ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2014

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub

nr. 738/2/2014, formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale

mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului

Giurgiu, privind pe inculpatul K.K.F., aflat în executarea sentinței penale nr.

183/F din 18 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. 964/2/2013, prin care a fost condamnat Ia pedeapsa de 1 an

închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991

și la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit

de grav săvârșită în condițiile Legii nr. 535/2004, prev. de art. 32 alin. (4)

și (5) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 cu referire

la art. 176 alin. (1) lit. f) și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, hotărâre ce a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 3423 din 06 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

S-a arătat, în acest sens, că prin sentința

penală nr. 183/F din 18 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, în Dosarul nr. 964/2/2013, definitivă prin decizia penală nr.

3423 din 06 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

inculpatul K.K.F., în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu, a fost condamnat

la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și cea de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii

infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav săvârșită în condițiile Legii

nr. 535/2004, prev. de art. 32 alin. (4) și (5) raportat la art. 32 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 535/2004 cu referire la art. 176 alin. (1) lit. f) și art.

74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza sentinței penale menționate s-a

emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 204/2013 din 06

noiembrie 2013 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru executarea

pedepsei de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen. și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen. și expulzarea inculpatului din România, conform

art. 117 C. pen.

S-a dedus perioada executată de la 13

decembrie 2011 la zi.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 6 C. pen., art. 592 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.

La dosarul cauzei s-a depus o copie a sentinței

penale menționate, copie după mandatul de executare a pedepsei închisorii, data

și modalitatea rămânerii definitive, fișa de evaluare a inculpatului.

Curtea de Apel București, analizând actele,

a reținut că prin intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 01 februarie

2014, a fost dezîncriminată fapta prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, republicată, întrucât la art. 372 C. proc. pen. sunt

enumerate toate locurile în care se poate săvârși infracțiunea, portul sau

folosirea fără drept de obiecte periculoase, fără a fi menționată și strada

printre aceste locuri, situație în care, în speță, sunt aplicabile dispozițiile

art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În raport de aceste considerente,

instanța a admis contestația la executare, în baza art. 23 din Legea nr.

255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen.

A dispus descontopirea pedepsei

rezultante de 4 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr.

183/F din 18 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, și a repus în invidualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (6) C. pen.

rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal

pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și a

înlăturat aplicarea pedepsei aplicate de 1 an închisoare și s-a menținut

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza art. 32 alin. (4) și (5) rap. la

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 cu referire la art. 176 alin.

(1) lit. f) C. pen. și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă timpul

reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2012 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de

executare emis anterior și s-a emis un nou mandat de executare, privind

pedeapsa de 4 ani.

Împotriva acestei hotărâri,

contestatorul a formulat contestație, solicitând admiterea ei întrucât fapta

sa, raportat la împrejurările concrete în care a avut loc a fost dezîncriminată

și, conform noului C. pen. nu mai poate fi reținută încadrarea de tentativă la

omor deosebit de grav în condițiile Legii nr. 535/2004, ci aceea de ultraj.

Examinând contestația prin prisma

dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondată pentru

următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 595 alin. 81) C.

proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine

o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat

condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se

execută sau urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la

îndeplinire, după caz, a disp. art. 4 și 6 C. pen.

Revenind la speța de față, se reține

că prin contestația formulată se solicită a se lua act că infracțiunea pentru

care contestatorul a fost condamnat, respectiv cea de tentativă la infracțiunea

de omor deosebit de grav a fost dezîncriminată, instanța urmând a dispune în

consecință.

În cauză nu sunt îndeplinite niciuna

dintre ipotezele prev. de art. 595 C. proc. pen., având în vedere că prin Legea

nr. 286/2009 nu a fost dezîncriminată tentativa la infracțiunea de omor

deosebit de grav săvârșită în condițiile Legii nr. 535/2004.

Se observă însă, că prin cererea formulată,

condamnatul solicită, în mod indirect, schimbarea încadrării juridice dată faptei

într-una mai ușoară și anume aceea de ultraj. Cum încadrarea juridică a faptei se

face exclusiv în cursul judecății, este inadmisibil ca în cursul executării hotărârilor

să se încalce autoritatea lucrului judecat cu privire la încadrarea juridică a faptei,

atâta timp cât prevederile art. 595 C. proc. pen. care se referă numai la situații

expres și limitativ prevăzute de lege, și anume dezîncriminarea faptei, respectiv

modificarea pedepsei definitive.

Pentru considerentele expuse, în baza

art. 425

1

alin. (7) lit. b) C. proc. pen., contestația declarată de condamnatul

K.K.F. împotriva sentinței penale nr. 88/F din data de 10 februarie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, va fi respinsă ca nefondată.

Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozițiilor

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată

de condamnatul K.K.F. împotriva sentinței penale nr. 88/F din data da 10 februarie

2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Onorariul interpretului de limbă arabă

se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă contestatorul condamnat la

plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

7 martie 2014.