ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2834/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2834/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 13 iunie 2018
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 07.04.2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. S.A. să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x din 06.03.2008 și în actul adițional nr. x la acest contract din 02.06.2014, respectiv:
- clauzele referitoare la dobândă, care permit modificarea ratei dobânzii în mod unilateral de către bancă, fără a preciza condițiile în care poate interveni modificarea dobânzii, respectiv clauzele prevăzute art. 5 teza a II-a din contract de credit cu privire la "dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile B., la care se adaugă 2,95"
- clauzele-referitoare la dobândă - prevăzute la art. 7 și art. 8 din contractul credit și art. 1.5 din actul adițional - care prevăd dobânda majorată în caz de credite și/sau dobânzi restante ale împrumutatului;
- clauza referitoare la comisioane, respectiv: art. 9 lit. a) din contract - comision de rambursare anticipata; art. 9 lit. c) din contract - comision de administrare de 36 RC lunar; art. 9 lit. d) din contract - comision de-transformare prima solicitare - flat de 0,50% flat; art. 9 lit. e) din contract - comision de transformare pentru următoarele solicitări - flat de 1,00% flat; art. 9 lit. f) din contract - comision de urmărire riscuri - 122,40 RON lunar; art. 1.2 lit. a) din actul adițional - comision de administrare 30 RON lunar; art. 1.2 lit. b) din actul adițional - comision de rambursa anticipata;
- clauza referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului - respectiv art. 7.4 lit. g) și h) din Condițiile generale de creditare - Anexa la contract - care permite declararea scadenței anticipate a creditului în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin contract, respectiv nu își îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin celelalte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate, a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a acestor clauze, cu consecința eliminării acestora din contractul de credit; obligarea pârâtei, ca o consecință a repunerii părților în situația anterioară în temeiul clauzelor nule, la restituirea sumelor reținute in baza clauzelor nule achitate în mod nedatorat, cât și la recalcularea dobânzilor și restituirea sumei ce constituie diferență de dobândă plătită majorat, încasată în urma modificării unilaterale, fără acordul împrumutatului, începând cu luna aprilie 2008, la zi; obligarea pârâtei la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate arătate la capătul III de cerere la data plății efective a acestui debit, în temeiul O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezent litigiu.
Judecătoria Sectorului 3 București prin sentința civilă nr. 12943 din 04.10.2016, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. x/06.03.2008 la art. 5 teza a II-a, art. 7 si art. 8 din contractul de credit, art. 1.5 din actul adițional nr. x/02.06.2014, art. 9 lit. c) si f, art. 7.4 lit. g) si h din condițiile generale de creditare, au fost constatate nule absolut clauzele prevăzute în contractul de credit nr. x/06.03.2008 la art. 5 teza a II-a, art. 7 si art. 8 din contractul de credit, art. 1.5 din actul adițional nr. x/02.06.2014, art. 9 lit. c) si f, art. 7.4 lit. g) si h din condițiile generale de creditare, s-a dispus eliminarea clauzelor prevăzute în contractul de credit nr. x/06.03.2008 la art. 5 teza a II-a, art. 7 si art. 8 din contractul de credit, art. 1.5 din actul adițional nr. x/02.06.2014, art. 9 lit. c) si f, art. 7.4 lit. g) si h din condițiile generale de creditare; a obligat pârâta să restituie reclamantului sumele percepute cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri efectiv achitate în perioada 17.03.2008 - 02.06.2014; dobânda legală calculată la aceste sume de la data achitării și până la data plății efective de către pârâtă, la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă în plus față de cuantumul inițial de 9,9% pe an până la data de 02.06.2014, precum si dobânda legala calculată la aceste sume de la data achitării și până la data plății efective de către pârâtă; a respins celelalte capete ale cererii principale ca neîntemeiate și a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat ca neîntemeiată.
Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2896 din 06 septembrie 2017 a admis apelul declarat de apelanta B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 12943 din 04.10.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimatul A., a schimbat în parte sentința atacată în sensul ca a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor de la art. 9 lit. c) (privind comisionul de administrare), art. 7 si art. 8 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/6.03.2008 și art. 1.5 din actul adițional nr. x/2.06.2014 (privind dobânda penalizatoare); a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare, precum și de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat intimatul la plata către apelanta a sumei de 2.097 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs.
Prin adresa emisă de Tribunalul București, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 16 aprilie 2018.
Prin rezoluția completului din data de 24 aprilie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 13 iunie 2018.
În ședința publică din data de 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente
Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.
Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.
În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.
Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:
"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.
Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.
În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.
Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.
Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul București în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2896 din 06 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2018.