ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1175/2011

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 104 din 05 mai 2010, Tribunalul Sibiu, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I.M., posedă antecedente penale,în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa închisorii de 17 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului I.M. exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, măsură luată prin încheierea penală nr. 45 din 07 august 2009 a Tribunalului Sibiu.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 06 august 2009 și până la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.482,22 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii sumei datorate către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 376 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii sumei datorate către Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu cu titlu de cheltuieli de transport.

S-a constatat că partea vătămată M.S.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost obligat inculpatul ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să se supună prelevării probelor biologice.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.300 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 18/19 iulie 2009, în locuința comună din municipiul Sibiu, fiind într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul I.M. a avut o altercație cu mama sa, pe parcursul căreia a ridicat-o și a trântit-o, cu putere, pe dușumeaua camerei.

Contactul dintre corpul victimei, proiectat cu putere de inculpat, cu planul dur al dușumelei s-a soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave, respectiv un politraumatism prin agresiune, cu T.T.C. acut închis, traumatism toracic cu fractură arc costal V stâng, fractură de humerus stâng, fractură femur drept, multiple echimoze pe trunchi și extremități, și altele, în urma cărora, în dimineața de 19 Iulie 2009, victima a fost internată la Spitalul Clinic Județean Sibiu.

În pofida faptului că starea sănătății victimei era deosebit de critică, în data de 20 iulie 2009, în salonul în care era spitalizată, pe motiv că a refuzat să-i dea banii ceruți, inculpatul și-a agresat, din nou, mama, episod petrecut sub privirile celorlalte bolnave aflate în acel loc.

Cu toate că a beneficiat de îngrijiri medicale calificate, organismul victimei nu a reacționat pozitiv iar în data de 03 august 2009, a decedat.

Autopsia efectuată decedatei a concluzionat că moartea ei a fost de natură violentă, în legătură cauzală cu violențele exercitate de inculpat, fiind datorate decompensării afecțiunilor cronice preexistente ca urmare a unui politraumatism cu fractură humerală stângă și fractură femurală dreaptă, leziuni produse la 19 iulie 2009, prin lovire repetată cu corpuri dure și cădere pe un plan dur.

A mai reținut instanța de fond că pe fondul consumului de alcool, între inculpat și victimă s-au ivit neînțelegeri și dispute, unele dintre acestea degenerând în acte de violență exercitate de inculpat asupra mamei sale. Pe fondul acestor neînțelegeri, victima obișnuia să se refugieze la domiciliul unor cunoștințe sau vecini, în acest sens martora S.S. arătând că, în mai multe rânduri, victima a venit în apartamentul martorei spunând că a fost bătută de inculpat, martora auzind frecvent certuri din afara apartamentului părților si strigăte de ajutor ale victimei (filele 64 dosar fond, 60 dosar urmărire penală). De asemenea, martora C.L., arată că victima venea aproape zilnic la domiciliul martorei spunând că este bătută de inculpat și arătând martorei vânătăile de pe corp, iar cu ocazia ultimei internări a acesteia la spital, relatând martora faptul că a fost trântită de inculpat de pardoseala de gresie (fila 66 dosar fond, fila 58 dosar urmărire penală).

În același sens, martora G.M. a arătat că inculpatul era cel care o agresa fizic și o amenința cu moartea pe victimă, împrejurări ce o determinau pe aceasta să se refugieze la domiciliul martorei, al vecinei L. sau chiar în pivnița blocului. De asemenea martora arată că victima, cu ocazia ultimei internări, i-a relatat faptul că a fost trântită de pământ de către inculpat, ocazie cu care i s-au fracturat oasele bazinului, piciorul și mâna lovită anterior pe scări (filele 67 dosar fond, 59 dosar urmărire penală).

Martora L.M. este cea la care victima se refugia de 2 - 3 ori pe săptămână, datorită agresiunilor fizice la care era supusă, iar cu ocazia ultimului incident, victima i-a relatat faptul că a fost bătută de inculpat, ridicată și trântită de pământ, astfel încât i s-au fracturat oasele (filele 69 dosar fond, 62 dosar urmărire penală).

În același sens, și martora S.E., vecina din apartamentul situat sub apartamentul părților, relatează faptul că a auzit în numeroase rânduri pe victimă strigând după ajutor, întrucât era bătută de inculpat (filele 71 dosar fond, 61 dosar urmărire penală).

De asemenea, martorul P.G. arată că a văzut-o lovită într-o împrejurare pe victimă, aceasta spunând că a fost lovită de inculpat, a auzit gălăgie în apartamentul părților, dar arată că și victima obișnuia să-l jignească pe inculpat, încercând să atragă atenția asupra sa victimizându-se (fila 72 dosar fond).

Reține instanța că toate aceste aspecte sunt confirmate și de actele medico - legale - raportul medico - legal de constatare (filele 6 - 8 dosar urmărire penale) - care constată existența a numeroase echimoze la nivelul brațelor, fracturi de col, de arc costal stâng, subcapitală dreaptă cu deplasare, aceste leziuni traumatice putând fi produse prin lovire cu corpuri dure și cădere secundară pe un plan dur.

În faza de judecată, instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico - legală (filele 185 - 194 dosar fond) care a concluzionat în sensul că fondul patologic pe care îl prezenta victima a favorizat producerea leziunilor și, evoluția spre deces, dar nu constituie cauza decesului. Acesta s-a datorat leziunilor traumatice suferite la data de 19 iulie 2009 (fractură de humerus stâng și fractură de femur drept).

Tribunalul a apreciat ca fiind relevante și concluziile referatului de evaluare efectuat inculpatului, potrivit căruia perioada relativ lungă de timp în care victima a fost supusă agresiunilor este urmarea unui mod de gândire impulsiv al inculpatului, acesta manifestând rezistență scăzută la frustrare și agresivitate, carențe de autocontrol mult diminuate în urma consumului de alcool. Pe de altă parte, s-a constatat că inculpatul nu se consideră vinovat de fapta pentru care este cercetat și, nu dispune de capacitatea de a identifica soluții dezirabile la situații problematice existențiale, existând riscul ca acest comportament adoptat să degenereze pe viitor (filele 143 -149 dosar fond).

De altfel, inculpatul, în declarația dată nu recunoaște săvârșirea faptei evidențiind aspectele pozitive din relația cu mama sa, negând faptul că ar fi trântit-o pe victimă de podea, arătând că victima s-a dezechilibrat și a căzut în șezut (filele 39 - 40 dosar fond).

În schimb, procesul - verbal de consemnare a declarației părții vătămate din 20 septembrie 2009 luată la spital (filele 10 - 14 dosar urmărire penală) confirmă faptul că victima a fost agresată în numeroase rânduri de către inculpat, iar în seara incidentului, victima a fost prinsă de umeri, apoi ridicată și trântită pe pardoseală.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului care, în noaptea de 18/19 iulie 2009 a exercitat acte de violență asupra victimei, ridicând-o și apoi trântind-o cu putere pe dușumeaua camerei, producându-i acesteia mai multe fracturi care au dus la decesul victimei, în dimineața zile de 19 iulie 2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., 175 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece fapta a fost săvârșită asupra unei rude apropiate.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol ridicat al faptei săvârșite (omor asupra unei rude apropiate -mama sa), împrejurările în care a fost comisă fapta (pe fondul consumului repetat de alcool, al neînțelegerilor cu victima, asupra unei persoane în vârstă și bolnave), dar și circumstanțele personale ale inculpatului (care nu are antecedente penale, dar care a minimalizat contribuția sa la comiterea faptei) instanța, aplicând o pedeapsă orientată spre minimul special.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru completarea ori refacerea urmăririi penale sau trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea probațiunii, schimbarea încadrării juridice în art. 183 C. pen. și reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 10/A din 04 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

A menținut starea de arest și a dedus prevenția de la 06 august 2009 la zi.

S-a considerat că starea de fapt, vinovăția și încadrarea juridică a faptei au fost corect stabilite. A mai constatat instanța de apel că nu sunt incidente dispozițiile art. 332 C. proc. pen referitoare la refacerea urmăririi penale, că probatoriul a fost completat în apel astfel că nu se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Sub aspectul încadrării juridice a cauzei, instanța de apel a apreciat că cererea inculpatului de a se reține infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. nu este întemeiată, din probele administrate în cauză rezultând intenția inculpatului de a ucide victima.

Și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei sentința atacată a fost apreciată ca fiind legală și temeinică, instanța de fond având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.M., care a solicitat trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii și completării urmăririi penale, conform art. 380 C. proc. pen., arătând în motivele scrise de recurs că starea de fapt a fost descrisă incomplet și nedovedită, nu s-a urmărit aflarea adevărului, procurorul nu a administrat toate probele necesare aflării împrejurărilor concrete ale producerii faptei. S-a mai susținut, în sprijinul aceleiași cereri, că în faza de urmărire penală a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, întrucât apărătorul din oficiu nu a propus probe cu ocazia audierii inculpatului sau a prezentării materialului de urmărire penală. Cu ocazia concluziilor orale, apărătorul ales al inculpatului a mai susținut că nu s-a verificat dacă inculpatul a comis fapta cu discernământ și nici nu a fost supus testului poligraf pentru a verifica apărarea acestuia în sesnul că a fost provocat de victimă

În subsidiar s-a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării cauzei, întrucât apărarea inculpatului a fost formală și nu s-au admisnitrat toate probele necesare aflării adevărului. In fine, într-o altă cerere subsidiară s-a solicitat rejudecarea cauzei de către instanța de recurs în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. întrucât nu a avut intenția de a ucide și al reindividualizării pedepsei.

În drept, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 17

1

,18 și 14 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză se constată că instanța de fond a reținut o situație faptică fundamentată pe o amănunțită analiză a probatoriului administrat, expunând în detaliu elementele care au determinat reținerea probelor coroborate ce au dus la reținerea vinovăției inculpatului precum și motivele înlăturării apărărilor acestuia.

La rândul său, instanța de prim control judiciar a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de inculpat, apreciind în mod just că sentința de condamnare este legală și temeinică.

Examinând punctual criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare invocate de către acesta.

16

alin. (2) cu ref. la art. 380 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale se dispune dacă hotărârea este desființată pentru că s-a constatat existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: nerespectarea dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător (subl. n.)

În speța dedusă judecății, din examinarea dosarului de urmărire penală se constată că nu există niciunul dintre cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., care vizează cazuri de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul a invocat încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, constând în aceea că apărătorul desemnat din oficiu nu a propus probe în apărare cu ocazia ascultării sale și a prezentării materialului de urmărire. Or, art. 332 alin. (2) C. proc. pen. are în vedere situația în care apărătorul lipsește la efectuarea unor activități procesuale, deși prezența sa era obligatorie, ceea ce ar constitui cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen.

Potrivit art. 172 C. proc. pen. în cursul urmăririi penale este obligatorie prezența apărătorului la ascultarea inculpatului, la prezentarea materialului de urmărire penală iar potrivit art. 150, măsura preventivă nu poate fi luată fără ascultarea prealabilă a inculpatului care, în cazul în care este obligatorie asistența juridică, implică prezența apărătorului. Nerespectarea acestor dispoziții legale privind prezența apărătorului la efectuarea anumitor acte de urmărire penală este sancționată cu nulitatea absolută și atrage restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi penale. Or, în cauza de față, procurorul a respectat dispozițiile legale, asigurând asistența juridică a inculpatului atât cu ocazia ascultării sale cât și a prezentării materialului de urmărire penală.

Împrejurarea că, fiind prezent la efectuarea acestor acte de urmărire penală, apărătorul desemnat din oficiu, fără a fi împiedicat în vreun fel de organele de urmărire penală, nu a propus administrarea unor probe nu atrage nulitatea absolută a urmăririi penale în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. care sancționează, așa cum s-a arătat mai sus, încălcarea dispozițiilor relative la „asistarea" inculpatului de către apărător și nu lipsa de diligentă a acestuia sau calitatea serviciilor de asistență juridică prestate.

Cât privește cererea inculpatului de restituire a cauzei procurorului pe motiv că urmărirea penală nu este completă, impunându-se, în opinia sa, administrarea și a altor probe în vederea aflării adevărului, aceasta nu poate fi primită, întrucât art. 333 C. proc. pen. care permitea o asemenea soluție a fost abrogat prin art. 1 pct. 158 din Legea nr. 256/2006.

9

C. proc. pen.

Numai lipsa apărătorului la judecată, atunci când asistența juridică este obligatorie, este sancționată de lege cu nulitate absolută și constituie caz de casare potrivit art. 385

9

pct. 6 teza a II-a. Or, în speță, pe parcursul judecății inculpatul a fost asistat de un apărător ales (av. R.D.).

Înalta Curte constată că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C.E.D.O. care implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Astfel, inculpatul a avut posibilitatea să solicite completarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală atât în cursul judecății în fond cât și în apel, cererile sale fiind cenzurate de instanțe prin prisma pertinenței, utilității și concludentei lor, fiind încuviințate în parte.

Astfel, în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a procedat la reaudierea inculpatului și a martorilor din lucrări C.L., G.M., L.M., S.E., S.S., M.S., precum și la audierea martorilor B.G., P.G. propuși de apărătorul ales al inculpatului și, tot la solicitarea acestuia, a dispus întocmirea unui referat de evaluare pentru inculpat și efectuarea unui nou raport de expertiză medico - legală a victimei I.M.a iar în apel au fost audiați alți martori propuși de inculpat, P.M., G.E. și M.M.

Cât privește critica inculpatului referitoare la neefectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care să-i stabilească discernământul, Înalta Curte constată că acesta nu a solicitat efectuarea unei asemenea expertize, nu a invocat și nu a prezentat acte medicale din care să rezulte că prezintă afecțiuni de natură psihică iar raportat la încadrarea juridică a faptei - omor calificat - o astfel de expertiză nu era obligatorie.

În ceea ce privește neefectuarea testului poligraf, invocată de asemenea în recurs, Înalta Curte constată, pe de o parte, că inculpatul nu a formulat o solicitare în acest sens nici în cursul urmăririi penale nici al judecății iar, pe de altă parte, acest test nu se înscrie în categoria mijloacelor de probă prevăzute de C. proc. pen.

A mai arătat inculpatul că instanța nu a verificat existența înregistrării pe suport magnetic a declarației victimei date la spital. Înalta Curte constată că D.V.D.-ul conținând înregistrarea acelei declarații este atașat de coperta dosarului de fond. Este adevărat că această înregistrare nu a fost ascultată de instanță dar declarația victimei este redată în scris la dosar în cuprinsul procesului verbal din 20 septembrie 2009 (întocmit de procurorul criminalist și organele de poliție din cadrul biroului de Investigații Criminale al Poliției Sibiu), proces-verbal ce constituie mijloc de probă conform art. 90 C. proc. pen. De asemenea, relatările conținute în această declarație se coroborează întrutotul cu declarațiile martorilor C.L., G.M., L.M. aspectele pe care aceștia le relatează ca fiind aflate de la victimă fiind identice cu cele care rezultă din declarația redată în scris.

În ceea ce privește neidentificarea și neaudierea în calitate de martori a persoanelor care erau internate în același salon cu victima, Înalta Curte reține din procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală la data de 21 iulie 2009 (fila 9 dosar urmărire penală) că acele paciente nu au dorit să le fie cunoscută identitatea și nici să facă declarații, întrucât au remarcat personal potențialul agresiv al inculpatului și le-a fost teamă. Anumite aspecte percepute direct de către acele persoane sunt însă prezentate sub prestare de jurământ de martorii G.M. și L.M. care au vizitat-o pe victimă la spital și care declară că au aflat atât de la victimă cât și de la bolnavele din salon că inculpatul și-a lovit mama în prezența lor pentru că a refuzat să-i dea bani. Pe de altă parte, pacientele din salonul în care a fost internată victima au fost martorele unui comportament post-factum al inculpatului, declarațiile acestora nefiind esențiale sub aspectul dovedirii existenței faptei și vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de omor.

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de inculpat, întrucât situația de fapt reținută de instanțele anterioare este în deplină concordanță cu materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că în noaptea de 18/19 iulie 2009 inculpatul I.M. a exercitat acte repetate de violență asupra mamei sale I.M., a ridicat-o și apoi a trântit-o pe pardoseala din gresie a camerei, producându-i acesteia mai multe fracturi care au dus la deces în dimineața zile de 19 iulie 2009.

Apărarea inculpatului în sensul că el doar a împins victima de umeri în momentul în care a trecut pe lângă aceasta pentru a închide un geam și că în aceste împrejurări s-a dezechilibrat și a căzut în șezut, este contrazisă de constatările și concluziile raportului medico-legal de necropsie care evidențiază existența a numeroase echimoze la nivelul brațelor, fractură chirurgical humerus stâng și fractură de col femural drept, fractură de arc costal stâng, fractură subcapitală dreaptă cu deplasare, aceste leziuni traumatice putând fi produse prin lovire repetată cu(și nu de n.n.) corpuri dure și cădere (posibil secundară) pe un plan dur. Aceste constatări confirmă relatările victimei privind modalitatea în care i-au fost cauzate leziunile ce au necesitat internarea sa în spital, astfel cum sunt consemnate în procesul verbal din data de din 20 septembrie 2009 (filele 10 -14 dosar urmărire penală).

În memoriile depuse la dosar în recurs inculpatul a susținut că moartea victimei s-a datorat afecțiunilor patologice de care aceasta suferea și nu actelor sale de violență.

Înalta Curte nu poate reține ca valabilă nici această teză a apărării întrucât noul raport de expertiză medico - legală efectuat în cursul cercetării judecătorești (filele 185 - 194 dosar fond) a stabilit că fondul patologic pe care îl prezenta victima a favorizat producerea leziunilor și evoluția spre deces, dar nu constituie cauza decesului (subl.n), acesta fiind determinat de leziunile traumatice suferite la data de 19 iulie 2009 (fractură de humerus stâng și fractură de femur drept).

Preexistenta unor antecedente patologice nu prezintă relevanță sub aspectul existenței faptei reținute în sarcina inculpatului, atâta timp cât raportul de necropsie stabilește în mod clar că moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de leziunile traumatice produse în data de 19 iulie 2009 iar victima și martorii audiați au confirmat faptul că inculpatul este autorul actelor de violență exercitate asupra victimei.

Coexistenta unor factori contributivi, exteriori activității ilicite, nu este de natură a întrerupe lanțul cauzal, atâta timp cât din probe rezultă că fără acțiunea inculpatului rezultatul letal nu s-ar fi produs, altfel spus actele acestuia au avut aptitudinea de a provoca moartea victimei, independent de suprapunerea altor împrejurări cu rol accelerator în instalarea decesului.

9

pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că încadrarea juridică dată faptei de către instanțele anterioare corespunde elementelor faptice reținute, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. (victima fiind mama inculpatului).

Cererea inculpatului de a se schima încadrarea juridică în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. a fost cenzurată și de către instanța de apel care a apreciat-o în mod corect ca fiind neîntemeiată.

Pentru reținerea existentei acestei infracțiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenție, respectiv lovirea se realizează cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei, se produce din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând posibilitatea producerii morții.

În cauza dedusă judecății, din modul în care inculpatul a acționat - prin exercitarea de violențe asupra unei persoane în vârstă de 78 de ani, cu multiple afecțiuni patologice, fără posibilitate de apărare, având un braț imobilizat, ridicarea și trântirea puternică a corpului victimei de pardoseala din gresie, producându-i leziuni grave ce i-au cauzat decesul (traumatism toracic cu fractură arc costal V stâng, fractură de humerus stâng, fractură de femur drept) - rezultă că acesta a prevăzut și acceptat posibilitatea rezultatului letal, poziție subiectivă ce caracterizează intenția indirectă de a ucide.

Comportamentul agresiv și violent pe care inculpatul l-a avut în noaptea de 18/19 iulie 2009 față de victimă nu are un caracter singular, accidental ci, dimpotrivă, din declarațiile martorilor C.L., G.M., L.M., S.E., M.S.G. rezultă că în mod frecvent, pe fondul consumului de alcool, inculpatul își bătea mama, care se refugia de câteva ori pe săptămână la vecini sau prieteni pentru a scăpa de violențele fizice exercitate de fiul său.

9

pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondat.

Sancțiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, pentru constrângerea și reeducarea infractorului, sens în care instanța de judecată, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, adaptează pedeapsa la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concreta a faptei, cu periculozitatea infractorului, ținând seama și de împrejurările concrete atenuante sau agravante în care s-a săvârșit infracțiunea sau care caracterizează persoana infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcțiilor și scopului respectivei pedepse.

Pornind de la aceste repere - expres consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen. coroborate cu dispozițiile art. 52 C. pen. - instanța care a judecat fondul cauzei a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului, pedeapsa de 17 ani închisoare (cu numai doi ani peste limita minimă specială), reflectând atât gradul de pericol social concret al faptei, dedus din împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul ca și din urmările produse cât și periculozitatea și capacitatea de reeducare a inculpatului.

Actul de violență comis de inculpat, îndreptat împotriva valorii sociale supreme - viața (în speță, chiar viața persoanei care i-a dat viață) - impune pedepsirea corespunzătoare a acestuia. Inculpatul trebuia să știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Înalta Curte apreciază că o reducere a pedepsei aplicată inculpatului ar lipsi de conținut dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. și ar constitui o manifestare de clemență nejustificată în raport cu natura și gravitatea deosebită a faptei comise și cu persoana inculpatului, care nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel de tipuri de comportament antisocial extrem și ar afecta nivelul încrederii societății în actul de justiție, chemat să dea o ripostă fermă și proporțională cu gravitatea faptelor comise.

Analizând hotărârea recurată și prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată a nu fi incident în cauză vreunul din cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu.

Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că decizia atacată este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M.

Potrivit art. 385

17

alin. (5) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 102/A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 6 august 2009 la 24 martie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2011.