ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3395/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3395/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 170 din 13

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au dispus următoarele:

În baza art. 215

alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

74 și 76 lit. a) C. pen., inculpatul B.C.D., a fost condamnat la o pedeapsă de 4

ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65

C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, calculată

cu începere de la data executării pedepsei principale.

Prin aceeași sentință,

în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 74-76

C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

Conform art. 33,

34, 35 C. pen., au fost contopite pedepsele principale, inculpatul având de executat

pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa

complementară.

Potrivit art.

71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Totodată, inculpatul

a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL, la următoarele

despăgubiri civile - 15.113,3 RON către SC M. SRL Covasna, 27.119,62 RON debit și

dobânzi legale către SC F.P. SRL Moeciu, 2019,90 RON către SC M.S. SRL Buzău, 7646

RON către SC T.I. SRL, 14.454 RON către SC P.L.V. SRL Covasna și 2002,77 RON către

SC C.S. SRL Covasna.

Inculpatul a mai

fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SRL, la 31.075,40

RON plus dobânda legală aferentă către SC N.P. SRL Piatra Neamț și la 28.849 RON

către SC C. SRL.

S-a constatat

acoperit prejudiciul cauzat părților vătămate SC V. SRL Urziceni, SC P.I.C. SRL

Ploiești, SC E.E.N. SRL, SC E.T. SRL Pârscov și SC R.I. SRL.

Conform art. 118

C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 14.927,34 RON cu care partea vătămată

SC E.X. SRL Ulmeni nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat

inculpatul, în solidar cu SC K. SRL, la 2000 RON cheltuieli de judecată către partea

civilă SC N.P. SRL.

De asemenea, inculpatul

a fost obligat la 1000 RON (din care 800 RON în solidar cu SC K. SRL și SC F.E.

SRL) cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 882/P/2010 din 07 aprilie 2011 s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

B.C.D. pentru infracțiunile de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de

grave prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și eliberarea unei file CEC fără a avea disponibil la tras, prev.

de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. c)

C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că, în perioada mai 2010 - octombrie 2010, în calitate de administrator

al SC F.E. SRL, SC K. SRL, SC P.I. SRL și SC M.C. SRL, a emis în favoarea mai multor

societăți cu care avea relații comerciale (SC E. SRL Ulmeni, SC V. SRL URZICENI,

SC M. SRL Covasna, SC F.P. SRL Moeciu, SC E.E.N. SRL, SC M.S. SRL Buzău, SC

T.I. SRL Buzău, SC E.T. SRL Pârscov, SC P.L.V. SRL Covasna, SC P.I.C. SRL Ploiești,

SC C.S. SRL Covasna, SC R.I. SRL, SC C. SRL și SC N.P. SRL Piatra Neamț) mai multe

file CEC și bilete la ordin, fără a avea disponibil în cont în momentul emiterii

lor, motiv pentru care instrumentele de plată au fost refuzate la plată, unele file

CEC fiind emise în perioada de interdicție bancară, iar alte instrumente de plată

aparțineau unor seturi de instrumente retrase din circulație, cauzând un prejudiciu

material în valoare totală de circa 222.097,81 RON, din care a fost recuperată suma

de 6.428 RON și a emis către SC G.A. SRL Pătârlagele fila CEC nr. A1., decontarea

fiind refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, fără a se produce în final

un prejudiciu material, deoarece marfa solicitată de inculpat nu i-a mai fost livrată.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de sesizare

din oficiu, sesizarea organelor de poliție din cadrul I.P.J. Buzău - Serviciul de

Investigare a Fraudelor de către unitățile bancare care au refuzat la plată filele

CEC eliberate de inculpat, filele CEC și biletele la ordin eliberate de inculpat,

care au fost refuzate la plată, somațiile emise de unitățile bancare către inculpat

cu privire la intrarea în interdicție bancară, cererile de înscriere a refuzului

bancar în F.N.C., plângerile și declarațiile părților vătămate și ale părților civile,

facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii, facturile și actele depuse de

către partea civilă și inculpat în faza cercetării judecătorești, instanța de fond

a reținut următoarele:

Inculpatul este

administrator la SC F.E. SRL, care are ca obiect principal de activitate „comerț

cu ridicata nespecializat", SC K. SRL, cu obiect principal de activitate „lucrări

de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale", SC P.I. SRL (societate

dizolvată) cu obiect principal de activitate „baruri" și administrator împuternicit

la SC M.C. SRL cu obiect principal de activitate „baruri și alte activități de servire

a băuturilor".

În perioada 2009-2010,

inculpatul a coordonat activitatea celor patru societăți comerciale, desfășurând

în mod predominant comerț cu material lemnos.

Prin intermediul

societăților comerciale pe care le administra, inculpatul a achiziționat diverse

cantități de material lemnos de la mai mulți furnizori, deși știa că nu avea posibilități

financiare pentru achitarea mărfurilor și a indus în eroare acești furnizori prin

emiterea mai multor instrumente de plată, fără a avea disponibil în cont, în perioada

în care se afla în interdicție bancară, după cum urmează:

În relația cu

SC E. SRL Ulmeni, inculpatul a achiziționat în numele SC F.E. SRL cherestea (fag

și rășinoase), în valoare de 15.000 RON, conform facturilor fiscale nr. B1. și

nr. B2. din 8 iulie 2010, pe care a folosit-o la construirea șopronului de la punctul

de lucru din orașul Pătârlagele, pentru plata căreia a emis fila CEC nr. A2. cu

data scadentă 6 iulie 2010, completată de inculpat la toate rubricile.

După ce fila CEC

a fost girată de SC E. SRL Ulmeni către SC F.G. SRL și, ulterior, către SC H.I.

SRL, aceasta a fost introdusă la plată la data de 13 iulie 2010, fiind refuzată

parțial la plată pentru suma de 14.927,34 RON.

Numitul C.V.D.,

administrator la SC E. SRL Ulmeni, a precizat că nu se constituie parte civilă în

procesul penal.

În relația cu

SC V. SRL Urziceni, inculpatul, în calitate de administrator al SC F.E. SRL, a beneficiat

de unele prestări de servicii constând în lucrări de decopertare, încărcare și copertare

pământ, lucrări de excavare și mutare pământ, transport mărfuri și descărcat materiale,

conform facturii fiscale nr. B3. din 7 iulie 2010 scadentă la 09 iulie 2010, în

valoare totală de 5.000 RON, pentru plata căreia inculpatul a emis fila CEC nr.

A3., cu data emiterii 09 iulie 2010, completată la toate rubricile, care a fost

refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Instanța de fond

a reținut că, la data de 20 iulie 2010, SC F.E. SRL a achitat cu numerar suma de

5.000 RON conform chitanței din 20 iulie 2010, drept pentru care administratorul

B.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

SC M. SRL Covasna

a aprovizionat SC F.E. SRL cu lemn de fag conform facturii din 12 iunie 2010 în

valoare de 15.113,3 RON. Pentru plata acestei facturi, inculpatul a emis fila CEC

nr. A4. la data de 9 iulie 2010, completată la toate rubricile.

Suma înscrisă

în fila CEC a fost de 15113,3 RON, iar aceasta a fost refuzată la plată pe motiv

de lipsă totală de disponibil, motiv pentru care administratorul B.M. s-a constituit

parte civilă cu această sumă de bani.

SC F.P. SRL Moeciu

a livrat către SC F.E. SRL cantitatea de 200 m.c. material lemnos, conform facturilor

fiscale din 25 iunie 2010, din 16 iunie 2010, din 12 iunie 2010, din 3 iunie 2010,

din 2 iunie 2010, din 31 mai 2010 și din 28 mai 2010.

Pentru plata acestor

facturi, inculpatul B.C.D. a emis un număr de 4 file CEC, completate la toate rubricile,

din care, însă, doar două file CEC au fost introduse la plată, celelalte două file

fiind returnate inculpatului: fila CEC AAA1. nr. A5. cu data scadentă 2 iulie 2010,

în valoare de 6.405,08 RON, a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil

și fila CEC AAA1. nr. 0071339 cu data scadentă 30 august 2010, în valoare de 27.119,62

RON, a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, CEC emis de un trăgător

aflat în interdicție bancară și care aparține unui set de instrumente care a fost

retras din circulație.

Întrucât cele

două file CEC au fost refuzate la plată, ultima fila CEC trebuind să acopere întregul

prejudiciu, așa cum s-a stabilit în convenția dintre părți din 23 iulie 2010, administratorul

S.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.119,62 RON.

În relația cu

SC E.E.N. SRL, inculpatul a aprovizionat SC F.E. SRL cu materiale de construcție

în valoare totală de 6749,98 RON, pentru plata cărora a emis o filă CEC AAA1.

nr. A6. cu data scadentă la 19 iulie 2010, completată la toate rubricile, suma înscrisă

fiind de 6749,98 RON, filă CEC care a fost refuzată la plată. Pentru această sumă

s-a întocmit un ordin de compensare, astfel că prejudiciul este acoperit.

SC M.S. SRL Buzău

a livrat către SC F.E. SRL Buzău materiale de construcție în valoare totală de 1.571,50

RON, conform facturii fiscale din 26 iunie 2010, pentru plata căreia inculpatul

a emis fila CEC nr. A7., completată la toate rubricile, având data scadentă la 26

iulie 2010.

Fila CEC a fost

girată de SC M.S. SRL către SC D. SRL, aceasta din urmă introducând la decontare

fila CEC la data de 27 iulie 2010, fila CEC fiind refuzată la plată pentru lipsă

totală de disponibil și pentru că era emisă de un trăgător aflat în interdicție.

Întrucât fila

CEC a fost refuzată la decontare, numita C.M. a declarat că se constituie parte

civilă cu suma de 2.019,90 RON.

SC E.T. SRL Brașov

a avut relații comerciale cu SC F.E. SRL Buzău, afacerile derulate având ca obiect

material lemnos de lucru.

În cursul lunii

iulie 2010, inculpatul a achiziționat lemn de lucru specia fag în valoare de 25.712,5

RON, conform facturii fiscale din 18 iulie 2010. Pentru plata mărfii, inculpatul

a emis fila CEC AAA1. nr. A8. cu data emiterii 23 iulie 2010 și fila CEC AAA1.

nr. A9. cu data scadentă 30 iulie 2010, fiecare fila CEC având înscrisă suma de

12.500 RON.

La data de 28

iulie 2010 și, respectiv, 30 iulie 2010 filele CEC au fost introduse la decontare,

însă acestea au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător

aflat în interdicție de plată și instrumente de plată retrase din circulație.

SC E.T. SRL Pârscov,

prin administrator T.I., s-a constituit parte civilă cu suma de 25.712,5 RON, însă,

în cursul cercetării judecătorești, prejudiciul a fost acoperit.

SC P.L.V. SRL

Covasna a desfășurat relații comerciale cu SC F.E. SRL Buzău, dar și cu SC U.I.

SRL București, ambele firme fiind administrate de inculpatul B.C.D., constând în

livrări de material lemnos - bușteni de fag.

La data de 09

aprilie 2010, SC P.L.V. SRL Covasna a livrat către SC U.I. SRL București cantitatea

de 60 m.c. buștean fag, conform facturii fiscale din 09 aprilie 2010 în valoare

de 15.600 RON, iar pentru plata lemnului inculpatul B.C.D. a emis biletul la ordin

în sumă de 7.600 RON, cu data scadentă 7 mai 2010 și biletul la ordin în sumă de

8.000 RON, cu data scadentă 30 aprilie 2010.

La data de 28

mai 2010, SC P.L.V. SRL Covasna a livrat către SC F.E. SRL Buzău cantitatea de 65,7

m.c. buștean gater, conform facturii fiscale din 28 mai 2010, în valoare de 14.454

RON, iar pentru plata lemnului inculpatul B.C.D. a emis fila CEC AAA1. nr. A9. în

valoare de 7.000 RON cu data scadentă 31 iulie 2010 și fila CEC AAA1. nr. A10. în

valoare de 7.454 RON, cu data scadentă 20 august 2010.

Ulterior, SC

P.L.V. SRL Covasna a girat aceste file CEC către alte societăți și fiind introduse

la decontare la datele de 22 august 2010 și, respectiv, 24 august 2010, filele CEC

au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător aflat

în interdicție bancară și instrumente de plată retrase din circulație.

La data de 25

mai 2010, inculpatul B.C.D. a achitat către SC P.L.V. SRL Covasna suma de 4.000

RON, iar la data de 23 iunie 2010 a achitat suma de 11.600 RON, debitul fiind achitat

prin contul SC F.E. SRL Buzău deoarece SC U.I. SRL București a intrat în faliment,

aspect recunoscut și de inculpat.

Întrucât prejudiciul

de 14.454 RON datorat de SC F.E. SRL Buzău a rămas neachitat, SC P.L.V. SRL s-a

constituit parte civilă cu această sumă.

SC P.I.C. SRL

Ploiești a avut relații comerciale cu SC F.E. SRL Buzău, constând în livrare de

marfă, conform facturii fiscale din 30 iunie 2010 în valoare de 1.428 RON.

Pentru plata acestei

facturi, inculpatul a emis fila CEC AAA1. nr. A11., completată integral de inculpat

cu data scadentă 30 iulie 2010.

Fiind introdusă

la decontare, fila CEC a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil,

CEC emis de un trăgător aflat în interdicție bancară, iar fila CEC aparține unui

set de instrumente retras din circulație.

SC P.I.C. SRL

Ploiești a comunicat că datoria SC F.E. SRL Buzău s-a stins prin restituirea mărfii

în data de 29 septembrie 2010 conform facturii fiscale din 29 septembrie 2010, la

data de 30 septembrie 2010, SC F.E. SRL nemaiavând nicio datorie către SC

P.I.C. SRL Ploiești.

SC C.S. SRL Covasna

a livrat către SC F.E. SRL motorină în valoare de 2.002,77 RON, conform facturii

fiscale din 30 iunie 2010. Pentru plata acestei facturi, inculpatul a emis fila

CEC AAA1. nr. A12., completată la toate rubricile, având data emiterii 1

octombrie 2010, filă CEC care a fost refuzată la plată la data de 18 octombrie 2010

pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Partea vătămată,

prin administrator Z.N., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.002,77 RON.

SC R. SRL a avut

relații comerciale cu SC K. SRL, administrată de inculpatul B.C.D., având ca obiect

vânzarea de bușteni de stejar, conform facturii fiscale din 6 octombrie 2010, în

valoare totală de 27.394,56 RON.

Pentru plata acestei

facturi, inculpatul B.C.D. a emis două file CEC completate la toate rubricile, după

cum urmează: fila CEC cu data scadentă 30 octombrie 2010, în valoare totală de 17.000

RON și fila în valoare de 10.000 RON emisă de SC M.C. SRL și girată către SC K.

SRL, apoi către SC R.I. SRL, cu data scadentă 26 octombrie 2010.

Ambele file CEC

au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

SC R.I. SRL a

avut relații comerciale și cu SC M.C. SRL, administrator împuternicit fiind tot

inculpatul B.C.D., constând în livrarea de bușteni de stejar în valoare de 17.284

RON, conform facturii fiscale din 12 octombrie 2010, pentru plata căreia inculpatul

a emis două file CEC completate integral și totodată a plătit în numerar suma de

4.000 RON.

Din cele două

file CEC, una completată cu suma de 6.008 RON și cealaltă cu suma de 7.000 RON,

SC R.I. SRL a introdus la decontare doar fila CEC cu data scadentă 20 noiembrie

2010, care a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător

aflat în interdicție bancară și instrument de plată retras din circulație, administratorul

părții vătămate fiind sigur că și cealaltă filă CEC nu se va deconta.

De asemenea, și

fila CEC emisă la data de 30 octombrie 2010 de SC M.C. SRL în favoarea SC R.I.

SRL pentru suma de 17.000 RON a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Având în vedere

prejudiciul cauzat, SC R.I SRL prin administratorul D.A.V. a declarat că se constituie

parte civilă cu suma de 40.000 RON, însă în faza cercetării judecătorești a fost

acoperit integral prejudiciul.

SC C. SRL a livrat

către S.C. SC P.I. SRL, administrată de inculpat, tâmplărie din PVC în valoare totală

de 32.349 RON, conform facturii fiscale seria din 31 august 2009.

Pentru plata acestei

facturi, inculpatul B.C.D. a emis biletul ordin în sumă de 28.849 RON cu data emiterii

28 ianuarie 2010 și data scadenței 30 aprilie 2010, după ce acesta achitase cu numerar

suma de 3.500 RON.

Biletul la ordin

a fost refuzat la plată la data de 3 mai 2010 pentru lipsă totală de disponibil.

SC C. SRL, prin

administratorul F.G., a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 28.849

RON.

SC N.P. SRL Piatra

Neamț a avut relații comerciale cu SC K. SRL, conform contractului de vânzare cumpărare

din 18 septembrie 2010, având ca obiect achiziția de buștean gater fag și cherestea

fag.

Astfel, conform

facturii fiscale din 30 septembrie 2010, inculpatul s-a aprovizionat cu 84,8 m.c.

bușteni fag și 19,8 m.c. cherestea fag în valoare totală de 31.075,40 RON.

Pentru plata mărfii,

inculpatul B.C.D. a emis fila nr. A13. cu data emiterii 1 octombrie 2010, în sumă

de 35.000 RON, completată la toate rubricile.

La data de 4

octombrie 2010, fila CEC a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Ulterior, SC

N.P. SRL Piatra Neamț a solicitat instanței de judecată investirea cu formulă executorie

a filei CEC, cerere ce a fost admisă.

SC N.P. SRL, prin

administratorul B.I., a menționat că se constituie parte civilă cu suma de 31.075,40

RON și dobânzile legale aferente.

În cursul lunii

octombrie 2010, SC K. SRL a intenționat să cumpere de la SC G.A. SRL Pătârlagele

un fierăstrău mecanic și piese de schimb marca „H.", iar pentru livrarea produselor

administratorul B.G. a solicitat SC K. SRL plata unui avans de 3.206 RON.

Astfel, inculpatul

a emis către SC G.A. SRL Pătârlagele fila CEC nr. A1., cu data scadentă de 14

octombrie 2010 pentru suma de 3.206 RON, care fiind introdusă la decontare, a fost

refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

În aceste condiții,

administratorul societății B.G. a refuzat să livreze produsele solicitate de SC

K. SRL și a menționat că nu are nicio pretenție față de inculpatul B.C.D., pe care

nu îl cunoaște personal, fila CEC fiindu-i înmânată prin intermediul angajatului

acestuia, S.G.

Din declarația

administratorului B.G. și a numitului S.G. a rezultat faptul că fila CEC a fost

completată de către inculpat integral la toate rubricile și semnată de acesta.

Instanța de fond

a constatat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave în

formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și eliberarea unei file CEC fără a avea disponibil la

tras, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ambele cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea

pedepselor, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social

al faptelor, precum și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a

recunoscut parțial comiterea faptelor și a acoperit parțial prejudiciile cauzate

părților civile.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul B.C.D., criticând-o pentru

nelegalitate și ne temeinicie.

Instanța de prim

control judiciar, examinând atât motivele de apel invocate, actele și lucrările

dosarului, cât și din oficiu cauza sub toate aspectele, conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 49 din 19 martie 2012, a respins ca nefondat

apelul, constatând că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt

și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate

în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a constatat

că, prin apelul formulat, s-au contestat anumite împrejurări ale stării de fapt

reținute, inculpatul, prin declarațiile date, inclusiv prin motivele de apel formulate,

recunoscând cea mai mare parte a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva deciziei

penale nr. 49 din 19 martie 2012 a declarat recurs, la 22 martie 2012, inculpatul

B.C.D., în motivele de recurs invocând două cazuri de casare, respectiv cele prevăzute

de art. 385

9

pct. 10 și 12 C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat

de către inculpat că nu există cercetare judecătorească în cauză, nici la instanța

de fond, nici la cea de apel, deoarece nu au fost audiate părțile (art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.).

De asemenea, apărarea

a criticat decizia pentru faptul că, în lipsa administrării probelor, nu s-a luat

în considerare data acoperirii prejudiciului de către inculpat, ceea ce conduce

la o altă încadrare juridică și, implicit, la alte limite de pedeapsă.

Analizând hotărârea

recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat în totalitate

decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel

Ploiești, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

S-a reținut că,

în cadrul cercetării judecătorești, se administrează probe pentru lămurirea faptelor

și împrejurărilor cauzei sub toate aspectele, în condiții de nemijlocire, publicitate

și contradictonalitate, cercetarea judecătorească având ca obiect, în primul rând,

administrarea probelor ca cerință a principiului nemijlocirii ședinței de judecată

în scopul perceperii directe a acestora de către instanța de judecată.

În cauza de față,

s-a constatat că cercetarea judecătorească s-a limitat la verificarea unor aspecte

obiective ce țineau de constituirea de părți civile, respectiv plata de către inculpat

a unor sume către persoanele juridice cu care avea la acel moment raporturi comerciale.

Totodată, a fost

avut în vedere că principala problemă pusă în discuție de o cauză penală este vinovăția

persoanei trimisă în judecată în raport de faptele pentru care aceasta este acuzată.

În cauza de față, s-a reținut că problema vinovăției este determinată de existența

sau inexistența intenției inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate.

Instanța de recurs a apreciat că în lipsa audierii inculpatului și a reprezentaților

părților cu care acesta a avut relații comerciale, simpla existență a unor datorii

între persoana acuzată și debitorii săi, nu justifică reținerea vinovăției. A fost

avut în vedere că cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe din

care să fie clarificată inducerea în eroare, respectiv un element fraudulos în plan

subiectiv, cunoașterea de către inculpat a lipsei disponibilului la momentul emiterii

instrumentelor de plată, pe care să se bazeze în afara omisiunii de plată, condamnarea

persoanei acuzate. S-a constatat, astfel, că nici instanța de fond, nici instanța

de apel, nu au administrat nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate,

probe cu privire la elementul subiectiv, ca de exemplu audierea reprezentanților

părților civile cu privire la existența unor înțelegeri referitoare la modalitatea

de plată sau dacă au cunoscut, la data încheierii contractelor, că inculpatul nu

poate plăti sumele datorate astfel cum s-a angajat sau audierea inculpatului asupra

săvârșirii faptei și vinovăției acestuia, dacă a cunoscut faptul că instrumentele

de plată nu sunt valide, în ce condiții a emis instrumentele de plată.

S-a mai reținut

că intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, presupune atitudinea

subiectivă în raport de care se poate reproșa conduita persoanei acuzate, iar răspunderea

penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere

și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. De asemenea, s-s reținut

că, în cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului

de conduită, criteriile de evaluare a vinovăție decurgând, așadar, din comportamentul

exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor

întreprinse de aceasta, motivația actului de conduită fiind reflectată de modul

în care persoana a acționat.

A fost avut în

vedere și faptul că infracțiunea de înșelăciune este îndreptată contra patrimoniului,

astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către

persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. S-a reținut

că cercetarea judecătorească trebuie să clarifice dacă s-au întrebuințat sau nu

mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și dacă au fost folosite mijloace

nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea înțelegerii

intervenită între părți.

Cât privește criteriile

pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții, respectiv

cu ocazia emiterii unui CEC/bilet la ordin, cu titlu de exemplu, au fost reținute:

- conduita persoanei

acuzate în legătură cu alte contracte sau instrumente de plată, anterior datei faptelor

din actul de sesizare, fiind avute în vedere, de exemplu: măsurile luate pentru

respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plății, coerența măsurilor

cu scopul urmărit, atitudinea față de respectarea normelor care guvernează domeniul

în speță, rulajul mărfurilor sau încasărilor;

- caracterul diferit

sau consecvent al conduitei persoanei acuzate față de faptele din cauza dedusă judecății.

S-a reținut că,

în afara criteriilor menționate anterior, se evaluează elementele determinante pentru

încheierea convenției respective, cunoașterea de către părțile contractante a modului

în care se va desfășura contractul respectiv, când și cum se va face plata, existența

unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cec-uri după interdicția bancară.

Constatând că

la termenul de la 31 mai 2011 nu au fost audiate părțile vătămate, iar inculpatul

nu a fost audiat în cauză, astfel încât nu au fost administrate probe referitoare

la existența laturii subiective, instanța de recurs, având în vedere caracterul

devolutiv al apelului, a casat decizia și a trimis cauza la secția penală a Curții

de Apel Ploiești, la reluarea judecății urmând a fi analizate și criticile referitoare

la acoperirea prejudiciului de către inculpat asupra încadrării juridice.

Primind dosarul

spre rejudecare, curtea de apel a procedat la audierea inculpatului și a reprezentanților

părților vătămate, constituite părți civile, pentru elucidarea aspectelor menționate

în decizia de casare a instanței supreme, trecând apoi la rejudecarea apelului.

Apelantul inculpat

B.C.D., în susținerea apelului său, având în vedere dispozițiile Înaltei Curți de

Casație și Justiție și probele administrate în cursul cercetării judecătorești,

în rejudecarea apelului, a solicitat să se constate că probatoriul administrat în

rejudecare, respectiv audierea sa, audierea reprezentanților părților vătămate/părți

civile, înscrisurile pe care le-a depus, atestă inexistența vinovăției sub forma

intenției de inducere în eroare la momentul remiterii de către sine a instrumentelor

de plată - file CEC, bilete la ordin, ceea ce conduce la inexistența infracțiunii

de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) C. pen., pentru

lipsa laturii subiective. S-a arătat că instrumentele de plată (cecuri sau bilete

la ordin), la momentul remiterii către reprezentanții părților civile și părților

vătămate, aveau prevăzute în conținut un termen scadent, ulterior datei emiterii

(de la 2-3 zile, la o lună) și singura concluzie care se poate desprinde este aceea

că reprezentanții părților vătămate și părților civile au avut reprezentarea că,

la acel moment, inculpatul nu avea disponibil în cont și au fost de acord cu această

situație, acordul acestora fiind dedus din acceptarea instrumentelor de plată care,

într-o astfel de situație, dobândește calitatea de instrument de garanție a plății.

De altfel, s-a susținut că reprezentantul SC P.I.C. SRL Ploiești a afirmat că inculpatul

i-a spus că nu ar avea disponibilul în cont, iar reprezentantul SC C. SRL a afirmat

că inculpatul i-a solicitat să-l păsuiască pentru că nu avea banii.

S-a mai arătat

că majoritatea reprezentanților părților vătămate și ai părților civile, audiați

în fața instanței de apel, au recunoscut că nu avea disponibil în cont la momentul

respectiv, dar că va efectua plata atunci când va încasa creanțele de la debitorii

săi. În acest sens, reprezentantul SC E.T. SRL a afirmat că „inculpatul i-a comunicat

că trebuie să-i intre bani în cont".

Totodată, inculpatul

a învederat că a păstrat legătura cu majoritatea reprezentanților părților civile

și ai părților vătămate cărora le remisese instrumentele de plată, i-a asigurat

că face tot posibilul să le plătească și nu a rupt legătura cu aceștia, așa cum

s-ar fi comportat o persoană care intenționa să înșele. A mai menționat că, după

incidentele de plată cu unele societăți comerciale, a stins datoria prin compensare

și niciun reprezentant al părților civile și vătămate nu a declarat că a sesizat

în vreun moment că inculpatul ar fi intenționat să-i înșele, majoritatea acestor

reprezentanți arătând că relațiile comerciale cu inculpatul, anterior incidentului

de plată din 2010, s-au derulat în condiții optime, în beneficiul ambelor părți,

dovada bunei sale credințe și lipsa intenției de inducere în eroare rezultând din

eforturile deosebite depuse și recunoscute de către unii reprezentanți ai părților

civile și vătămate de a stinge datoriile prin compensare. A mai arătat inculpatul

că mai mulți reprezentanți ai părților civile și vătămate au declarat că erau la

curent cu problemele sale financiare, probleme cu care, de altfel, se confruntau

și ei, cunoscând totodată o parte dintre debitorii care l-au determinat să intre

în incapacitate de plată, prin refuzul plății.

A susținut inculpatul

că, dacă ar fi vrut să dea dovadă de rea-credință în relațiile cu părțile civile

și vătămate, nu le-ar fi remis instrumentele de plată care, cel puțin, reprezentau

o garanție a plății.

În raport de dispozițiile

art. 215 C. pen., dar și de decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a apreciat că se poate dispune,

în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin

rechizitoriu, din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3),

(4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de eliberare

a unei file CEC fără a avea disponibilul la tras, prev. de art. 84 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în infracțiunea de eliberare a unei file CEC fără

a avea disponibil la tras, în formă continuată, prev. de art. 84 alin. (1) pct.

2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În sensul celor

solicitate, inculpatul a arătat că nu trebuie neglijată declarația sa, care se coroborează

cu aspectele și împrejurările învederate pe situația de fapt de către reprezentanții

părților civile și vătămate, susținând că nu a emis instrumente de plată în perioada

interdicției.

De asemenea, a

arătat că nu trebuie neglijat nici contextul de atunci și cel actual, respectiv

blocajul financiar cu care se confruntă majoritatea societăților comerciale din

România.

A mai arătat că,

pentru unele fapte similare cu cele pentru care a fost trimis în judecată, dar pentru

care ulterior remiterii instrumentelor de plată a reușit să-și achite datoria, a

fost dispusă scoaterea sa de sub urmărire penală.

În raport de împrejurările

comiterii faptelor, de împrejurarea că a avut o conduită bună anterior, că nu are

antecedente penale și că are în întreținere un copil minor, că este integrat în

societate, câștigându-și existența în mod onest prin muncă, că a recunoscut faptele

comise și s-a străduit să înlăture consecințele acestora prin plata datoriilor către

părțile civile, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., potrivit art. 76 lit. e) C. pen. urmând

ca instanța de apel să se orienteze la un cuantum al pedepsei sub limita minimă

prevăzută de lege ori să-i aplice o amendă în baza aceluiași text incriminator,

așa cum a rezultat în urma schimbării încadrării juridice a faptelor, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei (în cazul pronunțării unei pedepse cu închisoarea),

conform art. 81 și art. 82 C. pen., considerând că, astfel, se îndeplinesc cerințele

art. 52 C. pen. referitoare la scopul pedepsei. În acest sens, inculpatul a arătat

că executarea pedepsei în regim privativ de liberate nu profită nimănui întrucât

este încadrat în muncă, ceea ce reprezintă o garanție a faptului că va putea despăgubi

părțile civile și părțile vătămate prejudiciate.

Pe latură civilă,

inculpatul a învederat că este de acord să despăgubească părțile civile și a solicitat

a se lua act de poziția părților civile pe care le-a despăgubit integral.

Prin decizia penală

nr. 42 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.C.D.

împotriva sentinței penale nr. 170 din 13 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Buzău, care a fost desființată, în parte, și, în consecință:

A fost descontopită

pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente.

A fost redusă

pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 și 76 lit. a) și alin. (2) C. pen., de la 4 ani și

6 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a fost recontopită această pedeapsă cu cea aplicată

pentru cealaltă infracțiune reținută în sarcina inculpatului prin sentință, urmând

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare.

A fost înlăturată

obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente de la plata

despăgubirilor civile acordate părții civile SC T.I. SRL, constatându-se că, pe

parcursul procesului, prejudiciul acestei părți civile a fost acoperit.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând sentința

apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar

și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1)

și (2) C. proc. pen. și în limitele impuse de art. 372 și art. 373 din același cod,

instanța de apel a constatat că este parțial fondată calea de atac exercitată.

Deși apelantul

inculpat a susținut ca principal motiv de apel împrejurarea că faptelor comise le

lipsește un element constitutiv, și anume intenția de inducere în eroare a partenerilor

contractuali, s-a constatat că, din probele administrate în cursul judecății apelului,

rezultă situația de fapt reținută în actul de acuzare și prin hotărârea pronunțată

de prima instanță.

Astfel, s-a reținut

că, din declarațiile majorității reprezentanților părților civile, rezultă faptul

că, la încheierea tranzacțiilor comerciale, inculpatul a creat părților cocontractante

convingerea că instrumentele de plată (cec-uri sau bilete la ordin) pe care le-a

lăsat în schimbul furnizării mărfurilor achiziționate de societățile pe care le

administra, fie au disponibil în cont încă din momentul perfectării contractului,

fie le-a dat asigurări că la data scadenței va exista disponibil în cont, însă furnizorii

au constatat că inculpatul nu a avut disponibil în cont sau deja era în interdicție

bancară, încă de la emiterea instrumentului de plată.

Din analiza declarațiilor

respective, s-a reținut că inculpatul acționa mai întâi ca un partener comercial

serios, plătind mărfurile sau serviciile pe care le achiziționa total sau parțial,

iar după ce câștiga încrederea părților cocontractante, achiziționa mărfuri pe care

nu le mai plătea, lăsând cecuri fără acoperire sau bilete la ordin, despre care

știa că nu are sau nu va avea, la data scadenței, disponibil în cont, multora dintre

părțile civile inculpatul dându-le asigurări că nu vor fi probleme la data scadenței,

altora emițându-le un al doilea instrument de plată, pentru a mai câștiga timp sau

pentru a obține alte mărfuri, după care dispărea și nu mai putea fi contactat.

Din acest mod

de operare, instanța de apel a tras concluzia că acțiunile inculpatului pot fi considerate,

prin caracterul lor similar și repetat, ca fiind unele de inducere în eroare și

de menținere în eroare a partenerilor comerciali, cu ocazia încheierii unor contracte

sau a executării acestora, știind că, prin emiterea unui număr mare de instrumente

de plată, fără a avea disponibil în cont sau fiind în interdicție bancară, societățile

respective au fost păgubite cu contravaloarea mărfurilor achiziționate de societățile

inculpatului, paguba totală fiind cea reținută de către prima instanță, respectiv

suma de 220.097,81 RON.

Toate acestea

au condus la concluzia că, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv,

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții

și prin folosirea unor instrumente de plată fără acoperire, cu consecințe deosebit

de grave, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5)

C. pen., astfel încât soluția pronunțată de prima instanță, de condamnare a inculpatului

a fost apreciată ca fiind corectă, având acoperire în probele dosarului.

Din acest punct

de vedere, instanța de apel nu a îmbrățișat apărarea inculpatului, care a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, în aceea prevăzută

de art. 84 din legea cecului, din declarațiile reprezentanților părților civile

rezultând că acesta a achiziționat mărfuri pe care știa că nu le va plăti, deși

a dat asigurări că nu vor fi probleme cu încasarea instrumentelor de plată, emise

pe numele societăților sale (în unele situații fiind în interdicție bancară încă

de la emiterea lor).

S-a apreciat,

însă, că apelul inculpatului este fondat în ceea ce privește individualizarea pedepsei

aplicate pentru infracțiunea cea mai gravă reținută în sarcina sa, aceea de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave, circumstanțele personale ale acestuia permițând

o reducere mai mare a pedepsei aplicate pentru această infracțiune, până chiar la

minimul permis de lege - art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a constatat

că prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a

dispus ca ambele pedepse să fie coborâte sub limita minimă prevăzută de textele

legale, însă s-a apreciat că nu a dat eficiență maximă acestora, pe considerentul

că nici până în prezent inculpatul nu a achitat prejudiciile cauzate societăților

păgubite.

Instanța de apel

a reținut faptul că, în unele cazuri, inculpatul a făcut efortul de a acoperi pagubele

cauzate, prima instanță luând act de această împrejurare, în privința părților vătămate

- SC V. SRL Urziceni, SC P.I.C. SRL Ploiești, SC E.E.N. SRL, SC E.T. SRL Pârscov

și SC R.I. SRL, iar de la judecata cauzei în primă instanță până la soluționarea

apelului, inculpatul a mai acoperit prejudiciul părții civile SC T.I. SRL, situație

avută în vedere și la rejudecarea laturii civile în această fază procesuală.

Totodată, s-a

reținut că sunt importante și alte date care țin de persoana inculpatului: împrejurarea

că în declarația dată la instanța de apel acesta și-a manifestat regretul pentru

faptele comise, că este la prima încălcare a legii penale și are o familie închegată

și un copil minor în întreținere.

Ca atare, s-a

apreciat că se poate dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea

cea mai grea, până la limita minimă permisă, însă fiind vorba de un concurs de infracțiuni,

iar pedeapsa rezultantă depășind 3 ani închisoare, nu s-a putut dispune un alt mod

de individualizare a pedepsei decât acela privativ de libertate.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.D.

Motivele scrise

de recurs, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., au fost depuse la dosar la data de 30 octombrie

2013, ulterior primului termen de judecată, stabilit la data de 23 septembrie 2013,

termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părțile din

prezenta cauză.

Cu prilejul concluziilor

formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat același

caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., criticile formulate vizând împrejurarea că instanța de apel nu a ținut seama

de împrejurările de fapt, de natură a înlătura vinovăția inculpatului, dar și greșita

individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului și al modalității de executare.

Examinând recursul

declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede

în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28 februarie 2013, deci

ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este

supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește

în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul

în scris la data de 30 octombrie 2013 - așadar după primul termen de judecată din

data de 23 septembrie 2013, când procedura de citare a fost legal îndeplinită în

cauză - și oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această

împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C.

proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat

acestui motiv de recurs, nefîind îndeplinite condițiile formale prevăzute de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte,

chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul

inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ci,

eventual, ar putea fî circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și, respectiv, pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea

erau reglementate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În acest sens,

se reține, însă, că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea

nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., situație în care criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul

examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se

la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și

eroarea gravă de fapt invocată de recurentul inculpat.

Totodată, în realizarea

aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța

de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză,

recurentul inculpat a formulat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a

fost aplicată, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Față de considerentele

anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea

din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 42 din 28 februarie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

4 noiembrie 2013.