ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2890/2008

Asupra

recursului de față;

În

baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 129 din 8 mai

2008 Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției

nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost

obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de

Apel București la data de 8 iunie 2007, petiționarul M.C.V. a formulat plângere

împotriva rezoluției nr. 2464/P/2005 a

Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, solicitând admiterea

acesteia și declanșarea urmăririi penale împotriva procurorului M.F. și A.C.

sub aspectul infracțiunilor de favorizare a infractorului și abuz în serviciu.

S-a mai arătat că, la dosarul cauzei a

fost atașat dosarul nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în care a fost dată rezoluția din 2 mai 2007, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorii M.F. și A.C. sub aspectul

infracțiunilor de favorizare a infractorului

prev.

de art. 264 C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen.

S-a mai menționat că, deși legal citat,

petiționarul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține plângerea.

S-a mai reținut pe fond că,

petiționarul M.C.V. a

formulat plângere

împotriva numitului B.D., pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria

Buftea a

dispus față de acesta o soluție de neînceperea urmăririi

penale.

La sfârșitul lunii octombrie 2004,

petiționarul M.C.V. a formulat plângere împotriva numitului B.D., prin care a

arătat că, în anul 2002 l-a împrumutat cu o sumă de bani, conform unui contract

de împrumut autentificat de notariat, însă acesta a refuzat să îi restituie o

parte din împrumut, în valoare de 650 dolari SUA.

În luna ianuarie 2005 dosarul a fost

trimis la Judecătoria Buftea pentru ca aceasta să se pronunțe sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.

S-a mai reținut că, Judecătoria Buftea,

la cererea petiționarului M.C.V., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Buftea.

A mai arătat instanța de fond în

considerentele hotărârii că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

dosarul cauzei a fost

înregistrat sub nr. 2464/P/2005

, fiind soluționat de către procurorul M.F.

prin rezoluția din 27 iunie

2005 dispunându-se confirmarea propunerii organelor de poliție de neîncepere a

urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6), raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a mai

arătat că, la adoptarea soluției, procurorul a reținut că, nu

există indicii și probe care să confirme inducerea în eroare a părții vătămate

de către numitul B.D., motivându-se că, nerestituirea sumei de bani nefiind o

faptă penală ci doar un litigiu civil care poate fi soluționat de o instanță

civilă.

Prin

rezoluția nr. 1626/11-1/2005 din 4 ianuarie 2006, prim-procurorul

adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, C.A. a respins

plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dispusă în dosarul nr.

2599/2005.

S-a mai arătat că, procurorul ierarhic

superior din cadrul

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva

procurorilor care au dispus cele două rezoluții.

În considerentele hotărârii instanța de

fond a constatat că rezoluțiile date de procuror sunt legale și temeinice,

menținându-le.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs petiționarul M.C.V.

solicitând

admiterea acestuia casarea hotărârii atacate,

desființarea rezoluțiilor

date în cauză de procuror și trimiterea dosarului la parchet pentru continuarea

cercetării intimaților contra intereselor persoanelor și favorizarea

infractorului .

Examinând

recursul declarat în raport de motivul invocat, precum și

din

oficiu, conform art. 385 și pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 200 C.

proc. pen., urmărirea penală ace ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să

se dispună trimiterea în judecată.

Totodată, pentru realizarea obiectului

urmăririi penale, astfel cum a fost definit prin textul de lege menționat,

legea procesual penală a determinat regulile de desfășurare a acestei faze a

procesului penal. Fiind sesizat în unul din modurile prevăzute de art. 221 C.

proc. pen., organul de urmărire penală are obligația de a efectua acte

premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

Pe de altă parte, în situația în care

actele premergătoare nu confirmă existenta infracțiunii sau infracțiunilor cu

care organul de urmărire penală a fost sesizat se impune neînceperea urmăririi

penale.

Potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea

de abuz în serviciu

contra intereselor

persoanelor se înțelege fapta funcționarului public care

în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

Pe de

altă parte, art. 264 C. pen. infracțiunea de favorizare

a

infractorului constă în ajutorul dat unui infractor după o înțelegere stabilită

înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau a zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Revenind la cauză așa cum rezultă din

actele premergătoare efectuate, nu s-au conturat date indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului în sarcina intimatelor cu ocazia efectuării celor

lucrărilor din dosarul nr. 2599/P/2005 și rezoluția nr. 1627/VIII-12005,

privind pe făptuitorul B.D., acestea îndeplinindu-și în mod corect, atribuțiile

de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

În raport de considerentele expuse, se

constată că sentința instanței de fond este legală temeinică și nu există

temeiuri pentru casarea acesteia și nici pentru desființarea rezoluțiilor date

de procuror,

astfel că, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de petiționar urmează să

fie respins, ca nefondat

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursului

declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 129 din

8 mai 2008 a Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie

2008.