ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4420/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4420/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată la 3 decembrie 2010

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamanta R.A.S. a chemat în judecată pârâta Comisia Națională a

Valorilor Mobiliare, solicitând anularea Deciziei nr. 1253 din 6 octombrie 2010

emisă de această autoritate, anularea Ordonanței nr. 340 din 2 august 2010,

emisă tot de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și anularea amenzii

aplicate reclamantei în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație

al SSIF B.G.T., în cuantum de 5.000 RON.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

5719 din 7 octombrie 2011 Curtea de Apel București a respins cererea formulată

de reclamanta R.A.S., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare (CNVM), ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în perioada 24 martie 2010 - 26 martie

2010, autoritatea pârâtă a efectuat un control tematic la sediul SSIF B.G.T. SA,

în scopul verificării activității de tranzacționare realizată de către

societate în numele și pe contul clienților săi, pe piețele reglementate și în

afara piețelor reglementate din România și alte state membre sau nemembre ale

Uniunii Europene.

Competențele CNVM de

a efectua control la sediul societăților care desfășoară activitate pe piața de

capital din România sunt prevăzute prin O.U.G. nr. 25/2002, privind Statutul

CNVM cu modificările ulterioare și Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Pentru abaterile

constatate cu ocazia controlului, CNVM a emis acte administrative individuale

de sancționare în cuprinsul cărora au fost descrise, motivate și încadrate

faptele reținute în sarcina persoanelor cărora le era imputabilă fapta, conform

dispozițiilor legale specifice pieței de capital.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că actul administrativ individual de sancționare,

reprezentat de Ordonanța CNVM nr. 340 din 2 august 2010, a cărei anulare se

solicită, face parte din categoria actelor de sancționare emise de CNVM ca

urmare a controlului tematic efectuat de CNVM și a avut în vedere încălcarea de

către reclamantă a dispozițiilor pieței de capital.

Instanța de fond a

arătat că faptele reținute în sarcina reclamantei, în calitate de Președinte al

SSIF B.G.T. SA, sunt următoarele:

Societatea de

Servicii de Investiții Financiare (SSIF) B.G.T. SA (prin membrii consiliului de

administrație și conducătorii acesteia) a încheiat contracte neagreate de

legislația pieței de capital din România, indicate după cum urmează în

conținutul actului administrativ de sancționare:

(i) În data de 10

ianuarie 2009 SSIF B.G.T. SA (prin organele de conducere) a încheiat un

contract cu societatea B.L. în vederea folosirii platformei de tranzacționare

M.T., administrată de aceasta, pentru efectuarea de tranzacții. În conformitate

cu informațiile deținute de CNVM, societatea B.L. nu este autorizată ca firmă

de investiții într-un stat membru/nemembru, astfel încât prin încheierea

contractului menționat anterior au fost încălcate prevederile art. 81 din

Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind piețele reglementate și sistemele

alternative de tranzacționare;

(ii) În data de 1

ianuarie 2009 SSIF B.G.T. SA (prin organele de conducere) a încheiat un

contract de intermediere financiară cu societatea H.I.C. din Uruguay, societate

autorizată de către o autoritate competentă cu care CNVM nu a încheiat un acord

de colaborare (reciprocitate) de autorizare și supraveghere a pieței de

instrumente financiare. Prin această faptă au fost încălcate prevederile art.

81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind piețele reglementate și sistemele

alternative de tranzacționare.

Reclamanta a fost

sancționată în calitate de Președinte al SSIF B.G.T. cu amendă în valoare de

5.000 RON, întrucât având în vedere calitatea pe care o deținea în cadrul

societății, era obligată să prevină angajarea societății de servicii de

investiții financiare în contracte pe care legea pieței de capital le interzice

sau care pot fi încheiate doar în anumite condiții.

Cu privire la cele

două contracte, instanța de fond a reținut că:

1) În data de 10

ianuarie 2009 SSIF B.G.T. SA (prin Președintele Consiliului de Administrație

d-na R.A.S.) a încheiat un contract cu societatea B.L. în vederea folosirii

platformei de tranzacționare M.T., administrată de aceasta, pentru efectuarea

de tranzacții.

Contractul (R.M.A.)

încheiat în data de 10 ianuarie 2009 de către SSIF B.G.T. SA și B.L. a fost

semnat de către reclamanta R.A.S. din partea SC B.G.T. SA și A.M.C. din partea

B.L.

Conform contractului,

B.L. este o firmă specializată în minimizarea riscului, acționând ca o

contrapartidă în tranzacțiile cu valută.

Având în vedere toate

aceste aspecte, CNVM a solicitat informații de la autoritățile competente în

domeniu (autorități competente similare CNVM ) care au autorizat societatea

B.H.L. în țările indicate pe site-ul său.

Instanța a constatat

că au fost comunicate informații, astfel: - autoritatea competentă din Insulele

Virgine (B.V.I.F.S.C.) a comunicat CNVM că societatea B.L. nu figurează ca entitate

autorizată și supravegheată de către aceasta (Adresa înregistrată la CNVM sub

nr. 15898 din 13 mai 2010);

- autoritatea

competentă din Elveția (S.F.M.S.A.F.) a comunicat că societatea B.L. nu

figurează în baza de date ca entitate autorizată de către aceasta să furnizeze

servicii financiare (Adresa înregistrată la CNVM cu nr. 11241 din 15 aprilie

2010);

- Autoritatea

competentă din Australia (A.S. & I.C.) a comunicat că societățile B.G.T.,

B.L., B.H.L., FX G.M.L. și B.G.M. nu figurează în baza de date ca entități

autorizate. Mai mult decât atât, ASIC a comunicat că societatea F.C.T.P.L. este

autorizată să presteze servicii de investiții financiare, (Adresa înregistrată

la CNVM sub nr. 17528 din 26 mai 2010);

Pe cale de

consecință, întrucât societatea B.L. nu este autorizată ca firmă de investiții

într-un stat membru/nemembru, instanța de primă jurisdicție a reținut că prin

încheierea contractului menționat au fost încălcate prevederile art. 81 din

Regulamentul CNVM nr. 2/2006, privind piețele reglementate și sistemele

alternative de tranzacționare.

Conform dispozițiilor

art. 79 lit. c) - e) coroborate cu art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 a

rezultat că B.L. nu este intermediar într-un stat membru/nemembru, iar

platforma administrată de B.L. nu este o piață reglementată autorizată/sistem

alternativ de tranzacționare autorizat și nici nu este o piață de instrumente

financiare din statele nemembre cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

În acest context, a

rezultat faptul că SSIF B.G.T. SA - prin Președintele Consiliului de

Administrație, R.A.S., a angajat societatea de servicii de investiții

financiare în contracte pe care legea pieței de capital din România le

interzice.

În calitate de

Președinte al Consiliului de Administrație al SSIF B.G.T. SA, reclamanta

răspunde pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor SSIF (art. 65

alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 privind serviciile de investiții

financiare) iar societatea de servicii de investiții financiare (SSIF B.G.T.),

prin organele sale de conducere, are obligația respectării cu strictețe a

reglementărilor emise de CNVM în aplicarea legii pieței de capital și a

obiectului de activitate autorizat de CNVM.

2) În ceea ce

privește cel de-al doilea contract de intermediere încheiat în data de 2

ianuarie 2009 de SSIF B.G.T. SA (prin președintele acesteia R.A.S.) cu

societatea H.I.C. din Uruguay, contract reținut în actul administrativ de

sancționare, instanța de primă jurisdicție a reținut că Societatea H.I.C. din

Uruguay este o societate de intermediere autorizată de către o autoritate

competentă, cu care CNVM nu a încheiat un acord de colaborare (reciprocitate)

de autorizare și supraveghere a pieței de instrumente financiare.

Astfel, au fost

încălcate prevederile art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind piețele

reglementate și sistemele alternative de tranzacționare, potrivit cărora:

entitățile autorizate de C.N.V.M. pot încheia contracte cu intermediari din

statele membre sau nemembre pentru a efectua tranzacții, investiții sau

plasamente în instrumente financiare tranzacționate pe piețele menționate la

art. 79 lit. c), d) și e) cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004 și a

Regulamentelor CNVM emise în aplicarea acesteia.

În cauza de față nu

au fost îndeplinite cerințele prevăzute la art. 79 lit. e) din Regulamentul

CNVM nr. 2/2006, deoarece CNVM nu a încheiat nici un acord de reciprocitate cu

autoritatea pieței de capital din Uruguay.

Contractul de

intermediere financiară a fost încheiat de președintele consiliului de administrație

al SSIF B.G.T., R.A.S., cu societatea H.I.C. din Uruguay la data de 2 ianuarie

2009.

Ulterior, la data de

15 aprilie 2009, SSIF B.G.T. SA a cesionat drepturile sale către B.L. Acest

aspect nu a fost comunicat CNVM, pârâta aflând despre acesta în anul 2010 de la

autoritatea pieței de capital din Uruguay.

Ambele contracte au

fost semnate de R.A.S., în calitate de Președinte al Consiliului de

Administrație al SSIF B.G.T. SA și de acționar majoritar al societății

(99,84%).

Cu privire la

sancțiunea aplicată, instanța de fond a reținut că președintele Consiliului de

Administrație al SSIF B.G.T., R.A.S., împreună cu organele de conducere ale

societății, aveau obligația respectării reglementărilor emise de CNVM în

aplicarea pieței de capital și a obiectului de activitate autorizat, astfel că

orice încălcări aduse acestora reprezintă contravenție, potrivit dispozițiilor

art. 272 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Responsabilitatea

reclamantei este fundamentată pe o culpă proprie în supraveghere, constând în

faptul că aceasta, deși putea și trebuia să prevină săvârșirea faptelor, nu a

făcut-o, incidente în cauză fiind dispozițiile art. 277 alin. (1) din Legea nr.

297/2004.

Reclamanta a fost

sancționată pentru fapta proprie reprezentată de neexercitarea sau exercitarea

necorespunzătoare a activității specifice de conducere, astfel cum sunt acestea

prevăzute în Legea nr. 297/2004 și Regulamentul CNVM nr. 32/2006 și

Regulamentul CNVM nr. 2/2006.

Instanța a apreciat

că amenda de 5.000 RON aplicată ține seama de împrejurările în care fapta a

fost săvârșită, de gradul de pericol al acesteia, dar și de persoana

reclamantei.

de R.A.S.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a promovat recurs reclamanta, criticând-o și

apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul

anulării Ordonanței CNVM nr. 340 din 2 august 2010 și al exonerării sale de la

plata amenzii aplicate, în sumă de 5.000 RON.

Invocând ca temei

legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., recurenta-reclamantă, în contextul prezentării situației de fapt, a

înfățișat, în esență, următoarele critici față de hotărârea primei instanțe:

- raportat la prevederile

art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006, în mod greșit s-a apreciat de către

autoritatea emitentă că înțelegerea contractuală încheiată cu societatea B.L.

nu este legală, întrucât, la momentul încheierii contractului cu aceasta s-a

avut în vedere împrejurarea că autorizația trebuie să privească piața pe care

se operează și nu societatea cu care se încheie contractul, or din informațiile

deținute exista autorizare pentru platforma de operare;

- contractul de

intermediere financiară încheiat cu H.I.C., în adevăr în ianuarie 2009, nu era

executoriu de drept și nu avea cum să producă efecte, astfel că singura faptă

culpabilă ce ar fi putut fi imputată este lipsa notificării Ambasadei

Uruguayului privind încetarea procedurii de legalizare demarate, fiind însă

evident că nu a existat nici un moment intenția de încălcare a dispozițiilor de

reglementare ale CNVM sau de ascundere a operațiunilor desfășurate;

- greșit a reținut

CNVM în respingerea contestației formulate și relevanța „gradului de pericol

social” al faptelor comise, câtă vreme în art. 275 alin. (1) din Legea nr.

297/2004 nu se face trimitere la un astfel de criteriu, specific de altfel

faptelor de natură penală.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat

la prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării și sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

nu este incident în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage

modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare

arătate.

Recurenta-reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni în

anularea Ordonanței CNVM nr. 340 din 2 august 2012 prin care s-a dispus

sancționarea sa, în calitate de Președinte CA al SSIF B.G.T., cu amendă în

cuantum de 5.000 RON pe motiv că a încheiat contracte neagreate de legislația

pieței de capital din România, expres menționate în actul de sancționare.

Actul administrativ a

cărui anulare se solicită a fost emis de autoritatea intimată CNVM în temeiul

prevederilor art. 17 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 25/2002, privind Statutul

aprobat al CNVM, cu modificările și completările ulterioare și art. 271, 272

lit. a), art. 273 alin. (1) lit. b) art. 275 alin. (1) art. 276 lit. b) și art.

277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital și a art. 85

alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 2/2006.

În esență, după cum

rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus,

s-a reținut că recurenta-reclamantă avea obligația respectării reglementărilor

pieței de capital și a obiectului de activitate autorizat. Cum societatea de

investiții financiare (SSIF) B.C.T. SA a prestat servicii ce au fost apreciate

ca nefiind cuprinse în obiectul de activitate s-a reținut încălcarea

prevederilor art. 9 din Legea nr. 297/2004.

4.1. Contrar celor susținute

de recurentă și răspunzând punctual criticilor formulate de aceasta, Înalta

Curte reține că nu este nelegal actul administrativ atacat din perspectiva

constatărilor referitoare la contractul încheiat de societatea la care

recurenta este Președintele Consiliului de Administrație, cu societatea B.L.,

la 10 ianuarie 2009, în vederea folosirii platformei de tranzacționare M.T.,

administrată de aceasta, pentru efectuarea de tranzacții.

Actele dosarului

atestă că CNVM a efectuat o operațiune de control și a cerut numeroase relații

și informații de la autoritățile competente, similare CNVM, care au autorizat

societatea B.H.L. în țările indicate și pe site-ul acesteia, ocazie cu care s-a

demonstrat că societatea B.L. nu este autorizată ca firmă de investiții într-un

stat membru/nemembru.

Afirmația recurentei

în sensul că autorizarea CNVM trebuie să privească piața pe care operează și nu

societatea cu care se încheie contractul nu poate fi exoneratoare de

răspunderea atrasă în sarcina recurentei, în temeiul art. 277 alin. (1) din

Legea nr. 297/2004, întrucât în sensul art. 39 cu referire la art. 81 din Legea

nr. 297/2004, „orice SSIF care intenționează să presteze servicii de investiții

financiare pe teritoriul unui stat membru, pentru prima dată”, are obligația de

a comunica CNVM anumite informații, expres arătate în textele sus-arătate.

Informațiile postate

au privit însă societatea de investiții FX G.M.L., în contextul contractului

încheiat de SSIF B.G.T. SA și B.L., în data de 10 ianuarie 2009. Astfel, în mod

evident acestea nu satisfac cerința normei legale incidente din Legea nr.

297/2004, întrucât FX G.M. nu a fost parte semnatară a contractului încheiat la

10 ianuarie 2009.

4.2. Nefondate sunt

criticile recurentei și în ceea ce privește cel de-al doilea contract de

intermediere încheiat la data de 2 ianuarie 2009, între SSIF B.G.T. SA, prin

reclamanta-recurentă, în calitatea sa de președinte, cu societatea H.I.C. din

Uruguay, câtă vreme, astfel cum a precizat și intimata CNVM, nu s-a încheiat

între cele două entități de reglementare un acord de reciprocitate, de

autorizare și supraveghere a pieței de instrumente financiare.

Susținerile

recurentei nu sunt exoneratoare de încălcarea prevederilor cuprinse în

Regulamentul nr. 2/2006, privind piețele reglementate și sistemele alternative

de tranzacționare (art. 79 și art. 81) câtă vreme acestea se referă expres „la

încheierea de contracte și nu la data intrării lor în vigoare, cum s-a

menționat în cererea de recurs.

4.3. În fine, Înalta

Curte urmează a respinge și motivele de recurs vizând modalitatea în care prima

instanță a statuat asupra cuantumului amenzii aplicate recurentei, apreciind că

în mod evident, referirea la circumstanțele „săvârșirii faptei” nu s-a făcut în

ideea aplicării criteriilor de individualizare din materia penală, ci în sensul

literal al sintagmei folosite, raportat la fapta proprie a recurentei. Că este

așa o demonstrează și împrejurarea că instanța de fond a indicat, în mod

pertinent, că responsabilitatea reclamantei este fundamentată pe o culpă

proprie în supraveghere, constând în faptul că aceasta, deși putea și trebuia

să prevină săvârșirea faptelor, nu a făcut-o, ceea ce atrage incidența art. 277

alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Pentru toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar

ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de R.A.S. împotriva Sentinței nr. 5719 din 7 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM