ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1869/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1869/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față,

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința

penală nr. 109 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-au

dispus următoarele:

În

baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 73 lit. a) C. pen., art.

76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., la 3

ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă accesorie.

În

baza art. 86

1

C. pen. raportat la art. 86

2

C. pen. s-a

dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6

luni.

În

baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare

s-a dispus ca inculpatul M.F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-

să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu la

datele fixate de acest serviciu;

-

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință

și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de

existență.

S-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul

neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii

constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

Prin

aceeași sentință s-a dispus în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1)

C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. și

art. 76 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului M.S., la 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

În

baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-a interzis

inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă accesorie.

În

baza art. 86

1

C. pen. raportat la art. 86

2

C. pen. s-a

dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului M.S., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5

ani.

În

baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare

s-a dispus ca inculpatul M.S. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-

să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu la

datele fixate de acest serviciu;

-

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință

și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de

existență.

S-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul

neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în

interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În

baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr.

95/2006, a fost admisă în parte acțiunea civilă și au fost obligați obligă

inculpații, în solidar la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

"Bagdasar-Arseni", București a sumei de 7502 RON, reprezentând

despăgubiri civile, de asemenea, au fost obligați inculpații, în solidar la

plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a sumei de 1748

RON, reprezentând despăgubiri civile și în solidar la plata către partea civilă

L.M.M. a sumei de 2000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune

morale.

În

baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpați

obiectele corp-delict folosite de inculpați la săvârșirea faptei, respectiv:

scândură de lemn cu lungimea de 1,10 m, lățimea de 6 cm și grosimea de 3,5 cm

și băț cu lungimea de 1,16 m și grosimea de 3,5 cm aflate la camera de corpuri

delicate a Tribunalului Giurgiu.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata

cheltuielilor judiciare.

Pentru

a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 1016/P/2011 din 12 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Giurgiu au fost trimiși în judecată inculpații M.F., pentru

săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin.

(1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 73 lit. a) C. pen. și M.S., pentru săvârșirea infracțiunii prev.

și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175

lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen.

Cu

privire la situația de fapt s-a reținut în actul de sesizare al instanței că în

seara zilei de 17 septembrie 2011, orele 20:00, în public, pe fondul unui

conflict spontan avut anterior și a consumului de băuturi alcoolice, persoana

vătămată L.M.M. din comuna G., județul Giurgiu, folosindu-se de un cuțit cu

lungimea lamei de 16,5 cm a provocat leziuni superficiale inculpaților M.F. și

M.S., care, la rândul lor, înarmați cu o scândură în lungime de 1,10 m, lățimea

de 6 cm și grosimea de 3,5 cm și, respectiv, un băț în lungime de 1,16 m,

grosimea de 3,5 cm, în condițiile în care persoana vătămată nu mai putea

riposta (lama cuțitului a fost ruptă de mâner) au continuat să-i aplice

persoanei vătămate numeroase lovituri în zone vitale ale corpului (cap, zona

toracică), ocazie cu care persoana vătămată a suferit leziuni traumatice

corporale grave (ce au impus intervenție operatorie de urgență, inclusiv

splenectomie) și care i-au pus viața în primejdie.

Inculpații

au fost împiedicați să continue agresiunea, urmare a intervenției martorei

M.A.F.

În

urma cercetărilor efectuate în cauză, s-au stabilit următoarele:

În

anul 2011, persoana vătămată L.M.M. i-a propus martorei B.I.N. să se

căsătorească cu acesta. Persoana vătămată avea vârsta de 35 de ani, iar martora

16 ani. Aceasta, a refuzat propunerea de căsătorie a persoanei vătămate,

motivată și de faptul că era prietenă cu numitul M.C., vărul inculpaților M.F.

și M.S..

În

seara zilei de 17 septembrie 2011, atât persoana vătămată cât și inculpații au

consumat băuturi alcoolice. în jurul orelor 20:00, inculpatul M.S., conform

afirmațiilor sale, s-a deplasat spre locuința fratelui său inculpatul M.F.,

pentru a stabili cu acesta modalitățile în care a doua zi urmau să culeagă via.

Inculpatul M.F. locuia într-un imobil cu soția sa M.A.F. și cei doi copii,

imobil situat vis-a-vis de locuința bunicilor lor, iar la data și ora

respectivă și acesta se afla la un bar din comună unde consuma băuturi

alcoolice cu altă persoană. întrucât și persoana vătămată locuia într-un imobil

pe o uliță situată în apropierea locuinței martorului M.D., în momentul în care

persoana vătămată se afla în apropierea locuinței sale, s-a întâlnit

întâmplător cu inculpatul M.S. Datorită faptului că la rugămințile sale

anterioare inculpatul nu a intervenit pe lângă vărul său (M.C.) să-l determine

pe acesta să întrerupă relațiile de prietenie cu martora B.I.N., între persoana

vătămată și inculpat a izbucnit un conflict, lovindu-se reciproc cu pumnii.

Inculpatul M.S. și-a continuat deplasarea către locuința fratelui său

(inculpatul M.F.), pe care nu l-a găsit la domiciliu, astfel că s-a deplasat la

locuința bunicului său, martorul M.D. La rândul său, persoana vătămată s-a

înarmat de la domiciliul său cu un cuțit cu lungimea lamei de 16 cm și cu

lățimea la bază de 3,5 cm, lama cuțitului care era zimțată la partea tăiată și

s-a deplasat către domiciliul martorului M.D.

Conflictul

dintre persoana vătămată și inculpatul M.S. a fost observat și de către martora

P.E.P. care se deplasa în sat și care, trecând prin dreptul unui bar din comună

unde se afla inculpatul M.F., i-a relatat acestuia împrejurările conflictului

mai sus menționat. Auzind despre implicarea fratelui său în conflictul cu

L.M.M., inculpatul M.F. s-a deplasat (cu o bicicletă) la domiciliul bunicului

său M.D., unde bănuia că se află fratele său inculpatul M.S. Ajuns în fața

porții de la intrare în locuința lui M.D., s-a întâlnit cu persoana vătămată

L.M.M. căreia i-a reproșat "ce-ai măi M. cu mine?". Persoana vătămată

a scos de la spate cuțitul descris mai sus și a lovit în direcția lui M.F. care

și-a retras corpul, astfel că acestuia i s-a provocat "o zgârietură - nu a

necesitat îngrijiri medicale". În același timp, din interiorul curții lui

M.D. a ieșit în stradă inculpatul M.S. înarmat cu o scândură cu lungimea de

1,10 m, lățimea de 6 cm și grosimea de 3,5 cm, precum și cu un băț cu lungimea

de 1,16 m și grosimea de 3,5 cm, pe care i l-a dat fratelui său M.F. Cu același

cuțit, L.M.M. a lovit în direcția inculpatului M.S. (i-a provocat o plagă

tăiată în rebordul costal) care imediat a ripostat lovind-o cu scândura peste

mână pe persoana vătămată, moment în care lama cuțitului s-a rupt de mâner. Cu

toate că nu mai avea cum să-i agresioneze, atât M.F. înarmat cu bățul, cât și M.S.

înarmat cu scândura, au început să o lovească pe persoana vătămată pe spate și

în zona capului doborând-o la pământ. în continuare, cu aceleași obiecte, au

lovit-o în mod repetat pe persoana vătămată, deși aceasta nu mai opunea nici un

fel de rezistență și intrase în comă.

Pentru

că cei doi inculpați continuau agresiunea asupra persoanei vătămate, martora

M.A.F., care sosise la fața locului, a intervenit între cei doi, i-a îndepărtat

chiar cu forța fizică strigându-le "lăsați-l că l-ați omorât".

În

declarațiile inițiale, atât inculpatul M.F., cât și inculpatul M.S., au negat

că ar fi lovit persoana vătămată cu obiectele contondente descrise mai sus, ci

numai cu pumnii și picioarele, afirmații pe care le-au retractat cu ocazia

administrării altor probe. M.F. declară "atât eu cu bățul am început să-l

lovim pe L.M.M. pe corp pe unde am nimerit, acesta a căzut jos, iar noi l-am

lovit tot pe corp cu bățul, iar fratele meu cu scândura. În acel moment a

strigat la noi și chiar a tras de noi soția mea care mi-a spus - lăsați-l mă,

ce vreți să-l omorâți?".

În

declarația sa, inculpatul M.S. afirmă "eu am luat de lângă poarta

bunicilor o scândură și un băț și am ieșit și eu din curte în stradă, moment în

care L.M.M. m-a înțepat cu cuțitul în zona abdominală. Am constatat și am

observat că lama cuțitului s-a rupt, a rămas înfiptă în mine aproximativ o

secundă, după care a căzut. Am apucat să-i dau bățul fratelui meu, iar cu

scândura i-am aplicat o primă lovitură în cap lui L.M.M. care a căzut la

pământ. Atât cu scândura, cât și fratele meu cu bățul, când L.M.M. era căzut la

pământ, am continuat să-l lovim peste corp pe acesta. Știu că a venit în fugă

M.A.F., soția fratelui meu care a strigat la noi - lăsați-l mă, că-l omorâți -

m-a apucat pe mine de mână și m-a tras să nu-l mai lovesc pe L.M.M., după care

l-a tras și pe fratele meu".

Cu

ocazia cercetării la fața locului, în dreptul intrării de la curtea locuinței

lui M.D., a fost descoperit mânerul cuțitului ce aparținea persoanei vătămate,

iar în apropierea acestuia și lama cuțitului.

Totodată,

în locuința lui M.D., într-o magazie, au fost descoperite scândura și bățul

folosite de inculpați pentru comiterea faptei, toate obiectele fiind purtătoare

de urme materiale (sânge).

În

aceeași seară, persoana vătămată a fost transportată și internată la Spitalul

Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București, unde a fost internată cu

diagnosticul de traumatism cranio-cerebral grav prin agresiune, GCS-8, Plagă

confuză hematom epicranian temporo-parietal stâng. Otoragie bilaterală. Echimoză

bipalpebrală bilaterală. Contuzie toraco-abdominală. Plagă contuză

subclaviculară dreapta etc.

În

unitatea sanitară s-a intervenit chirurgical operator pentru traumatism

cranio-cerebral și, totodată, i s-a practicat și splenectomie. La data de 08

octombrie 2011 a fost transferat din Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni

București în Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, pentru continuarea

tratamentului medical.

În

raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei întocmit de

S.M.L. Giurgiu se concluzionează că L.M.M. prezintă leziuni traumatice

corporale produse prin lovire cu și de corpuri dure și planuri dure și care

necesită aproximativ 100 (una sută) zile de îngrijire medicală cu mențiunea că,

leziunile traumatice corporale i-au pus în primejdie viața și se constituie în

infirmitate fizică.

În

cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații M.F. și M.S.,

martorii P.E.P., M.A.F., M.D., B.I.N., declarații acestora fiind consemnate și

atașate la dosar.

Analizând

actele și lucrările dosarului, precum și declarațiile date de persoanele

anterior menționate, prima instanță a reținut următoarele:

Pe

baza probelor administrate în cauză, referitoare la situația de fapt în care a

fost săvârșită infracțiunea, s-a constatat că, în seara zilei de 17 septembrie

2011, pe fondul consumului de alcool și al unor conflicte spontane, persoana

vătămată L.M.M., înarmată cu un cuțit, s-a deplasat spre locuința lui M.D. unde

bănuia că se află inculpatul M.S. La intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a

întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuțitul pe care-l

avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură. În momentul în care

din imobil a ieșit și inculpatul M.S. înarmat cu o scândură și cu un băț,

persoana vătămată a încercat să-l lovească și pe acesta cu cuțitul provocându-i

o plagă tăiată pe rebordul costal drept (certificat medico-legal nr. A2-D

591/2011) însă, ca urmare a ripostei inculpatului (a lovit cu o scândură), lama

cuțitului s-a desprins de mâner. Deși partea vătămată nu mai putea relua

acțiunea agresivă, inculpații M.F. și M.S., cu obiectele contondente descrise

mai sus, i-au aplicat numeroase lovituri în zone vitale, chiar și când persoana

vătămată era căzută la pământ, fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a

acestor lovituri, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice craniene

cerebrale grave pentru care s-a impus intervenție operatorie de urgență, precum

și alte leziuni corporale grave (splenectomie).

Acțiunea

agresivă a inculpaților asupra persoanei vătămată a încetat numai ca urmare a

intervenției energice a martorei M.A.F.

S-a

constatat astfel că, în primă fază, inculpații au acționat pentru a riposta

unui atac specific legitimei apărări (atac material direct, material și injust)

însă, ulterior, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a

fi reluat (lama cuțitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ)

au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băț - obiecte apte

de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei

vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecința producerii unor leziuni

traumatice corporale grave, ce au pus viața în primejdie și care au necesitat

intervenție operatorie de urgență. Rezultă astfel că inculpații au acționat cu

depășirea limitei legitimei apărări și, totodată, reținem că disproporția între

atacul persoanei vătămate și "apărarea" inculpaților nu a fost

determinată de o puternică tulburare sau emoție a acestora.

Totodată,

s-a apreciat că acțiunea inculpaților M.F. și M.S. a fost concomitentă și

concentrată, astfel că cei doi au calitatea de coautori a infracțiunii de

tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la

art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73

lit. a) C. pen.

Inculpații

au recunoscut săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată, dar au

susținut că au săvârșit fapta în condițiile legitimei apărări prevăzute de art.

44 alin. (3) C. pen. solicitând achitarea lor.

Potrivit

art. 44 alin. (1) C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea

penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.

Potrivit

alin. (3) al aceluiași articol este de asemenea în legitimă apărare și acela

care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări

proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs

atacul.

Pe

de altă parte, prin art. 73 lit. a) C. pen. este reglementată circumstanța

atenuantă legală a legitimei apărări, pentru existența căreia trebuie

îndeplinite următoarele condiții: ca fapta să fi fost săvârșită în legitimă

apărare, ca fapta săvârșită în apărare să fi depășit limitele unei apărări

legitime, adică să fie disproporționată față de gravitatea pericolului și

împrejurările în care s-a produs atacul și, în sfârșit, ca excesul de apărare

să nu fi fost determinat de existența unei stări de tulburare sau temere a

persoanei care a efectuat actul de apărare.

Între

inculpatul M.S. și partea vătămată, s-a produs un prim incident, în timpul

căruia partea vătămată i-a adresat inculpatului amenințări, după aceasta a mers

acasă și s-a înarmat cu un cuțit, apoi s-a deplasat spre locuința lui M.D. unde

bănuia că se află inculpatul M.S. La intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a

întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuțitul pe care-l

avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură. În momentul în care

din imobil a ieșit și inculpatul M.S. înarmat cu o scândură și cu un băț,

persoana vătămată l-a lovit și pe acesta cu cuțitul provocându-i o plagă tăiată

pe rebordul costal drept. De asemenea, inculpații, după ce atacul agresiv

fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuțitului persoanei

vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele

contondente (scândură, băț - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat

în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu

consecința producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viața

în primejdie și care au necesitat intervenție operatorie de urgență, depășind

proporțiile atacului îndreptat împotriva lor. Astfel, a apreciat prima

instanță, că în raport de această situație de fapt, au fost depășite limitele

legitimei apărări și că, deci, inculpaților le este aplicabilă circumstanța

atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. și nu dispozițiile art.

44 alin. (3) C. pen.

Astfel,

solicitarea inculpaților, prin apărătorul ales, de a fi achitați în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și

art. 44 alin. (3) C. pen. nu a fost primită de către instanța de fond,

constatându-se vinovăția inculpaților și dispunându-se condamnarea acestora la

pedepse cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20

C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.

La

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a

avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social

concret al faptelor săvârșite, rezultatul produs prin fapta dedusă judecății -

punerea în primejdie a vieții părții vătămate L.M.M., limitele de pedeapsă

stabilite pentru aceste fapte, împrejurările în care au săvârșit faptele,

aceștia acționând inițial în legitimă apărare, dar depășind limitele legitimei

apărări, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., dar și

persoanele inculpaților - inculpatul M.F. fiind recidivist în modalitatea prev.

de art. 37 lit. a) C. pen.

Ținând

seama de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. instanța de

fond a aplicat inculpatului M.F. o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 6 luni

închisoare.

De

asemenea, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), C. pen. comb. cu

art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b)

C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa închisorii de 3 ani.

Potrivit

dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 174 alin. (1) comb.

cu art. 175 lit. i) C. pen., în raport de criteriile de individualizare

menționate anterior, instanța de fond a interzis inculpaților drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

De

asemenea, raportat la natura și gravitatea faptelor, instanța, în lumina

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitor la art. 3 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Instanța

de fond a apreciat, ținând seama de persoanele inculpaților, de comportamentul

lor după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment

pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepselor inculpații nu vor mai săvârși

infracțiuni.

În

consecință, în baza art. 86

1

C. pen. raportat la art. 86

2

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului M.F., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare

de 5 ani și 6 luni și suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului M.F., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare

de 5 ani.

În

baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare

inculpații M.F. și M.S. trebuie să se supună măsurilor de supraveghere arătate

în dispozitivul hotărârii.

S-a

atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

3

C. pen.

privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul

neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a

executării pedepselor cu închisoare a suspendat și executarea pedepselor

accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

Cu

privire la latura civilă, instanța de fond a constatat că Spitalul Clinic de

Urgență Bagdasar-Arseni București s-a constituit parte civilă față de autorii

faptei cu suma de 15.004 RON, iar Spitalul Județean Giurgiu s-a constituit

parte civilă față de autorii faptei cu suma cu suma de 3496 RON reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale

acordate persoanei vătămate după transferarea acesteia din Spitalul Clinic de

Urgență Bagdasar-Arseni București.

În

fața instanței, partea vătămată L.M.M. a precizat că se constituie parte civilă

cu suma de 25 milioane ROL, solicitând ca inculpații despăgubească pentru

prejudiciul material suferit cu suma de 12,5 milioane ROL și cu suma de 12,5

milioane ROL pentru prejudiciul moral suferit. Ulterior, la data de 16 ianuarie

20013 partea vătămată L.M.M. a precizat că își "reduce" pretențiile

la 150 RON milioane RON vechi: 50 milioane RON vechi pentru daune materiale și

100 milioane RON vechi pentru daune morale.

Potrivit

art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată și completată persoanele

care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit

legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii

medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală

acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către

furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea

acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și

obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc

calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul

instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Având

în vedere că producerea prejudiciului în patrimoniul celor două unității

sanitare se datorează culpei comune a inculpaților și părții vătămate s-a

reținut că este aplicabil principiul de drept civil al răspunderii în raport de

întinderea propriei culpe. În consecință, inculpații au fost obligați, în

solidar, a plăti unităților sanitare cheltuielile necesitate de asistența

medicală acordată părții vătămate numai în raport de propria lor culpă (50%).

Având

în vedere aceste dispoziții și văzând deconturile prezentate de cele două

unități spitalicești, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunile civile ale

acestor două unități și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către

partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", București

a sumei de 7502 RON, reprezentând despăgubiri civile și la plata către partea

civilă Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a sumei de 1748 RON, reprezentând

despăgubiri civile.

În

ceea ce privește acțiunea civilă a părții vătămate L.M.M. de asemenea s-a

reținut culpa comună a inculpaților și a părții vătămate. însă, în ce privește

despăgubirile civile solicitate pentru daune materiale s-a reținut că nu s-a

făcut nici o dovadă a prejudiciului material, partea vătămată declarând că nu

are probe.

Referitor

la despăgubirile civile solicitate pentru daune morale instanța de fond a

reținut că, raportat la suferințele fizice și psihice suportate de partea

vătămată, concretizate în leziuni ce au necesitat cea. 100 zile de îngrijiri

medicale, la faptul că partea vătămată a fost nevoită să se interneze în spital

dar și la faptul că partea vătămată a rămas cu sechelele posttraumatice care îi

afectează negativ participarea la viața socială și de familie, dar și la culpa

comună a părții vătămate la producerea prejudiciului moral, cuantumul

despăgubirilor solicitate de aceasta pentru daune morale apare exagerat de

mare.

În

lipsa unor criterii clare și precise de determinare a prejudiciului moral și

având în vedere circumstanțele reale ale faptei și persoana părții vătămate și

că producerea prejudiciului în patrimoniul unității sanitare se datorează

culpei comune a inculpatului și părții vătămate fiind aplicabil principiul de

drept civil al răspunderii în raport de întinderea propriei culpe, tribunalul a

apreciat că suma de 2000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului

moral suferit de partea vătămată potrivit culpei comune.

Instanța

de fond a mai dispus confiscarea obiectelor corp-delict folosite de inculpați

la săvârșirea faptei, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu care

a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând

aplicarea corectă a disp. art. 83 C. pen. și executarea pedepsei aplicate

inculpatului M.F. în regim de detenție, dispozițiile revocării suspendării

condiționate a executării pedepsei fiind imperative, și de asemenea solicitând

majorarea pedepselor aplicate inculpaților, apreciind că acestea sunt mult prea

blânde, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare,

arătându-se că partea vătămată are partea sa de vină, însă atitudinea

inculpaților a fost extrem de dură, chiar și după ce partea vătămată nu mai era

înarmată și intrase în comă, loviturile aplicare au fost extrem de multe, de o

intensitate ridicată și au vizat zone vitale, iar urmările acestora sunt

cunoscute din certificatul medico-legal, iar dacă nu s-ar fi intervenit

chirurgical, victima ar fi încetat să mai trăiască, parchetul solicitând

aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu menținerea

circumstanțelor atenuante și cu executare în regim de detenție.

Prin

Decizia penală nr. 286 din 14 noiembrie 2013 Curtea de Apel București, secția I

penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu

împotriva Sentinței penale nr. 109 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul Giurgiu, secția penală, a desființat în parte sentința penală

apelată și rejudecând în fond a dispus următoarele:

În

temeiul art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a

executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.F.

prin Sentința penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu și a

cumulat această pedeapsă cu aceea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

aceluiași inculpat în cauza de față pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen. cu aplic. art. 73 lit. a), art. 37 lit. a) și art. 80 C. pen., urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În

temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.F., pe durata executării

pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

A

înlăturat aplicarea disp. art. 86

1

și următoarele C. pen. în

privința inculpatului M.F.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar cheltuielile judiciare

din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru

a decide astfel instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut

corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei, din coroborarea

probelor administrate, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului

și planșa foto, procesul-verbal de ridicarea obiectelor corp-delict,

procesul-verbal de examinare corporală a lui M.F. și planșa foto, raport de

primă examinare medico-legală a părții vătămate, procesul-verbal de examinarea

a inculpatului M.S., declarații părții vătămate L.M.M., declarațiile

inculpatului M.F., declarațiile inculpatului M.S., declarațiile martorilor

M.A.F., P.E.P., B.I.N., M.D., rezultând că în seara zilei de 17 septembrie

2011, pe fondul consumului de alcool și al unor conflicte spontane, partea

vătămată L.M.M., înarmată cu un cuțit, s-a deplasat spre locuința lui M.D. unde

bănuia că se află inculpatul M.S., la intrare în curtea imobilului lui M.D.,

l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuțitul pe

care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură iar în momentul

în care din imobil a ieșit și inculpatul M.S. înarmat cu o scândură și cu un

băț, partea vătămată a încercat să-l lovească și pe acesta cu cuțitul

provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept însă, ca urmare a ripostei

inculpatului (a lovit cu o scândură), lama cuțitului s-a desprins de mâner.

Deși partea vătămată nu mai putea relua acțiunea agresivă, inculpații M.F. și

M.S., cu obiectele contondente descrise mai sus, i-au aplicat numeroase

lovituri în zone vitale, chiar și când persoana vătămată era căzută la pământ,

fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a acestor lovituri, partea vătămată

a suferit leziuni traumatice craniene cerebrale grave pentru care s-a impus

intervenție operatorie de urgență, precum și alte leziuni corporale grave

(splenectomie), acțiunea agresivă a inculpaților încetând numai ca urmare a

intervenției martorei M.A.F.

Instanța

de apel a apreciat că în mod corect a reținut Tribunalul că inițial, inculpații

au acționat pentru a riposta unui atac specific legitimei apărări (atac material

direct, material și injust) însă, ulterior, după ce atacul agresiv fusese

consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuțitului persoanei vătămate

era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele

contondente (scândură, băț - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat

în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu

consecința producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viața

în primejdie și care au necesitat intervenție operatorie de urgență

reținându-se justificat circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a)

C. pen., respectiv depășirea limitei legitimei apărări.

De

asemenea, s-a menționat în decizia Curții de Apel că în mod corect a reținut

instanța de fond că această faptă întrunește atât sub aspectul laturii

obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 C.

pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplic. art. 73 lit. a) C. pen.

Instanța

de apel a reținut că inculpații nu au mai solicitat în apel achitarea

întemeiată pe disp. legitimei apărări, așa cum au solicitat în fața instanței

de fond, nici unul dintre cei doi inculpați neatacând hotărârea, achiesând

așadar la cele reținute de instanța de fond.

În

ceea ce privește motivul de recurs invocat de Parchet referitor la

nelegalitatea sentinței față de neaplicarea disp. art. 83 C. pen., Curtea de

apel București a apreciat că acesta este fondat, având în vedere că inculpatul

M.F. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, prin

Sentința penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă

prin neapelare la data de 08 februarie 2010, pentru o infracțiune la regimul

circulației, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen de

încercare de 3 ani și 6 luni, termen care s-ar fi împlinit la data de 08 august

2013.

Așadar,

s-a constat că instanța de fond nu a reținut că această condamnare constituie

primul termen al unei recidive postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C.

pen., dat fiind că pedeapsa este mai mare de 6 luni închisoare și infracțiunea

prezentă a fost săvârșită în interiorul termenului de încercare și de asemenea

constată că în mod nelegal a omis revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei anterioare față de împrejurarea că prezenta infracțiune a

fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate.

Totodată,

s-a reținut că instanța de fond, omițând aplicarea acestor dispoziții prev. de

art. 83 alin. (1) C. pen., a încălcat norma imperativă care prevede că se

dispune în mod obligatoriu revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei anterioare iar consecința directă și nemijlocită a revocării este

executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate pentru noua infracțiune, la

care se adaugă, prin cumul aritmetic și pedeapsa pentru infracțiunea a cărei

executare fusese anterior suspendată condiționat.

Acest

mod de sancționare este unul specific prevăzut de legiuitor exact în

considerarea ignorării legii de către cel care a beneficiat de suspendarea

condiționată anterior și nu a înțeles clemența legiuitorului și a instanței de

judecată, săvârșind din nou, cu intenție, o altă infracțiune, această conduită

reclamând și acest tip specific de sancționare, mai grav chiar decât cel la

care s-ar fi ajuns prin aplicarea regulilor de la regimul sancționator al

recidivei postcondamnatorii, care se sancționează conform regimului specific

prev. de art. 83 alin. (1) C. pen.

Astfel,

reținând că starea de recidivă împiedică aplicarea dispozițiilor referitoare la

suspendarea condiționată a executării pedepsei sau a suspendării sub

supraveghere, instanța de apel a admis apelul Parchetului sub acest aspect,

dispunând ca pedeapsa aplicată inculpatului M. să fie executată în regim de

detenție, urmând a reține și dispozițiile referitoare la circumstanțele

atenuante și cele prev. de art. 80 C. pen., care nu obligă la reducerea

pedepsei sub minimul special în contextul reținerii unei stări de agravare.

Referitor

la celălalt motiv de apel, cel vizând majorarea pedepselor și executarea în

regim de detenție, instanța de apel a considerat că acesta este fondat parțial,

doar în ceea ce îl privește pe inculpatul M.F. și doar pentru motivele arătate

anterior.

S-a

avut în vedere că inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, arătând cum au

ajuns să săvârșească această faptă, pe fondul provocării de către partea

vătămată, apreciindu-se astfel că atitudinea inculpaților, analizată în tot

contextul săvârșirii faptei și al circumstanțelor personale, reflectă o

atitudine de regret, recunoașterea nefiind doar una formală, menită să le

atenueze răspunderea penală.

Așadar,

s-a apreciat că în mod justificat instanța de fond a reținut circumstanțele

atenuante prevăzute, pe de o parte de art. 73 lit. b) C. pen., față de conduita

părții vătămate care se circumscrie atitudinii de provocare și pe de altă

parte, 74 alin. (1) lit. b) C. pen. față de conduita ulterioară săvârșirii

faptei, față de partea vătămată, de toată atitudinea procesuală în fața

instanței, de prezentarea acestora în fața organelor de urmărire penală. S-a

mai apreciat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile relative la

criteriile de individualizare a pedepsei și a dat eficiența cuvenită

circumstanțelor reale și personale ale faptei și ale făptuitorilor, respectiv

vârstei acestora și atitudinii procesuale.

Procesul

de individualizare a pedepsei trebuie să țină seama de toate circumstanțele

faptei și făptuitorului, acordându-se relevanță tuturor criteriilor prevăzute

de art. 72 C. pen., și în măsura în care fapta săvârșită prin modalitatea

concretă în care au procedat inculpații, nu denotă o periculozitate deosebită a

acestora, motiv pentru care s-a apreciat de către instanța de apel că se impune

reținerea circumstanțelor atenuante în raport de care să se facă aplicarea

pedepsei.

S-a

mai apreciat în decizia instanței de apel că într-adevăr lipsa antecedentelor

penale, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., nu poate constitui în sine o

circumstanță atenuantă, însă în cauza de față, constată că până la acest moment

inculpatul nu a avut nici un fel de antecedente penale, nefiind implicat în

vreo conjunctură de natură să atragă intervenția de orice natură a organelor

judiciare, a fost perfect integrat în societate, comunitatea l-a recunoscut ca

fiind o persoană cu un comportament concordant cu regulile sociale și morale,

împrejurări în raport de care, chiar dacă acesta nu a avut merite deosebite,

care să îl facă remarcat în societate, s-a considerat că toate acestea pot fi

reținute și justifică menținerea pedepsei și a regimului de individualizare

stabilit de instanța de fond.

Așadar,

s-a arătat că susținerile parchetului care se raportează exclusiv la consecințele

faptei, fără a avea în vedere totuși și persoanele și conduita inculpaților,

dincolo de consecințele faptei, nu pot justifica aplicarea unor pedepse mai

mari și nici executarea în regim de detenție a pedepsei de către inculpatul

care nu a mai fost anterior condamnat.

Pentru

aceste motive, instanța de apel a admis apelul procurorului și a desființat în

parte sentința penală apelată, conform dispozitivului deciziei.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs inculpații M.S. și M.F. la data de 21 noiembrie

2013.

Recursul

formulat de inculpați a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 27 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată a

recursului la data de 18 aprilie 2014.

Inculpatul

M.S., prin apărător desemnat din oficiu, a depus la dosar motivele de recurs la

data de 15 aprilie 2014, iar la data de 29 mai 2014 au fost depuse la dosar

motivele de recurs formulate de inculpați prin apărător ales. Atât motivele de

recurs formulate de inculpatul M.S. prin apărătorul desemnat din oficiu, cât și

cele depuse de apărătorul ales al recurenților, au fost depuse cu depășirea

termenului prev. de art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen. anterior, în

condițiile în care primul termen de judecată a fost stabilit în cauză la data

de 18 aprilie 2014.

Cu

prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurenților a criticat soluțiile de

condamnare ale celor doi inculpați prin prisma cazurilor de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 14 și pct. 20 C. proc. pen. anterior pentru

considerentele expuse în prima parte a acestei decizii.

Având

în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era

în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a

fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că,

în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu

mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația

tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât

și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la

data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel,

în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile

în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs."

Prin

urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la

data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat

împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a

apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile

prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu

privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea

recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei

recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub

acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I Penală la data de 14 noiembrie 2013, deci

ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind

supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat.

Din

examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior

menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul

a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii

substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai

acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

De

altfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții

similare cu cea desfășurată de instanța de fond, conduce în mod firesc la

concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la

anumite aspecte de nelegalitate prevăzute de lege.

Așadar,

recursul nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind

exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în

care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Ca

atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop

soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea

vinovăției și a pedepsei, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor

neconforme cu legea materială și procesuală.

În

consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată

prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile

ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei

atacate.

Examinând

recursul formulat de inculpatul M.S., Înalta Curte constată că este inadmisibil

pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. anterior "nu

pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în

art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea

prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara

recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul,

dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai

cu privire la această modificare ".

Conform

prevederilor legale precitate, în cazul în care vreunul dintre titularii

apelului nu a exercitat calea de atac ori a retras apelul declarat, nu va putea

declara recurs împotriva deciziei din apel prin care a fost menținută sentința

primei instanțe. Cu toate acestea, pot fi atacate cu recurs deciziile

pronunțate în apel dacă prin aceasta a fost modificată soluția din sentință și

numai cu privire la această modificare, chiar dacă recurentul nu a formulat anterior

apel împotriva sentinței de fond.

În

cauza de față, se constată că împotriva hotărârii primei instanțe a declarat

apel doar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar

prin decizia Curții de Apel București a fost admis apelul Parchetului, a fost

desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, instanța a

modificat soluția doar în ceea ce-l privește pe inculpatul M.F.

Așadar,

având în vedere că inculpatul M.S. nu a declarat apel împotriva hotărârii

instanței de fond, iar în apelul procurorului s-a modificat doar situația

inculpatului M.F., recursul inculpatului M.S. apare ca fiind inadmisibil în

condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost desființată în parte în

apelul formulat de un alt titular al căii de atac, fiind modificată cu privire

la aspecte care nu aduc atingere drepturilor și intereselor legitime ale celui

care nu a declarat apel, respectiv ale inculpatului M.S.

În

aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 385

1

alin. (4) C.

proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că neexercitarea de către inculpatul

M.S. a apelului are semnificația achiesării la starea de fapt stabilită de

prima instanță, legalitatea și temeinicia condamnării intrând, în ceea ce îl

privește, în puterea lucrului judecat.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a)

C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul

declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 286 din 14 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În

ceea ce privește solicitarea apărătorului ales al recurenților de extindere a

efectelor recursului și în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., Înalta

Curtea constată că nu se impune extinderea efectelor recursului cu privire la

acesta, motivat de faptul că situația juridică a inculpatului M.S. poate fi

soluționată prin prisma legii penale mai favorabile pentru pedepse definitive.

în considerarea acestui argument, Înalta Curte are în vedere incidența

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 286/2009 privind Codul penal.

Examinând

recursul formulat de inculpatul M.F. conform dispozițiilor art. 385 C. proc.

pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor

art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte

constată că este nefondat pentru următoarele motive:

În

recursul formulat, inculpatul M.F., prin apărător ales, a criticat soluția de

condamnare prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și de pct. 20 C. proc. pen. anterior, solicitând, în principal,

achitarea pentru fapta de tentativă de omor calificat ca urmare a

dezincriminării agravantei prevăzută de lit. i) a art. 175 din vechiul C. pen.,

dar și raportat la condițiile săvârșirii faptei invocându-se în acest sens

disp.art. 26 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, micșorarea pedepselor în

raport de limite prevăzute pentru infracțiunea de omor reglementată de art. 188

C. pen. cu reținerea noilor limite de pedeapsă dar și a circumstanțelor

atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) și b) Codul penal.

Prioritar,

Înalta Curte constată că împotriva sentinței de condamnare pronunțată de

instanța de fond nu au formulat apel niciunul dintre cei doi inculpați

condamnați în primă instanță.

Astfel

cum s-a arătat anterior, decizia recurată în prezenta cauză a avut ca obiect

apelul declarat de către procuror, apel admis de către Curtea de Apel

București, care, desființând în parte sentința atacată, a dispus numai cu

privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării

pedepsei aplicată inculpatului M.F., ca urmare a reținerii stării de recidivă

în ceea ce îl privește pe acest inculpat, consecința fiind cumularea pedepsei

stabilită de instanța de fond în cauza de față cu cea stabilită prin Sentința

penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu (definitivă prin

neapelare), precum și înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

și

următoarele C. pen. referitoare la suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Astfel,

cum s-a reținut cu ocazia analizării recursului declarat de inculpatul M.S.,

potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) teza a II-a C. proc. pen.

anterior, titularii căii de atac a apelului prevăzuți în art. 362 pot declara

recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul,

dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și

numai cu privire la această modificare. Rezultă așadar, că, în condițiile în

care inculpatul M.F. nu a uzat de calea de atac a apelului, acesta poate

critica decizia instanței de apel numai în ceea ce privește soluția de

desființare în parte a sentinței de fond și numai în limitele rejudecării

cauzei dispuse de instanța de apel, limite care privesc, în speță, revocarea

beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, înlăturarea

dispozițiilor privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, precum și

aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicere a exercițiului