ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1839/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta R.A.I. a chemat în judecată pe pârâta

Banca R., solicitând instanței să se constate că s-a stins dreptul de creanță

al pârâtei aferent Contractului de credit pentru uz personal nr. X1/2007.

Prin Sentința

comercială nr. 4182 din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj,

a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Cluj

și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată

în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 4 august

2011, sub nr. 56121/3/2011.

Prin Sentința civilă

nr. 18607 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta R.A.I., în contradictoriu

cu pârâta R. Banca (România) SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 18 aprilie

2007, reclamanta a încheiat cu pârâta un contract de credit aferent

împrumutului pentru uz personal nr. X2 din 18 aprilie 2007, având ca obiect

contractarea de către reclamantă a unui împrumut în cuantum de 21.000 euro,

aceasta angajându-se să ramburseze această sumă pe o perioadă de 96 de luni.

Tribunalul a

constatat că la momentul încheierii contractului de credit al reclamantei

existau în oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, contracte de

credit cu dobândă fixă în monedă națională sau în euro, contracte de credit cu

dobândă variabilă stabilită fie în funcție de dobânda de referință a băncii,

fie în funcție de indicele de referință.

Astfel, tribunalul a

apreciat că reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei

privind dobânda, putând opta între mai multe tipuri de credite, respectiv: cu

dobânda fixă în monedă națională sau în euro, cu dobânda variabilă calculată în

funcție de indicele EURIBOR/LIBOR/ROBOR; cu dobânda variabilă calculată în

funcție de dobânda de referință variabilă afișată la sediile băncii.

În aceste condiții,

în care reclamanta și-a exercitat opțiunea pentru un anumit tip de credit,

tribunalul a apreciat că aceasta și-a asumat și existența unui dezechilibru

între drepturile și obligațiile contractuale.

Astfel fiind, față de

considerentele expuse, tribunalul a apreciat că majorarea de dobândă s-a

efectuat cu respectarea clauzelor contractuale, astfel că a respins cererea de

chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței

civile sus-menționate a formulat apel reclamanta R.A.I.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 305 din 25 septembrie

2013, a admis apelul declarat de reclamanta R.A.I., împotriva Sentinței civile

nr. 18607 din 27 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a

VI-a civilă. A anulat sentința apelată și în consecință a admis cererea de

chemare în judecată și a constatat stins dreptul de creanță al pârâtei aferent

Contractului de credit nr. X1/2007.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că, banca a transmis

reclamantei notificarea cu privire la majorarea dobânzii, care însă a fost

returnată de către firma de curierat cu mesajul "adresă greșită".

Situația a intervenit

însă din culpa băncii, care nu a depus diligențe pentru indicarea adresei

corecte a reclamantei; astfel, în cererea de acordare a împrumutului,

reclamanta și-a indicat domiciliul în localitatea Cluj-Napoca, județ Cluj,

strada Gen. E.G., iar pe dovada de comunicare, întoarsă cu mențiunea

"adresă greșită", se menționează domiciliul în strada G.E.; general,

Cluj-Napoca, județ Cluj.

În aceste condiții,

modificarea dobânzii operează față de reclamantă la data la care aceasta a

învederat că i s-a comunicat respectiva modificare, observând și lipsa de la

dosar a altor dovezi prin care banca să ateste îndeplinirea obligației de

notificare conform prevederilor art. 4.4 din contractul de credit.

Prin cererea

înregistrată la R. Bank (România) SA sub nr. 226 din 14 iunie 2010 reclamanta

R.A.I. a învederat că nu acceptă creșterea dobânzii de la 7,5% pe an la 9% pe

an și că, în cazul în care banca nu este de acord cu păstrarea dobânzii de 7,5

% pe an, va înceta contractul de împrumut în termenul de 30 de zile stipulat în

contractul încheiat.

Ulterior, reclamanta

a procedat la plata anticipată a creditului, iar potrivit concluziilor

raportului de expertiză contabilă extrajudiciară depus în primă instanță, suma

datorată de aceasta la data de 15 iulie 2010 era de 28,75 euro, reprezentând

diferență de dobândă la data lichidării creditului, achitată și aceasta conform

înscrisului de la dosar tribunal.

Față de acest aspect

și reținând, raportat la considerentele anterior expuse, culpa pârâtei în

derularea relațiilor contractuale dintre părți, instanța a admis apelul, a

anulat sentința apelată (raportat la prevederile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., apreciind că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în

judecata fondului) și, în consecință, a admis cererea de chemare în judecată și

a constatat stins, ca urmare a plății, dreptul de creanță al pârâtei aferent

Contractului de credit nr. X1/2007.

Împotriva acestei

decizii pârâta R. Banca (România) SA a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea pct. 8

al art. 304 C. proc. civ., recurenta, după o prezentare detaliată a situației

de fapt, a arătat, în esență, că instanța de apel a apreciat în mod greșit că

susținerile reclamantei cu privire la pretinsa lipsă a notificării acesteia de

către R. în legătură cu modificarea ratei dobânzii ar fi întemeiate.

Astfel, susține

recurenta, notificarea reclamantei cu privire la modificarea dobânzii a fost

efectuată în conformitate cu prevederile contractului de credit, banca

expediind documentele la adresa de corespondență a reclamantei, așa cum a fost

ea indicată de reclamantă însăși în contractul de credit și în cererea de

aderare la acordarea creditului, nefiind relevant faptul că documentele au fost

returnate cu mențiunea "adresă greșită".

Totodată, susține

recurenta, instanța de apel a interpretat greșit prevederile contractului

susținând că modificarea ar fi putut opera doar la data când reclamanta "a

învederat că i s-a comunicat respectiva modificare", întrucât, arată

recurenta, modificarea dobânzii operează în termen de 5 zile de la data notificării,

dacă clientul nu comunică decizia de a nu mai continua relația contractuală cu

banca.

În argumentarea pct.

9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de

apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 969 C. civ., întrucât prin reținerea

unei culpe în sarcina R. cu privire la modul de comunicare a faptului că

dobânda aplicabilă urma a fi modificată, instanța de apel a apreciat că R. ar

fi trebuit să aplice o conduită contractuală diferită în ceea ce privește

derularea relațiilor contractuale, or modificarea dobânzii a fost comunicată

către reclamantă cu respectarea prevederilor contractului de credit.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul respingerii cererii de apel formulate de reclamanta R.A.I. împotriva

sentinței primei instanțe, cu consecința menținerii soluției de respingere a

cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata-reclamantă R.A.I. a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte,

verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma

motivelor invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerentele:

Art. 304 alin. (8) C.

proc. civ. - Instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Deși motivul de

nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății,

recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecății, cu scopul de a repune

în discuție probele, concludența acestora, care nu intră în sfera de analiză a

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

În realitate motivul

de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecății, ceea ce impune ca

analiză puterea de lege a convențiilor legal făcute.

Din perspectiva

acestui motiv se afirmă că instanța de apel a apreciat în mod greșit că

susținerile reclamantei cu privire la pretinsa lipsă a notificării în legătură

cu modificarea ratei dobânzii ar fi întemeiate, însă notificarea reclamantei a

fost efectuată în conformitate cu prevederile contractului de credit, la adresa

de corespondență comunicată de însăși reclamanta în contractul de credit și în

cererea de aderare la acordarea creditului.

Critica este

nefondată, deoarece instanța de apel a pornit în analiza criticilor aduse

sentinței de la examinarea clauzelor contractuale prevăzute de dispozițiile

art. 4.4, art. 4.5 și art. 10 din contractul de credit încheiat între părți și

din această perspectivă instanța de apel a dat o corectă dezlegare a cauzei.

Astfel, se constată

că instanța de apel a apreciat în mod corect că deși pârâta a transmis

reclamantei notificarea cu privire la majorarea dobânzii, aceasta a fost

returnată de către firma de curierat cu mesajul "adresă greșită",

situație intervenită din culpa băncii care nu a depus diligențele pentru

indicarea corectă a adresei reclamantei.

Așadar, cenzura

instanței de recurs, potrivit motivului invocat se reduce la a constata că

instanța nu a denaturat actul juridic dedus judecății, ci a constatat, în mod

corect, că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală de a aduce la

cunoștința reclamantei majorarea dobânzii.

Nu poate fi reținută

susținerea recurentei privind faptul că mențiunea "adresă greșită" nu

are nicio relevanță, întrucât așa cum corect a demonstrat instanța de apel,

banca nu a indicat în mod corect adresa reclamantei, iar aceasta nu a intrat în

posesia notificării, nefiind îndeplinite obligațiile de notificare conform

prevederilor art. 4.4 din contractul de credit.

Este adevărat că

modificarea dobânzii operează în termen de 5 zile de la data notificării, însă

având în vedere că reclamanta nu a primit notificarea, în mod corect a apreciat

instanța de apel că modificarea dobânzii operează față de reclamantă la data la

care aceasta a învederat că i s-a comunicat respectiva modificare.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau aplicarea greșită a legii.

Deși recurenta a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că a fost încălcat

art. 969 C. civ., Înalta Curte precizează că încălcarea principiului înscris în

art. 969 se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ.

Criticile subsumate

de către recurentă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu

vizează niciuna dintre tezele avute în vedere de acest text legal. Astfel,

decizia atacată este motivată în drept, dispozițiile legale aplicate fiind cele

care au incidență în pricină. Instanța de apel nu a făcut decât să verifice

respectarea obligațiilor contractuale și să dea eficiență contractului dintre

părți și dispozițiilor art. 969 C. civ.

Cum potrivit art. 969

C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți, soluția

adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau

aplicării greșite a legii.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel

constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul

controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele

recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale sus-menționate de

natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Având în vedere

considerente arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta R. PLC Sucursala România împotriva Deciziei civile

nr. 305 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ