ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3504/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 233/F din 26 martie 2013, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului M.Ș. din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. g) - 176 lit. f) C. pen., în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. g) - 176 lit. f) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.Ș. la pedeapsa închisorii de 9 ani (nouă ani) pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și b) C. pen. S-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București. A repus în individualitatea lor pedepsele ce compun pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București, în opt pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare și sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentință penală cu cele opt pedepse a câte 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei sector 5 București, - inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare la care a adăugat sporul de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicat prin aceeași sentință penală, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b C. pen.. A constatat că în prezenta cauză inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 22 martie 2007 la 24 noiembrie 2009 (în baza sentinței penale nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 București). În baza art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata M.R.F. la pedeapsa închisorii de 2 ani (doi ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și b) C. pen. S-a constatat că în prezent inculpata este arestată preventiv într-o altă cauză.

În baza art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata C.R. la pedeapsa închisorii de 2 ani (doi ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 596 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acesteia prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentință penală, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și b) C. pen. S-a constatat că în prezenta cauză inculpata a fost cercetată în stare de libertate. A luat act că partea vătămată C.D.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul M.Ș. o sabie cu teacă de culoare neagră ridicată de Serviciul Omoruri al D.G.P.M.B. și înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul București conform adresei de la fila 3 vol. l dup. În baza art.191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. ; au fost obligați inculpații la plata a câte 1.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile pentru avocații oficiu desemnați inculpaților, în cuantum de câte 300 lei fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, examinând mijloacele de probă administrate în cauză (la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești menționate expres în sentință), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei următoarele: Instanța de fond a precizat, în prealabil, contextul săvârșirii faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în prezenta cauză, care s-au grefat pe o situație în care aceștia împreună cu alte persoane, erau cercetați în Dosarul nr. 9170/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, constând în sustragerea mai multor bunuri din locuințe pe care le închiriaseră în regim hotelier.

în acel dosar, inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul din data de 15 mai 2007, formându-se astfel Dosarul nr. 4984/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București, în care au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București. Pentru administrarea mijloacelor de probă, s-a obținut, la acel moment, autorizația de percheziție nr. 17/21.03.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București privind efectuarea unei percheziții domiciliare la adresa din comuna Crivăț, sat Crivăț, nr. 114, jud. Călărași, unde locuiau în fapt cei trei.

Întrucât din investigațiile efectuate reieșise că inculpatul M.Ș. avea un comportament violent, s-a solicitat sprijinul D.G.P.M.B. - S.S.P.I.R. - Detașamentul 4. Cu privire la derularea faptelor deduse judecății în prezenta cauză, s-a reținut că la data de 22 martie 2007, în jurul orei 04.00, organe ale poliției judiciare din cadrul Poliției Sector 5 - Serviciul de Investigații Criminale (martorii P.F.A., V.A.D. și M.O.) și Secția 17 Poliție - Biroul de Investigații Criminale (martorii I.D.V., N.A.G. și S.G.), precum și două echipaje S.S.P.I.R. (dintre care martorii M.G.A., L.M. și victima C.D.I.) au participat la un instructaj privind topografia locurilor, persoanele si obiectele căutate, efectuat de martorii I.M.

și S.C., șefii celor două structuri ale poliției judiciare. Persoanele menționate s-au deplasat spre locuința inculpaților cu patru autoturisme, dintre care două utilitare inscripționate „Poliția S.S.P.I.R” și au ajuns aici în jurul orei 06.00, parcând autoturismele în fața imobilului, în dreptul geamurilor de la camera în care locuiau inculpații. Parcarea mașinilor a provocat lătratul mai multor câini, inclusiv al celor din curtea inculpaților. Organele de poliție i-au solicitat martorului A.E. să participe la efectuarea percheziției ca martor asistent. Șoferii autoutilitarelor S.S.P.I.R. și un polițist au rămas în dreptul autoturismelor, toți lucrătorii S.S.P.I.R., inclusiv șoferii, fiind îmbrăcați cu combinezoane inscripționate „Poliția”, purtau cască și erau dotați cu echipamentul specific, inclusiv armament.

S-au format două echipe, constituite atât din organe ale poliției judiciare cât și din lucrători S.S.P.I.R., dintre care una a pătruns în curtea imobilului din partea stângă, iar cealaltă din partea dreaptă, ambele strigând: „Deschideți! Poliția!”. Prima echipă a ajuns în spatele imobilului și au observat că existau două uși de acces, fiecare precedată de niște trepte, motiv pentru care s-au împărțit în două grupuri. Un grup, din care făceau parte martorii S.C., I.D.V., M.G.A. și victima C.D.I., s-au îndreptat spre a doua ușă, au strigat: „Deschideți! Poliția!”, iar lucrătorii S.S.P.I.R. au deschis ușa, care nu era asigurată. în interior era un hol în care era amenajată o bucătărie, iar la capătul holului era o a doua ușă din lemn și cu mai multe ochiuri de geam, dintre care unele erau sparte.

Martorul M.G.A. și victima C.D.I. s-au îndreptat spre această ușă, au strigat din nou „Deschideți! Poliția!” și s-au poziționat pentru a o deschide, martorul M.G.A. aflându-se în dreptul ușii. Inculpatul M.Ș., care se afla în cameră împreună cu inculpatele M.R.F. și C.R., martora P.I. și trei copiii, s-a ridicat, a luat de pe sobă o sabie cu lama de aproximativ 80 cm și a lovit cu ea prin ochiul de geam al ușii, la o înălțime corespondentă zonei toracice a unui bărbat de înălțime normală. Victima C.D.I. a observat cum prin unul din ochiurile de geam și prin perdeaua pusă la ușă iese un obiect și l-a împins pe martorul M.G.A., ocupând prin această mișcare locul acestuia, victima C.D.I. fiind lovită în zona abdominală de sabia împinsă de inculpat.

Inculpatul a încercat să lovească din nou cu sabia, dar victima a prins-o cu mâinile și a smuls-o, după care împreună cu martorul M.G.A. a pătruns în cameră și l-au imobilizat pe inculpat. Martorul I.D.V., care se afla în spatele lucrătorilor S.S.P.I.R., în dreptul primei uși de acces, a văzut în camera în care aceștia vroiau să intre silueta unei persoane și lama unei săbii ieșind printr-un ochi spart de geam. Martorul a observat totodată cum persoana din spatele ușii a încercat să lovească a doua oară, dar sabia a fost prinsă de lucrătorii S.S.P.I.R. Martorul I.D.V. a coborât în fugă scările, strigând „Săriți! Are sabie! L-a tăiat!”. Aceste strigăte au fost auzite de martorii S.G., V.A.D., I.M., N.A.G., M.O., P.F.A.

și S.C. Totodată, martorul S.C., care se afla la 4-6 metri de scări, a auzit, imediat după ce s-a strigat „Deschideți! Poliția!” un zgomot de geam spart, iar martorul P.F.A., care se afla pe scări, lângă ferestrele camerei, a observat cum o persoană a luat un obiect cu aspect de sabie de pe sobă cu care a lovit imediat prin ușă. Martorul A.E. a auzit, după ce s-a strigat „Deschideți! Poliția!”, mai mulți polițiști strigând: „L-a tăiat pe unul de-ai noștri!”. Toți martorii menționați au intrat în camera în care locuia inculpatul și l-au observat pe acesta imobilizat și o sabie cu lama de aproximativ 80 de centimetri aflată pe jos, lângă inculpat. Martorul P.I., care a fost solicitat și el să participe ca martor asistent, a văzut când a intrat în curte mai mulți polițiști agitându-se și a aflat de la martorul A.E., consătean cu el, că inculpatul a lovit cu sabia un lucrător de poliție.

Martora P.I., în declarația dată în Dosarul nr. 9170/P/2006, a arătat că a auzit strigându-se: „Deschideți! Poliția!”. în declarația din prezentul dosar, în faza de urmărire penală, martora a precizat că nu își mai amintește ce s-a strigat, dar a fost trezită brusc din somn, și-a dat seama că cei care intrau în cameră erau polițiști și l-a văzut pe inculpatul M.Ș. luând o sabie și sărind la aceștia. În faza cercetării judecătorești martora și-a modificat substanțial poziția, arătând că s-a trezit brusc din somn și a văzut cum în casă au intrat niște persoane despre care a crezut inițial că sunt țigani, abia apoi dându-și seama că sunt polițiști, arătând că aceștia nu au strigat nimic la intrarea în cameră spre a-și declina identitatea.

În ceea ce-l privește pe M.Ș., martora a arătat că nu a declarat niciodată că l-a văzut pe M.Ș. luând după sobă un obiect și repezindu-se la polițiști, în realitate văzând cum acesta s-a ridicat de jos, s-a îndreptat spre sobă dar mai departe nu știe ce a făcut. Imaginile înregistrate cu această ocazie nu au surprins momentul intrării în cameră și al înjunghierii victimei, întrucât camera video fusese încredințată martorului M.O., care se afla în echipa care a pătruns în curte din partea dreapta și a fost obligată să ocolească imobilul întrucât se afla un gărduleț în drum. Martorul a pornit camera când a auzit strigându-se: „Săriți! Are sabie! L-a tăiat!”.

Aceste aspecte denotă modul în care a fost organizată pătrunderea în imobil, iar faptul că nu s-a înregistrat momentul efectiv al pătrunderii și declinarea identității cu somațiile aferente ale polițiștilor nu este o împrejurare care să demonstreze, așa cum susține apărarea, că percheziția s-a desfășurat în condiții nelegale. Victima C.D.I. s-a prezentat la data de 22 martie 2007 la Spitalul Caritas București, stabilindu-i-se diagnosticul de „plagă înjunghiată nepenetrantă epigastru”, iar conform prescripției medicale aflată la dosar rezultă că după aplicarea unor manevre de toaletare a rănii victima nu a fost spitalizată. Conform certificatului medico-legal nr. A2/1788 din 2 martie 2007, victima C.D.I.

prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22 martie 2007 prin lovire cu corp dur (cea frontală) și cu obiect tăietor (tip sabie) cea abdominală, necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus viața în primejdie, iar leziunea frontală s-a produs tot cu ocazia efectuării percheziției, dar nu a fost rezultatul unei agresiuni. Inculpatul, audiat fiind, a recunoscut că a lovit cu o sabie, pe care a luat-o de pe sobă, printr-un ochi de geam al ușii, dar afirmă că a lovit o singura dată, nemai încercând să lovească a doua oară când și-a dat seama că persoana lovită era un polițist, deschizând ușa și punând la loc sabia pe sobă. Totodată, inculpatul susține că se afla în legitimă apărare, întrucât nu a auzit strigându-se „Deschideți!

Poliția!” și a crezut că cei care vroiau să intre în cameră erau din gruparea „Papuașul”, cu care avusese mai multe conflicte. Aceste afirmații ale inculpatului sunt contrazise de toate mijloacele de probă administrate. Astfel, martorii audiați, inclusiv A.E. care era martor asistent, au declarat că s-a strigat: „Deschideți! Poliția!” de când s-a intrat în curte și de fiecare dată înainte de deschiderea celor două uși de acces. De asemenea, autoturismele, dintre care două utilitare inscripționate „Poliția S.S.P.I.R”, au fost parcate în dreptul geamurilor de la camera în care locuiau inculpații și lângă acestea au rămas lucrătorii S.S.P.I.R., care erau îmbrăcați cu combinezoane inscripționate „Poliția”, purtau cască și erau dotați cu echipamentul specific, inclusiv armament.

Sosirea polițiștilor a provocat lătratul câinilor din curtea inculpaților, ceea ce ar fi trebuit să îi trezească pe aceștia, mai ales în condițiile în care în curte au intrat cel puțin 15 persoane. Cei trei inculpați au recunoscut că aveau vizibilitate spre locul unde au fost parcate autoturismele, dar afirmă că nu s-au uitat deloc pe geam până când li s-a spart ușa. Aceste afirmații sunt neverosimile, întrucât inculpații au auzit zgomotul produs de deschiderea primei uși de acces și reacția firească ar fi fost să se uite pe fereastră în curte. De altfel, martora P.I., care era în vârstă și nu avea cunoștință că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, a arătat inițial că și-a dat seama că cei care doreau să intre în cameră erau polițiști, ulterior modificându-și poziția în sprijinul susținerii apărării inculpaților.

Totodată, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 443565 din 14 martie 2012 (volumul I, filele 57-64), răspunsurile inculpatului M.Ș. la întrebările relevante în cauză au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Deși nu a făcut foarte multe aprecieri asupra valorii probatorii acestui test, a opinat că acesta are valoarea unui indiciu care, în condițiile în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă poate să susțină probatoriile în acuzare. Instanța de fond a mai făcut câteva lămuriri sub aspectul încadrării juridice care îl privește pe acest inculpat anterior analizei temeiniciei acuzațiilor, față de cererea formulată de apărarea acestuia, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în aceea de ultraj.

Din această perspectivă, Tribunalul a făcut două observații, una legată de obiectul juridic al celor două infracțiuni și una legată de aspectul intențional al faptei săvârșite. În ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor, s-a reținut că în cazul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, acesta are în vedere relațiile sociale care ocrotesc viața persoanei, în timp ce în cazul infracțiunii de ultraj, se referă la relații sociale îndreptate împotriva relațiilor de serviciu ce implică intervenția autorității statului. Pornind de la acest aspect și examinând latura subiectivă, s-a reținut că intenția inculpatului M.Ș.

era de a ucide victima, element ce reiese fără echivoc și din următoarele aspecte: regiunea anatomică vizată, respectiv regiunea toracică, zonă corespondentă ochiului de geam prin care s-a lovit pentru o persoană de înălțime normală; victima a fost lovită în zona abdominală datorită înălțimii peste medie (2,02 m); totodată, inculpatul a încercat să lovească victima în aceeași zonă și a doua oară; obiectul folosit, o sabie cu lama de aproximativ 80 de metri, pe care inculpatul a luat-o de pe sobă, nelovind cu primul obiect găsit; întreruperea acțiunilor de lovire s-a datorat unor factori exteriori voinței inculpatului, și anume faptul că victima a reușit să tragă sabia când inculpatul a încercat să lovească a doua oară, iar colegii ei au intrat în cameră și au imobilizat inculpatul; rezultatul letal nu s-a produs datorită unor cauze independente de voința inculpatului: constituția fizică a victimei și faptul că aceasta purta uniforma specifică din două piese și vestă multifuncțională, aspecte care au atenuat impactul loviturii.

De asemenea, inculpatul urmărea ca prin suprimarea vieții victimei să fugă din locuință și să se sustragă de la urmărirea penală, știind că în locuință se găsesc multe bunuri sustrase de acesta, astfel că s-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată. La data de 24 ianuarie 2012, inculpatele M.R.F. și C.R., fiind audiate în calitate de martor în Dosarul nr. 1280/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au făcut afirmații mincinoase cu privire la circumstanțele în care inculpatul M.Ș. la data de 22 martie 2007 a lovit-o cu sabia în zona abdominală pe victima C.D.I., în sensul că au declarat că nu a auzit strigându-se „Deschideți Poliția”, iar inculpatul a lovit o singură dată cu sabia, nemai încercând să lovească a doua oară, și a pus sabia pe sobă când a văzut că sunt organele de poliție.

Inculpatelor li s-a adus la cunoștință că, în calitate de rude apropiate nu erau obligate să fie audiate ca martori, dar acestea au renunțat la acest drept. S-au făcut aceste mențiuni în condițiile în care, în cursul cercetării judecătorești, cu prilejul reaudierii, în momentul în care judecătorul le-a adus la cunoștință aceste dispoziții legale, inculpatele au arătat că la momentul urmăririi penale nu li s-a adus la cunoștință această posibilitate. Contrar acestor susțineri, s-a reținut că pe formularul de declarație, în dreptul mențiunilor formularului relative la posibilitatea acestora de a nu declara întrucât sunt rude apropiate acestea au semnat ceea ce denotă faptul că au luat cunoștință de aceste dispoziții și au consimțit să declare.

S-a observat că declarațiile lor vizează aspecte esențiale ale cauzei, încercând să susțină ipoteza legitimei apărări, și sunt contrazise de toate mijloacele de probă administrate, cum s-a arătat mai sus. Totodată, declarațiile sunt contradictorii atât între ele, cât și cu declarațiile inculpatului M.Ș.. Astfel, inculpata M.R.F. a arătat că a crezut că persoanele care vroiau să intre în cameră făceau parte din grupul „Ș.”, în timp ce inculpata C.R. arată că a bănuit că fac parte din grupul „S.”, iar inculpatul M.Ș. a crezut că sunt din clanul „P.”, fiecare inculpat afirmând că aveau conflicte dese cu gruparea menționată de fiecare, membrii acesteia amenințându-i și așteptându-i în fața locuinței din comuna Crivăț.

Conform procesului verbal de investigații întocmit de I.P.J. Călărași - Poliția orașului Budești reiese că nu au fost sesizate conflicte existente între familia M. și grupul „P.”, iar grupările „Ș.” și „S.” nu au existat în zonă. Totodată, conform raportului de constatare tehnico-științifică din 15 mai 2012 (volumul I, filele 70-78), răspunsurile inculpatei M.R.F. la întrebările relevante în cauză au provocat modificări specifice comportamentului simulat, caracterul probatoriu al acestui mijloc de probă fiind analizat ca și în cazul inculpatului M.Ș. Relativ la inculpatul M.Ș., apărarea acestuia a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., considerând că acesta a săvârșit fapta în legitimă apărare, în concurs cu eroarea de fapt, ca și cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Potrivi art. 44 alin. (2) 1 C. pen., se prezumă că este în legitimă apărare cel care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. De asemenea, potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Pornind de la analiza acestor texte de lege, instanța de fond a constatat că în cauză nu operează niciuna dintre cauzele enumerate, de înlăturare a caracterului penal al faptei.

Astfel, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția „pătrunderii fără drept” în imobil în condițiile în care, așa cum am arătat la prezentarea probelor martorii audiați au arătat că s-au făcut somații la intrarea în imobil într-o manieră în care era absolut imposibil ca inculpații să nu audă sintagma „Deschideți! Poliția!”. Este adevărat că așa cum arată apărarea, au existat câteva inadvertențe în depozițiile martorilor audiați în faza cercetării judecătorești legate de funcționarea sau nefuncționarea girofarelor ori a semnalelor acustice. Niciunul din martori însă nu a oscilat în ceea ce privește efectuarea somațiilor la intrarea în imobil în scopul efectuării percheziției. Or, esențial pentru a determina că pătrunderea s-a făcut în mod legal era această împrejurare, a efectuării somațiilor și nu a modului în care au sosit la fața locului e chitele operative ori dacă acestea aveau în funcțiune semnalele acustice ori luminoase.

Concluzionând cu privire la acest aspect, s-a constatat că probatoriul administrat demonstrează fără putință de tăgadă și fără inadvertențe ale probatoriilor că pătrunderea în imobil s-a făcut în mod legal ceea ce ne situează în afara legitimei apărări în conformitate cu dispozițiile legale analizate. În plus, s-a avut în vedere și faptul că la momentul descinderii au participat un număr semnificativ de cadre specializate și o logistică impresionantă care pentru un sat liniștit și o ora matinală era imposibil să nu atragă atenția și inculpații să nu sesizeze prezența lor în zonă, în condițiile în care și din scurtele imagini surprinse pe camera video se poate observa zgomotul produs de lătratul câinilor.

Poziționarea ferestrelor camerei în care se aflau inculpații către locul unde autoturismele au fost parcate și zgomotul pe care îl produce organizarea unei descinderi efectuate de un număr mare de lucrători demonstrează evidența sesizării intenției organelor judiciare, situație în care inculpatul a acționat în scopul de a se sustrage de la urmărire sau arestare și nicidecum de a se apăra. În condițiile în care, în cadrul raționamentului juridic s-a demonstrat că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare pentru că pătrunderea polițiștilor a fost legală iar cei trei inculpați au auzit somațiile, este evident că nici cea de a doua cauză nu înlătură caracterul penal al cauzei invocate de apărare și anume eroarea de fapt nu poate subzista.

Este evident că în condițiile în care inculpatul a auzit că cei care intrau în imobil erau polițiști nu se poate apăra în sensul că a crezut că sunt clanuri de țigani, rivale, cu atât mai puțin cu cât declarațiile celor trei inculpați sunt contradictorii cu privire la clanul la care au avut convingerea că îi atacă, inculpatul M.Ș. făcând trimitere la clanul „Papuașul, inculpata M.R. la clanul „Ș.” iar inculpata C.R. la clanul „S.”. Ca și în cazul analizei infracțiunilor ce le privește pe coinculpate facem trimitere la procesul verbal de investigații întocmit în cauză din care reiese că între familia M. și cele trei grupări indicate nu au existat conflicte în zonă, ceea ce demonstrează, o dată în plus, netemeinicia acestor susțineri.

Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în stare de legitimă apărare și nici în eroare de fapt acționând în deplină cunoștință de cauză în scopul de a se sustrage de la o eventuală arestare. În ceea ce le privește pe inculpatele M.R. și C.R. apărarea a solicitat achitarea, în temeiul art.10 lit. a) C. proc. pen., considerând că nu a existat o faptă de mărturie mincinoasă.

Probele administrate demonstrează fără putință de tăgadă că inculpatele au perceput modul real în care s-a derulat percheziția, faptul că s-au făcut somațiile prevăzute de procedură la intrarea în imobil precum și aspectele legate de aplicarea unei singure lovituri cu sabia de către coinculpați, în condițiile în care, așa cum am arătat s-a demonstrat că acesta a încercat să mai lovească odată cu sabia însă aceasta a fost prinsă de lucrătorii S.S.P.I.R aspect rezultat din declarația martorului I.D.V., și confirmat de acesta în faza cercetării judecătorești când arată că a observat cum prin ochiul de geam s-au executat mai multe manevre de lovire cu sabia, mai exact mai multe acte de împungere cu sabia.

Aceste aspecte demonstrează faptul, că în realitate, cele două inculpate au dorit ca prin declarațiile ce conțin elemente nereale, neconforme adevărului să creeze o situație favorabilă inculpatului care le este și rudă, însă în condițiile în care aveau posibilitatea legală să nu declare nimic și în condițiile în care nici măcar în fața judecătorului nu au înțeles să retracteze aceste susțineri incompatibile cu celelalte mijloace de probă administrate, este evident că ne aflăm în fața unor fapte de mărturie mincinoasă.

Pentru faptele săvârșite, celor trei inculpați li s-a aplicat câte o pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la starea de recidivă în care se află cele două inculpate, la forma de tentativă a infracțiunii de omor pentru inculpatul M.Ș., dispozițiile părții speciale a Codului penal care stabilesc limitele speciale pentru fiecare infracțiune dedusă judecății, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat în cadrul unor operațiuni judiciare, maniera în care inculpatul M.Ș. a înțeles să acționeze în fața organelor abilitate cu aplicarea legii iar, ulterior, coinculpatele au înțeles deși legea nu le obliga să depună mărturii care să susțină apărarea inculpatului dar în contradicție vădită cu realitatea.

Față de modalitatea în care inculpații au acționat și față de valorile ocrotite de lege specifice infracțiunilor comise de aceștia, Tribunalul a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților cu atât mai mult cu cât toți sunt cunoscuți cu antecedente penale și au avut o atitudine de nerecunoaștere a faptelor, urmând ca pedepsele să fie stabilite într-un cuantum care să le asigure și să le respecte caracterul preventiv - restrictiv - exemplificativ, situate peste minimul special prin raportare la criteriile analizate mai sus. În ceea ce-l privește pe inculpatul M.Ș., pe lângă pedeapsa principală acestuia i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă care să o eficientizeze.

Relativ la același inculpat, instanța a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București. A repus în individualitatea lor pedepsele ce compun pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București în opt pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare și sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală cu cele opt pedepse a câte 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 București, - inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare la care va adăuga sporul de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicat prin aceeași sentință penală, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare. În ceea ce le privește pe inculpatele C.R. și M.R. s-au avut în vedere la stabilirea pedepsei gravitatea faptelor comise, toate criteriile analizate anterior, inclusiv gradul de rudenie așa încât pedepsele vor fi orientate ușor peste minimul special.

Relativ la inculpata C.R., față de existența stării de recidivă postcondamnatorii, instanța de fond în baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 596 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acesteia prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, în final inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Sub aspectul modalității de executare a pedepselor, instanța de fond a constatat că în cazul tuturor inculpaților, criteriile ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepselor, așa cum au fost ele analizate și motivate, cuantumul pedepselor aplicate și existența stării de recidivă pentru coinculpate determină executarea acestora în regim privativ de libertate.

Sub aspectul laturii civile a luat act că partea vătămată C.D.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.R.F., M.Ș. și C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelantul inculpat M.Ș. a criticat sentința pentru greșita condamnare, susținând că în privința sa există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare, fiind astfel incident cazul de achitare prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. A susținut că din probele administrate rezultă că nu a avut reprezentarea persoanei care a pătruns în locuință, era întuneric și nu a putut distinge, iar prin acțiunea sa a urmărit scopul de a se apăra de un atac injust și direct, aceasta având în vedere și împrejurarea că organele de poliție nu au somat.

O a doua critică formulată a vizat greșita încadrare juridică a infracțiunii, inculpatul susținând că nu a avut intenția de ucide pe partea vătămată și nu fost pusă în primejdie viața, fiind vorba de infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (2) C. pen.. Deși în susținerea apelului și în concluziile scrise nu se regăsește și solicitarea de reindividualizare a pedepsei, în declarația dată inculpatul a arătat că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare. Apelantele inculpate M.R.F. și C.R. au susținut că nu se fac vinovate de comiterea infracțiunii, din probele administrate nu rezultă existența faptei, solicitând achitarea pe temeiul art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen..

De asemenea, au susținut că declarațiile lor au fost sincere, au relatat asupra modului în care au perceput acțiunea organelor de poliție. Prin decizia penală nr. 127/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul M.Ș. împotriva sentinței penale nr. 233/F din 26 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de la data de 22.03.2007 până la data de 27 iulie 2010 executată potrivit sentinței penale nr. 2592 din 04 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.R.F. și C.R. împotriva aceleiași sentințe penale. S-a constatat că inculpata M.R.F., este arestată în altă cauză. În temeiul art. 189 și art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, în apelul inculpatului M.Ș., au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 189 și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligate apelantele inculpate M.R.F. și C.R., la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul avocatului din oficiu, de câte 300 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, examinând potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen. apelurile inculpaților, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Inculpatul M.Ș. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. g) - art. 176 lit. f) C. pen. (în concurs real cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2592 din 04 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București), iar inculpatele M.R.F. și C.R., pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. (ambele inculpate comițând faptele în stare de recidivă), infracțiuni care au fost dovedite sub aspectul existenței prin toate probele administrate în cauză.

Prin apelul declarat, inculpatul M.Ș., deși nu neagă împrejurările de fapt reținute de prima instanță în comiterea faptei, acesta susține că a acționat în legitimă apărare, fiind astfel o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, apărare care însă nu este susținută decât de o interpretare proprie a probelor de către inculpat. Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat prin interesul obștesc. În cauză victima C.D.I.

era membru al unei echipe formată din lucrători ai poliție judiciare care executau o activitate procesuală autorizată, respectiv o percheziție domiciliară la locuința inculpatului din comuna Crivăț, sat Crivăț, nr. 114, județul Călărași, iar membrii echipei erau dotați cu echipamente specifice, inclusiv armament, inscripționat corespunzător, determinat și de faptul că din datele obținute rezulta că inculpatul are manifestări violente. Din toate probele administrate, declarațiile martorilor audiați, rezultă fără tăgadă că lucrătorii poliției judiciare (deci și victima) au respectat dispozițiile legale în sensul adresării și folosirii somațiilor necesare „Deschideți. Poliția” la intrarea în imobil, dar și la intrarea în încăperea în care se afla inculpatul și din interiorul căreia a acționat lovind victima cu sabia, așa încât în mod corect a fost cenzurată apărarea inculpatului în sensul că nu știa cine îl atacă în imobil și a lovit pentru a se apăra.

Totodată, nici susținerea inculpatului că a avut reprezentarea că este atacat de alte grupări agresive cu care s-ar fi aflat în conflict, nu este susținută, pentru că din verificările efectuate de I.P.J. Călărași nu a rezultat că între inculpat și alte grupări ar fi existat conflicte, dar chiar și asupra acestor grupuri, declarațiile inculpaților nu concordă, deși fac parte din aceeași familie. Astfel, inculpatul M.Ș. a susținut că ar fi avut în vedere un atac al grupării „P.”, inculpata C.R., s-a referit la gruparea „S.”, iar inculpata M.R.F. la gruparea „Ș.”. Relevante în stabilirea modului în care au respectat regulile lucrătorii poliției judiciare sunt și declarațiile martorului asistent A.E., dar și ale martorei P.I.

(ce se afla în aceeași cameră cu inculpatul), care audiată în aceeași cauză a arătat că și-a dat seama că cei care au intrat în imobil erau polițiști, dar audiată și în Dosarul nr. 9170/P/2006 a declarat că a auzit somația „Deschideți. Politia”.

Din analiza făcută de prima instanță pe baza probelor administrate, a celor prezentate în considerentele anterioare, din modul în care au acționat lucrătorii poliției judiciare care au oprit mașinile lângă geamul camerei în care se afla inculpatul, din folosirea somațiilor legale, din împrejurări ce țin de contextul desfășurării unei astfel de acțiuni (zgomot, lătratul unui câine din curtea imobilului), reiese că inculpații (inclusiv M.Ș.) au avut în mod cert posibilitatea de a observa și constata că pretinsul atac nu este al altor grupări locale, ci este o acțiune a organelor ce exercită atribuții de autoritate a statului, astfel că acțiunea inculpatului de a lovi cu o sabie nu poate fi primită ca un act executat în legitimă apărare, nefiind regăsită niciuna din modalitățile alternative de exercitare a atacului, căruia inculpatul să-i dea o ripostă justificată.

Astfel, s-a constatat că solicitarea de achitare formulată de această inculpată nu are niciun temei faptic și probator. În ce privește solicitarea inculpatului M.Ș. de schimbare a încadrării juridice, solicitare făcută și la prima instanță și cenzurată justificat de aceasta, s-a constatat că fapta comisă de inculpat este încadrată în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, ia nu în cea de ultraj prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. Acțiunea inculpatului de a lovi victima cu sabia prin intermediul unui ochi de geam al ușii aflate la intrarea în încăpere, a avut ca scop suprimarea vieții victimei, oricare ar fi fost aceasta din rândurile lucrătorilor poliției judiciare, iar nu de a împiedica activitatea unui funcționar aflat în exercitarea autorității de stat.

Această constatare reiese atât din modul de acțiune al inculpatului, aflat în spatele unei uși, fără a fi văzut de către victimă și de unde putea acționa nestânjenit, dar și din faptul că a folosit un instrument vulnerant apt să producă un rezultat letal (o sabie cu lama de aproximativ 80 cm), a lovit într-o zonă anatomică vitală, (zona toracică), deși ar fi avut posibilitatea de a viza alte zone pentru că ușa avea mai multe ochiuri de geam prin care ar fi putut direcționa sabia.

De asemenea, acțiunea inculpatului de a aplica o a doua lovitură a fost oprită de prinderea sabiei cu mâinile de către victimă (posibilitate realizabilă tocmai datorită faptului că aceasta era polițist și a reușit pararea loviturii), după cum, neproducerea rezultatului letal nu s-a datorat decât intervenției medicale, victima având nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar faptul că nu i-a fost pusă în primejdie viața nu poate conduce la constatarea lipsei intenției de a suprima viața victimei, în cauză, forma de vinovăție fiind cea a intenției directe, inculpatul prevăzând și urmărind producerea rezultatului letal al faptei sale. Astfel, s-a reținut că nici această solicitare nu este întemeiată.

În ce privește solicitarea de reindividualizare a pedepsei, s-a constatat că nu este întemeiată, instanța fondului aplicând o pedeapsă în limitele legale, proporțională cu circumstanțele cauzei și cu persoana inculpatului. Infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, este prin natura și obiectul juridic generic, o faptă de o gravitate ridicată și cu un pericol social însemnat, dar în împrejurările cauzei, prin modul de comitere și împrejurările în care a acționat inculpatul, fiind reținută agravanta prev. de art. 176 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se relevă un pericol social mult crescut, inculpatul comițând fapta în condițiile în care anterior fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru fapte concurente cu cea dedusă judecății, ceea ce arată și o periculozitate mult sporită a inculpatului.

S-a reținut că instanța de fond a avut în vedere criteriile art. 72 C. pen., dar și necesitatea realizării scopului pedepsei, conform art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică o reducerea a pedepsei inculpatului M.Ș. În privința inculpatului M.Ș., s-a constatat însă că prin sentința penală nr. 2592/2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, în această cauză inculpatul fiind liberat condiționat la data de 27 iulie 2010 prin sentința penală nr. 1443 din 21 iulie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cu un rest de 421 zile. Cum fapta prezentă este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 2592/2007 și cum inculpatul a executat o parte din pedeapsa rezultantă stabilită în urma contopirii, s-a constatat că se impune a deduce această perioadă de la 22 martie 2007 până la 27 iulie 2010, potrivit art. 88 C. pen.

și art. 383 alin. (2) C. proc. pen. Examinând apelurile inculpatelor M.R.F. și C.R., s-a constatat că acestea nu sunt întemeiate. S-a reținut că inculpatele solicită achitarea pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., temei care nu se regăsește în cauză, întrucât, inculpatele nu au fost condamnate în lipsa unor declarații apreciate apoi ca mincinoase, acestea existând în materialitatea lor, ci au fost condamnate tocmai pentru că declarațiile date cu privire la modul în care a acționat inculpatul M.Ș. lovind victima, au fost mincinoase. Art. 260 alin. (1) C. pen. prevăd că constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă, „fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmați mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat”.

În cauză, inculpatele fiind audiate ca martori la 24 ianuarie 2013, deși și s-a adus la cunoștință faptul că fiind rude cu inculpatul M.Ș., nu au această obligație de a depune mărturie, ele au renunțat la acest drept și au făcut declarații în scopul disculpării inculpatului M.Ș., arătând că nu au auzit somația „Deschideți. Poliția”, inculpatul ar fi lovit doar o singură dată, fără a încerca și o a doua lovitură și că acesta după prima lovitură și a vizualizării organele de poliție a pus sabia pe sobă. Cum aceste declarații sunt mincinoase, relatând aspecte neconforme realității dar și contrazise de probele evidente ale cauzei și cum privesc aspecte esențiale de natură a susține ori nu incriminarea inculpatului M.Ș., corect s-a reținut existența acestor infracțiuni în sarcina inculpatelor și a vinovăției acestora.

De altfel și în apel, inculpatele, au arătat, în declarațiile date, că atunci când au fost audiate asupra împrejurărilor cauzei referitor la inculpatul M.Ș. au spus adevărul, această poziție procesuală, ignorând și în acest stadiu procesual evidența probelor administrate. Cât privește pedeapsa aplicată inculpatelor, s-a reținut că aceasta este într-un cuantum proporțional cu circumstanțele cauzei și persoana fiecărei inculpate, ambele fiind recidiviste (postexecutoriu - inculpata M.R.F. și postcondamnatoriu - inculpata C.R.), dar și cu necesitatea realizării scopului pedepsei potrivit art. 52 C. pen. Împotriva deciziei menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.R.F., M.Ș. și C.R., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct.17 2 C. proc.

pen. Astfel, prin motivele de recurs formulate, inculpatul M.Ș. a solicitat casarea ambelor hotărâri și pe fond, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare. în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art.174-175 lit. g) -176 lit. f) C. pen., în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen., având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea vătămată și nu fost pusă în primejdie viața acesteia.

Recurenta inculpată C.R. a solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de mărturie mincinoasă, pentru care a fost condamnată, nu există, raportat la probatoriul administrat în cauză. în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului. Recurenta inculpată M.R.F. a solicitat casarea ambelor hotărâri și pe fond, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., susținând că, din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii faptei pentru care aceasta a fost condamnată. Analizând recursurile, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Astfel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept. În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 15 mai 2013 ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., se constată că recurenții inculpați au depus motivele scrise de recurs în termenul legal, cu respectarea prevederilor art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Referitor la motivele de recurs formulate de inculpați în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., prin care se solicită achitarea, Înalta Curte reține că, raportat la conținutul criticilor formulate, date fiind limitele judecății în recurs, urmare a modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept. În concret, prin motivele de recurs formulate, inculpatul M.Ș.

a susținut că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, iar inculpatele M.R.F. și C.R. au invocat faptul că, din probele administrate în cauză, nu rezultă săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Verificarea acestor apărări ar presupune, însă, o analiză a probatoriului și o reevaluare a situației de fapt, care nu mai poate fi efectuată de către instanța de recurs prin prisma cazurilor de casare actuale. în ceea ce privește solicitarea formulată de inculpatului M.Ș., în temeiul aceluiași caz de casare, de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. g) - 176 lit. f) C. pen., în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că, în susținerea acesteia, nu au fost invocate aspecte de nelegalitate, în sensul existenței unei neconcordanțe între elementele de fapt reținute în hotărârile recurate și elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, ci s-a solicitat o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care, așa cum s-a arătat anterior, nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Înalta Curte constată că situația de fapt, stabilită prin sentința primei instanțe și confirmată prin decizia instanței de apel, corespunde normei de incriminare a infracțiunii prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. g) - 176 lit. f) C. pen., reținută în sarcina inculpatului, fără să existe vreun temei de schimbare a încadrării juridice a faptei. Astfel, modul în care a aplicat cele două lovituri păr