ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 1921 din 6 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de J.V. împotriva Sentinței nr. 3500 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a constatat că instanța de fond în mod corect a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., anulând cererea reclamantului J.V., față de împrejurarea că obiectul acțiunii a fost menționat în mod generic, fără suficiente elemente care să permită instanței să stabilească în concret solicitarea pe care acesta a formulat-o cu privire la fiecare pârât în parte.

De asemenea, instanța de control judiciar a constatat că prin motivele de recurs formulate nu se aduc critici efective cu privire la hotărârea instanței de fond, recurentul- reclamant invocând doar Jurisprudența CEDO, Jurisprudența ICCJ și principiile de bază cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Singura critică ce vizează nemotivarea hotărârii atacate este însă contrazisă de considerentele sentinței, care cuprind o analiza amănunțită a cererii și precizărilor reclamantului prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, respectiv la art. 112 alin. (1) pct. 3, art. 82 alin. (1) și art. 133 alin. (1) C. proc. civ. 2. Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 1921 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, J.V.

a formulat contestație în anulare, invocând în drept dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În motivare, contestatorul a expus pe larg, într-o manieră incoerentă, aspecte legate de fondului cauzei, susținând că instanța a respins recursul fără a fi fost judecat în fond și nu a cercetat toate motivele de casare expuse. În opinia contestatorului, instanța nu a manifestat rol activ pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, încălcând prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. 3. Apărările intimaților Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Senatul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat respingerea contestației în anulare, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, sub aspectul motivelor invocate, în raport de temeiurile de drept precizate, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele argumente. 1. Argumente de drept relevante Contestația în anulare are ca obiect Decizia nr. 1921 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.V. împotriva Sentinței nr. 3500 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată cererea reclamantului, pentru lipsa obiectului.

Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit art. 317 C. proc. civ.: (1) „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.” Admisibilitatea contestației în anulare de drept comun, consacrată în textul art. 317 alin. (2) C. proc.

civ., este condiționată de cerința ca aceste motive să fi fost invocate prin cererea de recurs, însă instanța de recurs le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În speță, niciuna din dispozițiile menționate nu se poate constitui, în temei al anulării deciziei.

Deși contestatorul a invocat prevederile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., acest text legal nu este incident cauzei, pe de-o parte, pentru că nu s-au indicat cele două motive prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestații în anulare pe acest temei, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost indicate expres, aceste motive nu se regăsesc în memoriul de recurs. Referitor la cel de-al doilea motiv invocat, art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., pentru admisibilitatea acestei contestații în anulare se cere o omisiune evidentă a cercetării unui motiv de casare de către instanța de recurs. În speță, contestatorul nu a indicat motivul de casare asupra căruia instanța de recurs a omis să pronunțe, ci a invocat doar aspecte legate de aprecierea probelor ori de interpretarea dispozițiilor legale.

Instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor pentru care anumite motive de recurs au fost respinse întrucât, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile intrată în puterea lucrului judecat. Or, față de împrejurările deja arătate, este evident că prezenta contestație nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de legiuitor. Contestatorul a indicat formal temeiurile de drept, dorind în realitate o rejudecare a fondului, însă, prin stabilirea unui cadru de reglementare foarte precis pentru această cale de atac extraordinară, intenția legiuitorului nu a fost aceea de a da părții posibilitatea de a exercita un recurs la recurs.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru rațiunile expuse, Înalta Curte constată că în speță nu se regăsesc ipotezele reglementate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de J.V. împotriva Deciziei nr. 1921 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM