ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 182/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 237 din 23 mai 2013 a Tribunalului Galați a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul petent L.D. împotriva sentinței penale nr. 212 din 20 mai 2010 a Tribunalului Galați. Prin sentința penală nr. 212/20 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 8232/121/2009, s-a dispus - în conformitate cu art. 334 C. proc. pen. - schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecată inculpatul L.D., din două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracțiune unică de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și respectiv din două infracțiuni de incest, prevăzute de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracțiune unică de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul L.D. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), 2 lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului L.D., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, adică pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului L.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului L.D., iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, de la 10 noiembrie 2009 la zi. în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

A solicitat petentul condamnat prin cererea formulată, revizuirea sentinței penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galați, invocând faptul că este nevinovat, condamnarea sa fiind întemeiată pe declarațiile mincinoase ale martorilor S.M., L.C. și G.C.C. În drept, petentul condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Prin referatul întocmit la data de 18 martie 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați s-a propus respingerea cererii de revizuire promovată de petent ca fiind nefondată, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu este justificat.

Analizând cauza în faza admiterii în principiu a prezentei proceduri, instanța de fond a apreciat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galați ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: Revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor împrejurări în funcție de care aceasta nu corespunde adevărului; așadar, noile elemente care ar putea promova o revizuire a soluției date apar din fapte și împrejurări stabilite prin probe și statuate prin hotărâri judecătorești. Or, în speța de față, situațiile de fraudă procesuală aduse în discuție de condamnat nu au fost demonstrate printr-o hotărâre judecătorească definitivă care să rețină fapta de mărturie mincinoasă, cea de fals ori fapta penală comisă de judecător, procuror ori de persoana care a efectuat cercetarea penală.

Din analiza și coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită a reținut că, în după-amiaza zilei de 26 septembrie 2009, profitând de faptul că ceilalți membrii ai familiei nu se aflau acasă, inculpatul a intrat în camera unde se afla partea vătămată, fiica sa în vârstă de 13 ani, și a întreținut relații sexuale normale cu ea. Inculpatul a amenințat-o cu bătaia și i-a cerut să nu povestească nimănui. Fiindu-i teamă de inculpat, partea vătămată nu a relatat cele petrecute nici familiei și nici organelor de poliție. În seara de 28 septembrie 2009, profitând de faptul că ceilalți copii dormeau, inculpatul a întreținut cu partea vătămată relații sexuale normale, deși aceasta a refuzat.

In ziua următoare, partea vătămată i-a povestit fratelui ei, L.C.A., că a fost violată de inculpat. Același lucru l-a povestit partea vătămată și colegilor de clasă. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, partea vătămată și martorii L.P., L.C.A., M.E., G.C.C. și S.M. Instanța a înlăturat declarația dată de inculpat în cursul cercetării judecătorești, întrucât susținerea acestuia că în cursul urmăririi penale a fost amenințat de anchetatori este nereală, inculpatul fiind audiat în prezența unui apărător. În consecință, instanța a reținut că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

de către numiții S.M., L.C.A. și G.C.C., a rezultat că inculpatul a făcut plângere împotriva sus-numiților pentru că au făcut declarații mincinoase. Inculpatul nu a formulat cereri de probe în dovedirea plângerii, iar persoanele reclamate și-au susținut declarațiile date la urmărirea penală și la instanța de judecată. Prin rezoluția nr. 1478/P/2012 din data de 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în baza art. 228 alin. (6), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numiții S.M., L.C.A. și G.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

A apreciat instanța de fond că, întrucât prin cererea de revizuire formulată nu s-au descoperit probe noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei, iar mărturia mincinoasă nu a fost dovedită, cererea apare ca nefondată, condițiile procedurale imperative impuse de dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. nefiind îndeplinite. Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în termen legal a declarat apel revizuientul L.D., criticând-o ca netemeinică și nelegală. In motivarea orală a apelului, revizuientul a reiterat aspectele indicate în cererea de revizuire, precizând că a fost condamnat pe baza unor declarații mincinoase. Prin Decizia penală nr. 198/A din 22 iulie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul L.D.

împotriva sentinței penale nr. 237 din 23 mai 2013 a Tribunalului Galați. Analizând actele dosarului, Curtea de apel a constatat că în mod judicios prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuientul L.D. nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și b C. proc. pen. pentru a detennina reformarea sentinței penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galați.

De principiu, revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor împrejurări funcție de care aceasta nu corespunde adevărului; or, în speța de față, împrejurările „noi" invocate de revizuient (la data de 26 septembrie 2009 s-a aflat acasă împreună cu părinții săi; expertiza medico-legală nu a relevat prezența spermatozoizilor; partea vătămată nu a fost deflorată; a recunoscut comiterea faptelor fiind amenințat și lovit de lucrătorii de poliție) au fost cunoscute instanței care a pronunțat sentința penală nr. 212/2010, aceasta analizând cu ocazia soluționării în fond a cauzei susținerile invocate de revizuient prin prezenta cerere.

S-a reținut că, în fapt, revizuientul solicită prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele jurisdicției ordinare, ceea ce este inadmisibil, pe de o parte pentru că nu se încadrează strict în cazurile prevăzute de lege, iar pe de altă parte pentru că exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești definitive este de natură a afecta . securitatea raporturilor juridice deja stabilite. În literatura și practica judiciară în mod constant s-a arătat că prin fapte sau împrejurări noi trebuie înțeleasă orice întâmplare, situație ori stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Așadar, ceea ce se cere a fi nou la soluționarea revizuirii este fapta probatorie, iar nu noi mijloace de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere a considerat-o inexistentă. Sub un al doilea aspect, revizuientul L.D. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 212 din 20 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul penal nr. 8232/121/2009 motivat de împrejurarea că martorii S.M., L.C.A. și G.C.C. au făcut declarații mincinoase în cauză. Pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se cere, conform alin. (3) al aceluiași text de lege, ca mărturia mincinoasă să fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

In principiu, legea interzice ca mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire, prevăzând ca o condiție formală, prealabilă procedurii de revizuire, constatarea mărturiei mincinoase printr-o hotărâre definitivă a instanței sau o ordonanță a procurorului dată în cursul unui proces penal distinct. Or, în prezenta cauză, plângerea penală formulată împotriva martorilor menționați pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă a fost soluționată de organele de cercetare penală, prin rezoluția nr. 1478/P/2012 din data de 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci fiind confirmată propunerea de nerncepere a urmăririi penale față de numiții S.M., L.C.A.

și G.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective. Astfel fiind, nu se poate vorbi despre existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul L.D., solicitând admiterea recursului arătând că a fost condamnat pe baza unor declarații false. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Acest caz de casare potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se fi descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă. În speță, Înalta Curte reține că cele susținute de condamnat reprezintă o reiterare a susținerilor făcute de către acesta în fața instanței de fond, apel și recurs, nefiind vorba așadar despre o împrejurare nouă, în sensul art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esență la o prelungire a probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanțele de fond și recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientului și, prin aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care și le-a făcut cu acea ocazie, ori acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca și cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal și temeinic cererea condamnatului a fost respinsă cererea de revizuire. Cât privește cazul de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru a fi admisă cererea, se cere, conform alin. (3) al aceluiași text de lege, ca mărturia mincinoasă să fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

In principiu, legea interzice ca mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire, prevăzând ca o condiție formală, prealabilă procedurii de revizuire, constatarea mărturiei mincinoase printr-o hotărâre definitivă a instanței sau o ordonanță a procurorului dată în cursul unui proces penal distinct. Or, în prezenta cauză, în acord cu instanța de apel, se constată că prin plângerea penală formulată de revizuientul L.D. împotriva martorilor S.M., L.C.A. și G.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective.

Astfel fiind, nu se poate vorbi despre existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Prin urmare, recursul declarat de revizuientul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 22 iulie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 22 iulie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.