ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3635/2010

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC D.

U. SRL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâta SC

I.W.C.

SRL

BUCUREȘTI a solicitat constatarea

nulității actelor ce au stat la

baza înregistrării sediului pârâtei,

întrucât stabilirea sediului pârâtei în această locație fiind de natură să o

prejudicieze, în

drept fiind invocate

dispozițiile art. 42 din Legea nr. 230/2007 și

art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Reclamanta și-a precizat și completat

acțiunea, arătând că

solicită constatarea

nulității acceptului pentru stabilirea sediului pârâtei la adresa din

București, B-dul Regina Elisabeta,

pentru lipsa totală a

consimțământului reclamantei, constatarea nulității încheierii nr. 67472 din 15

septembrie 2008 a judecătorului delegat la O.R.C. - T.B. pentru lipsa acordului

cerut de Legea nr. 230/2007 și constatarea nulității Hotărârii nr. 1 din 07

august 2008 a A.G.A. a SC I.W.C. SRL, care, la

art. 3 prevede schimbarea sediului societății în București, B-dul

Regina Elisabeta, sector 5.

Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

prin

sentința comercială nr. 11345 din data

de 15 octombrie 2009, a admis

excepția inadmisibilității capătului doi

de cerere, a respins capătul de cerere privind constatarea nulității încheierii

judecătorului delegat la O.R.C. – T.B. nr. 67472 din 15 septembrie 2008, ca

inadmisibil și a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului doi de

cerere că aceasta este întemeiată, deoarece nulitatea unei încheieri a

judecătorului delegat nu poate fi constatată decât de instanța de control

judiciar, urmare a exercitării căii de atac a recursului, conform art. 6 alin.

(3) din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, iar nu pe calea unei acțiuni în constatarea nulității.

A mai reținut instanța de fond că,

reclamanta nu a indicat

nici un motiv de

nulitate a Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 07 august 2008 a SC

I.W.C. SRL, lipsa

consimțământului reclamantei cu privire la schimbarea

destinației

spațiului în discuție nefiind în măsură să atragă nulitatea acestei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta SC D.U. SRL BUCUREȘTI, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a

comercială, prin decizia nr. 156 din 22 martie 2010, a respins, ca nefundat,

apelul

reclamantei SC D.U. SRL BUCUREȘTI,

reținând

că, instanța de fond a constatat în mod corect că nulitatea unei încheieri a

judecătorului delegat nu poate fi

constatată

decât în calea de atac prevăzută de lege, iar cu privire

la hotărârile adunării generale a apreciat că

acestea pot fi supuse

controlului de

legalitate, în condițiile Legii nr. 31/1990 și de asemenea, a reținut că

reclamanta nu a indicat nici un motiv de

nulitate a Hotărârii A.G.A. nr.

1 din 07 august 2008.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC

D.U. SRL BUCUREȘTI,

întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar

critica adusă deciziei atacate vizează greșita soluționare privind constatarea

nulității acceptului pentru lipsa consimțământului reclamantei considerându-se,

în mod greșit, că dispozițiile Legii nr. 230/2007 prin art. 42, ocrotesc un

interes particular și în consecință, ar fi vorba de o nulitate relativă.

Mai susține recurenta, referitor la

celelalte două capete de cerere privind nulitatea hotărârii A.G.A. și a

încheierii judecătorului delegat, că sunt lovite de nulitate atâta timp cât se

întemeiază pe un act nul, iar cu privire la radierea înregistrării sediului se

apreciază că aceasta nu putea fi solicitată înainte de anularea actelor ce au

stat la baza înregistrării cererii de schimbare a sediului social.

Analizând critica adusă deciziei

atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul

reclamantei să fie respins, pentru următoarele

considerente:

Critica vizând greșita soluționare

privind constatarea

nulității acceptului

pentru stabilirea sediului pârâtei pentru lipsa

consimțământului

reclamantei, se constată că nu poate fi

primită,

deoarece instanțele, în mod corect, au apreciat incidența

dispozițiilor art.

42 din Legea nr. 230/2007, reținând că la dosarul cauzei s-au atașat acordul

asociației de proprietari, acordul proprietarilor apartamentelor nr. 64 si 73,

nu însă și acordul reclamantei, care este proprietara apartamentului cu care

spațiul închiriat de pârâtă se învecinează în plan vertical,

precum și dovezi în sensul că pârâta a încercat să

obțină acordul

reclamantei, iar aceasta din urmă nu a făcut dovada

vătămării

suferite prin actul a cărui

nulitate se solicită, sens în care s-a

considerat ca actul încheiat cu

nesocotirea dispozițiilor legale

care

ocrotesc un interes particular, este lovit de nulitate relativă.

În ceea ce

privește susținerea recurentei, potrivit căreia cele

două capete de cerere privind

nulitatea hotărârii A.G.A. și a

încheierii

judecătorului delegat sunt lovite de nulitate, atâta timp

cât se întemeiază pe un act nul, se constată că

este nefondată,

întrucât nulitatea unei încheieri a judecătorului

delegat nu poate fi constatată decât de instanța de control judiciar, urmare a

exercitării căii de atac a recursului, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 26/1990

republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar nu pe calea unei

acțiuni în constatarea nulității. Iar cu privire la cererea de constatarea

nulității hotărârii A.G.A., se constată că, reclamanta nu a indicat nici un

motiv de nulitate

al acesteia și că lipsa

consimțământului reclamantei cu privire la

schimbarea destinației

spațiului în litigiu nu este în măsură să atragă nulitatea acestei hotărâri.

De asemenea, se constată în mod corect

că, cele două instanțe au apreciat că o persoană prejudiciată ca efect al unei

înmatriculări sau printr-o mențiune la registrul

comerțului poate

să ceară radierea

înregistrării păgubitoare în condițiile prevăzute

de art. 25 din Legea nr.

26/1990 și nu constatarea nulității

încheierii

judecătorului delegat prin care s-a admis cererea de

înregistrare a unei

mențiuni.

Așa fiind, în considerarea dispozițiilor

legale mai sus-evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.,

va respinge, ca nefondat, recursul

reclamantei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC

D.U.

SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 156 din 22 martie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 noiembrie 2010.