ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. 15254/3/2009, reclamanta R.A.M., în contradictoriu, cu pârâta O.T.P. B.R. SA BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtei la stabilirea unei dobânzi de 3,49 %, fie o dobândă de 7,29 %, dobânzi în vigoare la data de 15 septembrie 2008 prima zi lucrătoare următoare celei în care a avut loc încetarea contractului de muncă între pârâtă și reclamantă calculată la soldul creditului reclamantei în executarea contractului de credit ipotecar pentru achiziție nr. C2202A/11100/6706 din 27 noiembrie 2007, precum și stabilirea comisionul de acordare a creditului la cursul de schimb RON-CHF practicat de bancă la 15 septembrie 2008 și obligarea la despăgubiri pentru prejudiciile morale aduse, în sumă de 5000 euro.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 9619 din 18 iunie 2009, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reținând că, măsurile dispuse de bancă au fost adoptate potrivit normei B.N.R. 12/2003 și în funcție de politica privind creditarea angajaților băncii, în vigoare la 9 octombrie 2007 aprobată de B.N.R., acțiunea băncii era justificată prin faptul că reclamanta a beneficiat în continuare de un credit preferențial. Se mai reține că, potrivit art. 20.2 din contractul de credit după încetarea raporturilor de muncă cu banca, reclamanta avea posibilitatea de a opta pentru rambursarea integrală anticipată a creditului ori să opteze pentru transformarea contractului de angajat în credit de client, în condiții standard oferite tuturor clienților, iar în lipsa opțiunii scrise, cum este cazul în speță, măsura operează automat fără a fi necesar încheierea unui act adițional.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta R.A.M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de apel invocate, reclamanta apreciază că, motivarea sentinței nu are legătură cu obiectul dedus judecății, că în mod greșit s-au invocat normele B.N.R. și că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2010, a respins apelul formulat de reclamanta R.A., ca nefondat, reținând că, în situația în care debitorul nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce efectele, în mod automat, fără a mai fi necesară încheierea unui Act adițional la contractul de credit, intimata menținând nivelul costurilor contractuale la nivelul inițial contractat încă 6 luni, în acest mod înlesnindu-i astfel fostei angajate preluarea noilor obligații.

În ceea ce privește rolul activ al judecătorului s-a considerat că acesta nu trebuie absolutizat atâta timp cât părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le considerau utile soluționării cauzei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta R.A.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 8 C. proc. civ. Critica adusă deciziei atacate, se referă, în esență, la faptul că hotărârea pronunțată trebuia să arate atât motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat probele reclamantei, întrucât fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar, sens în care soluția pronunțată apare ca fiind nelegală.

Se mai susține că s-a aplicat greșit legea în ceea ce privește dispozițiile imperative prevăzute de Codul de procedura civilă, art. 261 alin. (1) pct. 5, conform cărora hotărârile pronunțate trebuie să fie în deplină concordanță cu probele admise si administrate în cauză, că decizia recurată încalcă prevederile art. 970 C. civ. și că nu se reține reaua-credință a intimatei în executarea contractului de credit. Se mai arată că s-au încălcat prevederile art. 977 – art. 985 C. civ., întrucât instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale referitoare la interpretarea convențiilor.

Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul reclamantei, pentru următoarele considerente: Susținerea recurentei, potrivit căreia, decizia pronunțată este motivată sumar, nefiind arătate motivele de fapt si de drept, precum și cele pentru care s-au înlăturat probele acesteia, nu poate fi primită întrucât din considerentele deciziei atacate, rezultă în mod evident că instanța de apel, a avut în vedere toate înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și din care rezultă în mod evident situația de fapt, hotărârea respectând normele imperative ale art. 261 C. proc. civ.

Potrivit contractului de credit, recurenta a avut la dispoziție posibilitățile prevăzute la art. 20.2 din contractul de credit, respectiv, împrumutatul trebuia fie să ramburseze anticipat creditul până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare în care deținea calitatea de salariat al băncii, fie prin preluarea acestui credit de către noul angajator, fie să opteze pentru trecerea acestui credit la condițiile normale de dobândă aplicabile oricărui client, aspect ce nu a fost avut în vedere de către recurentă, întrucât în perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă cu banca, 12 septembrie 2008 și data notificării, 9 martie 2009, aceasta nu și-a exprimat intenția, în raport de clauzele contractuale mai sus-evocate, deși intimata i-a oferit o perioadă de grație de aproximativ 6 luni, fără a-i percepe dobânda plătită de consumatorii obișnuiți din categoria cărora reclamanta făcea parte după încetarea raporturilor de muncă.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația, în care debitorul ce nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce efectele, în mod automat, fără a mai fi necesară încheierea unui Act adițional la contractul de credit.

Susținerea recurentei, potrivit căreia, decizia recurată încalcă prevederile art. 970 C. civ., nefiind reținute reaua-credință a intimatei în executarea contractului de credit, precum și prevederile art. 977 – art. 985 C. civ., deoarece instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale referitoare la interpretarea convențiilor, nu pot fi primite, întrucât aceasta a beneficiat de un credit în condiții de angajat, acordat în condiții preferențiale, față de clienții obișnuiți ai băncii și în raport de prevederile art. 20.2 din contractul de credit, care prin condițiile consemnate în mod strict și limitativ prevăd că, în situația în care debitorul nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce efectele în mod automat, astfel, precizarea expresă a acestor consecințe înlătură, fără putință de tăgadă, lipsa oricărei culpe a intimatei care să se întemeieze pe nerespectarea dispozițiilor contractuale.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta R.A.M. împotriva deciziei nr. 108 din 17 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.