ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3437/2008

Asupra recursului de

față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 219 din 03 septembrie 2008,

Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins ca

neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.M. împotriva rezoluției

nr. 1069/11/2/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că petentul a formulat plângere penală privind pe

magistrații Judecătoriei Buftea, care au soluționat dosarul nr. 5324/94/2007 al

acestei instanțe, solicitând tragerea lor la răspundere penală sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor

prev. de

art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 323 C. pen.

Prin rezoluția nr. 890/P/2008 din 29 mai 2008,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale

față

de intimați, cu motivarea că din actele premergătoare nu au rezultat

indicii ale comiterii unor eventuale fapte penale, iar modalitatea de

soluționare a cauzelor de către magistrații judecători sunt supuse căilor

de atac prevăzute de lege și nu pot face obiectul

unor astfel de cercetări

penale, în caz contrar încălcându-se principiul

independenței judecătorești.

Petentul a

formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe

lângă

Curtea de Apel București împotriva rezoluției procurorului de caz, aceasta

fiind respinsă prin rezoluția nr. 1069/11/2/2008, în esență cu aceeași motivare

ca și cea a primei rezoluții, în plus reținându-se de prim procuror că

plângerea penală formulată nu întrunește condițiile

prev.

de

art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

În termen legal,

petentul a formulat plângere la instanță, în temeiul

disp. art. 2781

C. proc. pen. împotriva

rezoluției primului procuror, arătând că

înțelege să cheme

în judecată toți magistrații care au soluționat o cauză în care era parte,

identificarea acestora făcându-se ulterior de parchet, motiv pentru care

solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet.

Instanța de fond a reținut că soluția de

neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, neexistând în cauză

elemente care să facă posibilă cercetarea penală a magistraților care au

soluționat o cauză în care petentul era parte.

Se reține,

totodată, că petentul nu a indicat numărul unei sentințe

penale

sau civile, nu a indicat numele magistraților care au făcut parte din completul

de judecată care a soluționat cauza, situație în raport de care nu se poate

stabili o eventuală activitate infracțională.

La solicitarea instanței de fond, adresată

petentului, de a depune la dosar copia sentinței judecătorești, acesta a

afirmat că este treaba procurorilor să găsească această sentință.

Instanța de fond reține că petentul face numai

afirmații generale că magistrații care l-au judecat sunt comuniști, nefiind

independenți, că au comis împotriva sa o serie de infracțiuni, respectiv

arestarea nelegală, cercetarea abuzivă , represiune nedreaptă, împiedicarea

participării la proces, favorizarea infractorului, abuz în serviciu, fals

intelectual, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fără a specifica însă

în ce constă activitatea infracțională.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul,

invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate pentru motive, în

esență aceleași ca și în plângerea inițial formulată împotriva rezoluției

procurorului de caz și a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Examinând hotărârea în raport de criticile

recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor

expune în continuare:

Potrivit art. 228 alin. (2) C. proc. pen.,

organele de urmărire penală sesizate în vreunul din modurile prevăzute de lege,

dispun începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al

actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

În cauză, este de constatat că, așa cum reține

și prima instanță, petentul formulează acuzații generale asupra competenței și

independenței unor magistrați, fără a face

referiri concrete la identitatea

acestora și la faptele ce li se pot

imputa.

În acest mod, petentul își arată nemulțumirea

față de soluțiile date în cauzele care-l priveau, fără a recurge la căile de

atac oferite de lege pentru reformarea hotărârilor respective.

În concluzie, este de observat că petentul

recurge în mod abuziv la procedura prevăzută de

disp. art. 2781

C. proc. pen.,

profitând de cadrul procesual oferit de această instituție juridică, pentru a

profera acuzații generale cu privire la magistrați și activitatea acestora.

Ca urmare,

constatând că hotărârea primei instanțe este legală și

temeinică,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de petent.

Văzând și

disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul C.M. împotriva sentinței penale nr. 219 din 3 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Obligă recurentul petiționar să

plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 28 octombrie 2008.