ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. 15254/3/2009, reclamanta
R.A.M., în contradictoriu, cu pârâta O.T.P. B.R. SA BUCUREȘTI a solicitat obligarea
pârâtei la stabilirea unei dobânzi de 3,49 %, fie o dobândă de 7,29 %, dobânzi
în vigoare la data de 15 septembrie 2008 prima zi lucrătoare următoare celei în
care a avut loc încetarea contractului de muncă între pârâtă și reclamantă
calculată la soldul creditului reclamantei în executarea contractului de credit
ipotecar pentru achiziție nr. C2202A/11100/6706 din 27 noiembrie 2007, precum
și stabilirea comisionul de acordare a creditului la cursul de schimb RON-CHF
practicat de bancă la 15 septembrie 2008 și obligarea la despăgubiri pentru
prejudiciile morale aduse, în sumă de 5000 euro.
Tribunalul București,
secția comercială, prin sentința nr. 9619 din 18 iunie 2009, a respins acțiunea
reclamantei, ca neîntemeiată, reținând că, măsurile dispuse de bancă au fost
adoptate potrivit normei B.N.R. 12/2003 și în funcție de politica privind
creditarea angajaților băncii, în vigoare la 9 octombrie 2007 aprobată de B.N.R.,
acțiunea băncii era justificată prin faptul că reclamanta a beneficiat în
continuare de un credit preferențial. Se mai reține că, potrivit art. 20.2 din
contractul de credit după încetarea raporturilor de muncă cu banca, reclamanta
avea posibilitatea de a opta pentru rambursarea integrală anticipată a
creditului ori să opteze pentru transformarea contractului de angajat în credit
de client, în condiții standard oferite tuturor clienților, iar în lipsa
opțiunii scrise, cum este cazul în speță, măsura operează automat fără a fi
necesar încheierea unui act adițional.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel
reclamanta
R.A.M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel
invocate, reclamanta apreciază că, motivarea sentinței nu are legătură cu
obiectul dedus judecății, că în mod greșit s-au invocat normele B.N.R. și că
instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ.
Curtea de Apel
București, prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2010, a respins apelul
formulat de reclamanta R.A., ca nefondat, reținând că, în situația în care
debitorul nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își
vor produce efectele, în mod automat, fără a mai fi necesară încheierea unui
Act adițional la contractul de credit, intimata menținând nivelul costurilor
contractuale la nivelul inițial contractat încă 6 luni, în acest mod
înlesnindu-i astfel fostei angajate preluarea noilor obligații. În ceea ce
privește rolul activ al judecătorului s-a considerat că acesta nu trebuie
absolutizat atâta timp cât părțile aveau mijloacele procesuale pentru a
determina administrarea dovezilor pe care le considerau utile soluționării
cauzei.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, a declarat recurs
reclamanta R.A.M., invocând dispozițiile art.
304 pct. 7, 9 și 8 C. proc. civ.
Critica adusă
deciziei atacate, se referă, în esență, la faptul că hotărârea pronunțată
trebuia să arate atât motivele de fapt si de drept care au format convingerea
instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat probele reclamantei,
întrucât fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul
judiciar, sens în care soluția pronunțată apare ca fiind nelegală.
Se mai susține că s-a
aplicat greșit legea în ceea ce privește dispozițiile imperative prevăzute de
Codul de procedura civilă, art. 261 alin. (1) pct. 5, conform cărora hotărârile
pronunțate trebuie să fie în deplină concordanță cu probele admise si
administrate în cauză, că decizia recurată încalcă prevederile art. 970 C. civ.
și că nu se reține reaua-credință a intimatei în executarea contractului de credit.
Se mai arată că s-au încălcat prevederile art. 977 – art. 985 C. civ., întrucât
instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale referitoare la interpretarea
convențiilor.
Analizând critica
adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând
a fi respins recursul reclamantei, pentru următoarele considerente:
Susținerea recurentei,
potrivit căreia, decizia pronunțată este motivată sumar, nefiind arătate
motivele de fapt si de drept, precum și cele pentru care s-au înlăturat probele
acesteia, nu poate fi primită întrucât din considerentele deciziei atacate,
rezultă în mod evident că instanța de apel, a avut în vedere toate înscrisurile
depuse de părți la dosarul cauzei și din care rezultă în mod evident situația
de fapt, hotărârea respectând normele imperative ale art. 261 C. proc. civ.
Potrivit contractului
de credit, recurenta a avut la dispoziție posibilitățile prevăzute la art. 20.2
din contractul de credit, respectiv, împrumutatul trebuia fie să ramburseze
anticipat creditul până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare în care deținea
calitatea de salariat al băncii, fie prin preluarea acestui credit de către
noul angajator, fie să opteze pentru trecerea acestui credit la condițiile
normale de dobândă aplicabile oricărui client, aspect ce nu a fost avut în
vedere de către recurentă, întrucât în perioada cuprinsă între data încetării
raporturilor de muncă cu banca, 12 septembrie 2008 și data notificării, 9
martie 2009, aceasta nu și-a exprimat intenția, în raport de clauzele
contractuale mai sus-evocate, deși intimata i-a oferit o perioadă de grație de
aproximativ 6 luni, fără a-i percepe dobânda plătită de consumatorii obișnuiți
din categoria cărora reclamanta făcea parte după încetarea raporturilor de
muncă.
Așa fiind, se constată
că instanța de apel a reținut în mod corect situația, în care debitorul ce nu
procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce
efectele, în mod automat, fără a mai fi necesară încheierea unui Act adițional
la contractul de credit.
Susținerea recurentei,
potrivit căreia, decizia recurată încalcă prevederile art. 970 C. civ., nefiind
reținute reaua-credință a intimatei în executarea contractului de credit,
precum și prevederile art. 977 – art. 985 C. civ., deoarece instanța de apel nu
a aplicat dispozițiile legale referitoare la interpretarea convențiilor, nu pot
fi primite, întrucât aceasta a beneficiat de un credit în condiții de angajat,
acordat în condiții preferențiale, față de clienții obișnuiți ai băncii și în
raport de prevederile art. 20.2 din contractul de credit, care prin condițiile
consemnate în mod strict și limitativ prevăd că, în situația în care debitorul
nu procedează la indicarea scrisă a opțiunii sale, modificările își vor produce
efectele în mod automat, astfel, precizarea expresă a acestor consecințe
înlătură, fără putință de tăgadă, lipsa oricărei culpe a intimatei care să se
întemeieze pe nerespectarea dispozițiilor contractuale.
Așa fiind, pentru
considerentele arătate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat,
recursul declarat de reclamanta R.A.M. împotriva deciziei nr. 108 din 17
februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 septembrie 2010.