ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 887/A din 8 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoral B.C. împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 4 martie 2014 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut că prin Decizia penală nr. 527/A din 25 aprilie 2014 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul cu nr. 1675/2/2014 s-a respins în mod definitiv o altă cerere de contestație în anulare

formulată de același petent condamnat împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 4 martie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 3134/3/2009, în cuprinsul căreia a fost invocat și motivul care a fundamentat actuala contestație. Chiar și în această situație în care soluția de respingere vca inadmisibilă este evidentă în considerarea autorității de lucra judecat, Curtea a

procedat la examinarea admisibilității în principiu având în vedere că motivul invocat

de către petent ar fi condus oricum la respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.

Verificând condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. Curtea, în

esență, a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, pentru

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen., Curtea a arătat că se poate promova calea extraordinară de atac

atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire

la o cauză de încetare a procesului penal, cu excepția celei referitoare la existența

autorității de lucru judecat prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. i), care constituie motiv distinct

de contestație în anulare, însă, dacă instanța a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu și a apreciat că aceasta nu este incidență, pronunțând o

hotărâre de condamnare intrată în puterea de lucra judecat, contestația în anulare

întemeiată pe art. 426 lit. b) C. proc. pen. nu mai poate fi admisă.

Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatoral condamnat.

La termenul din data de 23 septembrie 2014 reprezentantul Ministerului Public a

invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate de contestatoral condamnat

solicitând admiterea excepției și, respingerea apelului, ca inadmisibil, întrucât, potrivit

art. 408 rap. la art. 432 C. proc. pen., a. fost promovat împotriva unei hotărâri

date în contestație în anulare și care este definitivă.

Apărătorul ales al apelantului contestator, față de excepția invocată, a susținut că

apelul declarat este admisibil prin raportare la dispozițiile art. 431, art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

și art. 2 din Protocolul 7 C.E.D.O.

În aceste condiții instanța supremă a rămas în pronunțare cu privire la această

excepție.

Examinând calea de atac promovată prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată următoarele:

-

admisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui

act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care

a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum și atunci

când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

În speța de față, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 887/A din 08 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, fiind definitivă.

Este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, reglementare care, de altfel, este preluată din vechiul cod (art. 392 alin. (4), dar

aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Ori, prin decizia apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a noii contestații în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare și a decis în consecință.

Așadar, dispozițiile art. 432 C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței,

nefiind depășit momentul procesual al admisibilității în principiu.

Apărătorul ales al contestatorului condamnat a invocat dispozițiile art. 2 din

Protocolul 7 C.E.D.O., apreciind că acest text este aplicabil și în cazul de față.

Această susținere nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 2 din Protocolul 7 C.E.D.O. consacră dreptul oricărei persoane condamnate în primă instanță de a cere reexaminarea vinovăției sale de către o jurisdicție superioară. Acest lucra implică evident examinarea fondului acuzațiilor lucru nepermis în cadrul contestației rn anulare, .prin intermediul căreia putând fi reparate doar erori de procedură nu și cele de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, dacă legea nu prevede altfel.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că apelantul contestator condamnat a formulat cerere de apel

împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoral condamnat și va

obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 887/A din 08 august 2014pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se avanseazjpdtn. fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în sedință publică, azi 23 septembrie 2014.