ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1485/2014

Deliberând asupra contestației de

față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus în ceea ce o privește pe

petenta-condamnată O.C.R. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în

sarcina sa din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.

26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. (fapta de la pct.

2 din rechizitoriu) în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata O.C.R.

pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.,

întrucât infracțiunea a fost comisă de o altă persoană.

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata O.C.R. pentru comiterea

infracțiunii de instigare la fals în declarații, prevăzută de art. 25 raportat

la art. 292 C. pen., întrucât infracțiunea a fost comisă de o altă persoană.

În

temeiul art. 246 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R.

la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz

contra intereselor persoanelor (pct. 1 din rechizitoriu).

În

temeiul art. 246 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R.

la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz contra

intereselor persoanelor (pct. 2 din rechizitoriu).

În

temeiul art. 289 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R.

la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals

intelectual (pct. 1 din rechizitoriu).

În

temeiul art. 289 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R.

la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals

intelectual (pct. 2 din rechizitoriu).

În

temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2),

alin. (3) C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune (pct. 1

din rechizitoriu).

În

temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2),

alin. (3) și alin. (5) C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa

de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la

înșelăciune (pct. 2 din rechizitoriu).

În

temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost

contopite pedepsele aplicate inculpatei O.C.R., stabilind ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71-art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin decizia nr. 581/2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-au menținut pedepsele aplicate, cu mențiunea că

pe lângă pedeapsa de 10 ani a închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută

de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C.

pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Analizând cererea petentei condamnate O.C.R.

privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a

cauzei, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6

C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la

executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o

pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special

prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Din analiza faptelor pentru care

petenta a fost condamnată, rezultă că acestea își găsesc corespondent în

dispozițiile noului C. pen. iar, pedepsele aplicate pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 26 raportat la art. 215

alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen., nu depășesc limitele maxime

prevăzute pentru infracțiunile

respective în noul C.

pen., acestea fiind de 7 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută

de art. 297 noul C. pen., 5 ani pentru infracțiunea de fals intelectual

prevăzută de art. 321 noul C. pen. și 5 ani închisoare pentru infracțiunea de

complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1)

și alin. (2) noul C. pen.

În

ceea ce privește însă, infracțiunea de complicitate la

înșelăciune cu consecințe deosebit grave, prevăzută de art. 26 raportat la art.

215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen., pentru care petenta a

fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare, Curtea a constatat că în noua

reglementare fapta se încadrează în dispozițiile art. 48 raportat la art. 244

alin. (1) și alin. (2) din noul C. pen., iar pedeapsa prevăzută de lege pentru

această infracțiune este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Astfel că, instanța a apreciat că

pentru această infracțiune se impune reducerea pedepsei de 10 ani închisoare la

maximul prevăzut în noua lege pentru aceasta, respectiv la 5 ani închisoare,

conform dispozițiilor art. 6 C. pen., menționate mai sus.

Referitor la contopirea pedepselor

aplicate în final petentei condamnate, respectiv cea redusă la 5 ani închisoare

și a celor de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de la

abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de la abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C.

pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.,

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea

de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin.

(3) C. pen., Curtea, plecând de la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012,

care prevăd că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se

aplică potrivit legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din

structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru

celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai

favorabilă, a considerat că se impune ca această operațiune să se facă potrivit

dispozițiilor art. 33 și art. 34 C. pen. din 1968.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație

Ministerul Public, solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare, respingerea

cererii petentei condamnate, ca inadmisibilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele contestației, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele

considerente:

Verificând actele și lucrările dosarului

se constată că situația petentei condamnate O.C.R. privind aplicarea legii penale

mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a făcut obiectul

Dosarului nr. 142/42/2014 al Curții de Apel Ploiești, instanță care, prin sentința

penală nr. 52 din 24 februarie 2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 960

din 17 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis sesizarea Comisiei

de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor

aflate în executarea pedepselor cu privire la situația juridică a condamnatei.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești prin sentința

penală nr. 52 din 24 februarie 2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat

la art. 595 C. proc. pen. a admis sesizarea și a descontopit pedeapsa rezultantă

de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

pe

o durată de 5 ani, aplicată prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă

prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, și a repus în individualitatea lor pedepsele componente,

după cum urmează: - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen. anterior; - pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen. anterior; - pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. anterior; - pedeapsa

de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual,

prevăzută de art. 289 C. pen. anterior; - pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită

pentru complicitate la infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat

la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. anterior; - pedeapsa de 10

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior pe o

durată de 5 ani, stabilită pentru complicitate la infracțiuna de înșelăciune prevăzută

de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. anterior.

În

baza art. 6 alin. (1) C. pen. a redus pedeapsa de 10 ani închisoare,

la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C.

pen. a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an și 6 luni

închisoare, un an închisoare, 2 ani închisoare și un an închisoare, aplicând pedeapsa

cea mai grea de 5 ani închisoare, și un spor de 3 ani și 6 luni închisoare, urmând

ca, în final, condamnata O.C.R. să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 67 alin. (1) C. pen. s-a menținut

pedeapsa complementară aplicată inculpatei, constând în interzicerea exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

c) C. pen. anterior [preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g)

C. pen.] pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată în condițiile art. 68 lit.

c) C. pen.

Potrivit art. 54 și art. 65 C. pen. s-a

interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),

lit. b) și lit. g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A fost dedusă din pedeapsă durata executată

de la data de 19 martie 2013 la zi. A fost anulat mandatul de executare a

pedepsei închisorii din 19 martie 2013 emis în baza sentinței penale nr. 539 din

22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată

și definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și, s-a dispus emiterea unui

nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Prin sentința penală nr. 152 din 3 martie

2014, Curtea de Apel București, secția I penală, a soluționat cererea formulată

de petenta condamnată O.C.R. privind aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., cu

privire la aceleași infracțiuni.

Înalta Curte constată că există identitate

de obiect și de părți între cele două cauze. Având în vedere că sentința nr. 52/2014

a Curții de Apel Ploiești se bucură de autoritate de lucru judecat, o nouă cerere

cu același obiect nu mai poate fi supusă analizei instanței de judecată.

Pe de altă parte, se constată că sesizarea

petentei condamnate trebuia înaintată Curții de Apel Ploiești, instanță competentă

teritorial să o soluționeze, întrucât petenta este încarcerată la Penitenciarul

T. Conform dispozițiilor art. 595 alin. (2) C. proc. pen. „aplicarea dispozițiilor

alin. (1) se face (...) de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție

se află locul de deținere (...)” în același sens sunt și dispozițiile art. 23

alin. (2) din Legea nr. 255/2013 modificate prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013.

În speță, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție

se află locul de deținere, respectiv Penitenciarul T., este Curtea de Apel Ploiești.

Având în vedere că sentința penale nr.

152 din 3 martie 2014 a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial, precum

și soluționarea definitivă a situației juridice a petentei condamnate prin sentința

penală nr. 52 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, anterior prezentei

hotărâri contestate, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, va desființa sentința atacată și, rejudecând

va respinge sesizarea formulată de condamnata O.C.R., ca inadmisibilă.

Vizând și dispozițiile art. 275 alin.

(3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva sentinței

penale nr. 152 din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Desființează sentința penală atacată și,

rejudecând, respinge sesizarea formulată de condamnata O.C.R., ca inadmisibilă.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

în sumă de 100 RON se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29

aprilie 2014.