ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2608/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2608/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 551 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Constanța în Dosarul nr. 13681/118/2011, s-au hotărât următoarele:

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c), alin. (2) și 76 lit.

a) C. pen. condamna pe inculpata M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. în referire la

art. 66 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe

o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. cu art. 74 alin.

(2) și art. 76 lit. e) C. pen. condamna pe inculpata M.I. pentru uz de fals, la

pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la

art. 34 lit. b) C. pen. dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, în

pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpata va executa pedeapsa de 3 ani

închisoare. Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de

1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen.,

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), c), alin. (2) și 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata C.T., pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. în referire la

art. 66 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen., cu art. 74

alin. (2) și 76 lit. e) C. pen. condamnă pe inculpata C.T. - pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 2 luni

închisoare .

În baza art. 33 lit. a) raportat la

art. 34 lit. b) C. pen. dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, în

pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpata va executa pedeapsa de 3 ani

închisoare. Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o

durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen.

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a-II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Admite acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC V. România SA.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C.

proc. pen. cu aplicarea art. 998 și urm. C. civ. obliga inculpatele în solidar

la plata cu titlu de daune materiale a sumei de 142.936,35 CHF în echivalent RON

la cursul valutar al Băncii Naționale a României de la data efectuării plății

către partea civilă SC V. România SA.

Va dispune anularea adeverinței de

venit emisă în fals în numele SC D. 2000 SRL Valu lui Traian, județul

Constanța.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

obligă inculpatele, fiecare la plata sumei de 950 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut că Inculpata M.I. este în prezent angajată în calitate

de consultant asigurări la A. Broker de asigurare, avea la data săvârșirii

faptei vârsta de 33 ani.

În anul 2008 inculpata M.I. a fost

angajată la I. Asigurări de viață iar până la data de 1 iulie 2008 a lucrat la

SC D. 2000 SRL când acesteia i-a fost desfăcut contractul de muncă prin decizia

nr. 1 din 1 iulie 2008

La I. Asigurare de viață a lucrat, în

anul 2008 și inculpata C.T.

Aflate la același loc de muncă,

inculpata C.T. a avut cunoștință despre demersurile pe care inculpata M.I. le-a

făcut cu scopul achiziționării unui apartament astfel încât inculpata C.T. a

știut că inculpata M.I. s-a adresat mai multor unități bancare din Municipiul

Constanța pentru obținerea unui credit bancar care să-i permită cumpărarea

apartamentului.

Observând demersurile fără rezultat

ale inculpatei M.I., inculpata C.T. s-a oferit să ajute să obțină creditul

bancar și i-a precizat că are o cunoștință, angajat la V. România SA.

Fără ca inculpata C.T. să-i indice

numele vreunei persoane care să lucreze la V. România SA inculpata M.I. a

acceptat propunerea propusă și i-a adus inculpata C.T. trei înscrisuri

eliberate de I. Asigurări de viață SA și care atestau veniturile obținute de M.I.

din trei surse, respectiv: pensii facultative, pensiile obligatorii pilonul II

și comisionul de la asigurările de viață precum și contractul de muncă pe care M.I.

îl avusese încheiat cu SC D. 2000 SRL.

Referitor la acest din urmă înscris,

inculpata M.I. nu mai trebuia sa aducă la cunoștința inculpatei C.T. faptul că

nu mai lucra la SC D. 2000 SRL Constanța, întrucât acest lucru era cunoscut de

amândouă fiind colege de muncă.

Împreună cele doua inculpate s-au

prezentat la V. România SA - Sucursala C. unde, în prezența unei funcționare

bancare inculpata M.I. a semnat mai multe documente care urmau să fie utilizate

pentru întocmirea contractului de credit.

Astfel cum a rezultat din declarațiile

inculpatei M.I., aceasta a lăsat să se înțeleagă că inculpata C.T. și

funcționara bancară se cunoșteau și cu prilejul acelei deplasări la bancă

inculpata M.I. a semnat și adeverința de venit întocmită în numele SC D. 2000

SRL Constanța de inculpata C.T. Conform înscrisului menționat, inculpata M.I.

ar fi fost angajată la data de 5 august 2008 la SC D. 2000 SRL Târgușor,

județul Constanța pe durată nedeterminată și ar fi obținut venituri cuprinse

între 1158 RON și 2104 RON, în perioada februarie - iulie .2008.

Alături de adeverința menționată

anterior, inculpatele M.I. și C.T. au prezentat la V. România SA - Sucursala

Constanța 3, adeverința din 4 august 2008 eliberată de I. Asigurări de viață SA

din conținutul căreia a rezultat că inculpata M.I. a obținut, în perioada

ianuarie - iunie 2008, venituri cuprinse între 4.636 RON și 7.734 RON.

Întreaga documentație depusă de

inculpata M.I. la V. România SA - Sucursala C. a fost depusă de unitatea

bancară la dosarul cauzei conform adresei din 27 octombrie 2010.

Pe baza înscrisurilor prezentate de

inculpata M.I., s-a procedat la încheierea convenției de credit din 14 august

2008 între V. România SA - Sucursala C., în calitate de creditor și inculpata M.I.,

în calitate de împrumutat, pentru suma de 160.000 CHF.

Acest împrumut a fost garantat cu

apartamentul pe care inculpata l-a achiziționat cu banii obținuți cu titlu de

împrumut conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 august

2008 la B.N.P. O.N. din Constanța.

La momentul achiziționării apartamentului,

imobilul a fost evaluat, cu o valoare de piață de 255.600 RON reprezentând

62.384 euro, echivalentul a 89.400 CHF.

Inculpata M.I. a achitat la V. România

SA - Sucursala C. un număr de 16 rate în perioada 15 septembrie 2008 - 23

decembrie 2009.

Potrivit susținerilor inculpatei

datorită unui accident de circulație în urma căruia inculpata a fost o perioada

imobilizată la pat inculpata M.I. nu a mai putut achita ratele stabilite de V.

România SA - Sucursala C., iar unitatea bancară în cursul procedurii de

reeșalonare a constatat că înscrisurile referitoare la cuantumul veniturilor

prezentate de învinuită nu corespund realității, iar la data de 6 septembrie

2010 V. România SA a formulat plângere penală și a solicitat efectuarea de

cercetări penale față de inculpata M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit

că adeverința de venit întocmită olograf, în numele SC D. 2000 SRL Constanța a

fost contrafăcută întrucât SC D. 2000 SRL are sediul social în comuna Valu lui

Traian, județul Constanța iar nu în comuna Târgușor (informațiile furnizate de

Oficiul Registrului Comerțului Constanța).

Martora P.A., în calitate de

administrator la SC D. 2000 SRL precum și martora C.M.V.S., au declarat

organelor judiciare că nu au completat înscrisul folosit de inculpata M.I. la

bancă și nici nu l-au semnat.

Constatarea tehnico-științifică

efectuată pentru stabilirea autorului scrisului manuscris care a completat

rubricile adeverinței de venit emise de SC D. 2000 SRL Constanța a stabilit

faptul că autorul scrisului a fost inculpata C.T.

S-a procedat la examinarea

criminalistică a semnăturilor olografe depuse pe înscrisul intitulat adeverință

de venit și emis în numele SC D. 2000, la rubricile "semnătura

președinte/director general" și "semnătura director

economic/financiar".

Conform constatării

tehnico-științifice, s-a stabilit că semnăturile de la cele două rubrici, depuse

pe înscrisul sub semnătură privată au fost executate de inculpata C.T. Prin

același mijloc de probă s-a stabilit că impresiunea de ștampilă format rotund

cu mențiunea "D. 2000 SRL" nu au fost executate cu ștampila

societății comerciale pusă la dispoziția organelor judiciare de martora P.A.

Referitor la adeverința din 4 august

2008 emisă în numele I. Asigurări de viață SA, unitatea emitentă nu a confirmat

originalitatea înscrisului astfel cum rezultă din adresa din 31 august 2010. Au

fost comunicate organelor de poliție judiciară, veniturile obținute de inculpata

M.I. în anul 2008, conform adresei din 1 iulie 2011 și a adeverinței anexate.

Deși conținutul adeverinței din 4

august 2008 nu corespunde adevărului, din punct de vedere grafoscopic nu s-a

putut stabili autorul scrisului manuscris care completează rubricile

"ziua, luna, anul (...)" existente în cuprisnul înscrisului

menționat.

Referitor la acest înscris, inculpata M.I.

a menționat că ar fi fost întocmit de inculpata C.T.

După obținerea creditului de către

inculpata M.I., pentru ajutorul pe care i l-a acordat, inculpata C.T. i-a

solicitat acesteia 10 procente de valoarea creditului, astfel încât, așa cum a

declarat inculpata M.I., aceasta i-a înmânat inculpatei C.T., în două tranșe,

suma totală de 9.800 euro.

Declarația martorei T.L.G., confirma

susținerea inculpatei M.I. cu privire la acestă sumă ce a fost solicitată de

inculpata C.T. Rezulta astfel din declarația martorei că inculpata M.I. făcuse

demersuri pentru obținerea creditului la mai multe bănci iar în luna august era

fericită pentru că se rezolvase această problemă. Personal inculpata i-a făcut

cunoscut că fusese ajutată de o colega pe nume T. care era un intermediar care

se ocupa cu obținerea unor astfel de credite, având relații în cadrul băncilor,

fapt ce a explicat obținerea urgentă a creditului și valoarea acestuia.

Conform declarațiilor inculpatei M.I.

și ulterior în cursul cercetării judecătorești, inculpata C.T. s-a oferit să

ajute să obțină creditul bancar și i-a precizat că are o cunoștință, angajată

la V. România SA.

Fără ca inculpata C.T. să-i indice

numele vreunei persoane care să lucreze la V. România SA, inculpata M.I. a

acceptat propunerea propusă și i-a adus inculpatei C.T. trei înscrisuri

eliberate de I. Asigurări de viață SA "care atestau veniturile obținute de

M.I. din trei surse, respectiv: pensiile facultative, pensiile obligatorii pilonul

II și comisionul de la asigurările de viață precum și contractul de muncă pe

care M.I. îl avusese încheiat cu SC D. 2000 SRL.

În cursul cercetării judecătorești

inculpata a arătat că nu se consideră vinovată, nu a cunoscut activitatea

infracțională desfășurată de inculpata C.T. în urma căreia personal a obținut

împrumutul de la V. România arătând însă că dorea contactarea unui credit de la

V. dar în paralel a depus documentație la Banca B. și Banca R. și ca aceeași

documentație corectă a dat-o și pentru V. inculpata C.T. care i-a spus că are

cunoștințe acolo.

La toate aceste bănci a depus

adeverință I. cu veniturile realizate în ultimele 3 luni - nu-mi aduc aminte

exact data eliberării, declarația 200 cu veniturile realizate din activități

independente pe anul 2007, contractul de consultant asigurări.

Pentru V. a înmânat inculpata C.T.

adeverință de la I. cu veniturile pe 3 luni, declarația 200 cu veniturile

realizate din activități independente pe anul 2007, contractul de consultant

asigurări și adeverință de la SC D. 2000 care o prezentase Băncii B.P. și

care-i fusese returnată deoarece expirase, contractul de muncă de la SC D. și

decizia de încetare a contractului de muncă.

Însoțită de inculpata C.T. s-au

prezentat la bancă, au depus aceste documente, după care împreună s-au

prezentat cu evaluatorul iar la 2, 3 zile a fost anunțată de inculpata C.T. să

se prezente împreună cu proprietarul apartamentului la V. pentru finalizarea

actelor.

Inculpata a mai arătat că deși nu a

avut nici o înțelegere inițială, după 2-3 zile de la ridicarea creditului

inculpata C.T. i-a explicat că trebuie să dea 10% din această sumă pentru

serviciul, respectiv urgentarea aprobării creditului, respectiv 9.800 euro, creditul

fiind în sumă de 98.000 euro convertibilitatea francilor elvețieni acordați de

bancă iar apartamentul costa 120.000 euro, din care achitase inițial 22.000

euro avans, după care suma creditată a fost transferată direct către proprietar

ea nemaiavând bani pentru a-i da inculpatei C.T.

A mai arătat inculpata că la circa o

lună i-a înmânat inculpatei C.T. 5.000 euro și diferența de 4.800 euro i-am

dat-o fratelui inculpatei C.T. în fața băncii.

Susținerea inculpatei că abia cu

ocazia cererii de reeșalonare a descoperit existența celor 2 adeverințe false

nu poate fi luată în discuție, ambele inculpate acționând conjugat pentru

obținerea creditului la aceea valoare pe care în mod normal nu l-ar fi putut

obține niciodată în raport de veniturile sale, în raport de vârstă, faptul că

nu era căsătorită, că nu se luau în calcul realizările din activități

independente și cel mult s-ar fi încadrat la un credit de nevoi personale, la

fel ca și la alte bănci.

Susținerea că la momentul efectuării

actelor i-ar fi adus la cunoștință inculpatei C.T. că nu mai este angajată la

SC D. și i-ar fi dat în acest sens copie după decizie de încetarea contractului

de muncă nu este susținută de materialul probator. Nu există logică și nici nu

poate fi explicat un astfel de interes din partea inculpatei C.T. să falsifice

înscrisurile din proprie inițiativă să o însoțească pe inculpată în toate

demersurile sale în schimbul procentului de 10% care cu siguranță a fost

transmis mai departe funcționarului preocupat să elibereze credite la urgență.

Deși inculpata a arătat că decizia de

încetare a contractului de muncă i-a dat-o inculpatei C.T., dar a depus-o și la

director pentru reeșalonare, după ce am luat-o tot de la aceasta în ianuarie

2010.

A mai arătat că la celelalte bănci nu

a depus decizia de încetare întrucât eu la momentul respectiv lucram încă la SC

D.

Din verificările efectuate în

înscrisurile atașate, convenția de credit din 14 august 2008 a fost încheiată

sub supravegherea ofițerului de credit sucursala C. numita C.C., iar pe dosarul

creditului este menționat numărul de telefon al inculpatei C.T. deși beneficiarul

este inculpata M.I.

Desfacerea contractului de muncă cu SC

D. 2000 SRL s-a emis începând cu 1 iunie 2009 conform deciziei nr. 1 din 1

iulie 2009.

Din dosarul de executare rezultă că

inculpata nu a dorit să colaboreze deși i s-a propus restructurarea creditului.

Conform declarației inculpatei C.T.

aceasta a arătat că a auzit-o discutând despre un credit bancar, pe inculpata

M.I. și pentru că o interesa la acel moment un credit pentru sine, a însoțit-o

la V. și P. Bank.

A mai arătat că inculpata M.I. a sunat

la SC D. să i se completeze o adeverință pentru a o prezenta la V. și pentru că

cei de acolo i-a spus să și-o completeze singură, inculpata M.I. a rugat-o

invocând scrisul său frumos să completeze adeverința.

A arătat că a completat după

exemplarul pe care mi-l dăduse aceasta și atâta timp cât era un act

neștampilat, l-am completat, urmând să-l prezinte societății pentru ștampilă. A

recunoscut că a semnat la o rubrică cu C.T. din obișnuință, semnând zilnic

astfel de acte și știa că inculpata mai lucrează la o firmă, nu știa numele,

dar a văzut când a completat adeverința. A mai arătat că nu cunoaște nimic în

legătură cu adeverința în format electronic eliberată la 04 august 2008 de I.

Asigurări de viață dar inculpata M.I. se încadra pentru că mai lucra și în altă

parte și nu am verificat datele pe care le-a trecut în cuprinsul adeverinței de

salarizare de la SC D. pentru că nu aveam nici o calitate, dar la momentul

respectiv nu s-a gândit la ce eventuale consecințe ar avea această completare.

A mai arătat că fratele său se cunoaște cu administratorul SC D. pentru că

fiecare se ocupă de înmatriculări și asigurări.

Inculpata a mai arătat că nu a primit

nici o sumă de bani de la M.I., aceasta a venit însoțită de administratorul SC

D. la domiciliul său, când era operată și i-a cerut să spună ce acte a depus și

să recunoască în fața administratorului că oricum urmează să mergem la poliție.

Deși în primă fază la Poliție fiind

întrebată de cererea de credit, a arătat că nu a completat-o, nu am fost

întrebată și de adeverință, și doar ulterior și-a adus aminte că a completat-o.

A mai arătat că la bancă cu M.I. a fost o singură dată când a fost semnată

cererea de credit și i s-a pus în vedere să mai aducă niște documente și am

fost prezentă și la evaluare.

Nu a putut explica cum s-a putut

acorda un credit așa mare într-un timp record, dar recunoaște că nr. P1 este

numărul său de telefon din perioada 2005 - 2009 și deși nu a dat datele sale de

contact în cazul creditului inculpatului M.I. la inspectoarea de la V. România,

nu poate explica de ce pe cererea de la V. apare și numărul său de telefon.

Susținerile inculpatei C.T. sunt

infirmate de materialul probator, din declarațiile martorului P.Al. rezultând

că după ce organele de poliție au început a face verificări cu privire la

adeverința SC D. folosită pentru obținerea creditului de către inculpata M.I.,

a mers la domiciliul inculpatei, acesta a recunoscut că luat credit dar a

arătat că actele folosite la obținerea creditului au fost făcute de inculpata C.T.

și l-a rugat să o însoțească la acea persoana pentru confirmare.

Împreună cu inculpata s-au deplasat la

inculpata C.T. care nu a spus nimic în fața reproșurilor inculpatei M.I. în legătură

cu adeverințele.

Din conținutul expertizei contabile

efectuate în cauza în cursul cercetării judecătorești rezultă că urmare a

valorificării bunului imobil ipotecat în favoarea băncii, potrivit

înscrisurilor din dosarul de executare, aceasta a încasat la data de 27

septembrie 2012 suma de 170.655,01 RON la cursul de schimb 1 CHF - 3,7750 RON,

sumă ce a fost distribuită pe cheltuieli de executare, poliță de asigurare,

penalități credit îndoielnic, penalități comisioane îndoielnice, penalități

îndoielnice, dobândă îndoielnice, comisioane îndoielnice, credit îndoielnic.

După aceasta distribuire, V. România

SA a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 146.437

CHF, compusă din credit îndoielnic 145.136,46 CHF și penalități credit îndoielnic

în sumă de 1.300.58 CHF reprezentând echivalentul sumei de 548.933,74 RON,

calculată la cursul Băncii Naționale a României din data de 05 decembrie 2012.

Constatând că faptele există,

constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpate, la stabilirea și

aplicarea pedepsei instanța a ținut seama de criteriile generale și obligatorii

de individualizare prev. de art. 72 C. pen. respectiv dispozițiile din Partea

generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile

săvârșite de inculpate, gradul extrem de ridicat de pericol social al

infracțiunii comise dat de modalitatea concretă de săvârșire, valoarea

prejudiciului cauzat și care a rămas în mare parte neacoperit, relațiile

sociale încălcate privind patrimoniul persoanei juridice.

Referitor la persoana inculpatelor,

instanța a reținut că inculpata M.I. are vârsta de 33 de ani, are studii

superioare și lucrează în calitate de consultant asigurări la A. Broker de asigurare.

Nu este cunoscută cu antecedente penale, provine dintr-o familie organizată. În

mod constant a susținut că este nevinovată, că nu a cunoscut de existența

datelor nereale inserate de inculpata C.T.

Inculpata C.T. are vârsta de 33 de

ani, are 12 clase și școala postliceală, lucrează în calitate de consultant

asigurări la I. Asigurări de viață SA, nu este cunoscută cu antecedente penale,

provine dintr-o familie organizată.

În raport de faptul că inculpatele

sunt tinere, aflate la primul conflict cu legea penală, care au desfășurat

activități utile din care se întrețin, aceste împrejurări au fost reținute ca

circumstanțe atenuante și instanța le-a dat eficiența potrivit art. 76 C. pen.

În raport de modalitatea de săvârșire

a faptei, de gravitatea acesteia, creșterea infracționalității privind

achiziționarea de credite cu acte false, instanța a apreciat că scopul

preventiv educativ al pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită

poate fi atins numai cu executarea pedepsei în regim de detenție potrivit art.

57 C. pen.

Cu prilejul formulării plângerii

penale, V. România SA a precizat că prin infracțiunile săvârșite a suferit un

prejudiciu în sumă de 152.313,47 CHF.

Urmare a valorificării bunului imobil

ipotecat în favoarea băncii, potrivit înscrisurilor din dosarul de executare,

aceasta a încasat la data de 27 septembrie 2012 suma de 170.655,01 RON la

cursul de schimb 1 CHF - 3,7750 RON, sumă ce a fost distribuită pe cheltuieli

de executare, poliță de asigurare, penalități credit îndoielnic, penalități

comisioane îndoielnice, penalități îndoielnice, dobândă îndoielnice, comisioane

îndoielnice, credit îndoielnic.

Deși după aceasta distribuire, V. România

SA a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 146.437

CHF, compusă din credit îndoielnic 145.136,46 CHF și penalități credit

îndoielnic în sumă de 1.300.58 CHF reprezentând echivalentul sumei de

548.933,74 RON, calculată la cursul Băncii Naționale a României din data de 05

decembrie 2012. din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că

valoarea prejudiciului la data de 31 iulie 2012 este de 142.936,35 RON

reprezentând credit principal.

Referitor la acțiunea civilă instanța

retine că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale conform art.

998 și urm. C. civ., urmând a admite pretențiile civile solicitate de partea

civilă și a obligat inculpatele în solidar către partea civilă la plata cu

titlu de daune materiale a sumei de 142.936,35 CHF-suma stabilită de expertiză

la nivelul datei de 31 iulie 2012, în echivalent în RON la cursul valutar al

Băncii Naționale a României, la data efectuării plății către partea civilă SC V.

România SA.

Împotriva sentinței penale nr. 551 din

17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

13681/118/2011 au declarat apel inculpatele M.I. și C.T.

Inculpata M.I. a solicitat achitarea

în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen. susținând că nu a avut cunoștință despre falsificarea

înscrisurilor de către inculpata C.T. și, pe cale de consecință, nici

reprezentarea consecințelor utilizării celor două adeverințe în procedura

obținerii creditului ipotecar; se invocă poziția procesuală constantă a

inculpatei M.I. spre deosebire de cea a inculpatei C.T.; prezența semnăturii

inculpatei pe înscrisurile falsificate a fost justificată prin volumul

semnificativ de acte pe care l-a semnat la încheierea contractului de credit;

s-a mai invocat o superficialitate sau o complicitate a unor funcționari

bancari care nu au analizat riguros documentele depuse pentru obținerea

creditului ipotecar; inculpata a arătat că nu a acționat cu intenție, întrucât

nu avea nici un interes pentru a se folosi de înscrisuri falsificate, deoarece

neplata ulterioară a ratelor creditului ar fi atras pierderea garanției

imobiliare, dar și a celorlalte cheltuieli efectuate pentru achiziționarea

imobilului, iar neplata ratelor a fost determinată de faptul că a suferit un

accident rutier, care a atras încetarea raporturilor sale de muncă cu I.; în

subsidiar, a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Inculpata C.T. a solicitat achitarea

în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune, iar pentru infracțiunea de

fals solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.; s-a susținut

că a acționat pentru a o ajuta pe inculpata M.I. să obțină creditul, depunând

la bancă înscrisurile primite de la inculpata M.I., iar intenția era aceea de a

dobândi un apartament, iar nu de a înșela unitatea bancară; în subsidiar, a

solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Prin decizia penală nr. 86/P din 28

mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost

respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatele M.I. și C.T.

împotriva sentinței penale nr. 551 din 17 decembrie 2012 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 13681/118/2011.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de

apelanți, precum și din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., a constatat că

prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și

vinovăția inculpatelor M.I. și C.T., fiind îndeplinite condițiile pentru

pronunțarea unei soluții de condamnare pentru infracțiunile deduse judecății.

Sub aspectul stării de fapt rezultă că

la data de 06 august 2010 inculpata M.I., prin intermediul inculpatei C.T.,

care și-a oferit sprijinul pentru obținerea creditului, a depus o cerere de

credit pentru persoane fizice la V. România - Sucursala C., în vederea

obținerii unui credit ipotecar, deoarece intenționa să cumpere un apartament.

În vederea obținerii creditului

ipotecar, inculpata M.I. a depus la unitatea bancară mai multe documente,

respectiv adeverința de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL

Constanța, adeverința din 04 august 2008 emisă de I. Asigurări de Viață SA,

copia cărții de identitate, contractul individual de muncă din 15 februarie

2008 încheiat cu SC D. 2000 SRL Constanța, deciziile de impunere anuală pentru

anul 2008, adresa din 13 august 2008 emisă de I. Bank, contractul de consultant

asigurări de viață al I. Asigurări de Viață SA. Depunerea acestor documente ce

au fost avute în vedere la încheierea contractului de credit rezultă din adresa

din 27 octombrie 2010 emisă de V. România.

Documentele prin care inculpata M.I.

făcea dovada veniturilor obținute la data formulării cererii de creditare erau

adeverința de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța și

adeverința din 04 august 2008 emisă de I. Asigurări de Viață SA, aspect

confirmat și de expertiza contabilă. Deși s-a susținut că adeverința din 04 august

2008 emisă de I. Asigurări de viață SA nu ar fi fost avută în vedere la

acordarea creditului, întrucât nu este menționată în contractul de credit, din

adresa emisă de V. România rezultă contrariul, iar nemenționarea în contract

este consecința faptului că în contractul de credit nu se menționau documentele

care stăteau la baza aprobării contractului de credit, astfel cum rezultă din

conținutul convenției.

Pe baza documentației depusă de

inculpata M.I., care a fost însoțită de inculpata C.T., a fost aprobată cererea

de creditare, fiind încheiată convenția de creditare din 14 august 2008, ce

avea ca obiect acordarea unui credit în valoare de 160.000 CHF, pe o durată de

300 luni, în vederea cumpărării apartamentului situat în mun. Constanța, bd. A.V.

Din conținutul convenției rezultă că acest

credit era garantat printr-o garanție reală imobiliară instituită asupra

apartamentului cumpărat, precum și o asigurare pentru acoperirea tuturor

riscurilor pentru imobilul ce a constituit destinația creditului. Astfel, a

rezultat că nu era încheiată o poliță de asigurare pentru acoperirea riscului

de neplată al creditului, astfel cum inculpata M.I. solicita să fie clarificat

în apel, deși în declarația dată în fața primei instanțe precizase tipul

asigurărilor încheiate în baza contractului de credit.

În data de 14 august 2008 inculpata M.I.

a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în

mun. Constanța, bd. A.V., din 14 august 20008 la B.N.P. O.N., precum și

contractul de vânzare-cumpărare pentru același imobil (autentificat din 14

august 20008 la B.N.P. O.N.).

Inculpata M.I. a achitat către V. România

SA - Sucursala C. un număr de 16 rate în perioada 15 septembrie 2008 - 23

decembrie 2009, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit

în primă instanță.

Din cauza unui accident de circulație,

în urma căruia inculpata M.I. a fost o perioada imobilizată la pat nu a mai

putut achitat ratele lunare, iar unitatea bancară a constatat în cursul

procedurii de reeșalonare că înscrisurile referitoare la cuantumul veniturilor

prezentate de învinuită nu corespund realității.

Din declarațiile date de martorele P.A.

și C.V. a rezultat că nu au întocmit adeverința de venit din 06 august 2008

eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică din 03 iunie 2011 s-a stabilit că scrisul olograf ce

completează rubricile adeverinței de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D.

2000 SRL Constanța a fost executat de inculpata C.T.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică din 06 iunie 2011 s-a stabilit că semnăturile de la

rubricile „Semnătura președinte/Director general" din adeverința de venit

nu a fost executată de P.A. și nici semnătura de la rubricile „Semnătura

Director economic/Financiar" din adeverința de venit nu a fost executată de

C.V., iar impresiunile de ștampilă de format rotund cu mențiunea D. 2000 SRL de

pe adeverință nu au fost executate cu ștampila SC D. 2000 SRL Constanța.

Referitor la adeverința din 4 august

2008 emisă în numele I. Asigurări de viață SA, unitatea emitentă nu a confirmat

originalitatea înscrisului, astfel cum rezultă din adresa din 31 august 2010,

fiind comunicate veniturile obținute de inculpata M.I. în anul 2008, conform

adresei din 1 iulie 2011 și a adeverinței anexate, în cuantum mai mic decât cel

rezultat din adeverința folosită pentru obținerea creditului. Din punct de

vedere grafoscopic nu s-a putut stabili autorul scrisului manuscris care

completează rubricile "ziua, luna, anul (...)" existente în cuprinsul

înscrisului menționat.

Având în vedere această stare de fapt,

Curtea a apreciat că, în mod întemeiat prima instanță a reținut că inculpata C.T.

a falsificat adeverința de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL

Constanța, care a fost folosită ulterior de inculpata M.I., alături de un alt

înscris falsificat, pentru a obține creditul ipotecar.

Folosirea înscrisurilor falsificate în

documentația pentru obținerea creditului ipotecar a fost apreciată ca esențială

în determinarea unității bancare să aprobe cererea de credit a inculpatei M.I.,

întrucât în lipsa dovezilor privind obținerea unor veniturilor mai mari decât

cele reale nu i s-ar fi aprobat inculpatei M.I. cererea pentru creditul de

160.000 CHF. De altfel, inculpata M.I. a declarat în faza de urmărire penală că

avea cunoștință despre faptul că veniturile sale nu îi permiteau obținerea

creditului în sumă de 160.000 CHF (în echivalent 98.000 euro), din acest motiv

a apelat la inculpata C.T., care i-a spus că îi poate facilita obținerea

creditului.

Deși apărarea inculpatei M.I. a constat

în aceea că nu a cunoscut despre folosirea înscrisurilor falsificate,

susținerile sale nu au putut fi primite. S-a constatat că în faza de urmărire

penală inculpata a declarat că inculpata C.T. a întocmit adeverința de venit

pentru SC D. 2000 SRL Constanța, fără cunoștința administratorilor acestei

societăți și aceeași inculpată a modificat adeverința de venit pentru I.

Asigurări de viață SA, în sensul că a menționat venituri mai mari decât cele

reale; mai arată inculpata că această era singura modalitate de a obține

creditul, iar pentru acest serviciu inculpata C.T. i-a solicitat suma de 9.800

euro.

Deși ulterior inculpata M.I. a revenit

asupra acestei declarații, s-a constatat că această primă declarație a

inculpatei M.I. se coroborează cu concluziile rapoartelor de constatare

tehnico-științifică, care confirmă contrafacerea adeverinței de venit din 06

august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța de către inculpata C.T.

De altfel, declarațiile ulterioare ale

inculpatei M.I. nu explică modalitatea în care a depus documentația pentru

credit, ce includea și înscrisurile falsificate, fără să fi cunoscut caracterul

fals al acestora. Inculpata a declarat chiar și în faza de judecată că a depus

toate aceste documente împreună cu inculpata C.T., iar semnătura existență pe

adeverința de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța a

executat-o fără a realiza conținutul său. S-a observat că adeverința de venit din

06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța poartă semnătura

inculpatei M.I., iar semnarea înscrisului nu se putea realiza fără a sesiza că

reprezintă o adeverință de venit de la o societate la care la acea dată - 06

august 2008 - inculpata nu mai era angajată; de altfel, semnarea angajamentului

de plată s-a realizat în prealabil, pentru a fi depus cu titlu de documentație

de creditare, iar nu după ce se ajunge la funcționarul bancar. Deși inculpata M.I.

a susținut că i-a dat inculpatei C.T. o adeverința de venit reală emisă de SC

D. 2000 SRL Constanța, precum și decizia de încetare a raporturilor de muncă cu

SC D. 2000 SRL Constanța, pentru a fi depuse la unitatea bancară, această

susținere s-a apreciat că nu este explicabilă din prisma necesității lor pentru

aprobarea cererii de credit, la fel cum nu s-ar justifica depunerea contractului

de muncă. În condițiile în care inculpata M.I. încetase raporturile de muncă cu

SC D. 2000 SRL Constanța încă din data de 01 iulie 2008, conform deciziei nr. 1

din 01 iulie 2008, nu mai era utilă folosirea acestor înscrisuri, deoarece la

obținerea unui credit se ținea seama exclusiv de veniturile de la locul de

muncă actual la data cererii de creditare; mai mult, dacă ar fi fost depuse

aceste înscrisuri, unitatea bancară nu ar fi luat în considerare vreun venit

salarial obținut de la SC D. 2000 SRL Constanța.

Poziția psihică a inculpatei M.I.,

care a avut reprezentarea exactă a înscrisurilor folosite pentru a determina

banca să-i aprobe creditul, a rezultat și din împrejurarea că în anul 2010,

după ce a acumulat restanțe la plata ratelor de credit, pentru a justifica imposibilitatea

de plată a depus decizia nr. 1 din 01 iulie 2009 emisă de SC D. 2000 SRL

Constanța din care rezultă că ar fi încetat raporturile de muncă cu această

societate la data de 01 iunie 2009; în măsura în care inculpata ar fi predat

anterioara decizie (reală) prin care a încetat raporturile de muncă cu SC D.

2000 SRL Constanța la data de 01 iulie 2008, în mod evident că nu ar mai fi

putut să uziteze de această a doua decizie din data de 01 iunie 2009, care era

falsificată; din maniera de acțiune a inculpatei M.I. a rezultat că avea

cunoștință că la data de 06 august 2008 a prezentat unității bancare situația

nereală de angajat al SC D. 2000 SRL Constanța, precum și obținerea de venituri

la această societate, iar după ce nu a mai putut plăti ratele de credit a depus

o decizie din care rezulta că raporturile de muncă cu SC D. 2000 SRL Constanța

au încetat la 01 iunie 2009, după încheierea contractului de credit. Dacă

inculpata M.I. nu ar fi cunoscut înscrisurile depuse pentru obținerea

creditului ipotecar, nu se justifică modul în care a procedat ulterior,

respectiv depunerea unui înscris prin care dorea să dovedească încetarea

raporturilor de muncă cu SC D. 2000 SRL Constanța în anul 2009.

Curtea a apreciat că aspectele

referitoare la timpul scurt în care a fost obținut creditul confirmă ajutorul

dat de inculpata C.T. care, posibil cu complicitatea unor funcționari bancari,

a făcut posibilă acordarea creditului într-un timp foarte scurt și cu o

examinare superficială a documentației de credit și posibila încălcare a

normelor de creditare ale băncii de către unii funcționari bancari nu exclude

răspunderea penală a inculpatei și acțiunea sa de inducere în eroare a unității

bancare, analizată ca subiect pasiv al infracțiunii, distinct de angajații săi

ce puteau să fi concurat la săvârșirea faptei de înșelăciune.

Curtea a apreciat ca neîntemeiată și

apărarea inculpatei referitor la lipsa intenției, motivat de multiplele plăți

pe care le-a făcut inculpata M.I. pentru cumpărarea apartamentului și

încheierea contractului de credit.

Instanța de apel a constatat că, din

starea de fapt corect reținută de prima instanță, a rezultat că inculpata M.I.

a urmărit achiziționarea unui apartament, însă nu dispunea de resursele

financiare necesare, din acest motiv a contractat mai multe credite, cum de

altfel recunoaște inculpata. Deoarece veniturile reale obținute nu îi permiteau

obținerea creditului ipotecar, a apelat la ajutorul inculpatei C.T., care a

falsificat adeverința de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL

Constanța și în acest fel a reușit să obțină aprobarea creditului ipotecar.

Dorința inculpatei M.I. de a

achiziționa un apartament a reprezentat mobilul care a determinat-o să recurgă

la acțiunea de inducere în eroare a băncii asupra veniturilor sale reale, iar

existența acestui mobil nu exclude intenția în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

și nici nu poate fi confundat cu intenția directă, ca element constitutiv al

infracțiunii de înșelăciune.

Infracțiunea de înșelăciune presupune,

sub aspectul laturii obiective, o acțiune de inducere în eroare, prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, cu consecința produceri unei pagube, iar sub aspectul laturii

subiective infracțiunea se comite cu intenție directă, calificată prin scopul

obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Conform art. 18 alin. (1) pct. 1 lit.

a) C. pen. fapta este săvârșită cu intenție directă atunci când făptuitorul

prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea

faptei.

Instanța de apel a reținut că

inculpata M.I. a cunoscut că folosește înscrisurile falsificate prin care a

indus în eroare V. România, așa cum a și declarat inițial, fără de care nu ar

fi obținut aprobarea creditului, iar urmarea imediată a fost primirea sumei de

160.000 CHF, pagubă produsă băncii, care nu a mai putut fi recuperată decât în

parte chiar după executarea garanției reale. Inculpata M.I. a acționat tocmai

pentru a obține creditul prin inducerea în eroare a băncii, cunoscând că în

această modalitate obține un folos material injust, așa încât aprecierea că a

acționat cu intenție directă este susținută de acțiunile exterioare ale

inculpatei.

Inculpata M.I. s-a angajat la

obținerea unui credit ipotecar pentru achiziționarea unui apartament și a

efectuat diferite plăți aferente cumpărării apartamentului, însă toate aceste

plăți efectuate nu au relevat lipsa intenției inculpatei, care a sperat că va putea

achita ratele și nu va fi descoperită săvârșirea infracțiunii, care s-a

consumat la momentul obținerii creditului ipotecar și virării sumei de bancă

către vânzătorul apartamentului cumpărat de inculpată. Din acest considerent,

au fost apreciate ca irelevante și aspectele referitoare la reeșalonarea

contractului de credit ipotecar.

Curtea a mai reținut că acordarea unui

comision în valoare de 9.800 euro către inculpata C.T. nu este o practica

uzuală pentru a recompensa un ajutor licit dat de coinculpată la obținerea

creditului, ci a fost remisă suma tocmai pentru că inculpata C.T. se implicase

într-o activitate ilicită, de unde reiese reprezentarea exactă a activități

infracționale în care s-au implicat.

În consecință, instanța de apel a

apreciat că, în mod corect, s-a dispus condamnarea inculpatei M.I. pentru

săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

Relativ la inculpata C.T., Curtea a

constatat că aceasta este persoana care a falsificat prin contrafacere

adeverința de venit din 06 august 2008 eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța,

astfel cum s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică din 03

iunie 2011 și raportul de constatare tehnico-științifică din 06 iunie 2011.

Inculpata C.T. a susținut că a completat acest înscris fără a realiza

consecințele acțiunii sale, însă această apărare a fost apreciată evident

nesinceră, întrucât adeverința de venit nu ar fi putut fi completată de alte

persoane, din afară SC D. 2000 SRL Constanța, la fel cum semnarea înscrisului

nu se putea realiza decât de persoanele menționate ca reprezentanții ai

societății, iar inculpata nu avea nicio calitate în societatea comercială.

Completarea înscrisului nu se putea realiza din eroare, în condițiile în care

trebuiau menționate sumele obținute ca venit salarial, datele societății și ale

reprezentanților, modalitatea de realizare a înscrisului reflectând colaborarea

dintre cele două inculpate.

Din declarațiile inculpatei M.I. a

rezultat că inculpata C.T. a fost persoana care i-a facilitat obținerea creditului,

în baza unor relații pe care le avea printre funcționarii bancari. Implicarea

inculpatei C.T. în obținerea creditului bancar rezultă și din declarațiile

martorilor P.Al., T.L., G.L., care, deși indirect, vin să confirme faptul că

inculpata C.T. a facilitat obținerea creditului prin relațiile din interiorul

băncii, dar și prin falsificarea adeverinței de venit din 06 august 2008

eliberată de SC D. 2000 SRL Constanța, esențială în îndeplinirea criteriilor

pentru aprobarea creditului ipotecar. S-a mai constatat că pe cererea de

creditare se regăsește și numărul de telefon mobil al inculpatei C.T., care

indică implicarea inculpatei. De asemenea, primirea sumei de 9.800 euro nu s-a

justificat pentru un simplu sprijin la depunerea documentației de creditare.

Drept urmare, Curtea a apreciat că

inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la

înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind autorul faptei

de ajutorare a inculpatei M.I. la inducerea în eroare a V. România prin

facilitarea obținerii creditului prin relațiile din interiorul băncii, dar și

prin falsificarea adeverinței de venit, această ultimă faptă reprezentând unul

din mijloacele frauduloase prin care s-a realizat inducerea în eroare și care

constitui el însuși o infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., în mod corect

fiind reținut de prima instanță concursul real de infracțiuni, așa cum se și

prevede în art. 215 alin. (2) C. pen.

Astfel, au fost apreciate ca

neîntemeiate criticile inculpatei C.T., care a susținut că nu este autorul

faptei de înșelăciune.

Modalitatea în care a acționat

inculpata, dar și conduita sa după ce a fost descoperit caracterul fals al

unora dintre înscrisurilor falsificate (astfel cum rezultă din declarațiile

martorilor) au demonstrat faptul că a acționat cu intenție directă, scopul său

fiind acela de a obține un folos material injust, reprezentat de suma de 9.800

euro pe care inculpata M.I. i-a remis-o cu titlu de comision.

Curtea a reținut, în cazul inculpatei M.I.,

că achiziționarea apartamentului a constituit mobilul infracțional, care nu

exclude și nu se confundă cu intenția, ca element al laturii subiective a

infracțiunii. Falsificarea adeverinței de venit din 06 august 2008 eliberată de

SC D. 2000 SRL Constanța nu a fost consecința culpei inculpatei C.T., care a

acționat pentru a procura inculpatei M.I. înscrisuri din care să rezultă

obținerea unor venituri mai mari decât cele reale, fiind vădit că a avut

reprezentarea reală a acțiunii sale, astfel cum a și declarat inițial inculpata

M.I., iar ajutorul la comiterea infracțiunii de înșelăciune a fost dat cu

intenție directă, întrucât inculpata C.T. cunoștea că se solicită acordarea

unui credit prin prezentarea unei situații neadevărate privind veniturile

obținute de inculpata M.I., în condițiile în care chiar C.T. a falsificat unul

dintre înscrisurile care atestau veniturile obținute de M.I.

În consecință, nu a putut fi primită

nici apărarea inculpatei C.T. privind neîntrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunilor reținute în sarcina sa, pe motiv că nu a acționat cu intenție.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor aplicate inculpatelor M.I. și C.T., Curtea a constatat că prima

instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prev. de art.

72 C. pen., a reținut în favoarea inculpatelor circumstanțele atenuante

judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen., dând

dovadă de o clemență deosebită față de persoana inculpatelor și reținând în

favoarea lor chiar circumstanțe atenuante judiciare care nu sunt relevate de

conduita lor procesuală, cum este cazul aplicării art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., în condițiile în care inculpatele nu au avut o conduită sinceră,

încercând să-și transfere reciproc răspunderea penală pentru faptele comise.

Curtea a constatat că pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., indiferent

de forma de participație penală - autorat sau complicitate, pedeapsa prevăzută

de lege este închisoare de la 10 la 20 ani, iar în cazul reținerii unor

circumstanțe atenuante pedeapsa se poate coborî până la cel mult o treime din

minimul special, adică 3 ani și 4 luni închisoare, potrivit art. 76 alin. (2)

C. pen.

Prima instanță a coborât pedeapsa

pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave până la 3

ani închisoare, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., însă acest

text nu este aplicabil, dat fiind că suntem în prezența unei infracțiuni care a

produs consecințe deosebit de grave, iar în această ipoteză limita până la care

se poate coborî pedeapsa, atunci când există circumstanțe atenuante, este

stabilită prin art. 76 alin. (2) C. pen.

Curtea a apreciat că pedepsele

aplicate pentru infracțiunea de prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.

pen., respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5)

C. pen. sunt nelegale, dar această neregularitate nu poate fi îndreptată în

apelul inculpatelor, în virtutea aplicării principiului neagravării situație în

propria cale de atac, consacrat în art. 372 C. proc. pen.

Având în vedere aceste aspecte privind

stabilirea regimului sancționator pentru inculpate, nici nu ar fi legal

posibilă o reducere a pedepsei cea mai grea, care să atragă în final stabilirea

unei pedepse rezultante mai ușoare, astfel că s-au menținut pedepsele stabilite

de prima instanță.

Curtea a apreciat că nu se justifică

suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante aplicate

inculpatelor M.I. și C.T.

Aplicarea aceste modalități de

individualizare a executării pedepsei presupune îndeplinirea condițiilor prev.

art. 86

1

alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) C. pen. Deși condițiile

prev. de art. 86

1

alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. sunt

îndeplinite, în condițiile în care inculpatele nu sunt cunoscute cu antecedente

penale, iar pedeapsa rezultantă ce le-a fost aplicată este de 3 ani închisoare,

însă pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor

este necesar, potrivit art. 86

1

alin. (1) lit. c) C. pen., ca

instanța să aprecieze că prezenta condamnare constituie un avertisment

suficient pentru inculpat pentru ca în viitor să nu mai comită alte fapte

penale.

Deși inculpatele sunt persoane

integrate social, nu sunt cunoscute cu antecedente penale, Curtea a apreciat că

au comis fapte deosebit de grave, prin care au cauzat un prejudiciu important,

ce nu a putut fi recuperat decât parțial, iar conduita procesuală a fost total

necorespunzătoare, în sensul că nu au recunoscut săvârșirea faptelor și au

încercat să-și transfere reciproc răspunderea penală, invocând apărări vădit

infirmate de mijloacele de probă administrate în cauză.

Neasumarea răspunderii pentru

propriile fapte și încercarea de a acuza alte persoane de săvârșirea faptelor

au demonstrat instanței că inculpatele nu au conștientizat gravitatea faptelor

săvârșite, iar procesul penal nu a fost suficient pentru a le determina să-și

reconsidere sistemul de valori sociale și atitudinea față de astfel de fapte

sociale, context în care instanța de apel a apreciat că executarea pedepsei în

regim privativ de libertate este necesară pentru a asigura îndreptarea

inculpatelor, astfel încât acestea să nu mai comită infracțiuni. Curtea a avut

în vedere că operațiunea de stabilire a pedepsei adaptate faptei și persoanei

inculpatului trebuie să urmărească atingerea dezideratului instituit de art. 52

C. pen., obiectiv ce trebuie urmărit și la alegerea modalității de

individualizare a executării pedepsei, iar în art. 52 C. pen. se prevede că

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, care nu ar putea fi realizat în cauză prin aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen.

Curtea a mai avut în vedere că

posibilitatea teoretică de aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

a avut la bază eroarea de judecată a primei instanțe, care a stabilit pedepse

rezultante de 3 ani închisoare, deși prin raportare la art. 76 alin. (2) C.

pen. pedeapsa minimă ar trebuit să fie 3 ani și 4 luni închisoare, ceea ce

excludea ab initio aplicarea art. 86

1

C. pen.

Curtea a considerat că nu ar fi în

spiritul legalității procesului penal a se aplica dispozițiile art. 86

1

C. pen., în condițiile în care inculpatelor ar fi trebuit să li se aplice

pedepse rezultante care nu îndeplineau cerința prevăzută de art. 86

1

alin. (2) C