ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1724/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1724/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

de față;

Examinând actele

și lucrările dosarului ,constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 321

din 23 septembrie 2013, pronunțată în Dosar nr. 4227/30/2010* Tribunalul Timiș în

baza art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul C.M., deținut în Penitenciarul Timișoara,

la pedeapsa de:

- 7 ani închisoare.

A constatat că

infracțiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile

pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 393 din 14

iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din

19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, sentința penală nr. 177 din 25

aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din

10 decembrie 20010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, sentința penală nr.

1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală

nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova și a fost săvârșită în stare

de recidivă postcondamantorie față de condamnările din sentințele penale nr.

621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală

nr. 531 din 10 mai 2006 a Curții de Apel Craiova și sentința penală nr. 1587

din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă nr. 327 din 27 martie 2006

a Curții de Apel Craiova.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată sentinței penale nr. 1674 din

24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1606

din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova în pedepsele componente, pe care

le repune în individualitate, astfel:

- pedeapsa de

2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedeapsa de

1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

- pedeapsa de

2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei

Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curții de Apel

Craiova

- pedeapsa de

3 ani închisoare aplicate inculpatului C.M. prin sentința penală nr. 621 din 10

februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 531

din 10 mai 2006 a Curții de Apel Craiova

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată sentinței penale nr. 177 din

25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463

din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente,

pe care le repune în individualitate, astfel:

- pedeapsa de

1 an și 6 luni închisoare

- pedeapsa de

8 luni închisoare

- pedeapsa de

2 ani și 6 luni închisoare

- pedeapsa de

5 ani închisoare

- pedeapsa de

2 luni închisoare

- pedeapsa de

2 luni închisoare

- pedeapsa de

4 luni închisoare

În baza art. 85

C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată sentinței penale nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă

prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată sentinței penale nr. 393 din

14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144

din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova în pedepsele componente, pe care

le repune în individualitate, astfel:

- 4 luni închisoare

- 4 luni închisoare

- 2 ani închisoare

În baza art. 85

C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului C.M. prin sentința penală nr. 1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei

Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din 27 martie 2006 a Curții de Apel

Craiova.

În baza art. 86

5

C. pen. raportat la art. 85 C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.M. prin sentința penală

nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală

nr. 531 din 10 mai 2006 a Curții de Apel Craiova.

În temeiul

art. 34 lit. b) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele

astfel repuse în individualitate, aplicate prin sentința penală nr. 393 din 14

iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din

19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, sentința penală nr. 177 din 25

aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din

10 decembrie 20010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința penală nr.

1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală

nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, sentinței penale nr.

621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia

penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curții de Apel Craiova și sentința penală nr.

1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 327

din 27 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 39

alin. (1) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepsei rezultante

de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta

hotărâre în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o

cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea

art. 57 C. pen.

În baza art. 88

C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive din 9 iunie

2005 la 4 iulie 2005 și a reținerii de 24 de ore din 7 septembrie 2006.

În baza art. 36

alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 17

februarie 2011 la zi.

A dispus anularea

mandatul de executare a pedepsei închisorii din 13 decembrie 2010 emis de Tribunalul

Dolj, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 5 iulie 2011 emis de Judecătoria

Craiova și mandatul de executare a pedepsei închisorii din 13 octombrie 2011 emis

de Judecătoria Craiova și a dispus emiterea unui mandat nou, în conformitate cu

prezenta sentință.

În temeiul art.

71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) și lit. c) C. pen. începând cu rămânerea definitivă a hotărârii,

pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 53

alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215

alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c)

C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art.

66 C. pen.

În baza art. 215

alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit.

a), alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata B.C., la pedeapsa de:

- 4 ani închisoare,

cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86

1

C. pen., pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86

2

alin.

(1)

C. pen. și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinței

penale.

În temeiul

art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 53

alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215

alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatei B.C. pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform

art. 66 C. pen.

În baza art. 14,

art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., art. 1003 C. civ., a

admis acțiunile civile formulate de părțile civile SC O.R. SRL București și SC

C.C. SRL Sibiu și obligă inculpați C.M. și B.C., în solidar, la plata sumei de 1.346.066,83

RON despăgubiri civile, cu dobânda legală aferentă, către partea civilă SC O.R.

SRL București și la 78.191,39 RON despăgubiri civile către partea civilă SC

C.C. SRL Sibiu.

În baza art. 14,

art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., a admis acțiunile civile

formulate de părțile civile SC M.R.P. SRL Cluj-Napoca și SC A.T. SA Timișoara și

a obligat inculpatul C.M. la plata sumei de 124.335,62 RON despăgubiri civile, cu

dobânda legală aferentă, către partea civilă SC M.R.P. SRL Cluj-Napoca și a sumei

de 51.142,28 RON despăgubiri civile, cu dobânda legală aferentă, către partea civilă

SC A.T. SA Timișoara.

Pentru a hotăra

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriu

a fost trimis în judecată inculpatul C.M., (aflat în stare de arest în altă cauză),

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2),

alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în calitate de asociat și administrator

al SC M.B.A. SRL și respectiv asociat al SC S.D. SRL, cu ocazia încheierii și executării

contractelor având ca obiect achiziționarea de carburant și alte produse de către

SC M.B.A. SRL și respectiv asociat al SC S.D. SRL, a indus și menținut în eroare

părțile civile SC O.R. SRL, SC C.C. SRL Sibiu, SC A.T. SA și SC M.R.P. SRL, emițând

ca mijloc de plată pentru marfa achiziționată file cec și bilete la ordin, deși

știa că pentru valorificarea acestora nu există acoperirea necesară, cauzând un

prejudiciu total ce depășește 200.000 RON.

Prin același rechizitoriu

a mai fost trimisă în judecată și inculpata B.C., pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în calitate

de asociată SC M.B.A. SRL cu ocazia încheierii și executării contractelor având

ca obiect achiziționarea de carburant și alte produse de către SC M.B.A. SRL, a

indus și menținut în eroare părțile civile SC O.R. SRL și SC C.C. SRL Sibiu, emițând

ca mijloc de plată pentru marfa achiziționată file cec, deși știa că pentru valorificarea

acestora nu există acoperirea necesară, cauzând un prejudiciu total ce depășește

200.000 RON.

Analizând actele

și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

1). Învinuitul

C.M., în calitate de asociat și învinuita B.C. în calitate de administrator al SC

M.B.A. SRL Timișoara, au emis în perioada 18 septembrie 2006-25 octombrie 2007,

mai multe file cec în favoarea SC O.R. SRL, refuzate la plată pentru lipsă totală

de disponibil în cont.

SC O.R. SRL s-a

constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.346.066,83 RON.

2). Același mod

de operare a fost folosit de inculpatul C.M. și învinuitul C.D., asociați ai SC

S.D. SRL, la încheierea contractului cu SC M.R.P. SRL.

SC M.R.P. SRL

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250.137,19 RON.

3). În data de

1 iunie 2006, între SC A.T. SA Timișoara și SC S.D. SRL, reprezentată prin inculpatul

C.M. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, marfa achiziționată urmând a

fi cumpărată cu bilete la ordin cu scadență la 25-30 de zile de la data emiterii

facturilor.

Contractul a fost

semnat de inculpatul C.M., care pentru plata facturilor a emis un număr de patru

bilete la ordin refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil în cont.

Verificând extrasul

de cont al SC S.D. SRL în perioada 1 septembrie-30 noiembrie 2006, s-a constatat

că sumele de bani existente sunt total nesemnificative. De asemenea s-a reținut

faptul că în perioada încheierii acestui contract, SC S.D. SRL avea deja datorii

foarte mari către SC M.R.P. SRL, aspecte cunoscute de inculpatul C.M., care contrar

acestei situații a emis cele patru bilete la ordin.

SC A.T. SA Timișoara

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 51.142,28 RON.

Din raportul de

expertiză financiar-contabilă rezultă că SC M.B.A. SRL Timișoara datorează SC

O.R. SRL suma de 1.346.066,83 RON, iar SC S.D. SRL datorează SC M.R.P. SRL suma

de 124.335,62 RON.

4). Între SC

M.B.A. SRL Timișoara și SC C.C. SRL Sibiu a intervenit o convenție civilă având

ca obiect achiziționarea de motorină.

În data de 1

septembrie 2006, SC C.C. SRL Sibiu a emis factura fiscală în valoare de 98.406,66

RON din care a fost achitată suma de 20.215,27 RON.

Pentru plata contravalorii

motorinei, inculpatul C.M. a emis o filă cec semnată și ștampilată care urma să

fie decontată la 14 zile de la data livrării mărfii așa cum este consemnat și pe

factură.

Ulterior refuzării

la plată a filei cec, inculpatul C.M. a mai emis încă patru bilete la ordin în vederea

stingerii debitului în sumă de 78.406,66 RON, însă și acestea au fost refuzate la

plată.

Din adresa

din 11 martie 2009 a Băncii T. rezultă că pentru SC M.B.A. SRL Timișoara avea drept

de semnătură învinuita B.C.

Din probele existenta

la dosar rezultă că fila cec a fost semnată și ștampilată de învinuita B.C., însă

aceasta a fost înmânată personal reprezentantului părții civile de către învinuitul

C.M. care a și purtat negocierile privind încheierea contractului cu acesta.

SC C.C. SRL Sibiu

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 78.191,39 RON.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului C.M., instanța a ținut seama, în baza art. 52, art.

72 C. pen., de limite speciale de pedeapsă, reduse potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. pen., de gradul de pericol social al faptelor sale, dat de modalitatea comiterii

acestora și de cuantumul ridicat al prejudiciului, nerecuperat. Totodată, instanța

a avut în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat pentru fapte similare de

înșelăciune și fals, având condamnări față de care se reține stare de recidivă,

cât și condamnări pentru fapte concurente.

Cu privire la

atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta a fost sincer, recunoscând

și regretând comiterea faptelor.

II. Împotriva

sentinței penale nr. 321 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș

a declarat apel inculpatul C.M., pe care nu l-a motivat, iar prin dezbaterile orale

formulate prin apărător, s-a cerut redozarea pedepsi aplicate de prima instanță.

Prin decizia penală

nr. 216/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat

apelul declarat de inculpatul C.M., împotriva sentinței penale nr. 321 din 23

septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 4227/30/2010*.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant să plătească statului suma

de 300 RON cheltuieli judiciare și a dispus virarea sumei de 200 RON reprezentând

onorariu avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției în contul baroului Timiș.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere următoarele:

Starea de fapt

reținută de prima instanță a fost corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate

în cursul urmăririi penale, și administrate direct în fața instanței, coroborate

cu declarațiile inculpaților.

În raport de dispozițiile

art. 126 și art. 131 din Constituție, organele judiciare penale sunt instanțele

de judecată și organele de urmărire penală.

Acest lucru îndreptățește

a afirma că și probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare

cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, că probele se analizează

în mod coroborat, și că scopul probelor, prevăzut de art. 62 C. proc. pen., constând

în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal, în

acest sens fiind și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia

nr. 1660/2009). În procesul penal elementele de probă trebuie produse, în mod normal,

în fața persoanei acuzate, pentru a se asigura o procedură contradictorie, dar aceasta

nu este o cerință cu caracter absolut ci, soluționarea unei cauze penale în baza

unei probe neadministrate în instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă,

în sine, cu dispozițiile art. 6 din Convenție. Prin urmare, Curtea și-a însușit

valabilitatea tuturor probelor administrate în fața instanței de fond dar și în

faza de urmărire penală, administrate în această cauză.

Procedând la reexaminarea

probelor administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că starea de fapt reținută

în hotărârea de condamnare este aceeași cu cea care se desprinde din probatoriul

din acest dosar, fiind reconfirmată prin probatoriul administrat, neexistând probe

care să conducă la reținerea unei alte stări de fapt, și chiar inculpatul a recunoscut

în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând aplicarea beneficiului

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În ce privește

cuantumul pedepselor și modalitatea de executare, instanța de apel a apreciat că

instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a acestora raportat

la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72

C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului

recurent, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de

comitere a faptelor, aspecte care au fost complet și judicios evaluate, pedepsele

fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor

art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare

a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față

de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ

al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei

reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de

o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Instanța de apel a reținut

și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie

să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată

și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Infracțiunea de înșelăciune, prevăzută

de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., aduce atingere unora dintre cele mai importante valori

ocrotite de legea penală, respectiv siguranța patrimonială a persoanei, cu impact

social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar

întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista

în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea

unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă

a justiției și protecție a statului.

Infracțiunea săvârșită

în prezentul dosar de inculpatul apelant, este concurentă cu infracțiunile pentru

care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 393 din 14 iunie 2006

a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin decizia penală nr. 1144 din 19

noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, sentința penală nr. 177 din 25 aprilie

2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4463 din 10

decembrie 20010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința penală nr.

1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală

nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, și a fost săvârșită în

stare de recidivă postcondamantorie față de condamnările din sentințele penale

nr. 621 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia

penală nr. 531 din 10 mai 2006 a Curții de Apel Craiova și sentința penală nr.

1587 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 327

din 27 martie 2006 a Curtii de Apel Craiova, astfel că în mod corect s-a descontopit

pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea

lor.

Faptele fiind

comise în concurs real de infracțiuni, în baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 34

lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare cu

pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa

cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, care să reprezinte

și un echivalent al pedepselor ce nu vor mai fi executate ca urmare a contopirii,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 57

C. pen.

În ce privește

sporul de 1 an închisoare aplicat inculpatului de către Tribunalul Timiș, instanța

de apel a apreciat că acesta a fost corect și judicios individualizat. Astfel, potrivit

dispozițiunilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni

pentru care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai

grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu

este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Din conținutul textului

rezultă cu claritate că în privința stabilirii pedepsei finale în cazul concursului

de infracțiuni când s-au aplicat numai pedepse cu închisoare, aplicarea unui spor

este facultativă. Necesitatea aplicării unui spor, cât și consistența acestuia,

trebuie să se întemeieze pe sporul de gravitate și periculozitate socială concretă

rezultat strict din pluralitatea de infracțiuni. Criteriile cristalizate în această

materie, în practică privesc multitudinea infracțiunilor aflate în concurs, stăruința

în același gen de infracțiuni care atribuie repetării un caracter de sistem, frecvența

în timp a infracțiunilor aflate în concurs, împrejurarea că una dintre infracțiuni

a fost comisă chiar după ce împotriva inculpatului se pronunțase o condamnare.

În speță, întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpat denotă perseverență

deosebită în săvârșirea de fapte ilicite. Aceste împrejurări impun și justifică

aplicarea sporului de 1 an închisoare pe lângă pedeapsa cea mai grea, în vederea

atingerii scopului pedepsei reglementat de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea

inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

III. Împotriva

deciziei penale nr. 216/A din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

a declarat recurs inculpatul C.M., pe care nu l-a motivat, iar prin dezbaterile

orale apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 C.

pen., precum și reindividualizarea pedepsei și aplicarea unei pedepse mai blânde.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de casare

invocate, precum și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., în raport de conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, apreciază calea

de atac declarată ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.

În consecință,

analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc.

pen. anterior, respectiv art. 385

3

, art. 385

9

C. proc.

pen. anterior.

Astfel, conform

art. 385

10

C. proc. pen. recursul trebuie motivat, iar motivele de recurs

se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care

trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute anterior,

instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Or, în speța de

față, inculpatul C.M. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 216/A din

18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, fără a depune motivele

de recurs conform art. 385 pct. 10 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință,

Înalta Curte va analiza recursul declarat numai prin prisma cazurilor de casare

care se iau în considerare din oficiu conform art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., cazuri de casare ce nu sunt incidente în cauza de față.

În ceea ce privește

criticile referitoare la individualizarea sancțiunii, instanța constată că modificarea

adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării

apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau

incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept După data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385

9

pct.

ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare

din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la

probleme de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de

recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este

în consecință strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că

înlăturarea textului de lege din art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior

este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate

examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile

instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, urmând

a reduce proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu,

sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum,

mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța

de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă,

dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut

de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

Cu privire la

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. anterior raportat la Decizia

nr. 265/2014 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că nu își poate modifica

intempestiv interpretarea jurisprudențială în defavoarea inculpatului, o altfel

de schimbare de interpretare încălcând art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

„Garanția consacrată

la art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, element esențial al statului

de drept, ocupă un loc primordial în sistemul de protecție al Convenției. Astfel

cum decurge din obiectul și scopul său, acesta trebuie să fie interpretat și aplicat

astfel încât să fie asigurată o protecție efectivă împotriva urmăririi penale, condamnărilor

și sancțiunilor arbitrare” (cauza Maktouf și Damjanovic contra Bosnia și Herțegovina).

„Legea trebuie

să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile. Această cerință

este considerată îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște,

din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării

acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate,

care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este

pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.”

În exercitarea

rolului decizional instanțele recunosc forța jurisprudenței ca izvor de drept urmărind

tocmai disiparea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor de drept.

Oricât de clar ar fi redactat textul unei dispoziții legale, în orice sistem juridic,

inclusiv dreptul penal, inevitabil există un element de interpretare judecătorească.

Întotdeauna va exista necesitatea de elucidare a aspectelor îndoielnice și de adaptare

la schimbările de situație. De altfel, în tradiția juridică a anumitor state părți

la Convenție este consacrat faptul că jurisprudența, ca sursă de drept, contribuie

în mod necesar la evoluția progresivă a dreptului penal. Art. 7 nu poate fi interpretat

ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării

judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța

infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil. Absența unei interpretări jurisprudențiale

accesibile și în mod rezonabil previzibile poate conduce chiar la constatarea existenței

unei încălcări a drepturilor garantate de art. 7 în privința persoanei acuzate.

„Deși C.E.D.O.

acceptă faptul că instanțele interne sunt cele mai în măsură să interpreteze, să

aplice dreptul național și să își stabilească propria politică penală, de exemplu

prin înăsprirea pedepselor aplicabile pentru săvârșirea de fapte penale, ea reiterează

că această interpretare rămâne în orice caz subordonată principiului consacrat în

art. 7 din Convenție conform căruia legea este singura care poate defini o infracțiune

și stabili o pedeapsă.

Astfel, C.E.D.O.

a stabilit că revirimentul jurisprudențiaL în funcție de politica penală, în detrimentul

inculpaților constituie o încălcare a art. 7 din Convenție” (cauza Del Rio Prada

contra Spaniei).

În ceea ce privește

aplicarea art. 5 C. pen. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile și

a efectelor abrogării art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C.

pen. anterior și reincriminarea faptei de înșelăciune în art. 244 C. pen. alin.

(1) și alin. (2), instanța de recurs constată că este în prezența situației descrise

de art. 5 C. pen. și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea

definitivă a cauzei.

Conform Constituției

României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu

legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea

penală mai favorabilă se apreciază în raport de situația persoanei acuzată într-o

cauză penală sau contravențională, după caz.

În cazul în care

de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în

recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 21 mai 2014. În speță, de la data pronunțării

deciziei din apel, 18 noiembrie 2013 și până la data soluționării recursului au

intrat în vigoare Legea nr. 87/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care

guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează

înșelăciunea, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare noul C.

pen., a fost pronunțată decizia nr. 2/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție

și Decizia nr. 265/2014 de către Curtea Costituțională, și în plus s-a format o

opinie majoritară cu privire la aplicarea instituțiilor autonome de drept penal.

În examinarea

legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de recurs

urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor

legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt

acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată

de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă,

cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele

produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele

la data judecării recursului. În examinarea acestui ciiteriu instanța va avea în

vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele

de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influența modificărilor

legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt

acuzați.

Examinarea încadrării

juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru

a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare,

cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire

la sancțiune.

Pedeapsa decurge

din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă

exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o

lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor

de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând

în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește

incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două

legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data

săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg

din incrirninare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi

să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Dată fiind abrogarea

art. 215 C. pen. și incrirninarea înșelăciunii la art. 244 noul C. pen., instanța

de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche,

vechiul C. pen. cu conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă

(C. pen.). Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și

art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată,

comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi

datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei

de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Instanța va analiza

influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive

ale infracțiunii pentru care este acurat inculpatul, având în vedere că, deși un

text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea

unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpată conduce la

dezincriminarea faptei față de aceasta.

Art. 215 Înșelăciunea

Inducerea în eroare

a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă

a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos

material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la

6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea săvârșită

prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se

pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin

el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Inducerea sau

menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui

contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi

încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa

prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

Emiterea unui

cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea

lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după

emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti

înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă

s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută

în alin. (2).

Înșelăciunea care

a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de

ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 244 Înșelăciunea

(1) Inducerea

în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau

pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește

cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea

săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase

se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie

prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Împăcarea

înlătură răspunderea penală.

Abrogarea textelor

de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă

cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea

subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de vechea lege penală, în

timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție

care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data

abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen.,

care cuprinde toate elementele din acuzația pentru care a fost ttimis în judecată

inculpatul. În ceea ce îl privește pe inculpatul C.M., acuzațiile față de care a

fost condamnat au constat în aceea că: 1) în perioada 18 septembrie 2006-25

octombrie 2007, în calitate de asociat la SC M.B.A. SRL Timișoara împreună cu învinuita

B.C. în calitate de administrator al aceleiași societăți, a emis mai multe file

cec către SC O.R. SRL, refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont;

2) același mod de operare a fost folosit de inculpatul C.M. și învinuitul C.D.,

asociați ai SC S.D. SRL, la încheierea contractului cu SC M.R.P. SRL; 3) în data

de 1 iunie 2006, între SC A.T. SA Timișoara și SC S.D. SRL, reprezentată prin inculpatul

C.M. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, marfa achiziționată urmând a

fi cumpărată cu bilete la ordin cu scadență la 25-30 de zile de la data emiterii

facturilor. Contractul a fost semnat de inculpatul C.M., care pentru plata facturilor

a emis un număr de patru bilete la ordin refuzate la plată pe motiv de lipsă totală

de disponibil în cont. Verificând extrasul de cont al SC S.D. SRL în perioada 1

septembrie-30 noiembrie 2006, s-a constatat că sumele de bani existente sunt total

nesemnificative. De asemenea s-a reținut faptul că în perioada încheierii acestui

contract, SC S.D. SRL avea deja datorii foarte mari către SC M.R.P. SRL, aspecte

cunoscute de inculpatul C.M., care contrar acestei situații a emis cele patru bilete

la ordin; 4) între SC M.B.A. SRL Timișoara și SC C.C. SRL Sibiu a intervenit o convenție

civilă având ca obiect achiziționarea de motorină. În data de 1 septembrie 2006,

SC C.C. SRL Sibiu a emis factura fiscală în valoare de 98.406,66 RON din care a

fost achitată suma de 20.215,27 RON. Pentru plata contravalorii motorinei, inculpatul

C.M. a emis o filă cec semnată și ștampilată care urma să fie decontată la 14 zile

de la data livrării mărfii așa cum este consemnat și pe factură. Ulterior refuzării

la plată a filei cec, inculpatul C.M. a mai emis încă patru bilete la ordin în vederea

stingerii debitului în sumă de 78.406,66 RON, însă și acestea au fost refuzate la

plată. Din probele existenta la dosar rezultă că fila cec a fost semnată și ștampilată

de învinuita B.C., însă aceasta a fost înmânată personal reprezentantului părții

civile de către învinuitul C.M. care a și purtat negocierile privind încheierea

contractului cu acesta.

Infracțiunea de

înșelăciune este preluată în noul cod, noutățile legislative referindu-se exclusiv

la înlăturarea variantei agravate ce prevedea consecințe deosebit de grave. Ca urmare

caracterizarea în drept a faptei potrivit noii legi penale va fi art. 244 alin.

(1) C. pen.

Elementul material

al laturii obiective în ceea ce îl privește pe C.M., nu prezintă diferențe între

art. 215 C. pen. anterior și art. 244 alin. (1) și alin. (2) noul C. pen.

Caracterul unitar

al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în

raport de încadrarea juridică dată faptei.

Față de cele ce

preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche [art. 215 C.

pen. anterior și efectele acuzației în legea nouă, art. 244 alin. (1) și alin.

(2) noul C. pen.].

Legea veche prevedea

o sancțiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum

de 1 an și un maxim de 5 ani închisoare astfel că legea nouă mai favorabilă, va

retroactiva.

La stabilirea

pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile

instanța de recurs nu va face o nouă individualizare a sancțiunii atât cu privire

la cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporțional

sancțiunea stabilită de instanța de fond și cea de apel (către minimum, mediu, sau

maximul special) în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu,

sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța

de recurs va stabili o sancțiune sub minimul special prevăzut de legea nouă ca urmare

a reținerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen. anterior.

Cu privire la

regulile privind infracțiunea continuată, pe legea nouă se prevede adăugarea unui

spor depănă la 3 ani la maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită,

în timp cepe legea veche sporul de pedeapsă era facultativ, astfel că s-ar ajunge

în situația de a se încălca inculpatului principiul „non reformatio in peius”.

Referitor la existența

recidivei postcondamnatorii și a tratamentului sancționator, Înalta Curte constată

că legea veche este mai favorabilă întrucât regimul sancționator al recidivei postcondamnatorii

prevăzute de noul C. pen. este mai sever, pedepsele stabilite pentru fiecare faptă

concurentă fiind contopite potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni,

cu aplicarea sporului obligatoriu.

Legea nr. 187/2012

stabilește legea mai favorabilă distinct față de cea stabilită în raport de încadrarea

juridică și sancțiune în cazul pluralității de infracțiuni (art. 10).

În ceea ce privește

pedepsele complementare și accesorii, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în

cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege

mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, în conținutul și condițiile prevăzute

de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce spre

minimul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se constată că

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a mai deține funcția de administrator

de firmă) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit.

a), lit. b) și lit. g) C. pen., urmând a se executa în acest conținut și pe o perioadă

de 2 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Pedeapsa accesorie

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. anterior se va aplica pe durata executării pedepsei.

Față de aceste

considerente se va admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei

penale nr. 216/A din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală.

Se va casa în

parte atât decizia recurată cât și sentința penală nr. 321 din 23 septembrie 2013

pronunțată de Tribunalul Timiș numai în ceea ce privește aplicarea legii penale

mai favorabile și rejudecând, în aceste limite:

Se va descontopi

pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pedeapsă principală și 4 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen. anterior aplicată inculpatului C.M., în pedepse componente, pe care

le va repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de

5 ani închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată prin contopirea pedepselor aplicate

prin sentința penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă

prin decizia penală nr. 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova; sentința

penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia

penală nr. 4463 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentința

penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia

penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova; sentința penală

nr. 621/10/02/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr.

327 din 27 martie 2006 a Curții de Apel Craiova; sentința penală nr. 1587 din 5

aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din

27 martie 2006 a Curții de Apel Craiova;

- pedeapsa de

7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4),

alin. (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. anterior.

- sporul de 1

an;

În baza art. 334

C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. anterior

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prevăzută

de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen. anterior și art. 5 C. pen., texte în baza cărora va condamna pe inculpatul

C.M. la pedeapsa de 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen.

În baza art. 39

alin. (1) C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, va dispune

contopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare

în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, sporită cu 1 an, urmând ca inculpatul

C.M., să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen.

Se va aplica pedeapsa

accesorie în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C.

pen. anterior, pe lângă pedeapsa principală.

Se vor menține

restul dispozițiilor deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei

decizii.

Va deduce din

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M. durata reținerii de 24 de ore din

7 septembrie 2006 și arestării preventive din 9 iunie 2005 la 4 iulie 2005.

Va deduce din

pedeapsa aplicată perioada detenției executate din 17 februarie 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 216/A din 18 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Casează în parte

atât decizia recurată cât și sentința penală nr. 321 din 23 septembrie 2013 pronunțată

de Tribunalul Timiș numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile

și rejudecând, în aceste limite:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pedeapsă principală și 4 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen. anterior aplicată inculpatului C.M., în pedepse componente, pe care

le repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de

5 ani închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată prin contopirea pedepselor aplicate

prin sentința penală nr. 393 din 14 iunie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă

prin decizia penală 1144 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova; sentința

penală nr. 177 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia

penală nr. 4463 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentința

penală nr. 1674 din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia

penală nr. 1606 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova; sentința penală

nr. 621/10/02/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr.

327 din 27 martie 2006 a Curții de Apel Craiova; sentința penală nr. 1587 din 5

aprilie 2005 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 327 din

27 martie 2006 a Curții de Apel Craiova;

- pedeapsa de

7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4),

alin. (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

anterior.

- sporul de 1

an;

În baza art. 334

C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. anterior

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prevăzută

de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 320 alin. (7) C. proc.

pen. anterior și art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul C.M.

la pedeapsa de 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen.

În baza art. 39

alin. (1) C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, dispune

contopirea pedepsei rezultante de 5 an