ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 119/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 119/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 67 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în Dosarul nr. 2901/122/2011 a fost admisă cererea formulată de inculpatul T.I.A. privind aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul T.I.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 10 octombrie 2011 la zi. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul T.I.A. de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În baza art. 721 C. proc. civ. rap. la art. 133 C. proc. civ. s-a constatat nulitatea cererii de constituire ca parte civilă formulată de doamna O.H. și s-a constatat că doamna O.H. are, în continuare deschisă calea unei acțiuni civile scutite de taxa judiciară de timbru, în temeiul art. 14, 15 și 346 C. proc. pen. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acțiunilor civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență "B.A." București și Consiliul Local al municipiului Giurgiu, în contradictoriu cu inculpatul T.I.A., și formarea unui nou dosar, pentru care s-a fixat termen de judecată la data de 04 aprilie 2012, cu citarea părților.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.200 RON cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul T.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu au vizat: nelegalitatea și netemeinicia soluției de aplicare a pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (2) C. pen.; greșita individualizare a pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Inculpatul T.I.A., cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de apel, a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva individualizării pedepselor aplicate, solicitând aplicarea art. 74 lit. a) și e) C. pen. și reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante întrucât a fost sincer încă de la început. Prin Decizia penală nr. 115/A din 17 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 67 din 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani aplicată inculpatului T.I.A.
și a repus pedepsele componente în individualitatea lor astfel: 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen.; 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (2) cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (2) de la 1 an închisoare la 1 an și 8 luni.
A contopit pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.I.A. împotriva aceleiași sentințe menținându-se arestarea preventivă a inculpatului T.I.A. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.I.A.
Prin Decizia penală nr. 2755 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.I.A., casată atât sentința cât și decizia penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Giurgiu, pe motiv că judecata a avut loc fără citarea legală a părții civile O.H. Rejudecând, în fond după casare, prin Sentința penală nr. 346 din 09 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte și 3 trei ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 octombrie 2011 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul T.I.A. de probe biologice, în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. S-a constatat că doamna O.H. nu s-a constituit parte civilă în cauza de față. S-a constatat că, Consiliul Local al Municipiului Giurgiu are calitatea de parte civilă în cauză și că în ceea ce privește părțile civile Consiliul Local al Municipiului Giurgiu și Spitalul Clinic de Urgență B.A.
București există autoritate de lucru judecat pe latura civilă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 02 decembrie 2011 s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rechizitoriu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului T.I.A., zis "G.G.", pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., respectiv art. 321 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut următoarea situație de fapt: Clubul E. din Giurgiu, este proprietatea SC M.H.
SRL Giurgiu, administrată de martorul M.V.A. și este situat într-un spațiu cu lungimea de 22 m și lățimea de 9 m. La acest club, săptămânal (sâmbăta) era organizată o discotecă cu program de funcționare 22.00 - 06.00. În spațiul respectiv, atât pe latura de est, cât și pe latura de vest era amenajat câte un podium (cu o diferență de nivel de 32 cm), pe care erau amplasate mese și canapele pe o suprafață de 3,87 m lățime și 9 m lungime. Pe latura de nord - la mijlocul spațiului - era amplasat barul, iar pe latura de sud, - vis-a-vis - era amplasat pupitrul DJ-ului. Pe ringul de dans (în centru) erau amplasate și alte mese și canapele, iar pardoseala barului era confecționată din două rânduri de parchet așezate peste o platformă betonată.
De obicei, clienții își rezervau mesele, iar la bar - pentru ținerea evidenței consumului - acestea erau numerotate. Totodată, spațiul unde funcționa discoteca era prevăzut cu sistem de supraveghere video, care deși era în stare de funcționare, nu mai era utilizat din data de 18 iunie 2011 (raport de expertiză criminalistică). De administrarea discotecii se ocupa martorul J.C.G. care, pentru întreținerea paginii de facebook a clubului l-a rugat pe martorul T.A.D. să execute fotografii de ansamblu și cu participanții la discotecă și să le posteze pe respectiva pagină. Ca atare, în noaptea de 08/09 octombrie 2011, martorul T.A.D. a realizat mai multe fotografii cu participanții la discotecă, pe care, la data de 09 octombrie 2011, orele 16.00, le-a postat pe facebook, fotografii ce au fost ulterior folosite de organele de urmărire penală pentru identificarea participanților la discotecă.
În jurul orelor 01.00, în discotecă, după aprecierile martorilor audiați în cauză, se aflau aproximativ 100 persoane. Victima C.D.H., era component al echipei de baschet C.S.S.G. din luna august 2011, nu cunoștea limba română și era cazat cu ceilalți coechipieri, la Hotelul "S.D." din Giurgiu. Era un obișnuit al clubului, deoarece în fiecare sâmbătă frecventa discoteca, iar din relatările martorilor, a rezultat că acesta era o fire jovială, deschisă, căreia îi plăcea să socializeze, să danseze - singur sau în grup. Purta tot timpul pe cap o șapcă de culoare roșie, pe care în gest de prietenie, o transfera pe capul altor tineri - fete și băieți. În seara zilei de 08 octombrie 2011, echipa de baschet a C.S.S.G., după ce a câștigat un meci, a servit masa la Restaurantul "R." din Giurgiu, ocazie cu care victima C.D.H.
a consumat două beri, apoi la locul de cazare a mai consumat două pahare cu vin, iar în jurul orelor 01.30, împreună cu coechipierii săi C.C.F., B.D.V., M.C., V.A., R.K. (conațional) și B.G. (de naționalitate sârbă), au ajuns la discoteca de la Clubul E. În timp ce coechipierii săi au stat la două mese din fața barului, C.D.H., conform obiceiului, a început să danseze printre grupurile de tineri, având în mână o sticlă de bere (s-a stabilit că, în noaptea respectivă, la discotecă, a consumat trei sticle de bere de 0,33 l). Și de această dată a avut același comportament descris mai sus. Martorul C.C. menționând prin declarațiile date că victima purta pe cap o șapcă de culoare roșie pe care, în spirit de glumă o punea și pe capul altor persoane, chiar și el trezindu-se cu șapca lui C.D.H.
pe cap, pe care a primit-o de la una din cele două fete care erau la masa lor. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în jurul orelor 04.00, la masa și în jurul mesei numerotate pe schiță cu nr. 7 - situată între două canapele și la o distanță de 1,30 m de colțul din dreapta al podiumului de pe latura de est (aflată pe pardoseală), se aflau martorii M.D.M., A.C., G.I.A., B.D.F. - toate componente ale echipei de handbal N.F. Giurgiu, P.A.M., N.A.V. și S.A.C. Pe podiumul de pe latura estică, în colțul din stânga, unde se aflau amplasate mesele nr. 3 și nr. 4, în jurul acestora erau martorii T.A.B., R.A.F., P.M.A., P.D.A., M.R.A. - zis "C.", H.A.N. - zis "M.", C.M.I., I.N.A., V.D.C., V.C.F.
și V.A.C. Tot pe același podium și la masa nr. 5 aflată lângă o grindă de rezistență, se aflau martorii N.O.M., M.E., M.M. zis "G.", G.M., N.G. și Ș.A. iar la masa nr. 1 situată tot pe podium, dar în colțul din dreapta, se aflau M.V.A. și P.G. La alte mese, situate pe ringul de dans între bar și pupitrul DJ-ului, se aflau martorii C.C., P.C.I., B.A.O., G.M., B.F., U.M., M.B.A., P.R., D.I., G.M., P.M.G., B.C.I., C.C., G.V.M. Pe podiumul de pe latura de vest, în jurul meselor, se aflau martorii B.R.F., L.A.L., F.D., F.G., B.I. și S.A. Servirea la bar era asigurată de N.C.G.I. și D.M., iar la pupitrul DJ se afla martorul N.A. Până în jurul orelor 04.00, inculpatul T.I.A. împreună cu martorii C.Ș.I.
zis "M." (cumnatul său), D.G. zis "B.", G.F.L. zis "F." și B.L., au participat la o nuntă la Restaurantul "M." din Giurgiu, după care s-au hotărât să meargă la discotecă. C.Ș.I. consumase băuturi alcoolice în cantități mari, fiind și ziua lui de naștere. Ajunși la discotecă, inculpatul și martorii D.G., G.F.L. și B.L. au rămas lângă bar, iar C.Ș.I., observând-o pe R.A.F. (amica unei rude de-a sa) a mers să danseze cu aceasta pe podium, lângă masa nr. 3. Victima C.D.H. a mers să danseze pe podium la grupul de tineri de la masa nr. 3, unde C.Ș.I. dansa pe masă, iar lângă el, R.A.F. Conform obiceiului, C.D.H. a pus șapca sa pe capul martorei R.A.F., pe care apoi a luat-o C.Ș.I. și i-a restituit-o acestuia.
Din nou C.D.H. a pus șapca pe capul martorei, determinându-l pe C.Ș.I. să strige la victimă "să-i lase în pace". Victima, care nu știa românește, folosind gestica mâinilor, încerca să-i explice că nu înțelege. A intervenit martorul M.R.A. zis "C.", care l-a îmbrățișat pe C.D.H. și i-a spus în engleză să fie calm. Din nou victima s-a apropiat de masa pe care dansa C.Ș.I., gest observat și de inculpat, cumnatul martorului, care tot în limba română i-a spus victimei să-i lase în pace și, totodată, a îmbrâncit-o ușor. În timp ce se retrăgea cu spatele din fața inculpatului, victima folosind gestica brațelor încerca să explice acestuia că nu înțelege despre ce este vorba. Bănuind probabil că prin gestica brațelor victima ar încerca să-l lovească, inculpatul a lovit-o puternic cu pumnul în dreptul buzelor.
Urmare a loviturii primite, victima s-a dezechilibrat (se afla 1,20 m de marginea podiumului) și a căzut de la nivelul podiumului (32 cm), lovindu-se cu capul de pardoseală (a rămas cu partea inferioară a corpului pe podium), pierzându-și imediat cunoștința. Acest moment a fost observat de martorii oculari C.Ș.I., H.A.N., M.D.M., G.I.A., locul unde victima s-a izbit cu capul de pardoseală, fiind chiar lângă canapeaua pe care se afla așezată martora A.C. cu B.D.V. Întrucât, victima nu mai dădea semne de viață, M.D.M. i-a alertat pe coechipierii acesteia, iar ceilalți tineri care observaseră acest lucru, s-au strâns în jurul locului respectiv. Victima C.D.H. a fost scos afară pe brațe de către colegii săi, care au încercat să-i acorde ajutor, stropindu-l cu apă, timp în care, martorul P.G.
prin sistemul SNAU 112 a apelat Salvarea, care a transportat victima la Spitalul Clinic de Urgență Giurgiu. Fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgență Giurgiu, în anamneză s-a consemnat "Adus de ambulanță de la Clubul E. în stare comatoasă, iar din relatările colegilor reiese că a consumat alcool și a fost împins căzând cu fața în sus; escoriații buza superioară, inferioară, hematom palpebral drept etc.", stabilindu-se diagnosticul prezumtiv principal de "comă profundă de etiologie necunoscută". În aceeași zi, la orele 12.07 victima a fost transferată și internată la Spitalul Clinic de Urgență "B.A." cu diagnosticul de "Politraumatism în condiții neprecizate. Traumatism cranio-cerebral grav.
Dilacerare cerebrală frontală stânga. Contuzie hemoragică temporală dreapta. Hemoragie subarahnoidiană posttraumatică fronto-parietală stânga. Hematon palpebral drept. Contuzie buza superioară. GCS = 8/9 puncte". La această unitate sanitară, în urma consulturilor și investigațiilor de specialitate s-a decis efectuarea unei intervenții chirurgicale, însă, în timpul acesteia, la ora 19.10, C.D.H. a decedat. La data de 10 octombrie 2011 s-a efectuat autopsia victimei C.D.H. (raport medico-legal nr. A1/1354/2011 și planșe foto).
Cu ocazia efectuării autopsiei, la examinarea externă a cadavrului, s-au constatat următoarele leziuni traumatice: palpebral superior drept, echimoză violacee de 4/3/1 cm cu discret infiltrat sanguin la nivelul mucoasei palpebrale supero-lateral drept de 0,4/0,3 cm; plagă contuză superficială roșul buzei superioare paramedian drept de 1/0,5 cm cu crustă maronie umedă; tumefacție violacee a buzei superioare median și paramedian stâng de 4,5/3,5/1,7 cm; pe roșul buzei inferioare median escoriații de 0,6/0,1 cm și 0,2 din 01 cm; paramedian stâng escoriație de 0,2/0,1 cm; pe fața vestibulară a buzei inferioare median echimoză violacee de 2,5/1,5 cm infiltrată hemoragie; scapular drept 1/3 inferioară echimoză violacee de 7/4 cm centrată de o escoriație liniară dispusă în plan orizontal de 4/0,5 cm.
La examenul intern al cadavrului, la epicraniu s-a constatat: focar de fractură cu dehiscență maximă temporal drept superior procesului mastoid cu decalarea fragmentelor de la care radiază; focar liniar de fractură la nivelul suturii parieto-occipitale drepte de 4,5 cm lungime; focar liniar de fractură descendent liniar occipito-mastoidian drept; focar liniar de fractură orizontal la nivelul osului temporal drept care se continuă liniar cu focar liniar de fractură la nivelul osului frontal de partea dreaptă perete orbital lateral drept, arcada sprâncenoasă dreaptă, os frontal, fractura orizontală de la nivelul osului temporal iradiază la bază, liniar în etajul posterior al bazei craniului (fosa cerebeloasă) posterior stâncii temporare având o lungime de 3,8 cm, liniar în etajul mijlociu al bazei craniului, pe aripa mare sfenoidală focarul de fractură are 1,5 cm lungime, frontal stâng bazal și lateral multiple puncte negre difuze cortical care nu dispar la spălare.
Temporal stâng lateral și bazal puncte negre difuze și confluente cortical și în substanță albă care nu dispar la spălare, dispuse pe o suprafață de 4,2/3/1,5 cm. Multiple puncte negre difuze cortical lob occipital drept bazal. Ca diagnostic macroscopic, s-a stabilit: plagă contuză buza superioară, tumefacție violacee buza superioară, escoriații și echimoze buza inferioară, echimoză palpebral superior drept, echimoză și escoriație scapular drept, infiltrat hemoragie epicranian fronto-temporo-parietal drept, fractură liniară de boltă craniană iradiată la baza craniului, colecții sanguine subdurale, hemoragie subarahnoidiană frontal drept, stâng anterior, temporal stâng lateral și bazal, dilacerare cerebrală frontal stâng, anterior și bazal, contuzii corticale și în substanță albă, edem cerebral, stază și edem pulmonar, hipertrofie și dilatație cardiacă, miocardofibroză, ateromatoză incipientă, hipertrofie hepatică, alterări distrofice hepatice.
Examenul toxicologic al probelor biologice ridicate de la cadavru a evidențiat o alcoolemie de 0,60 gr/‰ și o alcoolurie de 0,25‰ (la ora 13.20 alcoolemia victimei era de 0,75‰). S-a concluzionat că moartea victimei C.D.H. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii consecință a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie și dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului. Totodată, s-a mai concluzionat că leziunile traumatice corporale cerebrale care au condus la deces s-au putut produce prin lovire cu și de corp-plan dur în același context traumatic, iar între leziunile traumatice cranio-cerebrale și deces există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată în tanatogeneză.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2013, inculpatul T.I.A. a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv că pe data de 09 octombrie 2011, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, l-a lovit puternic cu pumnul în față pe C.D.H., care s-a dezechilibrat în urma loviturii și s-a lovit cu capul de pardoseala barului și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pentru a beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea vinovăției, probe pe care le cunoaște și pe care și le însușește. Totodată, inculpatul a mai declarat că regretă săvârșirea faptelor și că nu a avut nicio intenție de a provoca moartea victimei.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că, în dimineața zilei de 09 octombrie 2011, orele 04.13, aflându-se în discoteca organizată la Clubul "E." din Giurgiu, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, inculpatul T.I.A. l-a îmbrâncit și apoi l-a lovit puternic cu pumnul în față pe numitul C.D.H., cetățean american care se afla pe un podium cu o diferență de nivel de 32 cm față de pardoseala barului. Urmare a loviturii primite numitul C.D.H. s-a dezechilibrat și a fost proiectat cu capul de pardoseala barului, iar datorită impactului cu planul dur a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave (edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie și dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului), care, la data de 09 octombrie 2011 orele 1910, au condus la decesul acestuia.
Ca urmare a conflictului descris mai sus și a situației create - starea de comă în care s-a aflat victima - în rândul participanților la discotecă (aproximativ 70 tineri) s-a creat o stare de temere, agitație, haos, determinându-i pe aceștia să părăsească precipitat clubul, tulburându-se astfel grav ordinea și liniștea publică. Pentru a reține astfel, tribunalul a avut în vedere declarațiile inculpatului T.I.A. date în cursul procesului penal, declarații prin care acesta a recunoscut că l-a lovit puternic cu pumnul în plină figură pe numitul C.D.H., în timp ce acesta se afla aproape de marginea unui podium cu o diferență de înălțime (de două trepte), și că, datorită loviturii pe care i-a aplicat-o, victima s-a dezechilibrat și a căzut pe spate de pe podium, lovindu-se cu capul de pardoseala barului, despre care crede că era din ciment, declarații ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză așa cum cer prevederile art. 69 C. proc.
pen. Astfel, declarațiile inculpatului T.I.A. sunt susținute de declarațiile martorei M.D.M. date în cursul procesului penal, care se afla pe ringul de dans la aproximativ 5 m de podium și privea în direcția acestuia, declarații prin care aceasta a relatat că, a observat momentul în care victima i-a pus pe cap șapca sa martorei R.F.A., după care, la scurt timp, l-a observat însă pe inculpatul, zis G.G., că îi spunea ceva lui C.D.H., iar acesta ridica din umeri și din mâini, motiv pentru care a bănuit că, la rândul său gesticula că nu înțelege ceea ce îi spune inculpatul și se retrăgea ușor cu spatele spre colțul din dreapta al podiumului. Prin declarații, martora a mai arătat că a observat că mai întâi inculpatul l-a împins cu palma pe C.D.H., care retrăgându-se cu spatele, s-a dezechilibrat, după care, imediat inculpatul l-a lovit pe C.D.H.
cu pumnul în față, iar acesta a căzut pe pardoseala barului, chiar în apropierea mesei pe care ea o ocupa împreună cu grupul cu care era, victima rămânând cu picioarele pe podium, motiv pentru care a mers la colegii lui C.D.H. care se aflau la niște mese în fața barului și le-a spus că C.D.H. a căzut, că a fost lovit, acest lucru spunându-i, prin semne, și colegului lui C.D.H., tot cetățean american, însă nu știe dacă acesta a înțeles semnele sale. Martorul H.A.N. zis "M.", a relatat prin declarațiile date în cursul procesului penal că, în timp ce îi observa pe B. și pe inculpat, zis G.G. la o masă lângă bar, martorul C.Ș.I. s-a urcat pe o masă de lângă el și dansa cu numita F., lângă aceștia făcându-și apariția și victima C.D.H., care și el dansa, moment în care a văzut pe capul lui F. șapca lui C.D.H., remarcând totodată că martorul C.Ș.I.
a gesticulat din mâini către C.D.H. ca și cum i-ar fi spus să-l lase în pace și acesta la rândul său gesticulând ceva, dar nu înțelegea pentru că nu cunoaște limba engleză. Prin declarațiile date, martorul a mai învederat că l-a observat pe martorul M.R.A., când l-a luat în brațe pe C.D.H. și l-a condus, fără să-l lovească, spre colțul din dreapta al podiumului, însă din acel loc C.D.H. a revenit iar spre masa unde dansa C.Ș.I. cu numita F. și atunci l-a observat pe inculpat că a venit la C.D.H. și l-a împins pe acesta spre colțul din dreapta al podiumului, observând că C.D.H. îi spunea ceva lui G.G., însă crede că acesta nu a înțeles ce îi spunea, iar C.D.H., cu podul palmei l-a împins ușor pe inculpat.
În momentul imediat următor a văzut că inculpatul l-a lovit cu pumnul în figură pe C.D.H. care a căzut fulgerător, rămânând cu picioarele pe podium și restul corpului pe pardoseala de la bar, în locul unde căzuse C.D.H. fiind situată în apropiere o masă la care observase un baschetbalist și o fată care joacă handbal și că în locul unde căzuse victima se făcuse un cerc de persoane, aproape toți din club se apropiaseră și împreună cu o altă persoană l-a ridicat pe C.D.H. și l-au urcat pe o canapea, acesta nedând semne de viață. Martorul M.R.A. zis C., a relatat la rândul său prin declarațiile date în cursul procesului penal, că a văzut când C.D.H. i-a pus șapca pe cap lui F., aceasta i-a dat-o și a intervenit numitul M. care i-a spus lui C.D.H.
să-i lase în pace, acestea crede că erau cuvintele, deoarece muzica era dată tare și nu înțelegea, însă a observat că atât M. cât și C.D.H. gesticulau din mâini. Totodată, martorul a mai precizat că nu cunoaște dacă C.D.H. știa românește, și că, deși nu s-a gândit că ar putea izbucni un scandal, totuși l-a luat în brațe ușor pe C.D.H., l-a bătut prietenește cu palma pe spate și i-a solicitat în limba engleză să se liniștească, fiind cu acesta chiar lângă unul din stâlpii de susținere din local, în timp ce numitul M. dansa pe o masă. Prin declarațiile date, martorul a mai învederat că atunci când l-a luat în brațe pe C.D.H., acesta tot a gesticulat, a spus ceva în engleză însă nu a înțeles, astfel că l-a lăsat acolo și s-a îndreptat spre canapeaua de lângă masa nr. 4, însă la foarte scurt timp, în colțul din dreapta al podiumului, a văzut aglomerație, iar fetele de la masa sa ieșiseră grăbite afară.
Martorul C.Ș.I. zis M., prin declarațiile date în cursul procesului penal, a învederat că în timp ce s-a îndreptat spre podiumul din stânga barului, a recunoscut mai multe fete, printre care și R.F.A. - zisă F., care știa că este amica finului său A.G.F., fotbalist care în acea seară nu s-a aflat în club, aceasta și celelalte prietene ale ei dansând pe podium, lângă masa la care stăteau, astfel că a mers și el să danseze, numitul B. și inculpatul rămânând lângă bar.
Martorul a relatat totodată că, a început să danseze lângă F., iar la un moment dat, tot pentru a dansa, s-a urcat pe masa din apropiere și în timp ce dansa pe masă, a observat că lângă F. începuse să danseze și un tânăr de culoare pe care nu îl cunoștea, dar care avea pe cap o șapcă de culoare roșie, pe care i-o pusese pe cap lui F., însă el a luat de pe capul lui F. șapca și a pus-o din nou pe capul tânărului de culoare, dar acesta din nou și-a luat șapca de pe cap și a pus-o pe capul lui F., încercând să i-o potrivească pe cap, motiv pentru care a luat șapca de pe capul lui F. și i-a dat-o victimei, spunându-i să-i lase în pace, însă victima l-a împins ușor, fără ca el să se dezechilibreze, însă acesta a fost observat și de cumnatul său, inculpatul T.I.A., pe care l-a văzut postându-se în fața tânărului de culoare, spunându-i acestuia să-i lase în pace să danseze, timp în care, cumnatul său ținea mâinile îndreptate spre C.D.H.
La rândul său acesta, a ridicat și el mâinile, probabil într-un gest de a-l îmbrânci pe inculpat, care la rândul său l-a îmbrâncit pe C.D.H., ce se retrăgea cu spatele, după care a văzut când inculpatul l-a lovit cu pumnul în față pe C.D.H., acesta căzând pe pardoseala barului. Martorul B.D.V., coleg de echipă cu victima, prin declarațiile date în cursul procesului penal a învederat că în timp ce stătea la masa nr. 7 și discuta cu martora A.C., a observat la un moment dat silueta unei persoane în cădere de pe podium, persoană care a căzut cu capul de pardoseala barului, în spațiul dintre canapea - masă și marginea podiumului, auzind o bubuitură puternică când persoana s-a izbit cu capul de pardoseala barului, fără să mai facă vreun gest de mișcare după aceea, după câteva secunde, după pulovărul de culoare roșie și după culoarea pielii dându-și seama că cel căzut era colegul său C.D.H.
ce a fost scos pe brațe de unul din colegi pe terasa barului, unde ieșiseră și ceilalți consumatori, până la sosirea ambulanței stropindu-l cu apă în ideea că poate își revine. Martora A.C., prin declarațiile date în cursul procesului penal, a relatat că în timp ce stătea pe canapea de vorbă cu numitul B.D.V., a auzit în dreapta sa un zgomot puternic, de căzătură pe pardoseală, a întors capul, întrucât privea în partea stângă și l-a văzut la picioarele sale, cu capul lângă banchetă, pe C.D.H. ce era cu fața în sus și nu mai mișca. Tribunalul a reținut, de asemenea, că aspecte asemănătoare cu cele invocate de martorii de mai sus rezultă și din declarațiile martorilor D.G., G.I.A., B.D.F. În urma acestui conflict, în rândul participanților la discotecă, s-a creat haos, o stare de temere, precipitare, ce rezultă din declarațiile martorilor B.D.F., C.C.F.
și P.G. dar și a altor martori P.M.A., T.A.B., P.D.A., N.O.M., C.C. Declarațiile inculpatului T.I.A.
de recunoaștere a săvârșirii faptelor se coroborează nu numai cu declarațiile martorilor audiați în cauză, dar sunt susținute și de procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, procesul-verbal de experiment judiciar și planșe foto, schița locului faptei și DVD cu video filmare judiciară din 13 octombrie 2011, planșă foto cu imagini descoperite pe cardul de memorie al aparatului folosit de martorul T.A.D., planșă foto cu aspecte de la autopsia cadavrului victimei, fotografii efectuate de medicul legist, planșă foto întocmită de organele de cercetare cu ocazia autopsierii victimei C.D.H., copie xerox a foii de observație clinică întocmită pentru victimă la Spitalul Clinic de Urgență "B.A." București, buletin de analiză toxicologică nr. 2826 din 09 octombrie 2011, planșă foto cu imagini preluate la 09 octombrie 2011 de pe www.facebook.com - utilizator Club E., copie a fișei de urgență întocmită de echipajul de pe ambulanța Giurgiu, copie a foii de observație clinică întocmită de unitatea UPU a Spitalului Județean Giurgiu, raportul de expertiză criminalistică nr. 1566214/2011, raportul de expertiză criminalistică nr. 1566204/2011, procesul-verbal de redare și planșă foto cu imagini surprinse de camerele de supraveghere montate la SC R.D.
SRL, raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză nr. A3/358/2012 de Serviciul Județean de Medicină Legală Giurgiu. Așa fiind, tribunalul a reținut că declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptelor se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, așa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen., probe ce înlătură prezumția de nevinovăție instituită de art. 5 2 C. proc. pen. în favoarea inculpatului. În drept, fapta inculpatului T.I.A.
care în dimineața zilei de 09 octombrie 2011, orele 04.13, aflându-se în discoteca organizată la Clubul E. din Giurgiu, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, l-a îmbrâncit și apoi l-a lovit puternic cu pumnul în plină figură pe C.D.H., cetățean de origine americană, care s-a dezechilibrat și a fost proiectat cu capul de un plan dur, iar datorită impactului a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave (edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie și dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului), leziuni care, la data de 09 octombrie 2011 orele 19.10, au condus la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, tribunalul a reținut că inculpatul a acționat cu intenția de a vătăma integritatea corporală a victimei, însă rezultatul mai grav, constând în decesul acesteia, a survenit pe fondul culpei sale, urmând a se reține că a săvârșit fapta cu praeterintenție. Fapta inculpatului care, la aceeași dată și în același context, prin scandalul provocat și aducerea victimei în stare de inconștiență, a creat o stare de temere, haos, agitație în rândul celor prezenți, determinându-i pe aceștia să părăsească în mod precipitat clubul, tulburându-se astfel grav ordinea și liniștea publică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de art. 183 C. pen. și art. 321 alin. (2) C. pen., reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpat, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Referitor la pericolul social al faptelor săvârșite de inculpat, tribunalul a reținut că acesta este extrem de ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de lege în cazul infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute fundamentale al ființei umane, iar în cazul infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., păstrarea ordinii și liniștii publice în cadrul comunității.
În ceea ce privește persoana inculpatului, tribunalul a reținut că acesta a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal cu privire la împrejurările concrete ale comiterii faptelor, a regretat faptele săvârșite, la caracterizarea persoanei inculpatului, instanța luând în considerare și vârsta acestuia, pregătirea profesională a inculpatului, respectiv că are studii medii, faptul că nu are ocupație, dar și faptul că nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă, ci, ca o persoană liniștită așa după cum rezultă din cuprinsul caracterizării întocmite de Asociația de proprietari Bloc 504C și nu are antecedente penale.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere și modul și mijloacele de comitere a infracțiunilor, inculpatul profitând de faptul că victima, ca de altfel și acesta, au consumat anterior băuturi alcoolice, pe fondul acestui consum, dar și pe fondul unor neînțelegeri decurgând atât din comportamentul victimei care îi tot punea unei fete din discotecă șapca sa pe cap, cât și din bariere lingvistice (victima vorbea limba engleză, iar inculpatul limba română) inculpatul recurgând la violențe, individualizare la care se va avea în vedere și comportamentul inculpatului care, imediat după ce a aflat din mass-media situația gravă în care se afla victima, a părăsit domiciliul, sustrăgându-se urmăririi penale, elemente ce fac ca în cauză să nu poată fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului așa cum a solicitat acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T.I.A., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând, în fond, reindividualizarea pedepsei în sensul celor stabilite în primul ciclu procesual, respectiv 5 ani închisoare. Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat următoarele: Instanța fondului a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și recunoscută de inculpați în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. Situația de fapt, mai sus descrisă, nu necesită o analiză suplimentară, având în vedere că inculpatul și-a însușit probatoriul administrat în faza de urmărire penală.
Cu privire la singura critică formulată de apelantul-inculpat referitoare la greșita individualizare judiciară a pedepselor sub aspectul cuantumului, instanța de apel a constatat că instanța de fond, în cel de-al doilea ciclu procesual, a stabilit o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, în condițiile în care limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea mai gravă sunt cuprinse între 3 ani și 4 luni și 10 ani închisoare. S-a mai reținut că inculpatul a comis două infracțiuni aflate în concurs, iar imediat după comiterea faptei, deși a constatat că victima se afla inconștientă, a părăsit clubul și s-a deplasat la un alt local împreună cu prietenii unde a continuat să consume băuturi alcoolice, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
De asemenea, în aceeași zi la orele 15.00, după ce a aflat din mass-media situația gravă în care se afla victima a părăsit domiciliul sustrăgându-se cercetărilor și doar în ziua următoare - 10 octombrie 2011 orele 2.00 - s-a prezentat la poliție, după ce a aflat de decesul victimei (9 octombrie 2011 ora 19.10). Referitor la pericolul concret al faptelor, s-a apreciat că acesta este unul deosebit de ridicat raportat la împrejurările comiterii faptelor - într-un local aglomerat, în prezența a peste 70 persoane, inculpatul aplicând o lovitură deosebit de puternică în față (victima fiind o persoană înaltă - baschetbalist) ce a determinat căderea acesteia. Referitor la circumstanțele personale s-a reținut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, în vârstă de 25 ani, fără ocupație, a recunoscut comiterea faptelor.
Împrejurarea că inculpatul a fost de acord cu menținerea măsurii arestării preventive și nu a recurat încheierile prin care s-a perpetuat această stare de arest, nu are relevanță asupra circumstanțelor personale ale inculpatului. Punând în balanță gradul de pericol social concret al faptelor cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, Curtea de apel a apreciat că nu se justifică reducerea pedepselor stabilite de instanța fondului, chiar dacă inculpatul a avut o atitudine procesuală de recunoaștere, având în vedere că prima instanță s-a orientat spre limita medie a textelor de lege (reduse ca urmare a reținerii prevederilor art. 320 1 C. proc. pen), iar împrejurările detaliate mai sus împiedică reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.I.A., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 385 10 C. proc. pen. Prin recursul declarat, inculpatul a invocat temeiul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate, cu reevaluarea modalității de executare, prin reținerea dispozițiilor art. 86 1 sau art. 81 C. pen. Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpatul T.I.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of.
nr. 89/12.02.2013. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În cauză, motivul de recurs invocat de apărare, subsumat cazului de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se circumscria unui caz de casare care a fost modificat în mod expres de Legea nr. 2/2013.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, textul art. 385 9 C. proc. pen. are următorul cuprins: "pct. 14 - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 17 2 - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii." Raportat la conținutul temeiului de casare invocat, instanța de recurs constată că, la acest moment procesual, criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept. O reevaluare a pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante și a modalității de executare, ar presupune o evaluare a situației de fapt și o reapreciere a cauzei pe fondul acesteia, ceea ce ar fi imposibil, în condițiile în care judecata a avut loc conform prevederilor art. 320 1 C. proc.
pen., iar hotărârea recurată a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Constatând că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 235 din 03 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 octombrie 2011 la 15 ianuarie 2014. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 235 din 03 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 octombrie 2011 la 15 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa d fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.