ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. 15254/3/2009, reclamanta

R.A.M., în contradictoriu, cu pârâta O.T.P. B.R. SA BUCUREȘTI a solicitat obligarea

pârâtei la stabilirea unei dobânzi de 3,49 %, fie o dobândă de 7,29 %, dobânzi

în vigoare la data de 15 septembrie 2008 prima zi lucrătoare următoare celei în

care a avut loc încetarea contractului de muncă între pârâtă și reclamantă

calculată la soldul creditului reclamantei în executarea contractului de credit

ipotecar pentru achiziție nr. C2202A/11100/6706 din 27 noiembrie 2007, precum

și stabilirea comisionul de acordare a creditului la cursul de schimb RON-CHF

practicat de bancă la 15 septembrie 2008 și obligarea la despăgubiri pentru

prejudiciile morale aduse, în sumă de 5000 euro.

Tribunalul București,

secția comercială, prin sentința nr. 9619 din 18 iunie 2009, a respins acțiunea

reclamantei, ca neîntemeiată, reținând că, măsurile dispuse de bancă au fost

adoptate potrivit normei B.N.R. 12/2003 și în funcție de politica privind

creditarea angajaților băncii, în vigoare la 9 octombrie 2007 aprobată de B.N.R.,

acțiunea băncii era justificată prin faptul că reclamanta a beneficiat în

continuare de un credit preferențial. Se mai reține că, potrivit art. 20.2 din

contractul de credit după încetarea raporturilor de muncă cu banca, reclamanta

avea posibilitatea de a opta pentru rambursarea integrală anticipată a

creditului ori să opteze pentru transformarea contractului de angajat în credit

de client, în condiții standard oferite tuturor clienților, iar în lipsa

opțiunii scrise, cum este cazul în speță, măsura operează automat fără a fi

necesar încheierea unui act adițional.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel

reclamanta

R.A.M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel

invocate, reclamanta apreciază că, motivarea sentinței nu are legătură cu

obiectul dedus judecății, că în mod greșit s-au invocat normele B.N.R. și că

instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ.

Curtea de Apel

București, prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2010, a respins apelul

formulat de reclamanta R.A., ca nefondat, reținând că, în situația în care

debitorul nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își

vor produce efectele, în mod automat, fără a mai fi necesară încheierea unui

Act adițional la contractul de credit, intimata menținând nivelul costurilor

contractuale la nivelul inițial contractat încă 6 luni, în acest mod

înlesnindu-i astfel fostei angajate preluarea noilor obligații. În ceea ce

privește rolul activ al judecătorului s-a considerat că acesta nu trebuie

absolutizat atâta timp cât părțile aveau mijloacele procesuale pentru a

determina administrarea dovezilor pe care le considerau utile soluționării

cauzei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs

reclamanta R.A.M., invocând dispozițiile art.

304 pct. 7, 9 și 8 C. proc. civ.

Critica adusă

deciziei atacate, se referă, în esență, la faptul că hotărârea pronunțată

trebuia să arate atât motivele de fapt si de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat probele reclamantei,

întrucât fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul

judiciar, sens în care soluția pronunțată apare ca fiind nelegală.

Se mai susține că s-a

aplicat greșit legea în ceea ce privește dispozițiile imperative prevăzute de

Codul de procedura civilă, art. 261 alin. (1) pct. 5, conform cărora hotărârile

pronunțate trebuie să fie în deplină concordanță cu probele admise si

administrate în cauză, că decizia recurată încalcă prevederile art. 970 C. civ.

și că nu se reține reaua-credință a intimatei în executarea contractului de credit.

Se mai arată că s-au încălcat prevederile art. 977 – art. 985 C. civ., întrucât

instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale referitoare la interpretarea

convențiilor.

Analizând critica

adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând

a fi respins recursul reclamantei, pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentei,

potrivit căreia, decizia pronunțată este motivată sumar, nefiind arătate

motivele de fapt si de drept, precum și cele pentru care s-au înlăturat probele

acesteia, nu poate fi primită întrucât din considerentele deciziei atacate,

rezultă în mod evident că instanța de apel, a avut în vedere toate înscrisurile

depuse de părți la dosarul cauzei și din care rezultă în mod evident situația

de fapt, hotărârea respectând normele imperative ale art. 261 C. proc. civ.

Potrivit contractului

de credit, recurenta a avut la dispoziție posibilitățile prevăzute la art. 20.2

din contractul de credit, respectiv, împrumutatul trebuia fie să ramburseze

anticipat creditul până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare în care deținea

calitatea de salariat al băncii, fie prin preluarea acestui credit de către

noul angajator, fie să opteze pentru trecerea acestui credit la condițiile

normale de dobândă aplicabile oricărui client, aspect ce nu a fost avut în

vedere de către recurentă, întrucât în perioada cuprinsă între data încetării

raporturilor de muncă cu banca, 12 septembrie 2008 și data notificării, 9

martie 2009, aceasta nu și-a exprimat intenția, în raport de clauzele

contractuale mai sus-evocate, deși intimata i-a oferit o perioadă de grație de

aproximativ 6 luni, fără a-i percepe dobânda plătită de consumatorii obișnuiți

din categoria cărora reclamanta făcea parte după încetarea raporturilor de

muncă.

Așa fiind, se constată

că instanța de apel a reținut în mod corect situația, în care debitorul ce nu

procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce

efectele, în mod automat, fără a mai fi necesară încheierea unui Act adițional

la contractul de credit.

Susținerea recurentei,

potrivit căreia, decizia recurată încalcă prevederile art. 970 C. civ., nefiind

reținute reaua-credință a intimatei în executarea contractului de credit,

precum și prevederile art. 977 – art. 985 C. civ., deoarece instanța de apel nu

a aplicat dispozițiile legale referitoare la interpretarea convențiilor, nu pot

fi primite, întrucât aceasta a beneficiat de un credit în condiții de angajat,

acordat în condiții preferențiale, față de clienții obișnuiți ai băncii și în

raport de prevederile art. 20.2 din contractul de credit, care prin condițiile

consemnate în mod strict și limitativ prevăd că, în situația în care debitorul

nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce

efectele în mod automat, astfel, precizarea expresă a acestor consecințe

înlătură, fără putință de tăgadă, lipsa oricărei culpe a intimatei care să se

întemeieze pe nerespectarea dispozițiilor contractuale.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta R.A.M. împotriva deciziei nr. 108 din 17

februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2010.