ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 988/2014

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia penală nr. 2679 din data de 11 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3752/192/2010 s-au respins

ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A., de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu și de inculpata T.M. împotriva

deciziei penale nr. 296/A din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția

a-II-a penală.

Au fost obligate recurenta parte civilă

și recurenta intimată inculpată la cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii, la data de 8

octombrie 2013 a formulat contestație în anulare condamnata T.M.

A criticat faptul că procedura de citare

la termenul din data de 11 septembrie 2013 când a fost soluționată cauza în recurs

nu a fost îndeplinită conform legii precum și faptul că a fost în imposibilitate

medicală de a se prezenta și de a anunța instanța despre această imposibilitate.

Totodată, a criticat faptul că martorul T.S. nu a fost audiat fiind persoana care

are cunoștință despre împrejurări esențiale referitoare la faptele deduse judecății.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 386 lit. a), lit. b) și lit. e) C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare formulată

de contestatoarea condamnată T.M., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor

urma.

Contestația în anulare constituie o cale

extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi

și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un

motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual

este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate

fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a

pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și

de a o infirma eventual.

În conformitate cu dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului

de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în

art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare

de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile

în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale

definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile

prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației

nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită

conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

alin. (1) lit. f)-alin. (1

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat

două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat,

iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și

limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul

contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va

da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe

care le au hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 388 alin.

(1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386

lit. a)-lit. c) și e poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face

executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte

părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare

se cere.

În prezenta cauză, se constată că a fost

promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. a) și lit.

b) C. proc. pen.

Se reține că hotărârea contestată a fost

pronunțată la data de 11 septembrie 2013, iar calea de atac a contestației în anulare

a fost exercitată la data de 8 octombrie 2013.

Cu privire la criticile expuse în cuprinsul

cererii formulate de contestatoare, circumscrise art. 386 lit. a), lit. b) și lit.

e) C. proc. pen., se constată că în legătură cu acestea nu au fost identificate

la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.

Se constată că la termenul din data de

11 septembrie 2013 când a fost soluționată cauza în calea de atac a recursului inculpata

T.M. a fost prezentă și asistată de doi apărători aleși, luându-i-se și ultimul

cuvânt al acesteia. Totodată, se constată că atât inculpata T.M. cât și martorul

T.S. au fost audiați de către instanța de fond.

Având în vedere că, potrivit art. 391

alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de contestație în

anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege (este făcută în termenul

prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute

de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care

sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situația în care

una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea

ca inadmisibilă a contestației în anulare.

Astfel fiind, contestația în anulare formulată

de contestatoarea T.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ

cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea

T.M. împotriva deciziei penale nr. 2679 din data de 11

septembie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3752/192/2010.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea condamnată

va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 2679 din

11 septembie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 3752/192/2010.

Obligă contestatoarea la plata sumei de

100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie

2014.