ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 37 din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6538/108/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din 4 infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, într-o singură infracțiune. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 10 (zece) ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului S.E. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului S.E. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din 3 infracțiuni prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a), b) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen.
și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 (trei) ani închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă în formă continuată. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu un prejudiciu de 128412,44 lei. În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, a fost condamnat același inculpat la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată raportat la art. 323 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul S.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată și republicată, cu aplicarea art. 10 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de evaziune fiscală. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului S.E. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată, cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 10 C. pen. În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ( patru) ani închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de spălare de bani. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului S.E. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare pe care o sporește cu 3 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, în regim de detenție și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului S.E. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. S-a scăzut din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata arestării preventive de la 7 iunie 2006 până la 27 iunie 2008. A constatat că prin Decizia penală nr. 674/R din 27 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a luat față de inculpatul S.E. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Arad fără încuviințarea instanței. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din 3 infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, într-o singură infracțiune.
În baza art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 modificată, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la 3 (trei) ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului G.V. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 4 ani. În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 (patru) luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului G.V. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 4 ani. În baza art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din 2 infracțiuni prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a), b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 (două) luni închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, în formă continuată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu un prejudiciu de 128412,44 lei. În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 18 din Legea 508/2004 modificată și art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată raportat la art. 323 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul G.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată și republicată, cu aplicarea art. 10 C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 modificată și republicată și art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 10 (zece) luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului G.V. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 10 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.V. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului G.V. sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad. În baza art. 86 2 C. pen. s-a fixat inculpatului un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul s-a dispus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte le datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. A scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului G.V. durata arestării preventive de la 7 iunie 2006 până la 21 iulie 2006. S-a constatat că prin încheierea ședinței publice din 30 martie 2007 a Tribunalului Arad s-a luat față de inculpatul G.V. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.M.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din 2 infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, într-o singură infracțiune.
În baza art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din 2 infracțiuni prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a), b) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 și 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1(un) an închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, în formă continuată. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată și republicată, cu aplicarea art. 10 C. pen.
a fost condamnat același inculpat la 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului B.M.L. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 4 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 10 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B.M.L. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului B.M.L. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului B.M.L. sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad. În baza art. 86 2 C. pen. s-a fixat inculpatului un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte le datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. A scăzut din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 7 iunie 2006 până la 15 august 2006. S-a constatat că prin încheierea ședinței publice din 12 februarie 2007 a Tribunalul Arad s-a luat față de inculpatul B.M.L.
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata U.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată. În baza art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnată aceiași inculpată la 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestei inculpate și în baza art. 82 C. pen.
s-a fixat un termen de încercare de 3 ani. A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. A scăzut din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii din 7 iunie 2006. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.D.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 (trei) ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat și în baza art. 82 C. pen. fixează acestuia un termen de încercare de 5 ani. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. A constatat că părțile vătămate S.C. G.M. S.R.L. Arad și S.C. A. 2003 S.R.L. Arad prin lichidator judiciar S.C. E. IPRL Arad nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile civile Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, S.C.
P. S.A. București pentru Sucursala P. Arad, Administrația Finanțelor Publice Arad, Societatea de Construcții în Transporturi S.A. București, Primăria municipiului Arad - Direcția Fiscală, S.C. G.A. Cluj Napoca, S.C. P. S.R.L. Nădlac, S.C. A.P. 2003 S.R.L. Arad prin lichidator judiciar S.C. E. Arad. S-a constatat că S.C. B.A. S.R.L. Arad, S.C. A.T.R. S.R.L. Arad și S.C. A.E. S.R.L. Nădlac nu au calitate de parte responsabilă civilmente. A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și au fost obligați în solidar inculpații S.E. și G.V., în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. A.P.
S.R.L. Arad prin lichidator judiciar S.C. E. Arad să plătească acesteia suma de 88.906 lei cu titlu de despăgubiri civile. S-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și au fost obligați în solidar inculpații S.E., G.V., B.M.L., în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. A.P. S.R.L. Arad prin lichidator judiciar S.C. E. Arad suma de 3030772 lei cu titlu de despăgubiri civile. A admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Timișoara și au fost obligați în solidar inculpații S.E., G.V., C.D.E., în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C.
A.T.C.C. să plătească acesteia suma de 974.879 lei cu titlu de despăgubiri civile și respinge restul pretențiilor. Au fost menținute în parte măsurile asigurătorii luate de procuror prin procesul-verbal de sechestru și inscripție ipotecară din 31 mai 2006 date în dosarul nr. 142 D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Arad respectiv cele privind bunurile personale ale inculpatului S.E. și partea responsabilă civilmente S.C. A.T.C.C. și s-a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aparținând părții responsabile civilmente S.C. A.T.R. S.R.L. Arad. S-au menținut în parte măsurile asigurătorii luate de către procuror prin procesul-verbal de sechestru și inscripție ipotecară din 19 octombrie 2007 date în dosarul nr. 44 D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Arad respectiv cele privind bunurile personale ale inculpatului S.E.
și s-a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aparținând părților responsabile civilmente S.C. B.A. S.R.L. Arad și S.C. A.T.R. S.R.L. Arad. A fost instituit sechestrul asigurător asupra contului bancar nr. 0210116303001 deschis pe numele S.C. A.T.C.C., la Banca Comercială I.T. S.A. București - Sucursala Arad. S-a dispus desființarea facturilor fiscale emise de către S.C. A.T.G. nr. 44/1998, 145/1998, 46/1998, 157/1998, 47/1998, 165/1998, 49/1998, 172/1998, 50/1998, 187/1998, 51/1998, 191/1998, 11/1999, 20/1999, 31/1999, 33/1999, 38/1999, 42/1999, 50/1999, 52/1999, 60/1999, 63/1999, 67/1999 și nr. 10087/16 septembrie 2003. A fost obligat inculpatul S.E. să plătească domnului expert C.V.
suma de 35.753 lei cu titlu de diferență taxă expertiză conform decontului de cheltuieli întocmit conform normelor CECCAR și aprobat de instanță. A fost obligate inculpatul S.E. în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. A.P. S.R.L. Arad prin lichidator judiciar S.C. E.I. Arad și S.C. A.T.C.C. să plătească statului suma de 8.000 lei cheltuieli judiciare. Au fost obligați inculpații G.V., B.M.L., U.L. și C.D.E. să plătească statului câte 2.000 lei fiecare cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara - Biroul Teritorial Arad nr. 142 D/P/2005 înregistrat la instanță la data de 31 iulie 2006, au fost trimiși în judecată inculpații S.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994, modificată cu aplic. art. 13 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 13 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, modificată, toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen. art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen., G.V.
pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată, cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modif. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modif., art. 13 din Legea nr. 87/1994, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată, cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, modificată, cu aplic.
art. 18 din Legea 508/2004, modificată, toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată, cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, modificată, ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., B.M.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplic.
art. 13 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., U.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. și C.D.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 6538/108/2006. Totodată, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara - Biroul Teritorial Arad nr. 44 D/P/2006 înregistrat la această instanță la data de 31 octombrie 2007, au fost trimiși în judecată S.E.
pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată și republicată cu aplic. art. 10 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 10 C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 mod. și rep. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), b) C. pen. și art. 34 C. pen., G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.
de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 18 din Legea nr. 508/2004 mod. și rep. art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată și republicată cu aplic. art. 10 C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 mod. și rep., art. 37 din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 10 C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), b) C. pen. și art. 34 C. pen., B.M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 modificată și republicată, cu aplic.
art. 10 C. pen., art. 37 din Legea nr. 82/1991 modificată și republicată raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 10 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a), b) C. pen. și art. 34 C. pen. Cauza a fot înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 4055/108/2007. În ședința publică din 25 ianuarie 2008 Tribunalul Arad, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus în baza art. 36 alin. (1) C. proc. pen. conexarea dosarului 4044/108/2007 la dosarul 6538/108/2006. Relativ la excepțiile invocate în cursul procesului penal, s-a arătat că inculpatul S.E. prin avocații săi a invocat excepția necompetenței materiale a organului de urmărire penală și prin încheierea ședinței publice din 30 octombrie 2006 Tribunalul Arad a respins această excepție.
O altă excepție invocată de inculpatul S.E. prin avocații săi a fost cea a nulității absolute a urmăririi penale efectuată în dosarul nr. 142D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara - Biroul Teritorial Arad, cu consecința restituirii cauzei la procuror. Asupra acestei excepții instanța s-a pronunțat prin încheiere motivată pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2008. În cauză s-a invocat de către apărătorii inculpatului S.E. și o excepție de neconstituționalitate,respectiv a art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 și a art. 23 din Legea nr. 656/2002 modificată prin O.U.G.
nr. 53/2008. Prin încheierea ședinței publice din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Arad a admis cererea și a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, cu consecința suspendării judecării cauzei până la soluționarea acestora. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 517 din 9 aprilie 2009 a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 și a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002, excepții ridicate de inculpatul S.E. În ședința publică din 25 septembrie 2009, părțile responsabile civilmente S.C. A.T.R. S.R.L. Arad și S.C. A.E. S.R.L. Nădlac au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 44 alin. (1) și (2) C. proc.
pen. Prin încheierea ședinței publice din 25 septembrie 2009 instanța a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată și a constatat săvârșirea abuzului de drept de către părțile responsabile civilmente, aplicând acestora sancțiunea amenzii. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. H04/R din 12 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de părțile responsabile civilmente împotriva încheierii penale sus-menționate pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare. Ca urmare a considerentelor deciziei de casare, Tribunalul Arad prin încheierea ședinței publice din 23 noiembrie 2009, a respins cererea formulată de părțile responsabile civilmente privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile invocate, constatând că este inadmisibilă.
Încheierea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. l231/R din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Referitor la poziția procesuală a inculpaților, prima instanță a precizat că, în faza de urmărire penală, în ambele dosare conexate, inculpatul S.E. a refuzat să dea declarații, nu a propus probe, arătând că va uza de acest drept în fața instanței. În fața instanței inculpatul S.E. a fost ascultat în prezența apărătorilor aleși, cu privire la toate acuzațiile aduse, prilej cu care acesta nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând că, în afara raporturilor profesionale de serviciu cu coinculpații din prezenta cauză, nu a avut nicio altă înțelegere privind instituirea unui grup infracțional organizat.
De asemenea, a dat explicații cu privire la fiecare dintre infracțiunile de care este acuzat. Totodată, inculpatul S.E. a arătat că, în faza de urmărire penală, organele de anchetă au comis abuzuri și nu i s-a asigurat dreptul efectiv la apărare. Inculpatul G.V. a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării urmăririi penale și prin declarațiile sale a facilitat identificarea și a altor fapte penale comise de către membri grupului infracțional organizat, reținându-se incidența dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 modificată și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 modificată. S-a constatat că aceeași atitudine procesuală a avut-o acest inculpat și cu prilejul ascultării sale în fața instanței.
Inculpatul B.M.L. atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței a relatat împrejurările de fapt, arătând că nu se consideră vinovat de comiterea vreunei fapte penale întrucât nu a avut cunoștințe juridice și contabile și nu cunoaște conținutul înscrisurilor pe care le-a semnat. În faza de urmărire penală și în fața primei instanței, inculpata U.L. a declarat că se consideră nevinovată de acuzațiile aduse, la data semnării înscrisurilor având convingerea că operațiunile încheiate sunt perfect legale. Cu privire la inculpatul C.D.E., prima instanță a arătat că a dat o declarație în faza de urmărire penală pe care a menținut-o în fața instanței, precizând că nu a fost determinat, în vreun fel, în darea acelei declarații și a făcut mențiuni referitor la acuzațiile aduse, considerându-se nevinovat întrucât și-a exercitat atribuțiile de serviciu.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală respectiv: în dosar 142/D/P/2005 - sesizare penală a ANAF Arad cu nr. 7898 din 20 octombrie 2005 împreună cu procesul-verbal al ANAF nr. 7897 din 20 octombrie 2005; proces-verbal de sesizare din oficiu al SCCO Arad nr. P/232/2006 din 24 mai 2006; proces-verbal de sesizare din oficiu al IPJ Arad - S.I.F. nr. P/211/2005 din 21 martie 2005; proces-verbal de sesizare din oficiu al IPJ Arad - S.I.F. nr .P/275/2005 din 18 aprilie 2005, declarație martor Ș.R.C.; declarație martor N.E.M.; declarație martor G.E. și angajament din 02 martie 2004 chitanță de mână și factură fiscală nr. 4686889 din 02 martie 2004; declarație martor M.I.; proces-verbal al IPJ Arad - SIF din 06 iunie 2006; declarație vamală nr. 1 din 30 iulie 1998, factură pro-forma nr. 1 din 31 august 2001, adresă S.C.
B. S.A.
Arad nr. 26 din 19 ianuarie 2002, adresă Biroul Vamal N. - Pct. vamal Moldova Veche nr. 127 din 21 ianuarie 20 02, factura fiscală nr. 0411396 din 05 iunie 2002, factura fiscală nr. 9273054 din 31 octombrie 2001, factura fiscală nr. 6591547 din 04 aprilie 2004; declarație martor H.I.; declarație martor P.A.; declarație martor S.E.; declarație martor M.I.; declarație martor B.C.; contract locațiune 143 din 25 aprilie 2005; declarație martor P.T.; contract locațiune FN din 21 aprilie 2003; declarație martor C.E.T.; declarație martor B.I.; declarație martor A.E.E.; factura fiscală nr. 2727320 din 17 februarie 2003 și nr. 2194482 din 11 august 2003; declarație martor I.G.; declarație martor V.I.; contract locațiune 27 iunie 2003; factură fiscală nr. 2727672 din 09 iunie 2003 și nr. 2727323/24 februarie 2003; proces-verbal al IPJ Arad - SIF din 07 septembrie 2005; adrese Biroul vamal Arad nr. 11790 din 16 iunie 2004, nr. 6006 din 10 aprilie 2006, nr. 26911 din 02 decembrie 2003 și nr. 12518 din 08 iulie 2005; contract leasing nr. 17/1999; proces-verbal al IPJ Arad - SIF din 06 aprilie 2005; 12 promisiuni bilaterale de vânare cumpărare; proces-verbal al ANAF Cluj FN din 21 februarie 2005; proces-verbal al SIF Arad din 25 februarie 2005; declarații A.T.C.C.,; facturi fiscale nr. 33 85218/08 octombrie 2003, nr. 3385217 din 08 octombrie 2003, nr. 3269681 din 22 august 2003;
contract Global Media și anunțuri vânzare; adrese DRV Arad constituire parte civilă și calcul prejudiciu cu nr. 24686 din 21 noiembrie 2005 nr. 21896/T din 04 noiembrie 2005; adrese DRV Arad nr. 6678 din 24 mai 2006, nr. 7236 din 16 iunie 2005; contracte leasing și anexe nr. 17/1999 și 20/1999, documente în limba engleză emise în numele A.T.C.C.; contract închiriere din 01 martie 1997; declarații vamale și anexe; proces-verbal ANAF Arad și anexe nr. 7897 din 20 octombrie 2005; proces-verbal de sesizare din oficiu DIICOT BT Arad din 18 iulie 2006, proces-verbal de sesizare din oficiu IPJ Arad - SIF nr. P/274/2005 din 18 aprilie 2005; proces-verbal de sesizare din oficiu IPJ Arad - SIF nr. P/433/2005 din 15 iunie 2005; proces-verbal de sesizare din oficiu IPJ Arad - SIF din 24 mai 2006; act adițional și hotărâre nr. 5/2003 priv.
S.C. A.P. S.R.L. Arad; acte adiționale constituire capital social S.C. B.I.E. S.R.L.; declarație martor P.P.; declarație martor V.A.C. și notă explicativă; Sentința civilă nr. 1761 din 05 iulie 2004 a Tribunalului Arad acțiuni în anulare S.C. E. S.R.L.; act dare în plată și coală CF imobil FNC; contracte cesiuni nr. 33/2004, 31/2004 și 298/2003; Sentința civilă nr. 1256 din 05 mai 2004 a Tribunalului Arad; Hotărârea nr. 12/2002 a Tribunalului Arbitrai; proces-verbal al ANAF Arad și anexe nr. 9299 din 02 decembrie 2005; contract cesiune creanță nr. l 115 din 16 septembrie 2003 și notificare 1116/2003 și facturi externe A.T. Germania; contract închiriere 01 martie 1997 și anexe; proces-verbal al Poliției Oraș Moldova nouă din 07 februarie 2005; Contract nr. 4/1998 și facturi fiscale aferente; tranzacție A.T.R.
- M. S.A.; istoric ORC firmă S.C. A.T.R. S.R.L. Arad; proces-verbal IPJ Arad SIF din 10 mai 2006; proces-verbal al S.C.C.O. Arad din 02 mai 2006, tabel creanțe E., constituire părți civile în cauză; bilanțuri contabile S.C. B. S.A. și balanțe de verificare; documente constituire societate A.T.C.C.; documente constituire societate și istoric ORC Arad - S.C. A.T.R. S.R.L. Arad; documente constituire societate și istoric ORC Arad - S.C. A.E. S.R.L. Nădlac; documente constituire societate - capital social - și istoric ORC Arad - S.C. A.P. S.R.L. Arad; proces-verbal predare-primire arhivă S.C. A.P. S.R.L.
Arad din 30 octombrie 2003; proces-verbal SCCO Arad și anexe din 24 mai 2006; rezoluție DIICOT BT Arad din 25 mai 2006 - părți responsabile civilmente; ordonanță și proces-verbal de sechestru și inscripție ipotecară a DIICOT BT Arad din 31 mai 2006; proces-verbal de efectuare a perchezițiilor domiciliare și anexele la acestea din data de 07 iunie 2006 și următoarele, proces-verbal de efectuare a perchezițiilor informatice 249 - 286, raport constatare tehnico-științifică al IPJ Arad - S.C. nr. 89844 din 16 iunie 2006; adresă a IPJ Arad - SAEST și anexă nr. 21380 din 04 iulie 2006; raport constatare tehnico-științifică al IPJ Arad - S.C.
nr. 89929 din 05 iulie 2006; adresă ANV nr. 34110 din 26 iunie 2006; ordonanță a DIICOT BT Arad din 14 iunie 2006; declarație martor H.M.; declarație martor V.C.N.; declarație martor S.P.; declarație martor C.S.; declarație martor V.H.D.; un număr de 5 suporturi magnetice (cd-uri), din care 3 cu imagini filmate la perchezițiile domiciliare, respectiv 2 cu informații de la perchezițiile informatice, plic; proces-verbal de sesizare din oficiu al DIICOT BT Arad din 18 iulie 2006; proces-verbal de sesizare din oficiu al DIICOT BT Arad din 18 iulie 2006; declarație inculpat S.E.; declarație inculpat G.V.; declarație inculpat B.M.L.; declarație inculpat U.L.; declarație învinuit C.D.E.; declarație învinuit I.M.; declarație învinuit B.D.; procese-verbale de prezentare a materialului de UP inculpaților/învinuiților; încheierea și procesul-verbal din 19 iulie 2006 ale Tribunalului Arad în dosar 12/1/2006; autorizațiile de interceptări și înregistrări convorbirilor telefonice nr. 23 din 26 mai 2006, 24 din 31 mai 2006, 30 din 23 iunie 2006 și 33 din 27 iunie 2006 emise de Tribunalul Arad; procese-verbale de efectuare a interceptărilor și înregistrărilor ale D.I.I.C.O.T- B.T.
Arad, și în dosar 44/D/P/2006: procese-verbale de sesizare din oficiu ale IJP Arad - SIF respectiv BCCO Timișoara, SCCO Arad; procese-verbale de ridicare înscrisuri din dosarele nr. 142 D/P/2005, 21 D/P/2006 și 51 D/P/2006 ale DIICOT - Biroul Teritorial Arad; rezoluții de începere a urmăririi penale în cauză; procese-verbale întocmite după informațiile furnizate de către CCPI - Punctul Național Focal; declarații martori U.L. și nota explicativă; contract de cesiune de creanță nr. 1.115/2003, notificare, cesiune de creanță nr. 1116/2003, punctaj datorii A. S.A.la data de 16 septembrie 2003, contract de închiriere FN din 01 martie 1997 cu cinci acte adiționale aferente; declarații martor V.A.C.
și notă explicativă; declarații martor C.C.; rezoluție de introducere în cauză a părților responsabile civilmente S.C. A.T. S.R.L. Arad și S.C. B.A. S.R.L. Arad; adresele nr. 63031 din 26 septembrie 2007 și 12 octombrie 2007 ale Primăriei mun. Arad Direcția Venituri privind identificarea bunurilor personale ale înv. S.E. și ale părților responsabile civilmente S.C. B.A. S.R.L. Arad respectiv S.C. A.T. S.R.L. ARAD; proces-verbal din 15 octombrie 2007 de identificare a bunurilor; adresa DGFP Arad nr. 5594/ad din 16 octombrie 2007 de constituire parte civilă în cauză; ordonanță de luare a măsurilor asigurătorii și proces-verbal de sechestru și inscripție ipotecară din data de 19 octombrie 2007; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarații înv.
S.E.; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarații înv. G.V.; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarații înv. B.M.L.; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarații înv. V.C.N.; procese-verbale de prezentare a materialelor de urmărire penală înv.S.E., G.V. și B.M.L.; contract de închiriere din 01 martie 1997, 5 acte adiționale și 21 de anexe; facturi externe și traduceri legalizate; notificare privind cesiunea de creanță nr. 1116 din 16 septembrie 2003 tradusă legalizat din limba engleză; punctaj datorii S.C. A.P. 2003 S.A. ARAD din 16 septembrie 2003 tradus legalizat; contract de cesiune de creanță nr. 1115 din 16 septembrie 2003 și grafic eșalonare plată traduse legalizat din limba engleză; notificare nr. 869 din 22 iunie 2004 către S.C.
A.P. 2003 S.A. ARAD în limba engleză; act adițional la contractul de transfer datorii nr. 1115 din 16 septembrie 2003 și grafic al plăților amânate traduse legalizat; notificare nr. 561/28 iunie 2004 către S.C. A.P. 2003 S.A. ARAD, traducere legalizată din limba engleză; document în limba engleză adițional document nr. l 115/09.16.2003 și D.P.S; Sentința civilă nr. 1222/04 mai 2004 a Tribunalului Arad în dosar nr. 1502/2001; contract nr. 4/1998 și 3 acte adiționale; protocol nr. 48/06 martie 2001; comunicarea ANAF Arad nr. 35348/ad din 10 aprilie 2006; formular bilanț contabil la 31 decembrie 1999 al S.C. B.I.E. S.R.L. Arad; proces-verbal 9299 din 30 noiembrie 2005 al ANAF Arad și note explicative; istoric ORC Arad al S.C.
A.T. S.R.L. Arad; istoric ORC Arad al S.C. A.E. S.R.L. Nădlac; documente privind proprietatea asupra firmei A.T.C.C. traduse legalizat din limba engleză; istoric ORC Arad al S.C. A.P. S.R.L.
Arad, acte adiționale și hotărâri AGA; Sentința civilă nr. 1761 din 05 iulie 2004 a Tribunalului Arad în dosar nr. 2089/2004; procese-verbale de percheziție domiciliară și anexe; Rezoluția nr. 142 D/P/2005 a DIICOT - BT din Arad din 19 iulie 2006; raport de expertiză contabilă judiciară nr. 698 din 30 ianuarie 2004 în dosar nr. 1502/2001 a Tribunalului Arad; sesizare ONPCSB nr. C VI 213 din 14 august 2007; rechizitoriu nr. 142 D/P/2005 a DIICOT - BT Arad din 28 iulie 2006; proces-verbal de ridicare înscrisuri; act de dare în plată; coală CF nedefinitivă nr. 58964 Arad; proces-verbal BCCO Timișoara; proces-verbal nr. 142 D/P/2005 din 19 iulie 2006 și anexe; contract de cesiune de creanță litigioasă nr. 33 din 01 iulie 2004, nr. 998 din 30 decembrie 2003, nr. 31 din 30 iunie 2004; Hotărârea nr. 5/2003 a S.C.
A.P. 2003 S.R.L. Arad; fișa analitică A.T. S.R.L. ARAD pentru clienții S.C. A. S.C. M. S.A., S.C. C. S.A., firma A.; proces-verbal din 01 iulie 2005 al A.T. S.R.L. ARAD; contract de cesiune pe poziție contractuală nr. 297 din 30 decembrie 2003; situație cont; adrese C.B. nr. 1273 din 18 mai 2006, 669 din 09 martie 2007, 1662 din 24 mai 2007 și rulaje conturi bancare; comunicare Garda Financiară - Comisariatul General nr. 303335 din 06 iulie 2006 și Nota de constatare nr. 1.649/2006; notă explicativă V.A.C.; Sentința civilă nr. 1.222 din 04 mai 2004 a Tribunalului Arad în dosarul nr. 1502/2001; notă explicativă Înv. G.V.; notă explicativă P.N.; înaintare înscrisuri ANAF Arad adrese nr. 64804/ad din 29 iunie 2006 și nr. 35348/ad din 10 aprilie 2006; declarație martor V.A.C.; act adițional la statutul S.C.
B.I. S.A. Arad; contract de cesiune de creanță nr. 1115 din 16 septembrie 2003, grafic de eșalonare a plăților, punctaj datorii S.C. A.P. 2003 S.A. Arad, notificare privind cesiunea de creanță nr. 1.116 din 16 septembrie 2003 traduse legalizat din limba engleză; contract de închiriere din 01 martie 1997, 5 acte adiționale; istoric ORC Arad al S.C. A.T.R. S.R.L. Arad; documente privind proprietatea firmei A.T.C.C. traduse legalizat din limba engleză; istoric ORC Arad al S.C. A.P. S.R.L. Arad; 2 anexe la procesul-verbal de percheziție din 07 iunie 2006; proces-verbal nr. 6606 din 05 octombrie 2006 al ANAF Arad cu un număr de 9 anexe; raport de inspecție fiscală nr. 6609 din 06 octombrie 2006 al ANAF Arad cu un număr de 20 anexe; comunicare S.P.I.B.
nr. 2.116 din 22 iunie 2006 privind fișe cu specimen de semnătură, extrase de cont în lei și valută și dispoziții de plată valutare externe din conturile S.C. B.I.E. S.R.L. Arad cât și nemijlocit și în condiții de contradictorialitate în fața instanței: declarațiile inculpaților G.V., B.M.L., U.L., C.D.E., S.E.,Volumul II, G.V., B.M.L., volumul VI, declarațiile martorilor N.E., M.I., G.E., H.I., P.A., M.I., B.C., P.T., volumul II, I.G., V.H.D., I.M., V.C., H.M., B.I., P.P., V.I., C.S., C.A., V.A.C - volumul III, B.A., D.I., C.M. - volumul IV, V.A.C., V.C., referate de evaluare privind pe inculpații B.M.L. 332, S.E., G.V., U.L., raport de expertiză contabilă judiciară - expert contabil C.V., documente anexă la raport de expertiză contabilă - expert contabil conf.
univ. dr. L.C., anexă la raportul de expertiză contabilă depus la dosar 6538/108/2006 - expert contabil conf. univ. dr. L.C., raport de expertiză contabilă judiciară suplimentară expert C.V., tribunalul a reținut, ca situație de fapt, că: La data de 14 octombrie 1992, conform cererii de înmatriculare nr. 2243, s-a înființat S.C. B.I.E. S.R.L. Arad, având codul fiscal nr. 2760380 și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului Arad J02/2056/1992, asociați fiind M.G. cu 9% din totalul părților sociale și S.E. cu 91% părți sociale. La data de 22 mai 1997, conform cererii de mențiuni nr. 7736 cei doi asociați se retrag din societate și asociat unic și administrator a devenit V.A. Prin cererea de mențiuni nr. 39 din 4 ianuarie 2000 s-a modificat denumirea societății în S.C.
B.I.E. S.A. și s-a transformat în societate pe acțiuni cu următoarea structură a acționariatului: C.C. - 1,0003%, V.A.C. - 95,99%, B.C. - 1,0003%, T.N. 1,0003%, G.V. 1,0003%. La data de 2 mai 2001 prin cererea de mențiuni nr. 4154 se modifică denumirea societății în S.C. B. S.A., ocazie cu care se retrage din societate C.C. și intră ca acționar B.A.F. cu 1,0003% acțiuni. Prin cererea de mențiuni nr. 11.136 din 30 noiembrie 2001 se modifică structura acționariatului societății astfel, S.E. - 95,99%, B.C. - 1,0003%, T.N. - 1,0003%, G.V. - 1,0003%, B.A.F. - 1,0003%. La data de 3 iunie 2002 se retrage din societate T.N. și intră ca acționar H.M. cu 1,0003%, conform cererii de mențiuni nr. 14325. Prin cererea de mențiuni nr. 14309 din 20 iunie 2003 denumirea societății se modifică în S.C.
A. S.A. La data de 7 noiembrie 2003 prin cererea de mențiuni nr. 23390 se modifică denumirea societății în S.C. A. S.R.L., transformându-se în societate cu răspundere limitată și având ca asociat unic și administrator pe B.M.L., ceilalți asociați retrăgându-se din societate. Prin cererea de mențiuni nr. 27064 din 19 decembrie 2003 sediul social al acestei societăți este în Arad, str. Câmpul Liniștii nr. 1A. La data de 18 mai 2004 prin cererea de mențiuni nr. 19360 se micșorează capitalul social al societății de la suma de 3.219.000.000 lei (ROL) la suma de 2.000.000 lei (ROL), iar la data de 14 septembrie 2004 prin înregistrarea nr. 28444 S.C. A. S.R.L. Arad intră în procedura de lichidare judiciară.
Pe de altă parte, a arătat prima instanță, inculpatul S.E. în anul 1997, a înființat societatea A.T.C.C., societate care a fost înregistrată la Registratorul Companiilor din Insulele Cayman sub nr. 76670 din 26 septembrie 1997, deținătorul înregistrat a 100 părți sociale fiind inculpatul S., aceasta fiind încă în funcțiune. La data de 6 februarie 2003 inculpatul S.E. a solicitat deschiderea unei filiale în altă țară decât în Insulele Cayman, dar nu există înscrisuri care să ateste existența unei reprezentanțe a societății A.T.C.C. Island. La data de 10 februarie 2003, prin cererea de mențiuni nr. 1759 s-a înființat S.C. A.T.R. S.R.L. Arad având CUI nr. 1544063 8 și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului Arad J02/606/2003 având ca asociați pe inculpata U.L.
cu 5% din totalul părților sociale și administrator și pe A.T.C.C. cu 95% din totalul părților sociale. La data de 19 octombrie 2004 se revocă din funcția de administrator inculpata U.L. și se numește administrator C.D.E. (cererea de mențiuni nr. 30790). La data de 20 iunie 2005, prin cererea de mențiuni nr. 24502 se modifică asociații societății astfel - U.L. 5%, iar S.E. 95,% din totalul părților sociale. La data de 11 mai 2006 conform cererii nr. 18065 se numește în funcția de administrator C.S. La data de 15 februarie 1997 inculpatul S.E. a înființat firma A.T. din Germania cu sediul în Behlenstrasse nr. 3, D-63741 Aschaffenburg, Germania, societate care a funcționat până la data de 1 octombrie 1997 și la care inculpatul a avut calitatea de administrator, domiciliul său fiind la aceeași adresă.
S-a remarcat faptul că această societate și-a încetat activitatea cu câteva zile, mai precis 6 zile, după înființarea societății A.T.C.C. Instanța de fond a mai reținut că între S.C. B.I.E. S.R.L. Arad și A.T. Germania s-a încheiat un contract de închiriere, fără număr, la data de 1 martie 1997, care a avut ca obiect obținerea de către S.C. B.I.E. S.R.L. Arad a folosinței utilajelor care urmau a fi menționate în anexa la contract. Cele două părți semnatare ale contractului au fost reprezentate de inculpatul S.E. pentru A.T. Germania și martorul V.A. pentru S.C. B.I.E. S.R.L. Arad. Ulterior acestei date, la 25 iulie 1997 s-a încheiat un act adițional la contractul de închiriere, prin care se stabilea cuantumul chiriilor lunare raportat la utilajele închiriate, tarife aplicabile începând cu luna august 1997. În baza acestui contract de închiriere au fost introduse în țară mai multe utilaje de mare tonaj folosite de S.C.
B.I.E. S.R.L. Arad la efectuarea mai multor prestări de servicii, în conformitate cu unele contracte încheiate cu diverși parteneri de afaceri. Unul dintre aceste contracte a fost încheiat cu S.C. M. S.A. Moldova Nouă respectiv nr. 4/1998 și care avea ca obiect prestații de transport masă minieră. Acest contract s-a derulat începând cu luna iulie 1998 prin prestarea serviciilor de transport și care au fost achitate de către unitatea beneficiară S.C. M. S.A. Moldova Nouă, aspect care rezultă din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. 1502/2001 al Tribunalului Arad - Secția Comercială și Contencios Administrativ, având ca obiect pretenții. În același timp, experții au calculat datoriile pe care le avea S.C.
B.I.E. către A.T. Germania, conform contractului de închiriere, prin închirierea celor 8 utilaje pe o perioadă de 200 zile și care se cifrau la suma de 3.330.020.160 lei. În baza contractului de închiriere, în perioada 2002 - 2003, inculpatul S.E. a dispus inculpatului G.V., persoană care se ocupa cu contabilitatea firmelor sale, să întocmească pe calculator mai multe facturi, emise în numele A.T. Germania, prin care să ateste că firma a facturat chirii și penalități de întârziere către S.C. B.I.E., facturi pe care intenționa să le folosească în procesul civil aflat pe rolul Tribunalului Arad, având ca obiect pretenții împotriva S.C. M. S.A. Moldova Nouă. Astfel, la date diferite și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul G.V.
a întocmit 24 facturi după cum urmează nr. 44/1998, 145/1998, 46/1998, 157/1998, 47/1998, 165/1998, 49/1998, 172/1998, 50/1998, 187/1998, 51/1998, 191/1998, 11/1999, 20/1999, 31/1999, 33/1999, 38/1999, 42/1999, 50/1999, 52/1999, 60/1999, 63/1999, 67/1999 și nr. 10087/16 septembrie 2003 și care totalizau 297.103.165.100 lei (ROL). Aceste facturi au fost antedatate cu zile din anii 1998 - 1999, deși rezultă că au fost întocmite în anii 2002 - 2003, la sediul S.C. B.I.E. S.R.L. Arad. Aceste facturi au fost întocmite în limba germană, fiind semnate de inculpatul S.E. din partea A.T. Germania. De asemenea, în aceeași perioadă și cu același scop, s-au întocmit și antedatat 4 acte adiționale la contractul de închiriere din 1 martie 1997, respectiv cu datele din 1 iunie 1998, 25 februarie 1999, 12 noiembrie 1999 și 17 noiembrie 1999, pentru a se justifica în acest fel, emiterea facturilor de mai sus.
Relevant sub acest aspect, a subliniat instanța, este actul adițional din 12 noiembrie 1999 prin care se stipulează că plata chiriei restante în cuantum de 3.134.119 DM plus penalitățile de întârziere se va face la 31 mai 2003. Aceste acte adiționale au fost semnate de către inculpatul S.E. ca reprezentant al A.T. Germania, iar din partea S.C. B.I.E. S.R.L. apar ca reprezentanți martorii V.A. și C.C., care nu-și recunosc semnăturile și precizează că nu au semnat aceste înscrisuri. Aceste susțineri, a constatat prima
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.