ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1146/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 236/PI din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 461 C. proc. pen., s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul S.I. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 597/59 din 7 iunie 2013, contestatorul S.I. a arătat că formulează contestație referitor la cheltuielile judiciare la care a fost obligat în Dosarul nr. 1514/59/2012.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare este un act abuziv, întrucât s-a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 15/PI din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, fără a se analiza motivele de nulitate pe care le-a invocat. Analizând contestația la executare, prin prisma dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc.

pen., „Contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.” Prin contestație la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului judecat.

Prin contestație la executare întemeiată pe aceste dispoziții, instanța este abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei. S-a constatat că, în speță obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat s-a dispus prin hotărâri cu caracter definitiv, o eventuală cale extraordinară de atac nu împiedică executarea acestora și, mai mult, contestatorul a depus la dosar copia chitanței cu care a achitat cheltuielile judiciare în data de 17 septembrie 2013. Împotriva hotărârii instanței de fond, la data de 6 noiembrie 2013 a formulat declarație de recurs numitul V.I., în calitate de „mandatar oficial notarial” al contestatorului S.I.

La termenul de judecată din 30 martie 2014, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, raportat la împrejurarea că acesta a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală în cauză. Analizând excepția invocată, Înalta Curte reține următoarele: Recursul, fiind o manifestare procesuală reglementată de C. proc. pen., ca orice astfel de manifestare, pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții: a) să fie obiectiv încuviințat de lege; b) să aibă pertinență funcțională, adică să răspundă funcțional scopului atribuit de lege; c) persoana care a declarat recursul să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de atac; Or, în prezenta cauză, tocmai această ultimă condiție de admisibilitate lipsește.

Astfel, deși numitul V.I. a formulat declarație de recurs susținând că are calitatea de mandatar al contestatorului S.I., acesta nu a făcut dovada existenței unui mandat special dat de contestator, în formă autentică, pentru declararea căii de atac a recursului, iar în prezenta cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 385 2 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen. Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.I., prin mandatar V.I. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.I., prin mandatar V.I., împotriva sentinței penale nr. 236/PI din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2014.