ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 184 din

22 aprilie 2013, în Dosarul penal nr. 8587/118/2012, Tribunalul Constanța a

hotărât:

În baza art. 2

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe

inculpatul D.N., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 2

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe

inculpata D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art.

291 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals", condamnă

inculpatul D.N. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.

291 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „uz de fals", condamnă

inculpata D.S. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 71

C. pen., interzice inculpaților D.N. și D.S. exercițiul drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81

C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor de 6 (șase)

luni închisoare aplicate inculpaților D.N. și D.S.

În baza art. 82

C. pen., stabilește termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni termen

compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval

de timp de câte 2 (doi) ani pentru fiecare inculpat.

În baza art.

359 C. proc. pen., atrage atenția inculpaților D.N. și D.S. asupra

dispozițiilor prev. de art. 83 C. pen., care prevăd consecințele ce decurg din

săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Constată că

inculpații D.N. și D.S. au fost reținuți pe timp de 24 de ore, de la data de 23

februarie 2012 și până la data de 24 februarie 2012.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor

aplicate inculpaților D.N. și D.S. se suspendă și executarea pedepsei

accesorii.

În baza art. 14

alin. (3) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 348 C. proc. pen., dispune

desființarea următoarelor înscrisuri false: contractul individual de muncă din 16

aprilie 2007, încheiat între SC R.T.C. SRL și D.S.; adeverința de salariu din 25

septembrie 2008 emisă de SC R.T.C. SRL; contractul individual de muncă din 16

aprilie 2007, încheiat între SC R.T.C. SRL și D.N.; adeverința de salariu din 25

septembrie 2008 emisă de SC R.T.C. SRL și contractul de management din data de

04 martie 2008 încheiat între SC C.E. SRL Constanța și D.N.

Constată

validitatea contractului de credit din  30 septembrie 2008 încheiat între SC

C.E.C. B. SA și D.N., a contractului de garanție reală imobiliară din 01

octombrie 2008 încheiat între SC C.E.C. B. SA și D.N. și D.S., autentificat

prin încheierea din 01 octombrie 2008 a B.N.P., O.N. din Constanța și a

contractului de garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008 încheiat între SC

C.E.C. B. SA și D.N. și D.S., autentificat prin încheierea din 01 octombrie

2008 a B.N.P., O.N. din Constanța.

Constată că SC

C.E.C. B. SA nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art.

191 C. proc. pen., obligă inculpații D.N. și D.S. la plata sumei de câte 1250 lei

fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului."

Pe baza

probelor administrate, instanța a stabilit următoarea situație de fapt:

La data de 23

noiembrie 2011, din cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.

1187/P/2011, s-a dispus disjungerea acesteia în vederea efectuării de

cercetării pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals față

de numiții D.N., D.S. și Derviș Taifun, fiind înregistrate în acest sens în

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța Dosarele penale cu nr.

2289/P/2011, nr. 2297/P/201 și nr. 2296/P/2011.

La data de 16

februarie 2012, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, s-a procedat la

reunirea celor trei dosare mai sus-menționate, formându-se un nou dosar unic,

înregistrat sub numărul de mai sus.

În cursul

cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpaților.

Astfel,

inculpatul D.N. a declarat următoarelercel care i-a intermediat obținerea

împrumutului a fost numitul I.Ș., căruia îi împrumutase suma de 40.000 euro.

întrucât dorea să-și cumpere o casă, iar numitul I.Ș. nu putea să-i restituie

împrumutul, i-a spus că ar fi mai simplu să facă un împrumut, în condițiile în

care inculpatul îi spusese că va fi ajutat și de familie. Prin urmare, a arătat

că scopul pentru care a contractat acel împrumut a fost acela de a cumpăra o

casă. A susținut inculpatul că cel care a prezentat documentația la bancă a

fost numitul I.Ș., el prezentându-se o singură dată la bancă când a semnat,

însă nu știe ce conținut aveau înscrisurile, iar banii au fost ridicați de

persoana de la care a cumpărat imobilul.

Inculpatul a

mai contractat anterior un credit de la B.C.R., arătând că s-a prezentat

personal la bancă, unde a depus documentația necesară, printre care și

adeverința de salarizare, în acea perioadă fiind angajat la SC S.C. SRL. În momentul

în care a contractat creditul de le C.E.C. inculpatul a precizat că i s-a spus

că nu mai sunt necesare alte documente, iar când a mers să semneze funcționara

de la bancă i-a spus că se va prelua și primul credit și i-a solicitat doar o

copie de pe actul de identitate.

A susținut

inculpatul că nu a avut nici un moment intenția de a induce în eroare

reprezentanții băncii, în condițiile în care nu a înregistrat restanțe, ratele

fiind achitate de regulă la zi sau cel mai târziu până la data de întâi a lunii

următoare.A mai arătat că nu are cunoștință dacă a semnat o adeverință de

salarizare de la SC R.T.C. SRL, întrucât nu știe ce înscrisuri a semnat la

bancă, precizând că nu cunoaște nimic în legătură cu această societate.

În perioada

construcțiilor întrucât nu a mai avut posibilitatea să achite ratele, cu

acordul băncii și în condițiile legii, a avut o perioadă de un an în care nu a

mai achitat rate, perioadă în care a avut loc și o reevaluare a creditului.

Cu privire la

creditul contractat inculpatul a susținut că nu i s-a solicitat să prezinte

contract de muncă și adeverință de salarizare, iar pe construcția pe care a

efectuat-o s-a instituit ipotecă.

În cursul

urmăririi penale, inculpatul D.N. a declarat, în prezența apărătorului ales, că

nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru este cercetat. în

vara anului 2008, împreună ci soția sa, a hotărât să cumpere o casă, situată în

Constanța, proprietari fiind numiții Z.N. și M. întrucât în urmă cu doi ani îi

împrumutase numitului I.Ș. suma de 40.000 de euro, fără chitanță, i-a solicitat

acestuia' restituirea împrumutului. întrucât acesta i-a spus că nu poate să-i

restituie banii i-a propus să ia un credit de la bancă, spunându-i că se va

ocupa el de întocmirea dosarului necesar. După ce i-a înmânat acestuia copii de

pe actele de identitate, al său și al soției sale, a mers la Ș.I. care i-a

înmânat două contracte individuale de muncă și două adeverințe de salarizare

completate pe numele său și al soției sale, inculpatul arătând că a semnat în

biroul lui Ș.I. contractul și adeverința. Ulterior, a mers acasă și după ce a

semnat și soția sa contractul și adeverința, i le-a înmânat în aceeași zi

numitului Ș.I. După câteva zile a mers la bancă unde a semnat contractul de

credit și ulterior la notar unde a semnat contractele de garanție reală

imobiliară și contractul de vânzare cumpărare. Fiindu-i arătate contractul de

credit, contractele de garanție imobiliară, contractul de vânzare cumpărare,

contractul individual de muncă și adeverința de salarizare inculpatul a

recunoscut că semnăturile de pe aceste înscrisuri îi aparțin, arătând totodată

că nu a fost angajat la SC R.T.C. SRL.

Cu privire la

creditul contractat acesta susținut că a achitat ratele la zi.

Inculpata D.S.

a declarat următoarelerîn plus față de relatările făcute de soțul său,

inculpatul D.N., a arătat că nu-l cunoaște pe I.Ș. întrucât era prieten doar cu

soțul său. Al doilea credit l-au contractat întrucât doreau să aibă o casă a

lor. Astfel, a arătat că nu a avut cunoștință de existența contractului de

muncă fals, întrucât a știut că la contractarea celui de-al doilea împrumut era

valabil dosarul de la primul împrumut. în momentul în care a mers la bancă a

precizat că i s-a arătat doar unde să semneze și prin urmare nu are cunoștință

ce înscrisuri a semnat.

Inculpata a

declarat că în perioada în care a avut loc contractarea celui de-al doilea

împrumut nu mai era angajată, împrejurare în care nu cunoaște nimic în legătură

cu SC R.T.C. SRL.

Inculpata a

susținut că în cursul urmăririi penale i-au fost arătate un contract de muncă

și o adeverință de salarizare pe care și-a recunoscut semnătura, însă a

susținut că este posibil ca aceste înscrisuri să fi fost printre cele pe care

le-a semnat la bancă.

În cursul

urmăririi penale inculpata D.S., în prezența apărătorului ales, a declarat că

nu se consideră vinovată de săvârșirea celor două infracțiuni care i-au fost

reținute în sarcină. în vara anului 2008 împreună cu soțul său s-au hotărât să

cumpere o casă, luând astfel legătura cu proprietarii, respectiv numiții Z.N.

și M., purtând discuții referitoare la preț. S-au înțeles cu vânzătorii să le

achite un avans de 25.000 de euro, iar la încheierea contractului să le achite

diferența, motiv pentru care soțul său a mers la numitul Ș.I. căruia i-a cerut

să-i restituie suma de 40000 euro pe care îi împrumutase, fără să întocmească

chitanță. întrucât acesta i-a spus că nu are de unde să-i dea, i-a promis

soțului său că o să-l ajute să contracteze un împrumut, astfel că Ș.I. s-a

ocupat de întocmirea actelor necesare. Prin urmare, soțul să i-a adus un

contract individual de muncă și o adeverință de salarizare, ambele pe numele

său, pe care le-a semnat. După un timp, fiind sunați de Ș.I., au mers la bancă

unde au semnat contractul și în aceeași zi au mers și la notar unde au semnat

contractul de vânzare cumpărare. Fiindu-i arătate contractul de credit,

contractele de garanție imobiliară, contractul de vânzare cumpărare, contractul

individual de muncă și adeverința de salarizare inculpatul a recunoscut că

semnăturile de pe aceste înscrisuri îi aparțin, arătând totodată că nu a fost

angajată niciodată la SC R.T.C. SRL.

Cu privire la

creditul contractat acesta susținut că a achitat ratele la zi.

În ceea ce

privește infracțiunea de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen., pentru

care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați, din probele

administrate în cursul procesului penal rezultă cu certitudine vinovăția

acestora.

Astfel, în

declarațiile date în fața instanței inculpații D.N. și D.S. au susținut că nu

au avut cunoștință de existența contractelor individuale de muncă și a

adeverințelor de salarizare false, arătând că la contractarea creditului nu li

s-au solicitat decât copii de pe actele de identitate, întrucât întreaga

documentație a fost preluată de la primul credit. Au mai arătat că fiind

chemați la bancă au semnat mai multe înscrisuri care le-au fost arătate de

funcționara băncii însă nu au cunoștință ce conțineau acele înscrisuri pentru

că nu le-au citit, susținând că acesta este motivul pentru care pe contractele

individuale de muncă și pe adeverințele de salarizare apăreau semnăturile lor.

Aceste

susțineri ale inculpaților vor fi înlăturate de instanță ca fiind nesincere

având în vedere că aceștia au revenit asupra declarațiilor pe care le-au dat în

cursul urmăririi penale. Instanța consideră această revenire ca fiind

neîntemeiată, în condițiile în care declarațiile din cursul urmăririi penale au

fost scrise personal de inculpați și date în prezența aceluiași apărător ales.

După cum am arătat mai sus, în cuprinsul acestor declarații inculpatul D.N. a

arătat că a primit de la numitul Ș.I. două contracte individuale de muncă și

două adeverințe de salarizare completate pe numele său și al soției sale. După

ce a semnat în biroul numitului Ș.I. exemplarele completate pe numele său, a

mers acasă unde soția sa semnat și ea exemplarele completate cu numele său,

aspect confirmat de inculpata D.S.

Astfel, din

contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și

adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 rezultă că inculpații D.N. și

D.S. ar fi fost angajați la SC R.T.C. SRL.

Caracterul fals

al acestor înscrisuri, rezultă atât din declarațiile celor doi inculpați care

au arătat că nu au fost niciodată angajați la SC R.T.C. SRL, precum și din

adresele din 02 februarie 2012 emise de I.T.M. Constanța din care rezultă că

inculpații D.N. și D.S. nu figurează cu contract individual de muncă la SC

R.T.C. SRL.

În ceea ce

privește însă infracțiunea de „înșelăciune" reținută în sarcina celor doi

inculpați, ținând cont de întregul material probator administrat în cauză, nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Infracțiunea de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. este o formă specială a

infracțiunii de înșelăciune, cunoscută sub denumirea de înșelăciune în

convenții și constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu

prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât,

fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în

condițiile stipulate. Această infracțiune are și o formă agravată, atunci când

a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase.

Sub aspectul

laturii obiective infracțiunea de înșelăciune presupune, în primul rând, o

acțiune de inducere în eroare, care poate fi săvârșită prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Sub aspectul

laturii subiective infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție

directă, în sensul că făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitatea de

inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei

producere o dorește.

Analizând

întregul material probator administrat în cauză, nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspectul laturii subiective.

Analizând conduita inculpaților atât anterior, cât și ulterior contractării

creditului bancar, nu s-a dovedit faptul că aceștia au acționat cu intenția de

a produce o pagubă în dauna SC C.E.C. B. SA.

Este real că la

încheierea contractului de credit, din data de 30 septembrie 2008, încheiat cu SC

C.E.C. B. SA, prin reprezentanți legali, având ca obiect credit imobiliar

refinanțare, inculpații D.N. și D.S. au prezentat contracte individuale de

muncă și adeverințe de salarizare falsificate, scopul nefiind acela de a cauza

băncii o pagubă, ci acela de a se încadra în condițiile de eligibilitate ale

băncii, astfel încât să obțină împrumutul în cuantumul solicitat, cu scopul de

a achiziționa un imobil, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008, la B.N.P.,

O.N., încheiat între numiții Z.N. și Z.M., în calitate de vânzători și

inculpații D.N. și D.S., în calitate de cumpărători, din care rezultă că

aceștia din urmă au cumpărat imobilul situat în Constanța, lot B, compus din

teren intravilan în suprafață de 127,60 mp din actele de proprietate și 128 mp

din măsurătorile Cadastrale și construcțiile edificate pe acesta: C 1-locuință,

având o suprafață construită la sol de 79,91 mp și C 2-anexă cu o suprafață

construită la sol de 14,20 mp conform măsurătorilor cadastrale.

Pe de altă

parte, împrejurarea că inculpații nu au acționat cu intenția de a prejudicia

banca rezultă și din faptul că pentru garantarea creditului au fost încheiate

două contracte de garanție imobiliară, valabile din punct de vedere legal, după

cum urmează:

- contractul de

garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat

între Sucursala Constanța, în numele și pe seama SC C.E.C. B. SA SA în calitate

de creditor, prin împuternicit și inculpații D.N. și D.S., proprietari, în

calitate de garanți reali, prin care aceștia din urmă au consimțit, în mod

necondiționat și irevocabil, la constituirea și intabularea ipotecii în

favoarea băncii pentru valoarea de 815.000 lei, plus dobânzile, dobânzile

majorate, costurile și spezele aferente, asupra imobilului constând în teren

intravilan în suprafață de 125,60 mp din acte (127 din măsurători) și construcția

edificată pe acesta: C 1-locuință, înscris în cartea funciară a localității Constanța,

situat în Constanța, evaluat la suma de 779.069 lei;

- contractul de

garanție reală imobiliară din 01 octombrie 2008, autentificat prin încheierea din

01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între Sucursla Constanța, în

numele și pe seama SC C.E.C. B. SA SA în calitate de creditor, prin

împuternicit și inculpații D.N. și D.S., proprietari, în calitate de garanți

reali, prin care aceștia din urmă au consimțit, în mod necondiționat și

irevocabil, la constituirea și intabularea ipotecii în favoarea băncii pentru

valoarea de 815.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile și

spezele aferente, asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafață

de 127,6 mp din acte (128 mp din măsurători) și construcțiile edificate pe

acesta: C 1-locuință și C 2 magazie, înscris în cartea funciară a localității

Constanța, situat în Constanța, lot B, evaluat la suma de 709.500 lei.

De asemenea,

deși prin actul de inculpare se reține că inculpații nu ar mai fi achitat

ratele aferente, din adresa din 12 decembrie 2012 emisă de SC C.E.C. B. SA,

reprezentantul legal a învederat instanței că împrumutul acordat inculpaților D.N.

și D.S. nu a înregistrat restanțe, ratele fiind achitate conform graficului de

rambursare aferent contractului de credit, rezultând astfel încă odată că cei

doi inculpați nu au acționat cu intenția de a produce o pagubă în patrimoniul

băncii.

Totodată, în

cursul procesului penal, inculpații au achitat rate în cuantum total de 127.000

lei, conform chitanțelor depuse la dosar atât în cursul urmăririi penale, cât

și în faza de cercetare judecătorească.

Sub aspectul

încadrării juridice, fapta inculpaților D.N. și D.S. care cu ocazia încheierii

contractului de credit, din data de 30 septembrie 2008, cu SC C.E.C. B. SA, au

prezentat contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și

adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 emise de SC R.T.C. SRL,

înscrisuri care s-au dovedit ca fiind false, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen.

Împotriva sentinței

penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, precum și

inculpații D.N. și D.S. Procurorul a solicitat condamnarea inculpaților și

pentru infracțiunea de „înșelăciune" și deducerea perioadei în care au

fost reținuți.

Apelul

inculpaților a vizat condamnarea pentru infracțiunea de „uz de fals" prev.

de art. 291 C. pen., motivând că sunt nevinovați.

Prin Decizia penală

nr. 100/P din 12 septembrie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații D.N. și D.S.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, sub aspectul încadrării juridice, că fapta

inculpaților D.N. și D.S. de a se folosi de înscrisuri false (contractele

individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și adeverințele de salarizare

din 25 septembrie 2008 emise de SC R.T.C. SRL) pentru încheierea contractului

de credit imobiliar refinanțare, din data de 30 septembrie 2008, cu SC C.E.C.

B. SA, sucursala Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen.

Apărarea

inculpaților că „adeverințele de salarizare și contractele de muncă, nu au nici

o legătură cu contractul de ipotecă, că nu știau ce conținut aveau înscrisurile

folosite la luarea creditului" este înlăturată de contractele individuale

de muncă și adeverințele de salarizare pe care apăreau semnăturile lor, de

cererea de credit din 26 septembrie 08 în care inculpatul D.N. a precizat că

împreună cu inculpata sunt angajați la SC R.T.C. SRL; apoi, nefiind la primul

contract de credit cu o bancă, inculpații cunoșteau necesitatea depunerii

actelor referitoare la loc de muncă și venituri. Astfel, nu există nici umbră

de îndoială cu privire la vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunea de

„uz de fals", cererea acestora de achitare fiind neîntemeiată.

Referitor la

infracțiunea de „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen., critica formulată de către procuror a fost apreciată ca nefondată.

Sub aspectul

laturii obiective instanța a reținut că probatoriul administrat nu a dovedit că

există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpaților și urmarea imediată,

având în vedere lipsa prejudiciului, precum și intenția de păgubire. Sub

aspectul laturii subiective, instanța a reținut că infracțiunea de înșelăciune

se comite cu vinovăție, sub forma intenției când făptuitorul știe că prin

acțiunea sa de inducere în eroare persoana vătămată va lua o decizie

păgubitoare. în cauză, niciunul dintre inculpați nu a urmărit prejudicierea

părții vătămate nici cu prilejul încheierii contractului de „credit imobiliar

refinanțare", și cu atât mai puțin pe parcursul executării având în vedere

că se achită constant de obligațiile contractuale, iar destinația creditului a

fost respectată.

În concluzie,

instanța de apel a constatat că fapta celor 2 inculpați de încheiere a

contractului de „credit imobiliar refinanțare", nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de „înșelăciune" prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen., soluția tribunalului de achitare pentru această infracțiune

fiind legală și temeinică, având în vedere că nu există conținutul infracțiunii

de bază ca temei al răspunderii penale, nu este cazul analizării alin. (5) al

art. 215 C. pen. privind consecințele deosebit de grave. Cu privire la cea de a

doua critică, referitoare la deducerea perioadei reținerii inculpaților din

pedepsele aplicate, instanța a apreciat că aceasta se impune numai când

pedeapsa aplicată este executată în regim de privare de libertate, astfel că și

această critică a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva aceste

decizii au declarat recurs inculpații D.N. și D.S.solicitând,în temeiul cazului

de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc. pen.,în esență, admiterea

recursurilor, casarea, în parte, a hotărârilor pronunțate în cauză și,

rejudecând, achitarea potrivit dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de uz de fals pentru care au fost condamnați. în

susținerea cererii de achitare, apărarea arată că, din probele existente nu

este conturată latura subiectivă a infracțiunii de uz de fals, respectiv

intenția, iar, pe. de altă parte din actele emise de bancă nu a rezultat că

aceasta a suferit vreun prejudiciu, motiv pentru care nici nu s-a constituit

parte civilă.

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se

judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecință,

instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac,

cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.

Verificând

îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., se apreciază că recurenții au motivat în termen recursurile,

cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

Examinând recursurile

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că acestea sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior hotărârile

sunt supuse casării „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei

infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o

altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu

excepția cazurilor prevăzute în art. 334-337".

Astfel instanța

reține că infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., contând în „

folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este

fals, în vederea producerii unei consecințe juridice", sub aspectul

laturii subiective se realizează cu intenție directă.

Cerința

prevăzută în textul incriminator „folosirea (...) în vederea producerii unei

consecințe juridice" conferă „intenției" un caracterul calificat,

determinat și de împrejurarea că inculpatul pretinde să i se ia în considerare

un înscris fals în rezolvarea unui caz concret. înscrisul fals trebuie să aibă

aptitudinea de a produce consecințe juridice, iar urmarea imediată trebuie să

constea în crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă

înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată și pentru aflarea adevărului

și, în consecință pentru soluționarea corectă a unei cereri în susținerea

căreia se invocă înscrisul falsificat. Ca atare, folosirea materială a

înscrisului falsificat trebuie să fie efectivă, adică să îi urmeze prevalarea

juridică a înscrisului folosit.

Latura

subiectivă include și scopul folosirii înscrisului falsificat.

Conform

practici judiciare constante în materie în cazul infracțiunii de uz de fals

pentru existența intenției se cere, în primul rând, ca inculpatul să dorească a

se folosi de înscrisul falsificat, știind că este fals, iar, pe de altă parte,

prin săvârșirea faptei să urmărească producerea unei consecințe juridice.

Infracțiunea de

fals, fiind, prin natura ei o infracțiune de pericol, deci care nu cuprind în

descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu

ridică probleme deosebite deoarece urmarea imediată este rezultatul implicit al

acțiunii ilicite.

În raport de

considerentele teoretice expuse anterior, Înalta Curte, având în vedere starea

de fapt așa cum a fost stabilită de instanța de fond și de cea de apel,

constată că inculpatul D.N. a primit de la numitul Ș.I. două contracte

individuale de muncă și două adeverințe de salarizare completate pe numele său

și al soției sale, inculpata D.S. După ce a semnat în biroul numitului Ș.I.

exemplarele completate pe numele său, a mers acasă unde, soția sa a semnat și

ea exemplarele completate cu numele său, aspect confirmat de inculpată. Din

contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 și

adeverințele de salarizare din 25 septembrie 2008 a rezultat împrejurarea că

inculpații D.N. și D.S. ar fi fost angajați la SC R.T.C. SRL.

Au fost avute

în vedere declarațiile celor doi inculpați D.N. (filele 45-46 d.i.f) și D.S.

(fila 47 d.i.f) din care rezultă că nu au fost niciodată angajați la SC R.T.C.

SRL, aspect confirmat și I.T.M. Constanța, care prin adresele din 02 februarie

2012 a comunicat că inculpații D.N. și D.S. nu figurează cu contract individual

de muncă la SC R.T.C. SRL.

Ca atare, inculpații

au avut cunoștință despre caracterul fals al contractelor de muncă întocmite de

SC R.T.C. SRL, scopul folosirii lor, fiind mdeplinirea condițiilor de

eligibilitate ale băncii pentru încheierea contractului de credit cu SC C.E.C.

B. SA, prin reprezentanți legali, în vederea obținerii creditului imobiliar de

refinanțare.

Faptul că nu

s-a cauzat nici un prejudiciu băncii, motiv pentru care C.E.C. nu s-a

constituit parte civilă în cauză, nu importă având în vedere natura juridică a

infracțiunii, aceea de pericol.

Raportat la

starea de fapt definitiv stabilită de instanța de fond și de cea de apel, Înalta

Curte constată că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., astfel că susținerile recurenților

inculpați, circumscrise cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 12

C. proc. pen., nu sunt întemeiate.

În consecință,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.N. și D.S.împotriva

deciziei penale atacate.

Văzând

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații D.N. și D.S. împotriva Deciziei penale

nr. 10O/P din 12 septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi, 4 martie 2014.