ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 182/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 182/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 237 din 23 mai 2013 a Tribunalului Galați a fost respinsă,

ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul petent L.D.

împotriva sentinței penale nr. 212 din 20 mai 2010 a Tribunalului Galați.

Prin sentința penală nr. 212/20 mai 2010,

pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 8232/121/2009, s-a dispus - în

conformitate cu art. 334 C. proc. pen. - schimbarea încadrării juridice a

faptelor pentru care a fost trimis in judecată inculpatul L.D., din două

infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracțiune

unică de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv din

două infracțiuni de incest, prevăzute de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., într-o infracțiune unică de incest în formă continuată,

prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul L.D. la o

pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută

de art. 197 alin. (1), 2 lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 33 lit. b) și art. 34

lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului L.D., urmând

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, adică pedeapsa

rezultantă de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului L.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b), d) și e) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului L.D., iar în temeiul art.

88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestului preventiv, de la 10 noiembrie 2009 la zi. în temeiul art. 7 din Legea

nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea

introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

A solicitat petentul condamnat prin

cererea formulată, revizuirea sentinței penale nr. 212/2010 a Tribunalului

Galați, invocând faptul că este nevinovat, condamnarea sa fiind întemeiată pe

declarațiile mincinoase ale martorilor S.M., L.C. și G.C.C.

În drept, petentul condamnat și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.

Prin referatul întocmit la data de 18

martie 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați s-a propus respingerea

cererii de revizuire promovată de petent ca fiind nefondată, întrucât nici unul

dintre motivele invocate nu este justificat.

Analizând cauza în faza admiterii în

principiu a prezentei proceduri, instanța de fond a apreciat cererea de

revizuire a sentinței penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galați ca fiind

nefondată pentru următoarele considerente:

Revizuirea este calea de atac

extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele

cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea

definitivă a unor împrejurări în funcție de care aceasta nu corespunde

adevărului; așadar, noile elemente care ar putea promova o revizuire a soluției

date apar din fapte și împrejurări stabilite prin probe și statuate prin

hotărâri judecătorești.

Or, în speța de față, situațiile de

fraudă procesuală aduse în discuție de condamnat nu au fost demonstrate

printr-o hotărâre judecătorească definitivă care să rețină fapta de mărturie

mincinoasă, cea de fals ori fapta penală comisă de judecător, procuror ori de

persoana care a efectuat cercetarea penală.

Din analiza și coroborarea

materialului probator administrat în cauză, instanța care a pronunțat hotărârea

a cărei revizuire se solicită a reținut că, în după-amiaza zilei de 26

septembrie 2009, profitând de faptul că ceilalți membrii ai familiei nu se

aflau acasă, inculpatul a intrat în camera unde se afla partea vătămată, fiica

sa în vârstă de 13 ani, și a întreținut relații sexuale normale cu ea.

Inculpatul a amenințat-o cu bătaia și i-a cerut să nu povestească nimănui.

Fiindu-i teamă de inculpat, partea vătămată nu a relatat cele petrecute nici

familiei și nici organelor de poliție.

În seara de 28 septembrie 2009,

profitând de faptul că ceilalți copii dormeau, inculpatul a întreținut cu

partea vătămată relații sexuale normale, deși aceasta a refuzat. In ziua

următoare, partea vătămată i-a povestit fratelui ei, L.C.A., că a fost violată

de inculpat. Același lucru l-a povestit partea vătămată și colegilor de clasă.

În cursul cercetării judecătorești au

fost audiați inculpatul, partea vătămată și martorii L.P., L.C.A., M.E., G.C.C.

și S.M.

Instanța a înlăturat declarația dată

de inculpat în cursul cercetării judecătorești, întrucât susținerea acestuia că

în cursul urmăririi penale a fost amenințat de anchetatori este nereală,

inculpatul fiind audiat în prezența unui apărător.

În consecință, instanța a reținut că

inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis

în judecată.

În ceea ce privește săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. de

către numiții S.M., L.C.A. și G.C.C., a rezultat că inculpatul a făcut plângere

împotriva sus-numiților pentru că au făcut declarații mincinoase.

Inculpatul nu a formulat cereri de

probe în dovedirea plângerii, iar persoanele reclamate și-au susținut

declarațiile date la urmărirea penală și la instanța de judecată.

Prin rezoluția nr. 1478/P/2012 din

data de 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în

baza art. 228 alin. (6), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a confirmat

propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numiții S.M., L.C.A. și G.C.C.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., întrucât faptele

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

A apreciat instanța de fond că,

întrucât prin cererea de revizuire formulată nu s-au descoperit probe noi care

să nu fi fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei, iar mărturia

mincinoasă nu a fost dovedită, cererea apare ca nefondată, condițiile

procedurale imperative impuse de dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc.

pen. nefiind îndeplinite.

Împotriva sentinței penale mai sus

menționate, în termen legal a declarat apel revizuientul L.D., criticând-o ca

netemeinică și nelegală. In motivarea orală a apelului, revizuientul a reiterat

aspectele indicate în cererea de revizuire, precizând că a fost condamnat pe

baza unor declarații mincinoase.

Prin Decizia penală nr. 198/A din 22

iulie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul L.D. împotriva sentinței

penale nr. 237 din 23 mai 2013 a Tribunalului Galați.

Analizând actele dosarului, Curtea de

apel a constatat că în mod judicios prima instanță a reținut că motivele

invocate de revizuientul L.D. nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 394 alin.

(1) lit. a) și b C. proc. pen. pentru a detennina reformarea sentinței penale nr.

212/2010 a Tribunalului Galați.

De principiu, revizuirea este calea de

atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la

faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat

hotărârea definitivă a unor împrejurări funcție de care aceasta nu corespunde

adevărului; or, în speța de față, împrejurările „noi" invocate de

revizuient (la data de 26 septembrie 2009 s-a aflat acasă împreună cu părinții

săi; expertiza medico-legală nu a relevat prezența spermatozoizilor; partea

vătămată nu a fost deflorată; a recunoscut comiterea faptelor fiind amenințat

și lovit de lucrătorii de poliție) au fost cunoscute instanței care a pronunțat

sentința penală nr. 212/2010, aceasta analizând cu ocazia soluționării în fond

a cauzei susținerile invocate de revizuient prin prezenta cerere.

S-a reținut că, în fapt, revizuientul

solicită prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute

și verificate de instanțele jurisdicției ordinare, ceea ce este inadmisibil, pe

de o parte pentru că nu se încadrează strict în cazurile prevăzute de lege, iar

pe de altă parte pentru că exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri

judecătorești definitive este de natură a afecta . securitatea raporturilor

juridice deja stabilite.

În literatura și practica judiciară în

mod constant s-a arătat că prin fapte sau împrejurări noi trebuie înțeleasă

orice întâmplare, situație ori stare care, în mod autonom sau în coroborare cu

alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii a cărei revizuire

se solicită. Așadar, ceea ce se cere a fi nou la soluționarea revizuirii este

fapta probatorie, iar nu noi mijloace de probă care ar dovedi o faptă

probatorie pe care instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se

cere a considerat-o inexistentă.

Sub un al doilea aspect, revizuientul L.D.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 212 din 20 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Galați în Dosarul penal nr. 8232/121/2009 motivat de împrejurarea că

martorii S.M., L.C.A. și G.C.C. au făcut declarații mincinoase în cauză.

Pentru a fi admisă cererea de

revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

se cere, conform alin. (3) al aceluiași text de lege, ca mărturia mincinoasă să

fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de

achitare sau de încetare a procesului penal. In principiu, legea interzice ca

mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire,

prevăzând ca o condiție formală, prealabilă procedurii de revizuire,

constatarea mărturiei mincinoase printr-o hotărâre definitivă a instanței sau o

ordonanță a procurorului dată în cursul unui proces penal distinct.

Or, în prezenta cauză, plângerea

penală formulată împotriva martorilor menționați pentru săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă a fost soluționată de organele de cercetare penală, prin

rezoluția nr. 1478/P/2012 din data de 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Tecuci fiind confirmată propunerea de nerncepere a urmăririi

penale față de numiții S.M., L.C.A. și G.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art.

260 alin. (1) C. pen. întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii respective. Astfel fiind, nu se poate vorbi despre existența

cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuientul L.D., solicitând admiterea recursului arătând că a fost

condamnat pe baza unor declarații false.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate și a cazului de casare în care formal se

încadrează, respectiv art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

Acest caz de casare potrivit art. 394 alin.

(2) C. proc. pen. constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau

împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru a fi incident acest caz de

revizuire, este necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare

să se fi descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea situației de

fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la

o soluție diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe

această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.

În speță, Înalta Curte reține că cele

susținute de condamnat reprezintă o reiterare a susținerilor făcute de către

acesta în fața instanței de fond, apel și recurs, nefiind vorba așadar despre o

împrejurare nouă, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Prin cererea de revizuire ce face

obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esență la o prelungire a

probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanțele de fond și

recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientului și, prin

aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care și le-a făcut cu acea ocazie,

ori acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca și cale extraordinară de

atac, astfel încât în mod legal și temeinic cererea condamnatului a fost

respinsă cererea de revizuire.

Cât privește cazul de revizuire

întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru a fi

admisă cererea, se cere, conform alin. (3) al aceluiași text de lege, ca

mărturia mincinoasă să fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. In

principiu, legea interzice ca mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în

cadrul procedurii de revizuire, prevăzând ca o condiție formală, prealabilă

procedurii de revizuire, constatarea mărturiei mincinoase printr-o hotărâre

definitivă a instanței sau o ordonanță a procurorului dată în cursul unui

proces penal distinct.

Or, în prezenta cauză, în acord cu

instanța de apel, se constată că prin plângerea penală formulată de

revizuientul L.D. împotriva martorilor S.M., L.C.A. și G.C.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective. Astfel fiind, nu se poate vorbi

despre existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen.

Prin urmare, recursul declarat de

revizuientul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 22 iulie 2013 a

Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondat

și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu

obligarea recurentului revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 22 iulie

2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

ianuarie 2014.