ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1416/2014

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 287/D din 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului D.B., pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare și evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, pedeapsă de executat 1 an închisoare.

I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate. S-a fixat termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C. pen.

S-a suspendat execucarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii în condițiile prevăzăzute de art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen. au fost anulate în totalitate următoarele înscrisuri cererea de înregistrare la O.R.C. din 11 mai 2010, declarația pe propria răspundere din 11 mai 2010, actul adițional SC E.C. SRL din 7 mai 2010, contractul de comodat din 3 mai 2010, declarațiile din 7 mai 2010 și 11 mai 2010 semnate de inculpat.

În

temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate pretențiile civile ale părții civile Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cheltuieli judiciare (din care 800 RON în faza de urmărire penală).

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău din 21 martie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.B. pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 și art. 290 C. pen. deoarece în luna mai 2010, a întocmit în fals contractul de comodat din 11 mai 2010 la O.R.C. Bacău și a semnat mai multe documente (precizate în contractul de expertiză grafică respectiv cererea de înregistrare la O.R.C. Bacău din 11 mai 2010, declarația pe propria răspundere din 11 mai 2010, actul adițional al SC E.C. SRL din 7 mai 2010, declarațiile din datele de 7 mai 2010 și 11 mai 2010, toate depuse la O.R.C. Bacău prin care se atestă în mod fictiv că sediul SC E.C. SRL se află în Bacău, str. M.E., unde de fapt locuiește familia M.C. și M.D. care nu și-au dat acordul pentru acest lucru.

La data de 6 aprilie 2012 a fost sesizată Judecătoria Bacău cu soluționarea cauzei, iar prin sentința penală nr. 1404 din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bacău având în vedere că infracțiunea de evaziune fiscală este de competența materială a tribunalului.

Astfel, la data de 4 octombrie 2012 Tribunalul Bacău a fost investit cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a reținut că în data de 29 iunie 2010, petenții M.C. și M.D. au formulat o plângere împotriva inculpatului D.B. pentru săvârșirea de acesta a infracțiunii de fals deoarece acesta a semnat în fals un contract de comodat prin care sediul SC E.C. SRL Bacău la adresa petenților, deși aceștia nu au semnat contractul de comodat și nici nu a existat acordul lor pentru stabilirea sediului acelei firme la adresa lor. Aceștia au declarat că în

luna iunie 2010 au găsit în cutia poștală două facturi emise de O.R. pe numele SC E.C. SRL, precum și un plic emis de A.F.P. Bacău în care se afla o notificare către aceiași firmă cu privire la nedepunerea unor declarații fiscale.

Deoarece petenții nu aveau societate comercială s-au deplasat la sediul O.R.C. Bacău unde au constatat că există un contract de comodat prin care inculpatul D.B. apărea la rubrica „comodatar” și numele petenților la rubrica „comodanți” însă semnăturile nu le aparțin, iar seriile de buletin ce apăreau în dreptul lor în preambulul contractului erau expirate, fiind vechi, întrucât familia M. își schimbase buletinele din anul 2002, depunând în acest sens copiile noilor buletine, în care apare mențiunea eliberării lor din luna septembrie 2002 și ale căror serii noi nu corespund cu cele trecute în contractul de comodat, contract ce apare datat la 11 mai 2010.

Audiat inculpatul a declarat că a semnat la O.R.C. Bacău mai multe documente la sugestia unui cunoscut P.E.V. să facă rost de bani și care i-a făcut legătura cu cetățeanul italian I.G.R., acesta fiind vechiul administrator al firmei. D.B. a susținut că la sediul acelei instituții i s-a făcut copie după buletin, a primit un rând de documente, un rând italianul și un altul a rămas la O.R.C. Totodată a recunoscut că i s-au înmânat mai multe acte contabile încheindu-se în acest sens un proces-verbal și a susținut că după aceste operațiuni nu a desfășurat nici o activitate comercială.

Inculpatul a depus apoi organelor de poliție o serie de documente aflate asupra sa, printre care un act adițional al SC E.C. SRL din 7 mai 2010 prin care inculpatul se coopta în firmă ca administrator cu puteri depline, fiindu-i cedate toate părțile sociale și o declarație a inculpatului prin care declara pe proprie răspundere că îndeplinește condițiile legale pentru a exercita calitatea de administrator și asociat.

Pentru stabilirea cu certitudine a semnăturilor de pe documentele depuse la O.R.C. Bacău s-a efectuat o constatare tehnico-științifică grafică care a stabilit că semnăturile de la pozițiile: semnătura de la cererea de înregistrare la O.R.C. din 11 mai 2010, „semnătura” de pe declarația pe proprie răspundere din 11 mai 2010: D.B. „de pe actul adițional SC E.C. SRL din 7 mai 2010, „comodatar” de pe contractul de comodat din 3 mai 2010 de pe „declarația” din data de 7 mai 2010, și „D.B.” de pe declarația din 11 mai 2010, sunt executate de inculpatul D.B.

Inculpatul a susținut că la sediul O.R.C. a fost transportat cu o mașină O. stabilindu-se aceasta aparține numitului P.E.V., care audiat de procuror a susținut că nu-l știe pe D.B. și nu l-a transportat pe acesta niciodată.

La reținerea situației de fapt, instanța a avut ca mijloace de probă: plângerea și declarațiile familiei M.C. și M.D., copiile

buletinelor de identitate, contractul de comodat încheiat în fals de inculpat, facturile fiscale ale O.R. și notificarea A.F.P. Bacău, adresa O.R.C. Bacău înscrisurile depuse la O.R.C. Bacău de inculpat (cererea de înregistrare la O.R.C. Bacău din 11 mai 2010, declarația pe proprie răspundere din 11 mai 2010, actul adițional al SC E.C. SRL Bacău din 7 mai 2010, declarațiile inculpatului din 7 mai 2010 și 11 mai 2010), raportul de constatare grafică, depozițiile martorilor M.D.A. și B.N.M., toate coroborate cu declarațiile inculpatului care recunoaște comiterea faptelor, dar că nu a avut reprezentarea că săvârșește ceva ilegal, ci a urmărit doar obținerea sumei de 500 RON.

S-a constatat că în drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 și art. 290 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gravitatea lor concretă, consecințele faptelor, precum și persoana inculpatului care este infractor primar, a recunoscut parțial infracțiunile și le regretă sincer [reținându-se și circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen.] apreciind că aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate spre minimul special prevăzut de lege sunt necesare și suficiente pentru reeducarea inculpatului.

Infracțiunile fiind comise în stare de concurs real, instanța în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare, instanța a apreciat față de împrejurările comiterii faptelor, gradul concret de pericol social și periculozitatea redusă a inculpatului care nu posedă antecedente penale, este tânăr, are afecțiuni cardiace, a recunoscut parțial faptele și le regretă sincer, că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins fără executarea ei în regim de detenție efectiv. Ca atare, instanța în baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei, a fixat termen de încercare de 3 ani potrivit art. 82 C. pen. și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În

baza art. 348 C. proc. pen. au fost anulate în totalitate următoarele înscrisuri: cererea de înregistrare la O.R.C. din 11 mai 2010, declarația pe propria răspundere din 11 mai 2010, actul adițional SC E.C. SRL din 7 mai 2010, contractul de comodat din 3 mai 2010, declarațiile din 7 mai 2010 și 11 mai 2010 semnate de inculpat.

Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000 RON obligații fiscale neachitate și accesoriile la această sumă.

Instanța a constatat că infracțiunea de evaziune fiscală în modalitatea comisă de inculpat este o infracțiune de pericol și nu de rezultat (cum este în general infracțiunea de evaziune fiscală) și în consecință nu presupune producerea unui prejudiciu.

Astfel, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a respins ca nefondate pretențiile civile ale Ministerului Finanțelor Publice prin A.N.A.F.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău fără a arăta în scris criticile aduse sentinței apelate și inculpatul D.B.

Inculpatul D.B. a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. reținută în sarcina inculpatului, intră sub incidența dispozițiilor art. 18

1

C. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind vădit lipsită de importanță. A criticat și soluția de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, apreciind că în cauză acestei fapte îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția infracțională, interesul și scopul, solicitând în consecință inculpatul achitarea pentru cele două fapte supuse judecății, în temeiul art. 10 lit. b

1

), respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 188 din 19 noiembrie 2013 Curtea de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și inculpatul D.B. împotriva sentinței penale nr. 287/D din 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău.

S-a constatat că probele adininistrate în cauză, prin conținutul lor informativ demonstrează în mod cert și decisiv existența infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, fapta întrunind toate elementele constitutive cerute de lege.

S-a reținut că nu se poate da curs apărării inculpatului, cu referire la lipsa intenției infracționale în momentul semnării înscrisurilor falsificate la O.R.C. Bacău, care între altele atestau în mod fictiv că sediul SC E.C. SRL se află în Bacău, str. M.E. unde în fapt locuiau alte persoane.

S-a apreciat în acord cu opinia primei instanțe că inculpatul a acționat sub forma intenției indirecte, întrucât din moment ce înscrisurile întocmite în fals depuse la O.R.C. Bacău, purtau semnătura inculpatului (fapt recunoscut de acesta și dovedit prin raportul de constatare tehnico-științifică grafică), acesta, în condițiile în care cunoștea caracterul nereal al conținutul înscrisurilor, chiar dacă nu a urmărit producerea consecințelor juridice a faptei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, a prevăzut rezultatul acestei fapte acceptând producerea lui.

Totodată, s-a apreciat nu se poate acredita nici opinia inculpatului referitoare la greșita condamnare a acestuia pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. în considerarea împrejurării că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se în consecință aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

S-a reținut că instanța fond a procedat la o corectă corelare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. precum și cele indicate mai sus, determinând corespunzător gradul de pericol social al faptei deduse judecății, ceea ce a avut drept efect justa condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii.

S-a apreciat că fapta inculpatului de a întocmi în fals mai multe înscrisuri (prin contrafacerea subscrierii acestora) care au fost depuse la O.R.C. Bacău care a cauzat evidențierea în baza de date a instituției menționate a unui sediu fictiv al SC E.C. SRL, prezintă un evident pericol social în raport cu aceste circumstanțele concrete de săvârșire și urmările produse.

Având în vedere acest comportament ilicit al inculpatului, s-a apreciat că fapta comisă este generatoare de o puternică stare de pericol, constituind o gravă încălcare a reglementărilor legale referitoare la evidența în care se menționează diverse date privind persoanele juridice la instituția abilitată.

S-a constatat că instanța de fond, a evaluat corect gradul de pericol social al faptei prevăzute de art. 290 C. pen. precum și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 comise de inculpat, soluția de condamnare fiind corectă.

În

ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă, constatând că cele două fapte pentru care s-a dispus tragerea la răspundere penală a inculpatului, prin modalitatea lor concretă de comitere, nu au produs ca urmare imediată, prejudicii materiale, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a constatat că acțiunea civilă promovată în cauză, este nefondată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul D.B. și a solicitat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală și a făcut referire și la cazul art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. privind individualizarea pedepsei.

Totodată, a solicitat aplicarea legii mai favorabile, susținând că legea nouă este mai favorabilă.

Examinând recursul declarat de inculpatul D.B., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prealabil, cu referire la cadrul procesual al judecării recursului, Înalta Curte observă următoarele:

Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău secția penală, cauze minori și familie, la 19 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești; recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 decembrie 2013, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, modificat prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

alin. (1) art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Astfel, critica recurentului inculpat prin care se tinde la achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită de inculpat) nu poate fi examinată din moment ce cazul de casare de la pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea și modificarea, de către instanța de recurs, a situației de fapt reținută prin decizia instanței de apel nu mai este posibilă.

În

ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat (reindividualizarea pedepsei), se constată, de asemenea că nu poate fi analizat întrucât critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că este nefondată.

În ceea ce privește cazul de casare invocat prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. potrivit cu care, casarea poate interveni, când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constă în sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea incorectă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Din analiza normei de incriininare rezultă că pentru existența laturii obiective a infracțiunii trebuie îndeplinite trei condiții esențiale: a) contribuabilul sau reprezentantul său legal să nu facă o declarație, să facă o declarație fictivă ori o declarație incorectă cu privire la sediile sale principale sau secundare; b) realizarea unei acțiuni de control financiar, fiscal sau vamal; c) cu ocazia efectuării controlului să se constate sustragerea contribuabilului de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale ca urmare a nedeclarării sau a declarării fictive sau incorecte.

Modalitățile alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii pot consta într-o inacțiune, și anume nedeclararea sediilor principale sau secundare ale persoanei verificate sau într-o acțiune (declararea fictivă ori declararea incorectă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanei verificate).

În

ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, aceasta se săvârșește cu forma de vinovăție a intenției directe, caracterizată prin scopul urmărit de făptuitor

respectiv, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Prin urmare, pentru existența laturii subiective este necesar ca făptuitorul să fi urmărit producerea rezultatului, adică sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Astfel, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediu nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 dacă nu este dovedită sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale și dacă fapta nu este săvârșită în scopul sustragerii de le îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Or, în cauză, așa cum rezultă din probele administrate rezultă că inculpatul nu a urmărit sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale, astfel că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) și art. 396 alin. (5) C. proc. pen. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul D.B. împotriva deciziei penale nr. 188 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Va casa, în parte, decizia atacată și sentința penală nr. 287/D din 17 semtembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală și rejuedecând va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În

temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) și art. 396 alin. (5) C. proc. pen. va achita pe inculpat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În

ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. anterior se constată că legea penală mai favorabilă este lege veche întrucât are limitele de pedeapsă mai reduse, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amendă (față de art. 322 C. pen. cu limite cuprinse între 6 luni și 3 ani sau amendă), inculpatului fiindu-i reținute și circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, care au avut drept consecință juridică reducerea pedepsei sub minimul special, circumstanțe care nu se mai regăsesc în noua lege, a cărei aplicare nu ar fi posibilă fiindcă, astfel, s-ar încălca principiul „neagrăvării situației în propria cale de atac”.

Astfel, Înalta Curte va menține pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

Față de dispozițiile art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., va înlătura pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

ceea ce privește modalitatea de executare, față de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012, va menține modalitatea de executare a pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 2 luni care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În

temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul D.B. împotriva deciziei penale nr. 188 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează, în parte, decizia atacată și sentința penală nr. 287/D din 17 semtembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, și rejuedecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În

temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) și art. 396 alin. (5) C. proc. pen. achită pe inculpat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Menține pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

Prin aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. înlătură pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 2 luni care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2014.