ÎCCJ, Secția penală

Decizia

nr.

213/A

/2016

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1378/A din data de 16 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 828 din 03 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2014.

În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că, prin cererea înregistrată la data de 11 august 2015, contestatorul A. a arătat că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, respectiv complicitate la cumpărarea de influență, întrucât nu a săvârșit-o cu intenție, ci prin inducerea sa în eroare de către martorii denunțători.

Astfel, acesta a arătat, raportându-se la întreaga acțiune desfășurată de martorii denunțători, că aceștia, prin provocarea vădită a unor dialoguri, care pentru el nu aveau absolut nici o relevanță penală în momentul în care a făcut recomandarea avocatului, au avut ca scop menținerea sa în eroare, iar el nu a cunoscut împrejurarea că aceștia doreau să plătească suma de bani strict pentru cumpărarea influenței vreunui judecător de la Judecătoria Urziceni, ci doar că sunt dispuși să-i achite domnului avocat onorariul prevăzut prin contract. Această eroare s-a petrecut indiferent de voința sa și în mod cert ar trebui ca el să fie exonerat de răspunderea penală, întrucât nu a dorit comiterea faptei respective.

Pe de altă parte, inculpatul a arătat că el nu are studii juridice, a acționat fără a avea reprezentarea clară, mai presus de orice îndoială, că doar a ascultat, fără a încuraja sub nici o formă săvârșirea unei fapte penale, poate îmbrăca forma unei acceptări tacite a unor acțiuni cu caracter penal, ce ulterior vor fi calificate ca atare de către instanța de judecată.

Astfel, inculpatul a apreciat că situația creată este o eroare de fapt provocată, o inducere în eroare a sa, săvârșită în mod direct, de către denunțători, în special de denunțătoarea D., pentru a obține probe care să susțină denunțul și care să conducă în final la exonerarea acestora de răspundere penală.

Contestatorul a solicitat desființarea hotărârii atacate și rejudecând, pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal față de existența erorii de fapt și reindividualizarea/redozarea pedepsei în raport de înlăturarea acestei pedepse.

În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 426 și urm. C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare din perspectiva exigențelor art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând că, prin Decizia penala nr. 828/A din 03 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2014, s-au dispus următoarele:

„Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2898 din 29 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

Desființează în parte sentința apelată și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare în pedepsele de: - 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 22 mai 2014);

- 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 19 mai 2014);

În baza art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu celor două fapte de complicitate la cumpărare de influență pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din două infracțiuni prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în două infracțiuni prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 19 mai 2014, în relație cu numita B.).

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență (fapta din data de 22 mai 2014, în relație cu numitul C.).

În baza art. 67 C. pen. interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (interdicția de a exercita profesia de polițist) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (interdicția de a exercita profesia de polițist) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri si până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

Dispune ca pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (interdicția de a exercita profesia de polițist) C. pen. pe o durată de 3 ani stabilită pe lângă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de prima instanță pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 să se execute după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 38 alin. (1) - 39 lit. b), 45 alin. (1), (2), (5) C. pen. contopește pedepsele de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. și aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 4 ani închisoare și o pedeapsă complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (interdicția de a exercita profesia de polițist) C. pen.

Pedeapsa complementară se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (interdicția de a exercita profesia de polițist) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2015”.

Potrivit art. 426 și următoarele C. proc. pen., contestația în anulare se formulează împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen. instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Curtea a reținut însă că, în prezenta cauză, motivele invocate de contestator nu se regăsesc în nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., solicitându-se de fapt o reanalizare a materialului probator analizat de o altă instanță de apel care a decis în mod definitiv asupra vinovăției petentului, neputându-se face o nouă judecată în calea de atac a apelului.

Contrar susținerilor petentului, reținerea erorii de fapt presupune o analiză a probatoriului administrat și evaluat de instanța care a pronunțat o soluție definitivă (ceea ce este inadmisibil pe calea prezentei proceduri), neconstituind „o cauza de încetare a procesului penal” conform art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu trimitere la art. 396 alin. (6) si art. 16 alin. (1) lit. e)-j C. proc. pen.

Altfel spus, existența erorii de fapt putea fi reținută numai pe parcursul judecării cauzei în fond, ipoteza în care s-ar fi pronunțat o soluție de achitare a petentului pentru respectiva infracțiune, situația evocată de petent neputând în nici un caz sa conducă la încetarea procesului penal din moment ce nu se regăsește prin cazurile prevăzute expres si limitativ de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.

De asemenea, o reindividualizare a pedepsei în prezenta procedură nu poate fi efectuată, pentru că aceasta ar aduce atingere autoritarii de lucru judecat de care se bucura hotărârea definitivă de condamnare.

Împotriva deciziei pronunțate în contestația în anulare, contestatorul A. a declarat apel, printr-o cerere intitulată „cerere de contestație conf. art. 432 alin. (4) N.C.P.P.”, arătând că, contestă decizia atacată, întrucât contestația în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, iar motivul pe care se sprijină a fost unul dintre cele prevăzute de art. 426 N.C.P.P.

Totodată, pe această cale, a invocat și dispozițiile art. 426 lit. e) din N.C.P.P., arătând că, în luna septembrie 2014 a fost judecat în lipsă în procedura de cameră preliminară și a făcut referire la Decizia nr. 641 din 5 decembrie 2014.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de contestator ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Reglementând hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, precum și căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, legiuitorul a prevăzut că

„sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel” - art. 408 C. proc. pen., precum și că „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” - art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Raportat la aceste dispoziții legale, rezultă că se poate exercita calea de atac a apelului numai împotriva unei sentințe. În plus, se impune precizarea că dispozițiile art. 408 C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

În privința căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prin Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că „hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului”.

Cu atât mai mult, o hotărâre pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, declarată împotriva unei decizii prin care s-a soluționat calea de atac a apelului și care este definitivă, nu poate fi supusă apelului, ipoteză statuată, de altfel, în considerentele Hotărârii prealabile anterior menționate.

Astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, „în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.”

În prezenta cauză, se reține că împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința penală nr. 2898 din 29 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, inculpatul A. a exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv apel, soluționată prin Decizia penală nr. 828/A din 03 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2014.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul A. a declarat contestație în anulare, cale extraordinară de atac respinsă ca inadmisibilă prin Decizia penală nr. 1378/A din data de 16 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Împotriva deciziei pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestatorul condamnat a declarat apel.

Ca atare, în condițiile în care Decizia penală nr. 1378/A din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., se constată că, declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, contestatorul condamnat A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac ce nu întrunește cerințele textelor de lege menționate mai sus și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1378/A din data de 16 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1378/A din data de 16 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul contestator condamnat la plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2016.