ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2014

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 22 aprilie 2013, în Dosarul penal nr. 8587/118/2012, Tribunalul Constanța a hotărât: În baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.N., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În baza art. 291 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals", condamnă inculpatul D.N.

la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 291 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals", condamnă inculpata D.S. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpaților D.N. și D.S. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor de 6 (șase) luni închisoare aplicate inculpaților D.N. și D.S. În baza art. 82 C. pen., stabilește termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de câte 2 (doi) ani pentru fiecare inculpat. În baza art. 359 C. proc.

pen., atrage atenția inculpaților D.N. și D.S. asupra dispozițiilor prev. de art. 83 C. pen., care prevăd consecințele ce decurg din săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. Constată că inculpații D.N. și D.S. au fost reținuți pe timp de 24 de ore, de la data de 23 februarie 2012 și până la data de 24 februarie 2012. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate inculpaților D.N. și D.S. se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 348 C. proc. pen., dispune desființarea următoarelor înscrisuri false: contractul individual de muncă din 16 aprilie 2007, încheiat între SC R.T.C.

SRL și D.S.; adeverința de salariu din 25 septembrie 2008 emisă de SC R.T.C. SRL; contractul individual de muncă din 16 aprilie 2007, încheiat între SC R.T.C. SRL și D.N.; adeverința de salariu din 25 septembrie 2008 emisă de SC R.T.C. SRL și contractul de management din data de 04 martie 2008 încheiat între SC C.E. SRL Constanța și D.N. Constată validitatea contractului de credit din 30 septembrie 2008 încheiat între SC C.E.C. B. SA și D.N., a contractului de garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008 încheiat între SC C.E.C. B. SA și D.N. și D.S., autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008 a B.N.P., O.N. din Constanța și a contractului de garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008 încheiat între SC C.E.C.

B. SA și D.N. și D.S., autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008 a B.N.P., O.N. din Constanța. Constată că SC C.E.C. B. SA nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., obligă inculpații D.N. și D.S. la plata sumei de câte 1250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului." Pe baza probelor administrate, instanța a stabilit următoarea situație de fapt: La data de 23 noiembrie 2011, din cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 1187/P/2011, s-a dispus disjungerea acesteia în vederea efectuării de cercetării pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals față de numiții D.N., D.S. și Derviș Taifun, fiind înregistrate în acest sens în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța Dosarele penale cu nr. 2289/P/2011, nr. 2297/P/201 și nr. 2296/P/2011.

La data de 16 februarie 2012, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, s-a procedat la reunirea celor trei dosare mai sus-menționate, formându-se un nou dosar unic, înregistrat sub numărul de mai sus. În cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpaților. Astfel, inculpatul D.N. a declarat următoarelercel care i-a intermediat obținerea împrumutului a fost numitul I.Ș., căruia îi împrumutase suma de 40.000 euro. întrucât dorea să-și cumpere o casă, iar numitul I.Ș. nu putea să-i restituie împrumutul, i-a spus că ar fi mai simplu să facă un împrumut, în condițiile în care inculpatul îi spusese că va fi ajutat și de familie. Prin urmare, a arătat că scopul pentru care a contractat acel împrumut a fost acela de a cumpăra o casă.

A susținut inculpatul că cel care a prezentat documentația la bancă a fost numitul I.Ș., el prezentându-se o singură dată la bancă când a semnat, însă nu știe ce conținut aveau înscrisurile, iar banii au fost ridicați de persoana de la care a cumpărat imobilul. Inculpatul a mai contractat anterior un credit de la B.C.R., arătând că s-a prezentat personal la bancă, unde a depus documentația necesară, printre care și adeverința de salarizare, în acea perioadă fiind angajat la SC S.C. SRL. În momentul în care a contractat creditul de le C.E.C. inculpatul a precizat că i s-a spus că nu mai sunt necesare alte documente, iar când a mers să semneze funcționara de la bancă i-a spus că se va prelua și primul credit și i-a solicitat doar o copie de pe actul de identitate.

A susținut inculpatul că nu a avut nici un moment intenția de a induce în eroare reprezentanții băncii, în condițiile în care nu a înregistrat restanțe, ratele fiind achitate de regulă la zi sau cel mai târziu până la data de întâi a lunii următoare.A mai arătat că nu are cunoștință dacă a semnat o adeverință de salarizare de la SC R.T.C. SRL, întrucât nu știe ce înscrisuri a semnat la bancă, precizând că nu cunoaște nimic în legătură cu această societate. În perioada construcțiilor întrucât nu a mai avut posibilitatea să achite ratele, cu acordul băncii și în condițiile legii, a avut o perioadă de un an în care nu a mai achitat rate, perioadă în care a avut loc și o reevaluare a creditului.

Cu privire la creditul contractat inculpatul a susținut că nu i s-a solicitat să prezinte contract de muncă și adeverință de salarizare, iar pe construcția pe care a efectuat-o s-a instituit ipotecă. În cursul urmăririi penale, inculpatul D.N. a declarat, în prezența apărătorului ales, că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru este cercetat. în vara anului 2008, împreună ci soția sa, a hotărât să cumpere o casă, situată în Constanța, proprietari fiind numiții Z.N. și M. întrucât în urmă cu doi ani îi împrumutase numitului I.Ș. suma de 40.000 de euro, fără chitanță, i-a solicitat acestuia' restituirea împrumutului. întrucât acesta i-a spus că nu poate să-i restituie banii i-a propus să ia un credit de la bancă, spunându-i că se va ocupa el de întocmirea dosarului necesar.

După ce i-a înmânat acestuia copii de pe actele de identitate, al său și al soției sale, a mers la Ș.I. care i-a înmânat două contracte individuale de muncă și două adeverințe de salarizare completate pe numele său și al soției sale, inculpatul arătând că a semnat în biroul lui Ș.I. contractul și adeverința. Ulterior, a mers acasă și după ce a semnat și soția sa contractul și adeverința, i le-a înmânat în aceeași zi numitului Ș.I. După câteva zile a mers la bancă unde a semnat contractul de credit și ulterior la notar unde a semnat contractele de garanție reală imobiliară și contractul de vânzare cumpărare. Fiindu-i arătate contractul de credit, contractele de garanție imobiliară, contractul de vânzare cumpărare, contractul individual de muncă și adeverința de salarizare inculpatul a recunoscut că semnăturile de pe aceste înscrisuri îi aparțin, arătând totodată că nu a fost angajat la SC R.T.C.

SRL. Cu privire la creditul contractat acesta susținut că a achitat ratele la zi. Inculpata D.S. a declarat următoarelerîn plus față de relatările făcute de soțul său, inculpatul D.N., a arătat că nu-l cunoaște pe I.Ș. întrucât era prieten doar cu soțul său. Al doilea credit l-au contractat întrucât doreau să aibă o casă a lor. Astfel, a arătat că nu a avut cunoștință de existența contractului de muncă fals, întrucât a știut că la contractarea celui de-al doilea împrumut era valabil dosarul de la primul împrumut. în momentul în care a mers la bancă a precizat că i s-a arătat doar unde să semneze și prin urmare nu are cunoștință ce înscrisuri a semnat. Inculpata a declarat că în perioada în care a avut loc contractarea celui de-al doilea împrumut nu mai era angajată, împrejurare în care nu cunoaște nimic în legătură cu SC R.T.C.

SRL. Inculpata a susținut că în cursul urmăririi penale i-au fost arătate un contract de muncă și o adeverință de salarizare pe care și-a recunoscut semnătura, însă a susținut că este posibil ca aceste înscrisuri să fi fost printre cele pe care le-a semnat la bancă. În cursul urmăririi penale inculpata D.S., în prezența apărătorului ales, a declarat că nu se consideră vinovată de săvârșirea celor două infracțiuni care i-au fost reținute în sarcină. în vara anului 2008 împreună cu soțul său s-au hotărât să cumpere o casă, luând astfel legătura cu proprietarii, respectiv numiții Z.N. și M., purtând discuții referitoare la preț. S-au înțeles cu vânzătorii să le achite un avans de 25.000 de euro, iar la încheierea contractului să le achite diferența, motiv pentru care soțul său a mers la numitul Ș.I.

căruia i-a cerut să-i restituie suma de 40000 euro pe care îi împrumutase, fără să întocmească chitanță. întrucât acesta i-a spus că nu are de unde să-i dea, i-a promis soțului său că o să-l ajute să contracteze un împrumut, astfel că Ș.I. s-a ocupat de întocmirea actelor necesare. Prin urmare, soțul să i-a adus un contract individual de muncă și o adeverință de salarizare, ambele pe numele său, pe care le-a semnat. După un timp, fiind sunați de Ș.I., au mers la bancă unde au semnat contractul și în aceeași zi au mers și la notar unde au semnat contractul de vânzare cumpărare. Fiindu-i arătate contractul de credit, contractele de garanție imobiliară, contractul de vânzare cumpărare, contractul individual de muncă și adeverința de salarizare inculpatul a recunoscut că semnăturile de pe aceste înscrisuri îi aparțin, arătând totodată că nu a fost angajată niciodată la SC R.T.C.

SRL. Cu privire la creditul contractat acesta susținut că a achitat ratele la zi. În ceea ce privește infracțiunea de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați, din probele administrate în cursul procesului penal rezultă cu certitudine vinovăția acestora. Astfel, în declarațiile date în fața instanței inculpații D.N. și D.S. au susținut că nu au avut cunoștință de existența contractelor individuale de muncă și a adeverințelor de salarizare false, arătând că la contractarea creditului nu li s-au solicitat decât copii de pe actele de identitate, întrucât întreaga documentație a fost preluată de la primul credit.

Au mai arătat că fiind chemați la bancă au semnat mai multe înscrisuri care le-au fost arătate de funcționara băncii însă nu au cunoștință ce conțineau acele înscrisuri pentru că nu le-au citit, susținând că acesta este motivul pentru care pe contractele individuale de muncă și pe adeverințele de salarizare apăreau semnăturile lor. Aceste susțineri ale inculpaților vor fi înlăturate de instanță ca fiind nesincere având în vedere că aceștia au revenit asupra declarațiilor pe care le-au dat în cursul urmăririi penale. Instanța consideră această revenire ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care declarațiile din cursul urmăririi penale au fost scrise personal de inculpați și date în prezența aceluiași apărător ales.

După cum am arătat mai sus, în cuprinsul acestor declarații inculpatul D.N. a arătat că a primit de la numitul Ș.I. două contracte individuale de muncă și două adeverințe de salarizare completate pe numele său și al soției sale. După ce a semnat în biroul numitului Ș.I. exemplarele completate pe numele său, a mers acasă unde soția sa semnat și ea exemplarele completate cu numele său, aspect confirmat de inculpata D.S. Astfel, din contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 rezultă că inculpații D.N. și D.S. ar fi fost angajați la SC R.T.C. SRL. Caracterul fals al acestor înscrisuri, rezultă atât din declarațiile celor doi inculpați care au arătat că nu au fost niciodată angajați la SC R.T.C.

SRL, precum și din adresele din 02 februarie 2012 emise de I.T.M. Constanța din care rezultă că inculpații D.N. și D.S. nu figurează cu contract individual de muncă la SC R.T.C. SRL. În ceea ce privește însă infracțiunea de „înșelăciune" reținută în sarcina celor doi inculpați, ținând cont de întregul material probator administrat în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. este o formă specială a infracțiunii de înșelăciune, cunoscută sub denumirea de înșelăciune în convenții și constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în condițiile stipulate.

Această infracțiune are și o formă agravată, atunci când a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase. Sub aspectul laturii obiective infracțiunea de înșelăciune presupune, în primul rând, o acțiune de inducere în eroare, care poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Sub aspectul laturii subiective infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă, în sensul că făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitatea de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește. Analizând întregul material probator administrat în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspectul laturii subiective.

Analizând conduita inculpaților atât anterior, cât și ulterior contractării creditului bancar, nu s-a dovedit faptul că aceștia au acționat cu intenția de a produce o pagubă în dauna SC C.E.C. B. SA. Este real că la încheierea contractului de credit, din data de 30 septembrie 2008, încheiat cu SC C.E.C. B. SA, prin reprezentanți legali, având ca obiect credit imobiliar refinanțare, inculpații D.N. și D.S. au prezentat contracte individuale de muncă și adeverințe de salarizare falsificate, scopul nefiind acela de a cauza băncii o pagubă, ci acela de a se încadra în condițiile de eligibilitate ale băncii, astfel încât să obțină împrumutul în cuantumul solicitat, cu scopul de a achiziționa un imobil, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între numiții Z.N.

și Z.M., în calitate de vânzători și inculpații D.N. și D.S., în calitate de cumpărători, din care rezultă că aceștia din urmă au cumpărat imobilul situat în Constanța, lot B, compus din teren intravilan în suprafață de 127,60 mp din actele de proprietate și 128 mp din măsurătorile Cadastrale și construcțiile edificate pe acesta: C 1-locuință, având o suprafață construită la sol de 79,91 mp și C 2-anexă cu o suprafață construită la sol de 14,20 mp conform măsurătorilor cadastrale. Pe de altă parte, împrejurarea că inculpații nu au acționat cu intenția de a prejudicia banca rezultă și din faptul că pentru garantarea creditului au fost încheiate două contracte de garanție imobiliară, valabile din punct de vedere legal, după cum urmează: - contractul de garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între Sucursala Constanța, în numele și pe seama SC C.E.C.

B. SA SA în calitate de creditor, prin împuternicit și inculpații D.N. și D.S., proprietari, în calitate de garanți reali, prin care aceștia din urmă au consimțit, în mod necondiționat și irevocabil, la constituirea și intabularea ipotecii în favoarea băncii pentru valoarea de 815.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile și spezele aferente, asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafață de 125,60 mp din acte (127 din măsurători) și construcția edificată pe acesta: C 1-locuință, înscris în cartea funciară a localității Constanța, situat în Constanța, evaluat la suma de 779.069 lei; - contractul de garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008, autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între Sucursla Constanța, în numele și pe seama SC C.E.C.

B. SA SA în calitate de creditor, prin împuternicit și inculpații D.N. și D.S., proprietari, în calitate de garanți reali, prin care aceștia din urmă au consimțit, în mod necondiționat și irevocabil, la constituirea și intabularea ipotecii în favoarea băncii pentru valoarea de 815.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile și spezele aferente, asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafață de 127,6 mp din acte (128 mp din măsurători) și construcțiile edificate pe acesta: C 1-locuință și C 2 magazie, înscris în cartea funciară a localității Constanța, situat în Constanța, lot B, evaluat la suma de 709.500 lei. De asemenea, deși prin actul de inculpare se reține că inculpații nu ar mai fi achitat ratele aferente, din adresa din 12 decembrie 2012 emisă de SC C.E.C.

B. SA, reprezentantul legal a învederat instanței că împrumutul acordat inculpaților D.N. și D.S. nu a înregistrat restanțe, ratele fiind achitate conform graficului de rambursare aferent contractului de credit, rezultând astfel încă odată că cei doi inculpați nu au acționat cu intenția de a produce o pagubă în patrimoniul băncii. Totodată, în cursul procesului penal, inculpații au achitat rate în cuantum total de 127.000 lei, conform chitanțelor depuse la dosar atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească. Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpaților D.N. și D.S. care cu ocazia încheierii contractului de credit, din data de 30 septembrie 2008, cu SC C.E.C.

B. SA, au prezentat contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 emise de SC R.T.C. SRL, înscrisuri care s-au dovedit ca fiind false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen. Împotriva sentinței penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, precum și inculpații D.N. și D.S. Procurorul a solicitat condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de „înșelăciune" și deducerea perioadei în care au fost reținuți. Apelul inculpaților a vizat condamnarea pentru infracțiunea de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen., motivând că sunt nevinovați. Prin Decizia penală nr. 100/P din 12 septembrie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații D.N.

și D.S. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, sub aspectul încadrării juridice, că fapta inculpaților D.N. și D.S. de a se folosi de înscrisuri false (contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 emise de SC R.T.C. SRL) pentru încheierea contractului de credit imobiliar refinanțare, din data de 30 septembrie 2008, cu SC C.E.C. B. SA, sucursala Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen. Apărarea inculpaților că „adeverințele de salarizare și contractele de muncă, nu au nici o legătură cu contractul de ipotecă, că nu știau ce conținut aveau înscrisurile folosite la luarea creditului" este înlăturată de contractele individuale de muncă și adeverințele de salarizare pe care apăreau semnăturile lor, de cererea de credit din 26 septembrie 08 în care inculpatul D.N.

a precizat că împreună cu inculpata sunt angajați la SC R.T.C. SRL; apoi, nefiind la primul contract de credit cu o bancă, inculpații cunoșteau necesitatea depunerii actelor referitoare la loc de muncă și venituri. Astfel, nu există nici umbră de îndoială cu privire la vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunea de „uz de fals", cererea acestora de achitare fiind neîntemeiată. Referitor la infracțiunea de „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., critica formulată de către procuror a fost apreciată ca nefondată. Sub aspectul laturii obiective instanța a reținut că probatoriul administrat nu a dovedit că există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpaților și urmarea imediată, având în vedere lipsa prejudiciului, precum și intenția de păgubire.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că infracțiunea de înșelăciune se comite cu vinovăție, sub forma intenției când făptuitorul știe că prin acțiunea sa de inducere în eroare persoana vătămată va lua o decizie păgubitoare. în cauză, niciunul dintre inculpați nu a urmărit prejudicierea părții vătămate nici cu prilejul încheierii contractului de „credit imobiliar refinanțare", și cu atât mai puțin pe parcursul executării având în vedere că se achită constant de obligațiile contractuale, iar destinația creditului a fost respectată.

În concluzie, instanța de apel a constatat că fapta celor 2 inculpați de încheiere a contractului de „credit imobiliar refinanțare", nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., soluția tribunalului de achitare pentru această infracțiune fiind legală și temeinică, având în vedere că nu există conținutul infracțiunii de bază ca temei al răspunderii penale, nu este cazul analizării alin. (5) al art. 215 C. pen. privind consecințele deosebit de grave. Cu privire la cea de a doua critică, referitoare la deducerea perioadei reținerii inculpaților din pedepsele aplicate, instanța a apreciat că aceasta se impune numai când pedeapsa aplicată este executată în regim de privare de libertate, astfel că și această critică a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs inculpații D.N. și D.S.solicitând,în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc. pen.,în esență, admiterea recursurilor, casarea, în parte, a hotărârilor pronunțate în cauză și, rejudecând, achitarea potrivit dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals pentru care au fost condamnați. în susținerea cererii de achitare, apărarea arată că, din probele existente nu este conturată latura subiectivă a infracțiunii de uz de fals, respectiv intenția, iar, pe. de altă parte din actele emise de bancă nu a rezultat că aceasta a suferit vreun prejudiciu, motiv pentru care nici nu s-a constituit parte civilă.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurenții au motivat în termen recursurile, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Examinând recursurile prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. anterior hotărârile sunt supuse casării „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-337". Astfel instanța reține că infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., contând în „ folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice", sub aspectul laturii subiective se realizează cu intenție directă.

Cerința prevăzută în textul incriminator „folosirea (...) în vederea producerii unei consecințe juridice" conferă „intenției" un caracterul calificat, determinat și de împrejurarea că inculpatul pretinde să i se ia în considerare un înscris fals în rezolvarea unui caz concret. înscrisul fals trebuie să aibă aptitudinea de a produce consecințe juridice, iar urmarea imediată trebuie să constea în crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată și pentru aflarea adevărului și, în consecință pentru soluționarea corectă a unei cereri în susținerea căreia se invocă înscrisul falsificat. Ca atare, folosirea materială a înscrisului falsificat trebuie să fie efectivă, adică să îi urmeze prevalarea juridică a înscrisului folosit.

Latura subiectivă include și scopul folosirii înscrisului falsificat. Conform practici judiciare constante în materie în cazul infracțiunii de uz de fals pentru existența intenției se cere, în primul rând, ca inculpatul să dorească a se folosi de înscrisul falsificat, știind că este fals, iar, pe de altă parte, prin săvârșirea faptei să urmărească producerea unei consecințe juridice. Infracțiunea de fals, fiind, prin natura ei o infracțiune de pericol, deci care nu cuprind în descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu ridică probleme deosebite deoarece urmarea imediată este rezultatul implicit al acțiunii ilicite. În raport de considerentele teoretice expuse anterior, Înalta Curte, având în vedere starea de fapt așa cum a fost stabilită de instanța de fond și de cea de apel, constată că inculpatul D.N.

a primit de la numitul Ș.I. două contracte individuale de muncă și două adeverințe de salarizare completate pe numele său și al soției sale, inculpata D.S. După ce a semnat în biroul numitului Ș.I. exemplarele completate pe numele său, a mers acasă unde, soția sa a semnat și ea exemplarele completate cu numele său, aspect confirmat de inculpată. Din contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 a rezultat împrejurarea că inculpații D.N. și D.S. ar fi fost angajați la SC R.T.C. SRL. Au fost avute în vedere declarațiile celor doi inculpați D.N. (filele 45-46 d.i.f) și D.S. (fila 47 d.i.f) din care rezultă că nu au fost niciodată angajați la SC R.T.C.

SRL, aspect confirmat și I.T.M. Constanța, care prin adresele din 02 februarie 2012 a comunicat că inculpații D.N. și D.S. nu figurează cu contract individual de muncă la SC R.T.C. SRL. Ca atare, inculpații au avut cunoștință despre caracterul fals al contractelor de muncă întocmite de SC R.T.C. SRL, scopul folosirii lor, fiind mdeplinirea condițiilor de eligibilitate ale băncii pentru încheierea contractului de credit cu SC C.E.C. B. SA, prin reprezentanți legali, în vederea obținerii creditului imobiliar de refinanțare. Faptul că nu s-a cauzat nici un prejudiciu băncii, motiv pentru care C.E.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu importă având în vedere natura juridică a infracțiunii, aceea de pericol.

Raportat la starea de fapt definitiv stabilită de instanța de fond și de cea de apel, Înalta Curte constată că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., astfel că susținerile recurenților inculpați, circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., nu sunt întemeiate. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.N. și D.S.împotriva deciziei penale atacate. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.N. și D.S. împotriva Deciziei penale nr. 10O/P din 12 septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 4 martie 2014.