închisoarea de la 1 la 5 ani.

De asemenea,

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (text abrogat

la 1 februarie 2014) se regăsește în C. pen. actual la art. 367 alin. (1),

fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Curtea a

reținut că cele două cauze de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru

infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul se regăsesc în

reglementările actuale după cum urmează:

- cauza de

reducere a limitelor de pedeapsă la jumătate prevăzută de art. 9 alin. (2) din

Legea nr. 39/2003 (text abrogat la 1 februarie 2014) se regăsește în C. pen.

actual la art. 367 alin. (5).

- prevederile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, privind judecata în

formă simplificată care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, se

regăsesc în C. proc. pen. actual la art. 396 alin. (10).

Constatând că

limita superioară de pedeapsă este mai mică decât pedepsele aplicate de

instanță, instanța a apreciat că în cauză este incident art. 6 C. pen.,

impunându-se reducerea corespunzătoare a pedepselor.

Pentru a

putea opera reducerea efectivă a pedepselor pentru cele două infracțiuni la

nivelul limitei maxime, instanța a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare în

pedepsele componente de 4 ani respectiv 7 ani închisoare și descumularea

fiecăreia dintre cele două pedepse, de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 51/2008 a Judecătoriei Deva. Totodată, după aplicarea

dispozițiilor art. 6 C. pen. și reducerea limitelor de pedeapsă, au fost

menținute dispozițiile privind revocarea suspendării executării pedepsei de 2

ani închisoare, aceste fiind sub autoritate de lucru judecat, astfel că, în

final, potrivit art. 33 și art. 34 C. pen. anterior pedepsele au fost contopite

în pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare sporită la 4 ani și 6 luni

închisoare.

Împotriva

acestei sentințe a formulat contestație Ministerul Public, solicitând

desființarea hotărârii și respingerea sesizări.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele contestației, constată că aceasta

este inadmisibilă pentru următoarele considerente.

Verificând

actele și lucrările dosarului se constată că situația condamnatului B.I.I.

privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, a făcut obiectul Dosarului nr. 53/57/2014 al Curții de

Apel Alba-lulia, instanță care, prin sentința penală nr. 39 din 12 februarie

2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 303 din 11 aprilie 2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins sesizarea Comisiei de evaluare a

incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în

executarea pedepselor cu privire la situația juridică a condamnatei.

Astfel,

Curtea de Apel Alba-lulia prin sentința penală nr. 39 din 12 februarie 2014, în

baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. a

respins sesizarea apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6

C. pen., întrucât fiecare din pedepsele aplicate definitiv condamnatului nu

depășește maximul special prevăzut de noua lege pentru fiecare din cele două

infracțiuni.

Prin sentința

penală nr. 52 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală

și pentru cauze cu minori, a soluționat contestația formulată de petentul

condamnat B.I.I. privind aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., cu privire la

aceleași infracțiuni.

Înalta Curte

constată că există identitate de obiect și de părți între cele două cauze.

Având în vedere că sentința nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Alba-lulia

se bucură de autoritate de lucru judecat, o nouă cerere cu același obiect nu

mai poate fi supusă analizei instanței de judecată.

Având în

vedere soluționarea definitivă a situației juridice a petentului condamnate

prin sentința penală nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Alba-lulia,

anterior prezentei hotărâri contestate, Înalta Curte va admite contestația

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Serviciul Teritorial Alba-lulia, va desființa sentința atacată și, rejudecând

va respinge sesizarea formulată de condamnatul B.I.I., ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-lulia împotriva sentinței

penale nr. 52 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Desființează

sentința penală atacată și, rejudecând, respinge sesizarea formulată de

condamnatul B.I.I., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 29 aprilie 2014.