ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3437/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 219 din 03 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.M. împotriva rezoluției nr. 1069/11/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul a formulat plângere penală privind pe magistrații Judecătoriei Buftea, care au soluționat dosarul nr. 5324/94/2007 al acestei instanțe, solicitând tragerea lor la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 323 C. pen.

Prin rezoluția nr. 890/P/2008 din 29 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, cu motivarea că din actele premergătoare nu au rezultat indicii ale comiterii unor eventuale fapte penale, iar modalitatea de soluționare a cauzelor de către magistrații judecători sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și nu pot face obiectul unor astfel de cercetări penale, în caz contrar încălcându-se principiul independenței judecătorești. Petentul a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva rezoluției procurorului de caz, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 1069/11/2/2008, în esență cu aceeași motivare ca și cea a primei rezoluții, în plus reținându-se de prim procuror că plângerea penală formulată nu întrunește condițiile prev. de art. 222 alin. (2) C. proc.

pen. În termen legal, petentul a formulat plângere la instanță, în temeiul disp. art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluției primului procuror, arătând că înțelege să cheme în judecată toți magistrații care au soluționat o cauză în care era parte, identificarea acestora făcându-se ulterior de parchet, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet. Instanța de fond a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, neexistând în cauză elemente care să facă posibilă cercetarea penală a magistraților care au soluționat o cauză în care petentul era parte. Se reține, totodată, că petentul nu a indicat numărul unei sentințe penale sau civile, nu a indicat numele magistraților care au făcut parte din completul de judecată care a soluționat cauza, situație în raport de care nu se poate stabili o eventuală activitate infracțională.

La solicitarea instanței de fond, adresată petentului, de a depune la dosar copia sentinței judecătorești, acesta a afirmat că este treaba procurorilor să găsească această sentință. Instanța de fond reține că petentul face numai afirmații generale că magistrații care l-au judecat sunt comuniști, nefiind independenți, că au comis împotriva sa o serie de infracțiuni, respectiv arestarea nelegală, cercetarea abuzivă , represiune nedreaptă, împiedicarea participării la proces, favorizarea infractorului, abuz în serviciu, fals intelectual, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fără a specifica însă în ce constă activitatea infracțională. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate pentru motive, în esență aceleași ca și în plângerea inițial formulată împotriva rezoluției procurorului de caz și a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 228 alin. (2) C. proc. pen., organele de urmărire penală sesizate în vreunul din modurile prevăzute de lege, dispun începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen. În cauză, este de constatat că, așa cum reține și prima instanță, petentul formulează acuzații generale asupra competenței și independenței unor magistrați, fără a face referiri concrete la identitatea acestora și la faptele ce li se pot imputa.

În acest mod, petentul își arată nemulțumirea față de soluțiile date în cauzele care-l priveau, fără a recurge la căile de atac oferite de lege pentru reformarea hotărârilor respective. În concluzie, este de observat că petentul recurge în mod abuziv la procedura prevăzută de disp. art. 2781 C. proc. pen., profitând de cadrul procesual oferit de această instituție juridică, pentru a profera acuzații generale cu privire la magistrați și activitatea acestora. Ca urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petent. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.M. împotriva sentinței penale nr. 219 din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I p enală. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2008.