ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2014

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 10/CC din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în

baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea

de revizuire formulată de condamnatul Ș.F., cu antecedente penale, în prezent

aflat în Penitenciarul Aiud, vizând sentința penală nr. 129 din 06 iulie 2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4401/85/2010, definitivă prin

decizia penală nr. 4274 din 15 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

În considerentele acestei

hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 23 mai

2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalul Sibiu cererea de revizuire formulată de

condamnatul Ș.F., însoțită de referatul procurorului de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu, prin care s-a solicitat: respingerea ca inadmisibilă a cererii

condamnatului; soluționarea cererii în camera de consiliu fără citarea părților;

obligarea condamnatului la plata cheltuielilor de judecată.

În conținutul referatului

s-au arătat următoarele:

Prin sentința penală

nr. 129 din 06 iulie 2011 a Tribunalului Sibiu, dată în Dosarul nr. 4401/85/2010,

definitivă la data de 15 decembrie 2011, urmare a deciziei penale nr. 4274 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, inculpatul Ș.D. a fost condamnat la o pedeapsă de

15 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de

art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a reținut de către instanță,

că în data de 15 iulie 2010, inculpatul, aflat în extravilanul comunei B., județul

Sibiu, enervat de faptul că victima R.D., căruia i-a încredințat paza oilor, le-a

neglijat, i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă, acesta decedând. S-a constatat

că victima a decedat datorită unor rupturi pulmonare produse ca urmare a unor fracturi

costale, în cadrul unui politraumatism.

S-a reținut că cererea

de revizuire a fost înregistrată la data de 05 octombrie 2012, însă dosarul s-a

aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru motivarea soluției și

a fost înaintat Parchetului abia la data de 17 aprilie 2013, nefiind posibilă soluționarea

cererii fără dosarul cauzei.

S-a arătat că în cererea

de revizuire petentul solicită a fi reaudiată soția sa, Ș.V., care știe adevărul,

în sensul că victima ar fi fost bătută de fiul său în vârstă de 13 ani și nu de

el.

S-a constatat din studiul

dosarului de urmărire penală, dar și a celor de la instanță că martora Ș.V. a fost

audiată de mai multe ori, aceasta având o atitudine oscilantă, motiv pentru care

instanțele au înlăturat ca neadevărate declarațiile date în fața judecătorilor,

fiind menținute numai cele date în cursul urmăririi penale.

S-a arătat, totodată,

că s-a apreciat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că „în mod corect instanța

fondului a valorificat declarațiile martorei Ș.V. din cursul urmăririi penale, care

se coroborează cu actele medicale de la dosar, precum și cu celelalte mijloace de

probă”.

Față de aceste aprecieri

ale instanțelor care au judecat atât fondul, apelul, dar și recursul inculpatului

Ș.F., s-a arătat că cererea de reaudiere a soției sale Ș.V., ca martoră, în această

cerere de revizuire apare ca fiind fără sens, date fiind declarațiile oscilante

pe care le-a avut anterior.

S-a apreciat în final

că poziția acesteia nu poate fi decât una subiectivă, încercând să-și salveze soțul

de la executarea pedepsei aplicate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Tribunalul a constatat că, prin sentința penală nr. 129 din 06 iulie

2011 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul Ș.F. la o pedeapsă de 15 ani

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Sentința a rămas definitivă

la 15 decembrie 2011 prin respingerea apelului și recursului inculpatului, această

sentință fiind deci menținută prin decizia penală nr. 4274 din 15 decembrie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin prezenta cerere de

revizuire, revizuentul Ș.F. critică sentința prin care a fost condamnat arătând

că fapta a fost comisă de către minorul P.F.V., apărare care de altfel a fost invocată

și în cursul judecății în fond, apel și recurs. Această apărare a inculpatului a

fost analizată de instanțe, prin hotărâre definitivă stabilindu-se vinovăția inculpatului.

Pe parcursul desfășurării

procedurii judiciare în fața instanței de fond și în apel au fost audiați martorii

propuși în rechizitoriu și cei indicați de revizuent, iar din probatoriul administrat

în cauză nu au rezultat elemente care să indice o altă stare de fapt decât cea reținută

de către instanță.

Pe de altă parte, aspectele

invocate de revizuent în cerere nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire

prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Întrucât cererea de revizuire

care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. este inadmisibilă, astfel cum s-a statuat și prin decizia penală nr. 60/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii,

Tribunalul a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă și a respins-o.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel revizuentul Ș.F.

Prin apărătorul desemnat

din oficiu revizuentul condamnat Ș.F., a solicitat admiterea apelului, desființarea

hotărârii penale atacate și rejudecând, admiterea cererii de revizuire, astfel cum

a fost formulată.

În motivarea apelului

se arată că din probele administrate în dosarul de fond a rezultat că partea vătămată

a fost lovită de o altă persoană nu de către revizuent, iar soția revizuentului

cunoaște această împrejurare.

Prin decizia penală

nr. 137/A din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat

Ș.F. împotriva sentinței penale nr. 10/CC/2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu în

Dosarul nr. 4104/85/2013, apreciată ca fiind legală și temeinică întrucât motivul

invocat de apelant nu se circumscrie motivelor expres și limitativ prevăzute de

lege.

Împotriva acestei decizii,

la data de 19 septembrie 2013, revizuientul Ș.F., în termen legal, a declarat recurs,

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 17 octombrie 2013.

La dosarul cauzei nu s-au

depus motive scrise de recurs, iar prin apărătorul desemnat din oficiu, cu ocazia

dezbaterilor, recurentul condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

și, rejudecând, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Examin

ând recursul declarat

de revizuientul Ș.F., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Conform art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C.

proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind

dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competent aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Exercitarea c

ăii extraordinare de atac

a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute

de art. 394 C. proc. pen.:

- s-au descoperit fapte

sau

împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

- un martor, un expert

sau un interpret a s

ăvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;

- un

înscris care a servit

ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

- un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infrac

țiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

- c

ând două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Revizuirea este reglementată

de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi

cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existența

unei netemeinice judecăți de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac

de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Fiind o cale de atac extraordinar

ă și care pune în discuție

autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este

limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare

judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Având în vedere motivul

invocat de revizuient, respectiv faptul că este nevinovat, Înalta Curte constată

că acesta nu se regăsește între cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., motiv

pentru care în mod corect s-a respins cererea de revizuire.

În raport cu cele apărate,

constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul Ș.F.

În conformitate cu

art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuentul condamnat Ș.F. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 10

septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul revizuent

condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 28 februarie 2014.