ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpata G. (fostă C.) L. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din data de 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 27 din 7 martie 2013 a Tribunalului Caraș-Severin, în baza art. 291 C. pen. a fost condamnată inculpata G. (fostă C.) L.,. pentru infracțiunea de uz de fals, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., a fost condamnată inculpata pentru infracțiunea de înșelăciune, prin schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen., la 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 290 C. pen., a fost condamnată inculpata pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru evaziune fiscală, faptă prevăzut de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71, art. 64 C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata se va conforma următoarelor măsuri de supraveghere - se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin; va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus ca datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) din textul art. 86

3

C. pen. să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească părții civile B. G.S.G. București - Sucursala Drobeta-Turnu Severin, suma de 32.304,97 lei, despăgubiri civile.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. s-au respins pretențiile părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în suma de 59.253 lei, din care diferența TVA în sumă de 47.470 lei și accesorii aferente în sumă de 11.783 lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului general consolidat.

În baza art. 170 coroborat cu art. 445 C. proc. pen., instanța a declarat false și a anulat următoarele înscrisuri:

- facturile seriile X01 și chitanțele seriile X02 figurând ca emise de SC W. SRL București pentru SC S.M.I. SRL Moniom.

- adeverința din 21 aprilie 2008 emisă de SC S.M.I. SRL Moniom;

- contractul de creditare din 29 aprilie 2008 încheiat între B. - G.S.G. SA București și inculpata G.L.

În baza dispozițiile art. 163 C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța de luare a măsurilor asigurătorii din 07 iulie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița în Dosar nr. 2778/P/2009, pe imobilul casă și teren intravilan situat în Moniom, suprafață totală de 863 mp, înscris în CF, cu valoare de impozitare 100380 lei aparținând inculpatei G.L., până la concurența sumei de 32304,97 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 29 aprilie 2008 inculpata G.L. a obținut contractul de credit pentru nevoi personale de la B. Sucursala Reșița, în valoare de 26.000 RON, prezentând în acest sens adeverința din 21 aprilie 2008 emisă de SC S.M.I. SRL Moniom.

În anul 2008, întrucât inculpata avea nevoie de bani, aceasta s-a decis să solicite acordarea unui credit bancar. Deși prin dispoziția din 23 decembrie 2009 inculpata a fost concediată începând cu data de 01 februarie 2008, aceasta a completat adeverința nr. 1200/2008 din care rezulta că ar fi fost angajat al societății în funcția de director vânzări, inclusiv în lunile februarie și martie 2008.

În cauză a fost efectuat un raport de constatare tehnico-științifică din care rezultă starea de fapt consemnată anterior, respectiv că adeverința de venit în cauză a fost completată și semnată de către inculpată și că semnăturile de pe contractul de creditare încheiat cu banca și de pe declarația prin care împuternicea SC S.M.I. SRL Moniom să îi rețină salariul aparțin tot inculpatei. Inculpata nu a achitat prejudiciul creat băncii.

Împotriva sentinței Tribunalului Caraș-Severin au declarat apel inculpata G.L., părțile civile B. - G.S.C. - Sucursala Mehedinți și Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Inculpata nu a motivat apelul în scris, fiind susținut oral de către apărătorul ales care, prin concluziile formulate, a solicitat condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, motivând că inculpata nu se află în țară și îi este foarte greu să execute măsurile dispuse ca urmare a suspendării pedepsei sub supraveghere.

Partea civilă B. - G.S.C. - Sucursala Mehedinți a solicitat obligarea inculpatei și la plata dobânzilor datorate până la achitarea integrală a sumei datorate.

Partea civilă Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a criticat sentința atât sub aspectul soluționării laturii civile, cât și a laturii penale.

În motivare se arată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzut de art. 8 alin. (3) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și solicită condamnarea inculpatei pentru aceste infracțiuni și obligarea la plata sumei de 59.253 lei din care diferența de TVA în sumă de 47.470 lei și accesoriile aferente în suma de 11.783 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului general consolidat.

II. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 125/A din 13 iunie 2013 a admis apelurile declarate de părțile civile Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și B. - G.S.G. SA - Sucursala Mehedinți împotriva Sentinței penale nr. 27/2013, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 38/290/2011.

A desființat sentința apelată și rejudecând cauza:

A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanța de fond inculpatei G. (C.) L. în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și de 1 an și 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătura privată prevăzut de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpata G.L., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 2 (ani) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. proc. pen. a contopit pedepsele menționate mai sus în cea mai grea și a dispus executarea de către inculpată a pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare. A anulat facturile fiscale falsificate din dosarul de urmărire penală.

A obligat inculpata să plătească părții civile B. - G.S.G. SA - Sucursala Mehedinți și dobânzi și comisioane aferente sumei de 32304,97 lei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata G. (C.) L. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut faptul că în urma constatării tehnico-științifică efectuată în cursul urmăririi penale s-a stabilit că 3 dintre facturile întocmite de inculpată erau false, iar restul au fost completate de D.C., astfel că fapta înregistrării acestora în contabilitatea firmei întrunește conținutul infracțiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la apelul părții civile B. - G.S.G. s-a constatat, de asemenea, că este fondat, întrucât instanța de fond a omis să oblige inculpata și la plata dobânzilor aferente sumei stabilită ca prejudiciu.

În ceea ce privește apelul inculpatei ce viza reindividualizarea pedepsei, instanța a constatat că în mod întemeiat a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Împotriva deciziei penale sus-menționată inculpata G. (fostă C.) L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii invocându-se în motivele scrise dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. - prin apărătorul din oficiu, precum și cel prevăzut de art. 385

9

pct. 12 și 14 C. proc. pen. - prin apărătorul ales.

III. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de către inculpata G. (fostă C.) L., atât prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cât și al apărătorului ales, dar și din prisma motivelor de casare ce se examinează din oficiu, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prioritar, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, având în vedere data pronunțării hotărârii, recurate, respectiv 13 iunie 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus menționată.

Astfel, se constată că motivele de recurs redactate de apărătorul desemnat din oficiu au fost depuse la dosar (s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.) în termenul prevăzut de 5 zile cu respectarea dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., pe când motivele scrise ale apărătorul ales al inculpatei G. (fostă C.) L. au fost depuse cu ignorarea acestui termen.

Potrivit dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2) instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se examinează din oficiu.

Cum de altfel a arătat în mod constant în practica sa, Înalta Curte reiterează constatarea că legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situație ar fi fost menționată expres în textul de lege, așa încât orice interpretare ce excede prevederilor legale menționate nu poate fi luată în considerare de către instanța de recurs.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte reține că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la 5 iulie 2013, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 6 decembrie 2013, iar citațiile au fost emise din data de 8 iulie 2013 și cuprind precizarea referitoare la obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată și sancțiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, recurenta inculpată G. (fostă C.) L. a fost citată pentru primul termen de judecată în recurs, de la data de 6 decembrie 2013, cu această mențiune precizată anterior, când cauza a fost amânată la solicitarea apărătorului ales pentru audierea inculpatei.

Or, în condițiile în care, după declararea recursului - 19 iunie 2013, înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție - 5 iulie 2013, emiterea citațiilor pentru termenul din 6 decembrie 2013 și primirea acestor citații, urmată de angajarea apărătorului ales - 22 noiembrie 2013, Înalta Curte constată că recurenta inculpată a fost informată cu privire la obligațiile legale ce îi incumbă cu referire la depunerea motivelor de recurs, așa încât împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens, îi este culpabilă.

În consecință, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen., cu consecința că instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1, 3, 4, 5, 6, 13, 14, 15 C. proc. pen., precum și al celui invocat și motivat în scris în termen de către apărătorul din oficiu, respectiv cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Așadar, verificând, din oficiu, hotărârea atacată în ceea ce privește criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., respectiv aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatei G. (fostă C.) L. se încadrează în limitele prevăzute de lege, în realitate apărarea inculpatei invocând doar formal acest motiv de casare pentru a justifica solicitarea reținerii de către instanța de recurs a unor circumstanțe atenuante, ceea ce în mod evident nu se poate realiza în temeiul unui asemenea caz de casare. Înalta Curte constată că atât pedepsele componente aplicate, cât și pedeapsa rezultantă de 3 ani, dar și modalitatea ei de executare prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sunt dispuse în limitele prevăzute de dispozițiile legale, așa încât recursul nu poate fi admis din acest punct de vedere.

Cât privește critica privind nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzut de art. 74 C. pen., Înalta Curte reamintește că o asemenea critică nu mai poate forma obiectul cenzurii instanței de ultim control judiciar, întrucât reținerea unor împrejurări drept circumstanțe atenuante cu efecte asupra cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de apel, presupune ca instanța de recurs să depășească limitele controlului judiciar instituit prin Legea nr. 2/2013. Instanța de apel în urma analizării situației de fapt reținute de instanța de fond și a aprecierii probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în cursul cercetării judecătorești și, completat în calea de atac, a stabilit că nu se impune reținerea niciunei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei.

Înalta Curte constată existența unei critici comune - formulate atât de către apărătorul din oficiu, cât și de către apărătorul ales, chiar dacă s-au invocat cazuri de casare diferite, respectiv cea referitoare la schimbarea modalității de executare a pedepsei și care evident vizează în realitate procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Sub acest aspect, având în vedere regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte reamintește că nu are însă posibilitatea de a examina hotărârea recurată din perspectiva criticii invocate, întrucât aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", astfel cum a fost modificat după data de 15 februarie 2013, prin Legea nr. 2/2013. Individualizarea pedepsei, chiar și numai în ce privește modalitatea de executare a acesteia, este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea elementelor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea aplicării pedepselor în limitele prevăzute de lege.

Pe de altă parte, invocarea de către inculpata G. (fostă C.) L. a nevinovăției sale cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală nu constituie o critică care poate fi încadrată în cele două cazuri de casare invocate de către apărare, după cum nu poate fi încadrată nici în celelalte cazuri expres prevăzute de lege.

În realitate, inculpata G. (fostă C.) L. nu invocă nelegalități comise cu ocazia soluționării cauzei sale ci contestă situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de apel în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală.

Or, modificarea situației de fapt în recurs nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalități care ar putea influența valabilitatea mijloacelor de probă și care ar determina înlăturarea acestora și reevaluarea elementelor faptice. În speță însă, aceste aspecte nu au fost invocate și nici nu pot fi constatate. Desfășurarea judecății a avut loc cu respectarea dispozițiilor procedurale, instanțele (atât cea de fond, cât și cea de apel) evaluând întregul material probator, cât și apărările inculpatei și au evidențiat corect celelalte motive pentru care au pronunțat hotărârea de condamnare.

Se constată că stabilirea situației de fapt s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen., iar instanța de recurs nu a fost îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, așa încât trebuie să aibă în vedere această situație de fapt, pe care nu o poate schimba.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat în termen de către apărătorul din oficiu, Înalta Curte reamintește că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Sub acest aspect, în ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. invocat de către inculpată prin intermediul apărătorului din oficiu, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, instanța nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, solicitarea reținerii unor circumstanțe atenuante, a schimbării modalității de executare a pedepsei stabilite ori a achitării pentru infracțiunea de evaziune fiscală presupunând - cum s-a arătat și mai sus - o reapreciere a situației de fapt așa încât nu se circumscrie prevăzut art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Față de cele ce preced, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata G. (fostă C.) L. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din data de 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și va face aplicarea dispozițiilor legale referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G. (fostă C.) L. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din data de 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - NN