ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 395/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Brașov s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul D.R.N. împotriva sentinței penale nr. 9/2012 a Tribunalului Brașov, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, reținându-se, în esență, că niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează între cele prev. de art. 394 C. proc. pen. Astfel, revizuentul a solicitat reducerea cuantumului sancțiunilor aplicate și implicit a pedepsei rezultante stabilite, precum și solicitarea de schimbare a modalității de executare a sancțiunii, ce nu este admisibilă în cadrul revizuirii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul D.R.N., care a solicitat admiterea apelului și, în consecință, admiterii cererii având ca obiect revizuire împotriva sentinței penale nr. 9/2012 a Tribunalului Brașov. Condamnatul a precizat că motivele cererii de revizuire vizează faptul că au apărut elemente noi care dacă ar fi fost cunoscute la momentul la care s-a dispus condamnarea sa, cuantumul sancțiunii și modalitatea de executare ar fi fost alta. În acest sens, condamnatul a depus la dosarul cauzei un contract de muncă prin care susține că a făcut dovada existenței locului de muncă ce îi permite întreținerea familiei sale, iar suspendarea sub supraveghe prevăzută de art. 86 1 C. pen.

și cele 300 de ore de muncă în folosul comunității dispuse în baza art. 86 3 C. pen. ar duce la pierderea locului său de muncă. Prin decizia penală nr. 84/Ap din 09 iulie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de condamnatul D.R.N. împotriva sentinței penale nr. 120 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Brașov, pe care a menținut-o. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul D.R.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea orală a recursului s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul muncește legal în Franța și că efectuat un test privind detectarea drogurilor în organism, rezultatul fiind negativ. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuire poate fi cerută când: a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la faptul că muncește legal în Franța și că a efectuat un test, privind detectarea drogurilor în organism, rezultatul fiind negativ. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a invocat aspecte ce pot forma obiectul unei cereri de contestație la executare, nicidecum al revizuirii, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.R.N. împotriva deciziei penale nr. 84/Ap din 09 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2014.