ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 186 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 415/42/2013, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată cererea formulată de inculpata B.Ș.S. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. (3 infracțiuni) într-o singură infracțiune prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnată inculpata B.Ș.S. după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., faptă din data de 22 octombrie 2009, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., faptă din data de 21 aprilie 2010, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., faptă din data de 21 aprilie 2011, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) luni închisoare.

Potrivit art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit în baza art. 82 C. pen.

Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova, desemnată prin Hotărârea nr. 82 din data de 21 iulie 2008, organ de specialitate aflat în subordinea Consiliului Județean Prahova, conform art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 înființată prin Hotărârea din 12 decembrie 2005 a Consiliului Județean Prahova, inculpata B.Ș.S. a participat la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap a socrului său, afin de gradul I, în trei rânduri, respectiv la datele de 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010 și 21 aprilie 2011, în urma încadrării persoanei adulte B.I. în grad de handicap, aceasta a beneficiat de drepturile și accesibilitățile prevăzute în Legea nr. 448/2006, respectiv de indemnizație lunară, buget complementar și în ultima situație, și de indemnizație pentru asistent personal.

Situația de fapt, împrejurările concrete în care au fost comise faptele și vinovăția inculpatei, în forma prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., nu au fost contestate de aceasta, apărările sale constând în aceea că nu a avut cunoștință că era obligată să se abțină, iar pe de altă parte, că deși s-au făcut cercetări în legătură cu modul de obținere a certificatelor de încadrare în grad de handicap de către socrul său, nu au fost constatate încălcări ale dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 448/2006.

Niciuna dintre apărări nu a fost primită.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 253

1

C. pen., ce a fost introdus prin art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006, constituie infracțiunea de conflict de interese „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură ” și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă.

În ceea ce privește prima apărare în sensul că nu a cunoscut că era datoare să se abțină de la luarea deciziei, aceasta nu poate fi primită întrucât nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța sau eroare sa în drept.

Nici apărarea potrivit căreia certificatele eliberate socrului său corespund exigențelor legale nu poate fi primită având în vedere că prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public și care presupune o comportare corectă a celui ce exercită o activitate în cadrul unei autorități publice.

Aceasta presupune, pe de o parte, corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor deserviciu dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să îi confere direct sau indirect ori prin terțe persoane un anume avantaj material.

Incriminarea faptei presupune nu doar simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcționarului public ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative pentru ca un conflict de interese nesoluționat să nu conducă la un abuz în serviciu.

Prin urmare a fost lipsită de relevanță juridică împrejurarea că deciziile luate sunt legale câtă vreme participarea inculpatei la luarea acestora s-a dovedit a fi în afara cadrului legal și din acest motiv, apărarea invocată nu se justifică.

Totodată, s-a constatat că inculpata B.Ș.S. are calitatea de funcționar public în accepțiunea dată de art. 147 alin. (1) C. pen., întrucât, așa cum a rezultat din cuprinsul textului, prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din același cod.

Cum inculpata B.Ș.S. a fost desemnată membru al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova prin Hotărârea din data de 25 iulie 2008, organ de specialitate aflat în subordinea Consiliului Județean Prahova, în baza art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, rezultă că aceasta avea calitatea de funcționar public, fiind, așadar, subiect activ în accepțiunea disp. art. 253

1

C. pen.

În raport de cele ce preced s-a constatat că faptele există și au fost comise cu forma de vinovăție prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., așa încât s-a dispus condamnarea inculpatei în temeiul disp. art. 253

1

C. pen.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea a apreciat, contrar susținerilor formulate de inculpată, prin apărător ales, că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conflict de interese (trei), iar nu a unei infracțiuni de același tip, comisă în formă continuată, în opinia instanței nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor legale anterior arătate, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceluiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Deși inculpata a săvârșit acțiuni care prezintă conținutul aceleiași infracțiuni, nu s-a susținut că acestea, desfășurate la intervale mari de timp, respectiv la 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010 și 21 aprilie 2011, au fost rezultatul unei rezoluții infracționale unice, constatându-se că fiecare dintre acestea s-a consumat instantaneu, în momentul participării la luarea deciziei.

Prin urmare, cererea formulată de inculpată în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. (3 infracțiuni) într-o singură infracțiune prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost privită ca neîntemeiată și a fost respinsă.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea, evaluând criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul mediu de pericol social al faptelor, dedus din circumstanțele cauzei și pluralitatea de infracțiuni, limitele de pedeapsă, astfel cum au fost reduse, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, cu atitudine procesuală corespunzătoare, căsătorită, a apreciat că aplicarea unor sancțiuni la limita inferioară a textului de lege incriminator, pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, este o pedeapsă justă, aptă să răspundă cerințelor prev. de art. 52 C. pen., în special de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

În ceea ce privește solicitarea inculpatei de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)

1

C. pen., s-a apreciat că aceasta nu poate fi primită, întrucât, în opinia Curții, în cauză nu au fost îndeplinite cerințele impuse de art. 18

1

C. pen.

Pentru argumentele anterior arătate legate de considerațiile avute în vedere cu ocazia incriminării conflictului de interese și față de pluralitatea de infracțiuni comise de inculpată nu se poate aprecia că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin lege este minimă ori că prin conținutul lor concret ar fi lipsite în mod vădit de importanță ci dimpotrivă, că faptele, astfel cum au fost expuse, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și din acest motiv se impune aplicarea de pedepse iar nu a unei simple amenzi administrative, potrivit art. 18

1

alin. (3) cu referire la art. 91 C. pen., așa cum s-a solicitat.

Totodată, fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 33 lit. a) C. pen., în baza disp. art. 34 lit. b) din același cod s-au contopit pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește modalitatea de executare, Curtea a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 81 C. pen. și că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, motiv pentru care va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilirea unui termen de încercare în conformitate cu art. 82 C. pen., urmând a se atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 C. pen.

Întrucât în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, în cauză au fost aplicabile disp. art. 71 alin. (2) C. pen., respectiv, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Curtea a reținut pe baza jurisprudenței stabilite de C.E.D.O. (cauza Sabou și Pîrcălab c. României și Hirst c. Marii Britanii), obligatorie, ce se aplică cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Raportat la natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de ignorare de către inculpată a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și b), prin urmare, a interzis acesteia dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care C.E.D.O. a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, Curtea a apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpată, aceasta nu este nedemnă să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Referitor la drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., s-a apreciat că fapta comisă este absolut independentă de aspectele la care se referă aceste drepturi, nu denotă o nedemnitate, astfel că nu a interzis exercitarea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator și nici pe cel de la lit. c) având în vedere că prin Hotărârea din 30 iulie 2013 Consiliul Județean Prahova a dispus revocarea acesteia din funcția anterior deținută.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpata B.Ș.S., invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Sub primul aspect s-a apreciat că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 33 C. pen., în condițiile în care infracțiunea reținută în sarcina inculpatei a fost săvârșită în baza unei rezoluții infracționale unice ceea ce impune aplicarea dispozițiilor art. 41 C. pen.

Sub cel de-al doilea aspect, apărarea a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 18

1

C. proc. pen. și pe cale de consecință achitarea inculpatei, fapta săvârșită de către aceasta neavând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând apelul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În esență, ca stare de fapt, Înalta Curte reține că inculpata B.Ș.S., în calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova, a participat la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap a socrului său, afin de gradul I, în trei rânduri, respectiv la 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010 și 21 aprilie 2011.

În urma încadrării persoanei adulte B.I. în grad de handicap, acesta a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006, respectiv de indemnizație lunară, buget complementar și indemnizația pentru asistent personal.

La primul termen de judecată, cu procedura completă, inculpata a recunoscut în totalitate faptele reținute prin actul de sesizare a instanței, solicitând a fi judecată în procedura simplificată cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite cerințele legii și ca atare a pronunțat hotărârea de condamnare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală care au conturat existența faptelor și vinovăția inculpatei.

Niciuna dintre criticile invocate în motivele de apel nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei se impune, pe de o parte, a se reține că atât forma continuată, cât și concursul de infracțiuni sunt cauze de agravare a pedepsei și ca atare reținerea uneia sau a alteia nu obligă la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Pe de altă parte, în raport de situația de fapt reținută de prima instanță și recunoscută de inculpată, se constată că faptele au fost săvârșite în baza unor rezoluții infracționale distincte, fiecare faptă consumându-se instantaneu, în momentul luării celor 3 decizii, din 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010, respectiv 21 aprilie 2011.

Cât privește achitarea inculpatei pentru că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, Înalta Curte reține că o astfel de soluție poate fi adoptată în cadrul procedurii simplificate, dar nu se justifică în cauza dedusă judecății în condițiile în care inculpata a săvârșit trei infracțiuni de conflict de interese, conștientizând urmările produse și acceptându-le ca atare. Prin urmare faptele sale nu sunt lipsite de pericol social, ci dimpotrivă, fiecare în parte, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În fine, apărarea este nefondată și prin aceea că, pe de o parte se invocă, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei legea nouă - infracțiunea continuată presupunând identitate de subiect pasiv - iar sub aspectul sancțiunii se invocă legea veche și aplicarea unei sancțiuni administrative ceea ce nu poate fi acceptat, legea mai favorabilă impunând examinarea ei în ansamblu.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata B.Ș.S. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Văzând și disp. art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata

B.Ș.S.

împotriva sentinței penale nr. 186 din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 mai 2014.