ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1146/2014

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 236/PI

din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art.

461 C. proc. pen., s-a respins contestația la executare formulată de

contestatorul S.I.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei

de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 597/59 din 7 iunie 2013,

contestatorul S.I. a arătat că formulează contestație referitor la cheltuielile

judiciare la care a fost obligat în Dosarul nr. 1514/59/2012.

În motivarea cererii,

contestatorul a arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare este un

act abuziv, întrucât s-a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat

împotriva sentinței penale nr. 15/PI din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

fără a se analiza motivele de nulitate pe care le-a invocat.

Analizând contestația

la executare, prin prisma dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., instanța de fond

a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 461 C. proc. pen., „Contestația contra executării hotărârii penale se poate

face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era

definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea

prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire

la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă

amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare

a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.”

Prin contestație

la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de

lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv

la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia

hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea

hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului judecat.

Prin contestație

la executare întemeiată pe aceste dispoziții, instanța este abilitată să verifice

doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei.

S-a constatat

că, în speță obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat

s-a dispus prin hotărâri cu caracter definitiv, o eventuală cale extraordinară de

atac nu împiedică executarea acestora și, mai mult, contestatorul a depus la dosar

copia chitanței cu care a achitat cheltuielile judiciare în data de 17

septembrie 2013.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, la data de 6 noiembrie 2013 a formulat declarație de recurs numitul

V.I., în calitate de „mandatar oficial notarial” al contestatorului S.I.

La termenul de

judecată din 30 martie 2014, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția

inadmisibilității recursului, raportat la împrejurarea că acesta a fost declarat

de o persoană fără calitate procesuală în cauză.

Analizând excepția

invocată, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul, fiind

o manifestare procesuală reglementată de C. proc. pen., ca orice astfel de manifestare,

pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie obiectiv

încuviințat de lege;

b) să aibă pertinență

funcțională, adică să răspundă funcțional scopului atribuit de lege;

c) persoana care

a declarat recursul să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de atac;

Or, în prezenta

cauză, tocmai această ultimă condiție de admisibilitate lipsește.

Astfel, deși numitul

V.I. a formulat declarație de recurs susținând că are calitatea de mandatar al contestatorului

S.I., acesta nu a făcut dovada existenței unui mandat special dat de contestator,

în formă autentică, pentru declararea căii de atac a recursului, iar în prezenta

cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 385

2

raportat la art.

362 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru considerentele

expuse, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) teza a II-a C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorul S.I., prin mandatar V.I.

În conformitate

cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorul S.I., prin mandatar V.I., împotriva sentinței

penale nr. 236/PI din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 31 martie 2014.