Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2010
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3632/2010

HOTĂRÂRE
02.11.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3632/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin sentința nr. 319/ FCOM din 15 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL BUZĂU împotriva pârâtului S.J.U. BRĂILA, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că pârâta a avut raporturi contractuale cu SC R. P. SRL de la care a achiziționat produse farmaceutice și că între aceasta din urmă și reclamantă s-a încheiat un contract de cesiune de creanță cu privire la debitorul pârât.

Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a reținut că aceasta are sediul în Buzău, în timp ce cesionara din contractul de cesiune invocat pentru justificarea legitimității procesuale are sediul în Voluntari, precum și alte date de identificare, că nu corespunde numărul contractul de cesiune ale cărui părți au fost reprezentate de numitul C. Z., în calitate de administrator, însă pentru cedent semnează o altă persoană, D.M.C., aspecte care au condus prima instanță la concluzia că reclamanta nu este titulara creanței pretinse. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 44/ A din 21 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

În considerentele deciziei, Curtea reia argumentele primei instanțe cu privire la lipsa de identitate între reclamanta din cauză și cesionara din contractul de cesiune, înlăturând motivele din apel cu privire la identitatea codului unic de înregistrare al societăților, care, în opinia curții, nu pot conduce la altă concluzie. S-a mai reținut că lipsa calității procesuale active a reclamantei este operantă și că acest fapt s-a reținut și în alte două dosare prin care au fost respinse cererile de emitere a somației de plată între aceleași părți, pentru aceleași considerente. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului se invocă încălcarea art. 1391, 1396 C. civ., art. 72 lit. d) și art. 73 C. proc. fisc. și ale art. 2 alin. (l), art. 3 alin. (l) și art. 14 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului. Recurenta susține, contrar celor reținute de instanțele de fond, că, între cele două societăți, cu sediul în Buzău, respectiv Voluntari, există identitate, fapt care rezultă din Codul Unic de Identificare fiscală, care este unul din atributele de identificare ale persoanelor juridice și care rămâne neschimbat pe tot parcursul existenței unei societăți comerciale, soluție care se desprinde din art. 72 lit. d) C. proc. civ. Certificatul de înregistrare emis de Registrul Comerțului Buzău, indicând codul unic de înregistrare fiscală este un element menționat și de contractul de cesiune.

De asemenea, potrivit extraselor din evidențele electronice ale O.N.R.C. apar mențiuni privind radierea reclamantei din evidențele Registrului Comerțului Ilfov și înregistrarea sa în Buzău, ca urmare a schimbării sediului, iar ambele extrase poartă mențiunea aceluiași cod unic de înregistrare fiscală. Cu privire la numele reprezentantului părților din contractul de cesiune recurenta susține existența unei simple erori materiale, înlăturată prin contractele de cesiune ulterioare, recurenta precizând însă că instanța nu a fost învestită cu o cerere privind anularea contractului de cesiune pentru a putea aprecia asupra valabilității sale. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor retine următoarele: În vederea stingerii unor creanțe ale SC R.P.

SRL fată de SC R.I. SRL rezultate din livrarea și neachitarea în integralitate a prețului produselor farmaceutice, între aceste părți s-au încheiat mai multe contracte de cesiune prin care SC R.I. SRL a preluat creanțele deținute de cedenta SC R.P. SRL fată de debitorii săi, printre aceștia fiind și pârâtul S.J. U. BRĂILA. Pentru recuperarea contravalorii produselor farmaceutice și parafarmaceutice livrate pârâtului în baza raporturilor contractuale încheiate cu cedenta SC R.P. SRL, cesionara SC R.I. SRL a promovat acțiunea de față care a fost soluționată pe excepția lipsei calității procesuale active în mod greșit, soluție menținută în apel. Astfel se va reține că în mod greșit instanțele de fond au stabilit că între persoana reclamantei și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății nu există identitate, pornindu-se de la premisa eronată potrivit căreia reclamanta din acțiune și cesionara din contractul de cesiune nu este una și aceeași persoană.

În mod greșit instanțele au ignorat împrejurarea că cesionara și-a modificat actele constitutive sub aspectul schimbării sediului social, operând aceste modificări la Registrul Comerțului. Astfel, deși, la momentul încheierii contractelor de cesiune sediul acesteia era orașul Voluntari, Șoseaua Pipera-Tunari , Centrul de Nord, ulterior s-a procedat la schimbarea sediului în Buzău. Aspectul ignorat a fost acela al identității între codul unic de înregistrare fiscală, element a cărui indicare în toate documentele unei societăți comerciale constituie o obligație potrivit art. 73 C. proc. fisc. Potrivit art. 72 C. proc. fisc., „orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal printr-un cod de identificare fiscală.

Codul de identificare fiscală va fi: (..) d) pentru comercianți, inclusiv pentru sucursalele comercianților care au sediul principal al comerțului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale”. Conform art. 14 din Legea nr. 26/1990, acest cod de identificare fiscală reprezintă unul dintre elementele esențiale care se înscrie în evidențele Registrului Comerțului. Numărul de înregistrare în Registrul Comerțului și sediul unei societăți comerciale sunt elemente supuse modificărilor, atribute de identificare variabile, spre deosebire de codul unic de înregistrare fiscală care rămâne neschimbat pe parcursul existenței unei societăți comerciale. În acest sens reține că certificatul de înregistrare nr. 1780300 din 4 decembrie 2008 emis de Registrul Comerțului Buzău indică pentru SC R.I.

SRL același cod unic de înregistrare fiscală, respectiv 5222750, care se găsește menționat și în contractul de cesiune care a fost notificat pârâtei S.

De asemenea, identitatea acestui cod se regăsește și în extrasele din evidențele electronice ale O.N.R.C. în care apar mențiuni privind radierea reclamantei din evidențele Registrului Comerțului Ilfov, ca urmare a schimbării sediului și înregistrarea sa în evidențele Registrului Comerțului Buzău. În ceea ce privește calitatea de reprezentant pentru semnatarii contractului de cesiune se va retine că menționarea numelui reprezentantului de la acel moment al cesionarei a fost preluat la redactarea contractului dintr-o eroare în datele de identificare ale cedentei, aspecte rectificate ulterior și care nu s-au mai regăsit în contractele de cesiune ulterioare, fiind însă lipsite de relevanță aceste inadvertențe în raport de obiectul litigiului dedus judecății, precum și în considerarea argumentelor mai sus expuse cu privire la relevanța codului unic de înregistrare fiscală în stabilirea identității unei persoane juridice.

În consecință, fiind fondat, constatând că instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1391 și 1396 C. civ., art. 72 lit. d) C. proc. fisc. și art. 2 alin. (l) art. 3 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 26/1990, în temeiul art. 312 alin. (l) și (5), art. 313 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, cu consecința casării deciziei Curții de Apel Galați și a sentinței Tribunalului Brăila și trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Brăila.

MOTIVE

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.I. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 44/ A din 21 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Casează decizia atacată și sentința nr. 319/ F/COM din15 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila și trimite cauza, spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2869/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3140 din 27 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC N
ÎCCJ 2011-12-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3998/2011
art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursul reclamantei SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociații Sprl Buzău formulat împotriva deciziei nr. 33 din 11 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, și în consecință, va mod
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2563/2010
ță juridică și temeiul juridic al dublei evidențe a unui astfel de tip de contracte. În lipsa unui explicații argumentate și întemeiate în drept cu privire la această discrepanță, instanța de apel a apreciat critica adusă soluției primei in
ÎCCJ 2011-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 233/2011
998 C. civ., instituție care presupune îndeplinirea cumulativă a patru condiții pe care reclamanta nu le-a dovedit. Pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe considerentul că, prin actul autentificat
ÎCCJ 2011-12-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2011
nță nu operează. Această apărare, deși esențială pentru corecta soluționare a excepției lipsei calității procesuale active în apel nu a fost examinată, prin decizia recurată avându-se în vedere doar data încheierii contractului de cesiune ș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă