ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1869/2014

Asupra recursurilor de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 109 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-au dispus următoarele: În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 1 C. pen. raportat la art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul M.F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu la datele fixate de acest serviciu; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului M.S., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 1 C. pen. raportat la art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.S., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul M.S.

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu la datele fixate de acest serviciu; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă în parte acțiunea civilă și au fost obligați obligă inculpații, în solidar la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", București a sumei de 7502 RON, reprezentând despăgubiri civile, de asemenea, au fost obligați inculpații, în solidar la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a sumei de 1748 RON, reprezentând despăgubiri civile și în solidar la plata către partea civilă L.M.M. a sumei de 2000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpați obiectele corp-delict folosite de inculpați la săvârșirea faptei, respectiv: scândură de lemn cu lungimea de 1,10 m, lățimea de 6 cm și grosimea de 3,5 cm și băț cu lungimea de 1,16 m și grosimea de 3,5 cm aflate la camera de corpuri delicate a Tribunalului Giurgiu.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1016/P/2011 din 12 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au fost trimiși în judecată inculpații M.F., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 73 lit. a) C. pen. și M.S., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. Cu privire la situația de fapt s-a reținut în actul de sesizare al instanței că în seara zilei de 17 septembrie 2011, orele 20:00, în public, pe fondul unui conflict spontan avut anterior și a consumului de băuturi alcoolice, persoana vătămată L.M.M.

din comuna G., județul Giurgiu, folosindu-se de un cuțit cu lungimea lamei de 16,5 cm a provocat leziuni superficiale inculpaților M.F. și M.S., care, la rândul lor, înarmați cu o scândură în lungime de 1,10 m, lățimea de 6 cm și grosimea de 3,5 cm și, respectiv, un băț în lungime de 1,16 m, grosimea de 3,5 cm, în condițiile în care persoana vătămată nu mai putea riposta (lama cuțitului a fost ruptă de mâner) au continuat să-i aplice persoanei vătămate numeroase lovituri în zone vitale ale corpului (cap, zona toracică), ocazie cu care persoana vătămată a suferit leziuni traumatice corporale grave (ce au impus intervenție operatorie de urgență, inclusiv splenectomie) și care i-au pus viața în primejdie.

Inculpații au fost împiedicați să continue agresiunea, urmare a intervenției martorei M.A.F. În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-au stabilit următoarele: În anul 2011, persoana vătămată L.M.M. i-a propus martorei B.I.N. să se căsătorească cu acesta. Persoana vătămată avea vârsta de 35 de ani, iar martora 16 ani. Aceasta, a refuzat propunerea de căsătorie a persoanei vătămate, motivată și de faptul că era prietenă cu numitul M.C., vărul inculpaților M.F. și M.S.. În seara zilei de 17 septembrie 2011, atât persoana vătămată cât și inculpații au consumat băuturi alcoolice. în jurul orelor 20:00, inculpatul M.S., conform afirmațiilor sale, s-a deplasat spre locuința fratelui său inculpatul M.F., pentru a stabili cu acesta modalitățile în care a doua zi urmau să culeagă via.

Inculpatul M.F. locuia într-un imobil cu soția sa M.A.F. și cei doi copii, imobil situat vis-a-vis de locuința bunicilor lor, iar la data și ora respectivă și acesta se afla la un bar din comună unde consuma băuturi alcoolice cu altă persoană. întrucât și persoana vătămată locuia într-un imobil pe o uliță situată în apropierea locuinței martorului M.D., în momentul în care persoana vătămată se afla în apropierea locuinței sale, s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul M.S. Datorită faptului că la rugămințile sale anterioare inculpatul nu a intervenit pe lângă vărul său (M.C.) să-l determine pe acesta să întrerupă relațiile de prietenie cu martora B.I.N., între persoana vătămată și inculpat a izbucnit un conflict, lovindu-se reciproc cu pumnii.

Inculpatul M.S. și-a continuat deplasarea către locuința fratelui său (inculpatul M.F.), pe care nu l-a găsit la domiciliu, astfel că s-a deplasat la locuința bunicului său, martorul M.D. La rândul său, persoana vătămată s-a înarmat de la domiciliul său cu un cuțit cu lungimea lamei de 16 cm și cu lățimea la bază de 3,5 cm, lama cuțitului care era zimțată la partea tăiată și s-a deplasat către domiciliul martorului M.D. Conflictul dintre persoana vătămată și inculpatul M.S. a fost observat și de către martora P.E.P. care se deplasa în sat și care, trecând prin dreptul unui bar din comună unde se afla inculpatul M.F., i-a relatat acestuia împrejurările conflictului mai sus menționat. Auzind despre implicarea fratelui său în conflictul cu L.M.M., inculpatul M.F.

s-a deplasat (cu o bicicletă) la domiciliul bunicului său M.D., unde bănuia că se află fratele său inculpatul M.S. Ajuns în fața porții de la intrare în locuința lui M.D., s-a întâlnit cu persoana vătămată L.M.M. căreia i-a reproșat "ce-ai măi M. cu mine?". Persoana vătămată a scos de la spate cuțitul descris mai sus și a lovit în direcția lui M.F. care și-a retras corpul, astfel că acestuia i s-a provocat "o zgârietură - nu a necesitat îngrijiri medicale". În același timp, din interiorul curții lui M.D. a ieșit în stradă inculpatul M.S. înarmat cu o scândură cu lungimea de 1,10 m, lățimea de 6 cm și grosimea de 3,5 cm, precum și cu un băț cu lungimea de 1,16 m și grosimea de 3,5 cm, pe care i l-a dat fratelui său M.F.

Cu același cuțit, L.M.M. a lovit în direcția inculpatului M.S. (i-a provocat o plagă tăiată în rebordul costal) care imediat a ripostat lovind-o cu scândura peste mână pe persoana vătămată, moment în care lama cuțitului s-a rupt de mâner. Cu toate că nu mai avea cum să-i agresioneze, atât M.F. înarmat cu bățul, cât și M.S. înarmat cu scândura, au început să o lovească pe persoana vătămată pe spate și în zona capului doborând-o la pământ. în continuare, cu aceleași obiecte, au lovit-o în mod repetat pe persoana vătămată, deși aceasta nu mai opunea nici un fel de rezistență și intrase în comă.

Pentru că cei doi inculpați continuau agresiunea asupra persoanei vătămate, martora M.A.F., care sosise la fața locului, a intervenit între cei doi, i-a îndepărtat chiar cu forța fizică strigându-le "lăsați-l că l-ați omorât". În declarațiile inițiale, atât inculpatul M.F., cât și inculpatul M.S., au negat că ar fi lovit persoana vătămată cu obiectele contondente descrise mai sus, ci numai cu pumnii și picioarele, afirmații pe care le-au retractat cu ocazia administrării altor probe. M.F. declară "atât eu cu bățul am început să-l lovim pe L.M.M. pe corp pe unde am nimerit, acesta a căzut jos, iar noi l-am lovit tot pe corp cu bățul, iar fratele meu cu scândura. În acel moment a strigat la noi și chiar a tras de noi soția mea care mi-a spus - lăsați-l mă, ce vreți să-l omorâți?". În declarația sa, inculpatul M.S.

afirmă "eu am luat de lângă poarta bunicilor o scândură și un băț și am ieșit și eu din curte în stradă, moment în care L.M.M. m-a înțepat cu cuțitul în zona abdominală. Am constatat și am observat că lama cuțitului s-a rupt, a rămas înfiptă în mine aproximativ o secundă, după care a căzut. Am apucat să-i dau bățul fratelui meu, iar cu scândura i-am aplicat o primă lovitură în cap lui L.M.M. care a căzut la pământ. Atât cu scândura, cât și fratele meu cu bățul, când L.M.M. era căzut la pământ, am continuat să-l lovim peste corp pe acesta. Știu că a venit în fugă M.A.F., soția fratelui meu care a strigat la noi - lăsați-l mă, că-l omorâți - m-a apucat pe mine de mână și m-a tras să nu-l mai lovesc pe L.M.M., după care l-a tras și pe fratele meu". Cu ocazia cercetării la fața locului, în dreptul intrării de la curtea locuinței lui M.D., a fost descoperit mânerul cuțitului ce aparținea persoanei vătămate, iar în apropierea acestuia și lama cuțitului.

Totodată, în locuința lui M.D., într-o magazie, au fost descoperite scândura și bățul folosite de inculpați pentru comiterea faptei, toate obiectele fiind purtătoare de urme materiale (sânge). În aceeași seară, persoana vătămată a fost transportată și internată la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral grav prin agresiune, GCS-8, Plagă confuză hematom epicranian temporo-parietal stâng. Otoragie bilaterală. Echimoză bipalpebrală bilaterală. Contuzie toraco-abdominală. Plagă contuză subclaviculară dreapta etc. În unitatea sanitară s-a intervenit chirurgical operator pentru traumatism cranio-cerebral și, totodată, i s-a practicat și splenectomie.

La data de 08 octombrie 2011 a fost transferat din Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București în Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, pentru continuarea tratamentului medical. În raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei întocmit de S.M.L. Giurgiu se concluzionează că L.M.M. prezintă leziuni traumatice corporale produse prin lovire cu și de corpuri dure și planuri dure și care necesită aproximativ 100 (una sută) zile de îngrijire medicală cu mențiunea că, leziunile traumatice corporale i-au pus în primejdie viața și se constituie în infirmitate fizică. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații M.F. și M.S., martorii P.E.P., M.A.F., M.D., B.I.N., declarații acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și declarațiile date de persoanele anterior menționate, prima instanță a reținut următoarele: Pe baza probelor administrate în cauză, referitoare la situația de fapt în care a fost săvârșită infracțiunea, s-a constatat că, în seara zilei de 17 septembrie 2011, pe fondul consumului de alcool și al unor conflicte spontane, persoana vătămată L.M.M., înarmată cu un cuțit, s-a deplasat spre locuința lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S. La intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuțitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură. În momentul în care din imobil a ieșit și inculpatul M.S.

înarmat cu o scândură și cu un băț, persoana vătămată a încercat să-l lovească și pe acesta cu cuțitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept (certificat medico-legal nr. A2-D 591/2011) însă, ca urmare a ripostei inculpatului (a lovit cu o scândură), lama cuțitului s-a desprins de mâner. Deși partea vătămată nu mai putea relua acțiunea agresivă, inculpații M.F. și M.S., cu obiectele contondente descrise mai sus, i-au aplicat numeroase lovituri în zone vitale, chiar și când persoana vătămată era căzută la pământ, fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a acestor lovituri, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice craniene cerebrale grave pentru care s-a impus intervenție operatorie de urgență, precum și alte leziuni corporale grave (splenectomie).

Acțiunea agresivă a inculpaților asupra persoanei vătămată a încetat numai ca urmare a intervenției energice a martorei M.A.F. S-a constatat astfel că, în primă fază, inculpații au acționat pentru a riposta unui atac specific legitimei apărări (atac material direct, material și injust) însă, ulterior, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuțitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băț - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecința producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viața în primejdie și care au necesitat intervenție operatorie de urgență.

Rezultă astfel că inculpații au acționat cu depășirea limitei legitimei apărări și, totodată, reținem că disproporția între atacul persoanei vătămate și "apărarea" inculpaților nu a fost determinată de o puternică tulburare sau emoție a acestora. Totodată, s-a apreciat că acțiunea inculpaților M.F. și M.S. a fost concomitentă și concentrată, astfel că cei doi au calitatea de coautori a infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. Inculpații au recunoscut săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată, dar au susținut că au săvârșit fapta în condițiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen.

solicitând achitarea lor. Potrivit art. 44 alin. (1) C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Pe de altă parte, prin art. 73 lit. a) C. pen. este reglementată circumstanța atenuantă legală a legitimei apărări, pentru existența căreia trebuie îndeplinite următoarele condiții: ca fapta să fi fost săvârșită în legitimă apărare, ca fapta săvârșită în apărare să fi depășit limitele unei apărări legitime, adică să fie disproporționată față de gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul și, în sfârșit, ca excesul de apărare să nu fi fost determinat de existența unei stări de tulburare sau temere a persoanei care a efectuat actul de apărare.

Între inculpatul M.S. și partea vătămată, s-a produs un prim incident, în timpul căruia partea vătămată i-a adresat inculpatului amenințări, după aceasta a mers acasă și s-a înarmat cu un cuțit, apoi s-a deplasat spre locuința lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S. La intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuțitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură. În momentul în care din imobil a ieșit și inculpatul M.S. înarmat cu o scândură și cu un băț, persoana vătămată l-a lovit și pe acesta cu cuțitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept.

De asemenea, inculpații, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuțitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băț - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecința producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viața în primejdie și care au necesitat intervenție operatorie de urgență, depășind proporțiile atacului îndreptat împotriva lor. Astfel, a apreciat prima instanță, că în raport de această situație de fapt, au fost depășite limitele legitimei apărări și că, deci, inculpaților le este aplicabilă circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.

și nu dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. Astfel, solicitarea inculpaților, prin apărătorul ales, de a fi achitați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 44 alin. (3) C. pen. nu a fost primită de către instanța de fond, constatându-se vinovăția inculpaților și dispunându-se condamnarea acestora la pedepse cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, rezultatul produs prin fapta dedusă judecății - punerea în primejdie a vieții părții vătămate L.M.M., limitele de pedeapsă stabilite pentru aceste fapte, împrejurările în care au săvârșit faptele, aceștia acționând inițial în legitimă apărare, dar depășind limitele legitimei apărări, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., dar și persoanele inculpaților - inculpatul M.F. fiind recidivist în modalitatea prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Ținând seama de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. instanța de fond a aplicat inculpatului M.F. o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 6 luni închisoare. De asemenea, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa închisorii de 3 ani. Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., în raport de criteriile de individualizare menționate anterior, instanța de fond a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

De asemenea, raportat la natura și gravitatea faptelor, instanța, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitor la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. Instanța de fond a apreciat, ținând seama de persoanele inculpaților, de comportamentul lor după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepselor inculpații nu vor mai săvârși infracțiuni. În consecință, în baza art. 86 1 C. pen.

raportat la art. 86 2 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.F., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni și suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.F., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpații M.F. și M.S. trebuie să se supună măsurilor de supraveghere arătate în dispozitivul hotărârii. S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 3 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor cu închisoare a suspendat și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Cu privire la latura civilă, instanța de fond a constatat că Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București s-a constituit parte civilă față de autorii faptei cu suma de 15.004 RON, iar Spitalul Județean Giurgiu s-a constituit parte civilă față de autorii faptei cu suma cu suma de 3496 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate după transferarea acesteia din Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București.

În fața instanței, partea vătămată L.M.M. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 25 milioane ROL, solicitând ca inculpații despăgubească pentru prejudiciul material suferit cu suma de 12,5 milioane ROL și cu suma de 12,5 milioane ROL pentru prejudiciul moral suferit. Ulterior, la data de 16 ianuarie 20013 partea vătămată L.M.M. a precizat că își "reduce" pretențiile la 150 RON milioane RON vechi: 50 milioane RON vechi pentru daune materiale și 100 milioane RON vechi pentru daune morale. Potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată și completată persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată. Având în vedere că producerea prejudiciului în patrimoniul celor două unității sanitare se datorează culpei comune a inculpaților și părții vătămate s-a reținut că este aplicabil principiul de drept civil al răspunderii în raport de întinderea propriei culpe. În consecință, inculpații au fost obligați, în solidar, a plăti unităților sanitare cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată părții vătămate numai în raport de propria lor culpă (50%).

Având în vedere aceste dispoziții și văzând deconturile prezentate de cele două unități spitalicești, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunile civile ale acestor două unități și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", București a sumei de 7502 RON, reprezentând despăgubiri civile și la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a sumei de 1748 RON, reprezentând despăgubiri civile. În ceea ce privește acțiunea civilă a părții vătămate L.M.M. de asemenea s-a reținut culpa comună a inculpaților și a părții vătămate. însă, în ce privește despăgubirile civile solicitate pentru daune materiale s-a reținut că nu s-a făcut nici o dovadă a prejudiciului material, partea vătămată declarând că nu are probe.

Referitor la despăgubirile civile solicitate pentru daune morale instanța de fond a reținut că, raportat la suferințele fizice și psihice suportate de partea vătămată, concretizate în leziuni ce au necesitat cea. 100 zile de îngrijiri medicale, la faptul că partea vătămată a fost nevoită să se interneze în spital dar și la faptul că partea vătămată a rămas cu sechelele posttraumatice care îi afectează negativ participarea la viața socială și de familie, dar și la culpa comună a părții vătămate la producerea prejudiciului moral, cuantumul despăgubirilor solicitate de aceasta pentru daune morale apare exagerat de mare.

În lipsa unor criterii clare și precise de determinare a prejudiciului moral și având în vedere circumstanțele reale ale faptei și persoana părții vătămate și că producerea prejudiciului în patrimoniul unității sanitare se datorează culpei comune a inculpatului și părții vătămate fiind aplicabil principiul de drept civil al răspunderii în raport de întinderea propriei culpe, tribunalul a apreciat că suma de 2000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea vătămată potrivit culpei comune. Instanța de fond a mai dispus confiscarea obiectelor corp-delict folosite de inculpați la săvârșirea faptei, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu care a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând aplicarea corectă a disp. art. 83 C. pen. și executarea pedepsei aplicate inculpatului M.F.

în regim de detenție, dispozițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei fiind imperative, și de asemenea solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaților, apreciind că acestea sunt mult prea blânde, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, arătându-se că partea vătămată are partea sa de vină, însă atitudinea inculpaților a fost extrem de dură, chiar și după ce partea vătămată nu mai era înarmată și intrase în comă, loviturile aplicare au fost extrem de multe, de o intensitate ridicată și au vizat zone vitale, iar urmările acestora sunt cunoscute din certificatul medico-legal, iar dacă nu s-ar fi intervenit chirurgical, victima ar fi încetat să mai trăiască, parchetul solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu menținerea circumstanțelor atenuante și cu executare în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 286 din 14 noiembrie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 109 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond a dispus următoarele: În temeiul art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.F. prin Sentința penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu și a cumulat această pedeapsă cu aceea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat în cauza de față pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. a), art. 37 lit. a) și art. 80 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A înlăturat aplicarea disp. art. 86 1 și următoarele C. pen. în privința inculpatului M.F. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei, din coroborarea probelor administrate, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, procesul-verbal de ridicarea obiectelor corp-delict, procesul-verbal de examinare corporală a lui M.F.

și planșa foto, raport de primă examinare medico-legală a părții vătămate, procesul-verbal de examinarea a inculpatului M.S., declarații părții vătămate L.M.M., declarațiile inculpatului M.F., declarațiile inculpatului M.S., declarațiile martorilor M.A.F., P.E.P., B.I.N., M.D., rezultând că în seara zilei de 17 septembrie 2011, pe fondul consumului de alcool și al unor conflicte spontane, partea vătămată L.M.M., înarmată cu un cuțit, s-a deplasat spre locuința lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S., la intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuțitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură iar în momentul în care din imobil a ieșit și inculpatul M.S.

înarmat cu o scândură și cu un băț, partea vătămată a încercat să-l lovească și pe acesta cu cuțitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept însă, ca urmare a ripostei inculpatului (a lovit cu o scândură), lama cuțitului s-a desprins de mâner. Deși partea vătămată nu mai putea relua acțiunea agresivă, inculpații M.F. și M.S., cu obiectele contondente descrise mai sus, i-au aplicat numeroase lovituri în zone vitale, chiar și când persoana vătămată era căzută la pământ, fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni traumatice craniene cerebrale grave pentru care s-a impus intervenție operatorie de urgență, precum și alte leziuni corporale grave (splenectomie), acțiunea agresivă a inculpaților încetând numai ca urmare a intervenției martorei M.A.F.

Instanța de apel a apreciat că în mod corect a reținut Tribunalul că inițial, inculpații au acționat pentru a riposta unui atac specific legitimei apărări (atac material direct, material și injust) însă, ulterior, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuțitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băț - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecința producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viața în primejdie și care au necesitat intervenție operatorie de urgență reținându-se justificat circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv depășirea limitei legitimei apărări.

De asemenea, s-a menționat în decizia Curții de Apel că în mod corect a reținut instanța de fond că această faptă întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. Instanța de apel a reținut că inculpații nu au mai solicitat în apel achitarea întemeiată pe disp. legitimei apărări, așa cum au solicitat în fața instanței de fond, nici unul dintre cei doi inculpați neatacând hotărârea, achiesând așadar la cele reținute de instanța de fond. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de Parchet referitor la nelegalitatea sentinței față de neaplicarea disp.

art. 83 C. pen., Curtea de apel București a apreciat că acesta este fondat, având în vedere că inculpatul M.F.

a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, prin Sentința penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin neapelare la data de 08 februarie 2010, pentru o infracțiune la regimul circulației, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, termen care s-ar fi împlinit la data de 08 august 2013. Așadar, s-a constat că instanța de fond nu a reținut că această condamnare constituie primul termen al unei recidive postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., dat fiind că pedeapsa este mai mare de 6 luni închisoare și infracțiunea prezentă a fost săvârșită în interiorul termenului de încercare și de asemenea constată că în mod nelegal a omis revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare față de împrejurarea că prezenta infracțiune a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate.

Totodată, s-a reținut că instanța de fond, omițând aplicarea acestor dispoziții prev. de art. 83 alin. (1) C. pen., a încălcat norma imperativă care prevede că se dispune în mod obligatoriu revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare iar consecința directă și nemijlocită a revocării este executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate pentru noua infracțiune, la care se adaugă, prin cumul aritmetic și pedeapsa pentru infracțiunea a cărei executare fusese anterior suspendată condiționat.

Acest mod de sancționare este unul specific prevăzut de legiuitor exact în considerarea ignorării legii de către cel care a beneficiat de suspendarea condiționată anterior și nu a înțeles clemența legiuitorului și a instanței de judecată, săvârșind din nou, cu intenție, o altă infracțiune, această conduită reclamând și acest tip specific de sancționare, mai grav chiar decât cel la care s-ar fi ajuns prin aplicarea regulilor de la regimul sancționator al recidivei postcondamnatorii, care se sancționează conform regimului specific prev. de art. 83 alin. (1) C. pen.

Astfel, reținând că starea de recidivă împiedică aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sau a suspendării sub supraveghere, instanța de apel a admis apelul Parchetului sub acest aspect, dispunând ca pedeapsa aplicată inculpatului M. să fie executată în regim de detenție, urmând a reține și dispozițiile referitoare la circumstanțele atenuante și cele prev. de art. 80 C. pen., care nu obligă la reducerea pedepsei sub minimul special în contextul reținerii unei stări de agravare. Referitor la celălalt motiv de apel, cel vizând majorarea pedepselor și executarea în regim de detenție, instanța de apel a considerat că acesta este fondat parțial, doar în ceea ce îl privește pe inculpatul M.F.

și doar pentru motivele arătate anterior. S-a avut în vedere că inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, arătând cum au ajuns să săvârșească această faptă, pe fondul provocării de către partea vătămată, apreciindu-se astfel că atitudinea inculpaților, analizată în tot contextul săvârșirii faptei și al circumstanțelor personale, reflectă o atitudine de regret, recunoașterea nefiind doar una formală, menită să le atenueze răspunderea penală. Așadar, s-a apreciat că în mod justificat instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante prevăzute, pe de o parte de art. 73 lit. b) C. pen., față de conduita părții vătămate care se circumscrie atitudinii de provocare și pe de altă parte, 74 alin. (1) lit. b) C. pen.

față de conduita ulterioară săvârșirii faptei, față de partea vătămată, de toată atitudinea procesuală în fața instanței, de prezentarea acestora în fața organelor de urmărire penală. S-a mai apreciat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile relative la criteriile de individualizare a pedepsei și a dat eficiența cuvenită circumstanțelor reale și personale ale faptei și ale făptuitorilor, respectiv vârstei acestora și atitudinii procesuale. Procesul de individualizare a pedepsei trebuie să țină seama de toate circumstanțele faptei și făptuitorului, acordându-se relevanță tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., și în măsura în care fapta săvârșită prin modalitatea concretă în care au procedat inculpații, nu denotă o periculozitate deosebită a acestora, motiv pentru care s-a apreciat de către instanța de apel că se impune reținerea circumstanțelor atenuante în raport de care să se facă aplicarea pedepsei.

S-a mai apreciat în decizia instanței de apel că într-adevăr lipsa antecedentelor penale, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., nu poate constitui în sine o circumstanță atenuantă, însă în cauza de față, constată că până la acest moment inculpatul nu a avut nici un fel de antecedente penale, nefiind implicat în vreo conjunctură de natură să atragă intervenția de orice natură a organelor judiciare, a fost perfect integrat în societate, comunitatea l-a recunoscut ca fiind o persoană cu un comportament concordant cu regulile sociale și morale, împrejurări în raport de care, chiar dacă acesta nu a avut merite deosebite, care să îl facă remarcat în societate, s-a considerat că toate acestea pot fi reținute și justifică menținerea pedepsei și a regimului de individualizare stabilit de instanța de fond.

Așadar, s-a arătat că susținerile parchetului care se raportează exclusiv la consecințele faptei, fără a avea în vedere totuși și persoanele și conduita inculpaților, dincolo de consecințele faptei, nu pot justifica aplicarea unor pedepse mai mari și nici executarea în regim de detenție a pedepsei de către inculpatul care nu a mai fost anterior condamnat. Pentru aceste motive, instanța de apel a admis apelul procurorului și a desființat în parte sentința penală apelată, conform dispozitivului deciziei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații M.S. și M.F.

la data de 21 noiembrie 2013. Recursul formulat de inculpați a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 18 aprilie 2014. Inculpatul M.S., prin apărător desemnat din oficiu, a depus la dosar motivele de recurs la data de 15 aprilie 2014, iar la data de 29 mai 2014 au fost depuse la dosar motivele de recurs formulate de inculpați prin apărător ales. Atât motivele de recurs formulate de inculpatul M.S. prin apărătorul desemnat din oficiu, cât și cele depuse de apărătorul ales al recurenților, au fost depuse cu depășirea termenului prev. de art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen.

anterior, în condițiile în care primul termen de judecată a fost stabilit în cauză la data de 18 aprilie 2014. Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurenților a criticat soluțiile de condamnare ale celor doi inculpați prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și pct. 20 C. proc. pen. anterior pentru considerentele expuse în prima parte a acestei decizii. Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs." Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală la data de 14 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege. De altfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, conduce în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite aspecte de nelegalitate prevăzute de lege. Așadar, recursul nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală. În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Examinând recursul formulat de inculpatul M.S., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen. anterior "nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare ". Conform prevederilor legale precitate, în cazul în care vreunul dintre titularii apelului nu a exercitat calea de atac ori a retras apelul declarat, nu va putea declara recurs împotriva deciziei din apel prin care a fost menținută sentința primei instanțe. Cu toate acestea, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate în apel dacă prin aceasta a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare, chiar dacă recurentul nu a formulat anterior apel împotriva sentinței de fond.

În cauza de față, se constată că împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel doar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar prin decizia Curții de Apel București a fost admis apelul Parchetului, a fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, instanța a modificat soluția doar în ceea ce-l privește pe inculpatul M.F. Așadar, având în vedere că inculpatul M.S. nu a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, iar în apelul procurorului s-a modificat doar situația inculpatului M.F., recursul inculpatului M.S. apare ca fiind inadmisibil în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost desființată în parte în apelul formulat de un alt titular al căii de atac, fiind modificată cu privire la aspecte care nu aduc atingere drepturilor și intereselor legitime ale celui care nu a declarat apel, respectiv ale inculpatului M.S.

În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că neexercitarea de către inculpatul M.S. a apelului are semnificația achiesării la starea de fapt stabilită de prima instanță, legalitatea și temeinicia condamnării intrând, în ceea ce îl privește, în puterea lucrului judecat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 286 din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. În ceea ce privește solicitarea apărătorului ales al recurenților de extindere a efectelor recursului și în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., Înalta Curtea constată că nu se impune extinderea efectelor recursului cu privire la acesta, motivat de faptul că situația juridică a inculpatului M.S.

poate fi soluționată prin prisma legii penale mai favorabile pentru pedepse definitive. în considerarea acestui argument, Înalta Curte are în vedere incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Examinând recursul formulat de inculpatul M.F. conform dispozițiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive: În recursul formulat, inculpatul M.F., prin apărător ales, a criticat soluția de condamnare prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și de pct. 20 C. proc.

pen. anterior, solicitând, în principal, achitarea pentru fapta de tentativă de omor calificat ca urmare a dezincriminării agravantei prevăzută de lit. i) a art. 175 din vechiul C. pen., dar și raportat la condițiile săvârșirii faptei invocându-se în acest sens disp.art. 26 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, micșorarea pedepselor în raport de limite prevăzute pentru infracțiunea de omor reglementată de art. 188 C. pen. cu reținerea noilor limite de pedeapsă dar și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) și b) Codul penal. Prioritar, Înalta Curte constată că împotriva sentinței de condamnare pronunțată de instanța de fond nu au formulat apel niciunul dintre cei doi inculpați condamnați în primă instanță.

Astfel cum s-a arătat anterior, decizia recurată în prezenta cauză a avut ca obiect apelul declarat de către procuror, apel admis de către Curtea de Apel București, care, desființând în parte sentința atacată, a dispus numai cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată inculpatului M.F., ca urmare a reținerii stării de recidivă în ceea ce îl privește pe acest inculpat, consecința fiind cumularea pedepsei stabilită de instanța de fond în cauza de față cu cea stabilită prin Sentința penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu (definitivă prin neapelare), precum și înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 și următoarele C. pen. referitoare la suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Astfel, cum s-a reținut cu ocazia analizării recursului declarat de inculpatul M.S., potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen. anterior, titularii căii de atac a apelului prevăzuți în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Rezultă așadar, că, în condițiile în care inculpatul M.F. nu a uzat de calea de atac a apelului, acesta poate critica decizia instanței de apel numai în ceea ce privește soluția de desființare în parte a sentinței de fond și numai în limitele rejudecării cauzei dispuse de instanța de apel, limite care privesc, în speță, revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, precum și aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicere a exercițiului