ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în recurs

Prin Decizia nr. 1921 din 6 aprilie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal a respins recursul declarat de J.V. împotriva Sentinței nr. 3500 din 17

mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte a constatat că instanța de fond în mod corect a

aplicat sancțiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., anulând

cererea reclamantului J.V., față de împrejurarea că obiectul acțiunii a fost

menționat în mod generic, fără suficiente elemente care să permită instanței să

stabilească în concret solicitarea pe care acesta a formulat-o cu privire la

fiecare pârât în parte.

De asemenea, instanța

de control judiciar a constatat că prin motivele de recurs formulate nu se aduc

critici efective cu privire la hotărârea instanței de fond, recurentul-

reclamant invocând doar Jurisprudența CEDO, Jurisprudența ICCJ și principiile

de bază cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Singura critică ce

vizează nemotivarea hotărârii atacate este însă contrazisă de considerentele

sentinței, care cuprind o analiza amănunțită a cererii și precizărilor

reclamantului prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, respectiv la

art. 112 alin. (1) pct. 3, art. 82 alin. (1) și art. 133 alin. (1) C. proc.

civ.

anulare

Împotriva Deciziei

nr. 1921 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, J.V. a

formulat contestație în anulare, invocând în drept dispozițiile art. 317 alin.

(2) și art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În motivare,

contestatorul a expus pe larg, într-o manieră incoerentă, aspecte legate de fondului

cauzei, susținând că instanța a respins recursul fără a fi fost judecat în fond

și nu a cercetat toate motivele de casare expuse.

În opinia

contestatorului, instanța nu a manifestat rol activ pentru a preveni orice

greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, încălcând prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

intimaților

Prin întâmpinările

formulate în cauză, intimații Senatul României și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților au solicitat respingerea contestației în anulare,

pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația

în anulare, sub aspectul motivelor invocate, în raport de temeiurile de drept

precizate, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele argumente.

relevante

Contestația în

anulare are ca obiect Decizia nr. 1921 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.V.

împotriva Sentinței nr. 3500 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată cererea

reclamantului, pentru lipsa obiectului.

Analizând temeiurile

de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale

ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de

atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 317 C.

proc. civ.:

(1) „Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii;

fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

la competență.”

Admisibilitatea

contestației în anulare de drept comun, consacrată în textul art. 317 alin. (2)

C. proc. civ., este condiționată de cerința ca aceste motive să fi fost

invocate prin cererea de recurs, însă instanța de recurs le-a respins pentru că

avea nevoie de verificări de fapt, sau recursul a fost respins fără să fi fost

judecat în fond.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată

în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

În speță, niciuna din

dispozițiile menționate nu se poate constitui, în temei al anulării deciziei.

Deși contestatorul a

invocat prevederile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., acest text legal nu este

incident cauzei, pe de-o parte, pentru că nu s-au indicat cele două motive

prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., care justifică

admisibilitatea unei contestații în anulare pe acest temei, iar pe de altă

parte, chiar dacă ar fi fost indicate expres, aceste motive nu se regăsesc în

memoriul de recurs.

Referitor la cel

de-al doilea motiv invocat, art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

pentru admisibilitatea acestei contestații în anulare se cere o omisiune

evidentă a cercetării unui motiv de casare de către instanța de recurs.

În speță,

contestatorul nu a indicat motivul de casare asupra căruia instanța de recurs a

omis să pronunțe, ci a invocat doar aspecte legate de aprecierea probelor ori

de interpretarea dispozițiilor legale.

Instanța sesizată cu

contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea

argumentelor pentru care anumite motive de recurs au fost respinse întrucât,

într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri

irevocabile intrată în puterea lucrului judecat.

Or, față de

împrejurările deja arătate, este evident că prezenta contestație nu întrunește

condițiile de admisibilitate prevăzute de legiuitor.

Contestatorul a indicat

formal temeiurile de drept, dorind în realitate o rejudecare a fondului, însă,

prin stabilirea unui cadru de reglementare foarte precis pentru această cale de

atac extraordinară, intenția legiuitorului nu a fost aceea de a da părții

posibilitatea de a exercita un recurs la recurs.

soluției adoptate

Pentru rațiunile

expuse, Înalta Curte constată că în speță nu se regăsesc ipotezele reglementate

de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea

contestației în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de J.V. împotriva Deciziei nr. 1921 din 6 aprilie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM