ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3282/2018

Ședința publică din data de 18 septembrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 9 lit. a) din contractul de credit nr. x/11.09.2008 reprezentând comision de acordare de 4,5% flat, eliminarea acestuia și restituirea sumei de 855 euro;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 9 lit. b) din contractul de credit nr. x/11.09.2008 reprezentând comision de administrare de 9,93 euro lunar, adică 0,05% din valoarea creditului, eliminarea acestuia și restituirea sumei de 714,96 euro;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 9 lit. e) din contractul de credit nr. x/11.09.2008 cu privire la perceperea unui comision de urmărire riscuri de 55,59 euro lunar, adică 0,28% din valoarea creditului, eliminarea acestei clauze și restituirea sumei de 4002,48 euro;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale de la art. 5 din contractul de credit nr. x/11.09.2008 cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia "dobânda curentă este de 9% pe an și fixă în primele 3 luni și variabilă ulterior", eliminarea acestei clauze, restituirea sumelor achitate în plus, adică diferența dintre dobânda curentă stabilită la data încheierii contractului și dobânda percepută de bancă potrivit acestei clauze;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale de la art. 7 din contractul de credit nr. x/11.09.2008 cu privire la nivelul dobânzii curente în funcție de serviciul datoriei, și de la art. 8 cu privire la dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei, eliminarea acestei clauze, restituirea sumelor achitate în plus, adică diferența dintre cuantumul dobânzii stabilit la data încheierii contractului și dobânda percepută de bancă potrivit acestei clauze;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plății lor și până la data achitării integrale a debitului;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2008, Directiva 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992.

1.2. La 10 aprilie 2015, reclamantul A. a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, aceasta fiind de 6.572,44 euro, compusă din 855 euro - comision de acordare, 714,96 euro - comision de administrare, 4002,48 euro - comision de urmărire riscuri, 500 euro - dobânda variabilă și 500 euro - dobânda excedentară.

S-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze, prevăzute în contractul de credit nr. x din 11 septembrie 2008: art. 9 lit. a), art. 9 lit. b), art. 9 lit. e).

A fost obligată pârâta la restituirea sumelor încasate abuziv: 855 euro reprezentând comision de acordare, 714,96 euro reprezentând comision de administrare, 4002,48 euro reprezentând comision de urmărire riscuri.

A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii -24.03.2015 și până la achitarea integrală a sumelor datorate.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 4500 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate …", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".

Dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

Raportând evocatele texte legale la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 din același cod, care dispun că:

"Necompetența este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad", și, totodată, văzând și dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze cererea de recurs pendinte.

Astfel, în cauză, obiectul cererii de recurs îl reprezintă decizia nr. 375 din 5 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care a fost constatat perimat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 20396 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus invocate, se constată că competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel București, aceasta fiind instanța ierarhic superioară Tribunalului București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 421 alin. (2) din același cod, dispoziții legale cu caracter imperativ, se va admite excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, și se va declina competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 375 din 5 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2018.