ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2014

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 52 din 24 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 142/42/2014 s-a dispus în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul C. proc. pen. admiterea contestației la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnata O.C.R.  arestată în P.T.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum a urmat:

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită pentru complicitate la infracțiune de înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. (anterior) pe o durată de 5 ani, stabilită pentru complicitate la infracțiune de înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (anterior);

În baza art. 6 alin. (1) Noul C. pen. a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (2) Noul C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen. a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, un an închisoare, 2 ani închisoare și un an închisoare, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani și 6 luni închisoare, urmând ca în final condamnata O.C.R. să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 67 alin. (1) Noul C. pen. a menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatei, constând în interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) Noul C. pen.) pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată în condițiile art. 68 lit. c) Noul C. pen.

Potrivit art. 54 și 65 Noul C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A dedus din pedeapsă durata executată de la data de 19 martie 2013, la zi. A dispus anularea MEPI nr. 581/2011 din 19 martie 2013 emis în baza Sentinței penale nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 alin. (3) Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin Sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, inculpata O.C.R. a fost condamnată la pedepsele de: 1 an și 6 luni închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 2 ani închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior, 5 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior și 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani, pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a), respectiv art. 35 alin. (1) C. pen. anterior.

Pedepsele au fost contopite, în baza dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza hotărârilor penale menționate s-a emis MEPI nr. 581/2011 din 19 martie 2013 de către Curtea de Apel București, secția I penală, executarea pedepsei începând la data de 19 martie 2013.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Noul C. proc. pen., Curtea a analizat în ordinea menționată, următoarele aspecte:

- analizarea fiecărei pedepse aplicate pentru infracțiunile concurente pentru a se stabili dacă acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă;

- verificarea dacă pedeapsa rezultantă aplicată conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit dispozițiilor art. 39 Noul C. pen.;

Față de cele ce preced, curtea de apel a constatat că într-adevăr, în prezenta cauză, se impune recunoașterea Legii nr. 286/2009 privind Noul C. pen., ca reprezentând legea mai favorabilă în cazul condamnărilor aplicate prin Sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în limitele ce au fost expuse în continuare:

1.a) - din compararea dispozițiilor art. 215 C. pen. anterior și art. 244 Noul C. pen., ce incriminează înșelăciunea, s-a constatat că față de modalitatea de operare stabilită în sarcina condamnatei O.C.R., prin norma penală intrată în vigoare la 1 februarie 2014 a survenit o modificare a conținutului legal al acestei infracțiuni, în sensul restrângerii domeniului de incidență al incriminării anterioare, nemai prevăzându-se ca și circumstanță de agravare înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave, reglementată în disp. art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;

- infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969 a fost incriminată în dispozițiile art. 244 alin. (1) și (2) Noul C. pen., fiind sancționată în C. pen. din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Prin urmare, în cazul acestei infracțiuni s-a constatat că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatei O.C.R. a depășit maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

b) - infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, a fost reglementată de dispozițiile art. 297 alin. (1) Noul C. pen., fiind sancționată în C. pen. din 1969 cu închisoarea de la 6 luni la 3 de ani, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În atare situație, s-a constatat că pedepsele de câte 1 an și 6 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare, aplicate inculpatei O.C.R. pentru cele două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu au depășit maximum special prevăzut de legea nouă, care este de 7 ani închisoare.

c) - infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior este reglementată de dispozițiile art. 321 Noul C. pen., fiind sancționată de C. pen. din 1969 cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani, caz în care s-a constatat că pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an închisoare aplicate condamnatei O.C.R., pentru cele două infracțiuni de fals intelectual nu depășesc maximum special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

d) - infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior este reglementată de dispozițiile art. 244 alin. (2) Noul C. pen., fiind sancționată de C. pen. din 1969 cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani, respectiv 3 luni la 15 ani, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani;

S-a constatat astfel, că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatei O.C.R. pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior nu a depășit maximum special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

Potrivit noilor dispoziții legale, în urma contopirii a două pedepse de câte 5 ani închisoare, două pedepse de câte 1 an închisoare, o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 2 luni închisoare, la pedeapsa de bază cea mai grea de 5 ani închisoare, s-a adăugat sporul de 3 ani și 6 luni închisoare (o treime din 10,6 ani închisoare, determinat prin cumulul aritmetic compus din: 5 ani închisoare; 2 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare), deci rezultând o pedeapsă de executat de 8 ani și 6 luni închisoare.

Având în vedere că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatei O.C.R., potrivit disp. art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a depășit maximul special la care s-a putut ajunge potrivit tratamentului juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni reglementat în legea nouă, curtea va reduce această pedeapsă la 8 ani și 6 luni închisoare.

Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, se regăsește și în legea nouă, astfel că pe lângă pedeapsa principală, conform art. 54 și art. 65 Noul C. pen. se aplică și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

Separat de acestea, deși infracțiunea de înșelăciune în reglementarea dată prin art. 244 alin. (2) Noul C. pen. nu mai este pedepsită, în mod obligatoriu, și cu pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi, față de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările în care s-a reținut comiterea acestora, conform art. 67 alin. (1) Noul C. pen. se apreciază că se impune ca necesară și menținerea pedepsei complementare aplicată inculpatei, constând în interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, (preluată în disp. art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) Noul C. pen.), pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată în condițiile art. 68 lit. c) Noul C. pen.

În consecință, pentru argumentele de fapt și de drept detaliate în precedente, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul C. proc. pen., s-a admis contestația la executare, urmare sesizării din oficiu privind pe condamnata O.C.R. și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de 1 an și 6 luni închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 2 ani închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani, pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a), respectiv art. 35 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 6 alin. (1) Noul C. pen. s-a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (2) Noul C. pen.

Ca urmare, potrivit art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen. s-a contopit această pedeapsă cu restul pedepselor menționate (5 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, un an închisoare, 2 ani închisoare și un an închisoare), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani și 6 luni închisoare, urmând ca în final, condamnata O.C.R. să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 67 alin. (1) Noul C. pen. s-a menținut pedeapsa complementară aplicată acesteia, constând în interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) Noul C. pen.) pe o durată de 5 ani, care a fost executată în condițiile art. 68 lit. c) Noul C. pen.

De asemenea, potrivit art. 54 și 65 Noul C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În fine, conform art. 6 alin. (7) Noul C. pen. comb. cu art. 595 alin. (2) Noul C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 19 martie 2013, la zi.

Totodată, s-a dispus anularea MEPI nr. 581/2011 din 19 martie 2013 emis în baza Sentinței penale nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 alin. (3) Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnata O.C.R., solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare reducerea pedepsei prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legea nouă cu dispozițiile mai favorabile din legea veche în ceea ce privește concursul de infracțiuni.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele contestației, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Noul C. pen. (art. 14 C. pen. anterior) "Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim".

Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale și anume principiul legalității incriminării, respectiv principiul autorității de lucru judecat.

Potrivit primului principiu, nicio pedeapsă nu poate fi aplicată decât dacă era prevăzută de legea penală în momentul săvârșirii infracțiunii (nulla poena sine lege). De asemenea, nu pot fi aplicate alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă.

Acest principiu impune obligația ca orice sancțiune să-și găsească temei în lege nu numai în momentul pronunțării, dar și pe întreaga durată a executării pedepsei.

Principiul autorității de lucru judecat - acesta având două efecte de natură diferită; un efect pozitiv și anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare; un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândește valoare de adevăr în ceea ce privește fapta și persoana judecată, creează un obstacol în readucerea în fața instanței a conflictului soluționat definitiv - sau principiul intangibilității lucrului judecat poate fi influențat doar prin apariția unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi. Astfel, dacă legea nouă modifică cuantumul pedepselor în favoarea celui condamnat, rezultă un plus de pedeapsă pe care condamnatul ar continua să-l execute deși nu mai este prevăzut de legea în vigoare. Ceea ce este valabil pentru întreaga pedeapsă - regula nulla poena sine lege - trebuie să fie valabil și pentru o parte din aceasta.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să existe o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, detențiunii pe viață sau amenzii; b) ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării; d) pedeapsa pronunțată, prin hotărârea definitivă, să depășească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea respectivă.

Există o deosebire fundamentală între aplicarea legii penale mai favorabile, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și cea care se aplică după acest moment. În primul caz, legea penală mai favorabilă poate fi legea veche și atunci ultractivează sau dimpotrivă legea penală mai favorabilă poate fi legea nouă. În cea de-a doua ipoteză, instanțele fiind obligate să respecte principiul autorității de lucru judecat, nu mai pot apela la criteriile multiple de determinare a legii penale mai favorabile pentru cauzele aflate în curs de judecată.

Pentru a se stabili dacă se aplică sau nu dispozițiile art. 6 din Noul C. pen., instanța trebuie să compare, în fiecare cauză limitele de pedeapsă prevăzute de legea în baza căreia s-a pronunțat hotărârea definitivă, cu limitele prevăzute de legea nouă. Această comparație nu va privi însă decât maximul special de pedeapsă din legile succesive. Legea nouă va fi mai favorabilă numai dacă va prevedea un maxim special de pedeapsă mai redus decât legea anterioară, fiind lipsit de relevanță cuantumul minimului special (pentru pedepsele nedefinitive, acesta constituie, alături, de altele, un criteriu de determinare a legii penale mai favorabile).

Astfel, cum s-a arătat anterior, rațiunea dispozițiilor art. 6 C. pen., este aceea ca persoana condamnată să nu execute o pedeapsă peste maximul special prevăzut de legea nouă, stabilindu-se un echilibru între pedeapsa aplicată în baza legii vechi și limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru aceeași infracțiune. Ori de câte ori legea nouă prevede același maxim special de pedeapsă ca și legea veche, indiferent dacă minimul special este mai redus decât în legea veche, legea nouă nu va fi mai ușoară și, prin urmare nu vor putea fi reținute dispozițiile art. 6.

De asemenea, nu are relevanță, în aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., eventualele diferențe, deosebiri, în ceea ce privesc condițiile de incriminare sau urmărire, eventualele modificări ale normei de incriminare (criterii ce sunt luate în considerare în examinarea legii penale mai favorabile pentru cauzele aflate în curs de judecată).

O astfel de interpretare se impune și prin prisma dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Convenție "nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii."

Acest articol interzice retroactivitatea pedepselor (cazul Lawless contra Irlandei în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului).

De asemenea, s-a statuat că orice dispoziție legală poate fi susceptibilă de o interpretare judiciară, fiind necesar a fi elucidate punctele îndoielnice, însă cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și în mod rezonabil previzibil.

Previzibilitatea legii nu împiedică persoana în cauză să recurgă la declanșarea unei alte evaluări, dar la un nivel rezonabil, în cadrul circumstanțelor cauzei, a consecințelor care rezultă dintr-un act determinat (cazul Cantoni contra Franței "Legalitatea condamnării penale", în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului).

Imposibilitatea retroactivării pedepselor, necesitatea caracterului previzibil al acestora, corelate cu principiul legalității incriminării și principiul autorității de lucru judecat, obligă instanța să verifice și să dispună, atunci când sunt îndeplinite condițiile legii, la reducerea pedepselor definitive dacă cuantumul stabilit anterior depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Orice altă interpretare, care ar permite combinarea dispozițiilor favorabile din cele două legi încalcă principiile enunțate dar și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudența Curții Europene.

În fine, nu trebuie neglijat nici faptul că aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive a fost reglementată, pentru prima dată, prin C. pen. din 1936, anterior putându-se dispune asupra acestui aspect doar în cazul dezincriminării.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat în mod corect, la descontopirea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, aplicată condamnatei O.C.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual.

S-a procedat, apoi, la compararea pedepselor aplicate cu maximul special al pedepselor din Noul C. pen., constatându-se că pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. se impune, în baza art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., reducerea acesteia la 5 ani închisoare, adică maximul special prevăzut de art. 244 alin. (2) din Noul C. pen.

Ulterior, prin recontopirea pedepselor și aplicarea sporului obligatoriu conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (2) din Noul C. pen., s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.

Prin urmare pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată inculpatei O.C.R., conform dispozițiilor C. pen. anterior, depășește maximul special la care s-a ajuns prin aplicarea tratamentului juridic pentru concursul de infracțiuni reglementat de legea nouă.

Ca atare, astfel cum s-a dispus, instanța de fond a procedat la reducerea pedepsei, care se va executa, de la 10 ani închisoare la 8 ani și 6 luni închisoare, cuantum ce nu mai poate fi redus în sensul celor solicitate de condamnata O.C.R..

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata O.C.R. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2014.

Procesat de GGC - CL