ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3635/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC D. U. SRL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâta SC I.W.C. SRL BUCUREȘTI a solicitat constatarea nulității actelor ce au stat la baza înregistrării sediului pârâtei, întrucât stabilirea sediului pârâtei în această locație fiind de natură să o prejudicieze, în drept fiind invocate dispozițiile art. 42 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 din Legea nr. 26/1990. Reclamanta și-a precizat și completat acțiunea, arătând că solicită constatarea nulității acceptului pentru stabilirea sediului pârâtei la adresa din București, B-dul Regina Elisabeta, pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei, constatarea nulității încheierii nr. 67472 din 15 septembrie 2008 a judecătorului delegat la O.R.C.

- T.B. pentru lipsa acordului cerut de Legea nr. 230/2007 și constatarea nulității Hotărârii nr. 1 din 07 august 2008 a A.G.A. a SC I.W.C. SRL, care, la art. 3 prevede schimbarea sediului societății în București, B-dul Regina Elisabeta, sector 5. Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, prin sentința comercială nr. 11345 din data de 15 octombrie 2009, a admis excepția inadmisibilității capătului doi de cerere, a respins capătul de cerere privind constatarea nulității încheierii judecătorului delegat la O.R.C. – T.B. nr. 67472 din 15 septembrie 2008, ca inadmisibil și a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului doi de cerere că aceasta este întemeiată, deoarece nulitatea unei încheieri a judecătorului delegat nu poate fi constatată decât de instanța de control judiciar, urmare a exercitării căii de atac a recursului, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar nu pe calea unei acțiuni în constatarea nulității. A mai reținut instanța de fond că, reclamanta nu a indicat nici un motiv de nulitate a Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 07 august 2008 a SC I.W.C. SRL, lipsa consimțământului reclamantei cu privire la schimbarea destinației spațiului în discuție nefiind în măsură să atragă nulitatea acestei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D.U. SRL BUCUREȘTI, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, prin decizia nr. 156 din 22 martie 2010, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei SC D.U. SRL BUCUREȘTI, reținând că, instanța de fond a constatat în mod corect că nulitatea unei încheieri a judecătorului delegat nu poate fi constatată decât în calea de atac prevăzută de lege, iar cu privire la hotărârile adunării generale a apreciat că acestea pot fi supuse controlului de legalitate, în condițiile Legii nr. 31/1990 și de asemenea, a reținut că reclamanta nu a indicat nici un motiv de nulitate a Hotărârii A.G.A.

nr. 1 din 07 august 2008. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.U. SRL BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar critica adusă deciziei atacate vizează greșita soluționare privind constatarea nulității acceptului pentru lipsa consimțământului reclamantei considerându-se, în mod greșit, că dispozițiile Legii nr. 230/2007 prin art. 42, ocrotesc un interes particular și în consecință, ar fi vorba de o nulitate relativă. Mai susține recurenta, referitor la celelalte două capete de cerere privind nulitatea hotărârii A.G.A. și a încheierii judecătorului delegat, că sunt lovite de nulitate atâta timp cât se întemeiază pe un act nul, iar cu privire la radierea înregistrării sediului se apreciază că aceasta nu putea fi solicitată înainte de anularea actelor ce au stat la baza înregistrării cererii de schimbare a sediului social.

Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente: Critica vizând greșita soluționare privind constatarea nulității acceptului pentru stabilirea sediului pârâtei pentru lipsa consimțământului reclamantei, se constată că nu poate fi primită, deoarece instanțele, în mod corect, au apreciat incidența dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 230/2007, reținând că la dosarul cauzei s-au atașat acordul asociației de proprietari, acordul proprietarilor apartamentelor nr. 64 si 73, nu însă și acordul reclamantei, care este proprietara apartamentului cu care spațiul închiriat de pârâtă se învecinează în plan vertical, precum și dovezi în sensul că pârâta a încercat să obțină acordul reclamantei, iar aceasta din urmă nu a făcut dovada vătămării suferite prin actul a cărui nulitate se solicită, sens în care s-a considerat ca actul încheiat cu nesocotirea dispozițiilor legale care ocrotesc un interes particular, este lovit de nulitate relativă.

În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia cele două capete de cerere privind nulitatea hotărârii A.G.A. și a încheierii judecătorului delegat sunt lovite de nulitate, atâta timp cât se întemeiază pe un act nul, se constată că este nefondată, întrucât nulitatea unei încheieri a judecătorului delegat nu poate fi constatată decât de instanța de control judiciar, urmare a exercitării căii de atac a recursului, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar nu pe calea unei acțiuni în constatarea nulității. Iar cu privire la cererea de constatarea nulității hotărârii A.G.A., se constată că, reclamanta nu a indicat nici un motiv de nulitate al acesteia și că lipsa consimțământului reclamantei cu privire la schimbarea destinației spațiului în litigiu nu este în măsură să atragă nulitatea acestei hotărâri.

De asemenea, se constată în mod corect că, cele două instanțe au apreciat că o persoană prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau printr-o mențiune la registrul comerțului poate să ceară radierea înregistrării păgubitoare în condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 26/1990 și nu constatarea nulității încheierii judecătorului delegat prin care s-a admis cererea de înregistrare a unei mențiuni. Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale mai sus-evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.U. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 156 din 22 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.