ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2183/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5731 din 08 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă excepția prematurității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C.T.F.B. SA împotriva pârâtei SC M. SA Turnu Severin, ca prematur introdusă. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 720 1 alin. (2) și (5) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că natura imperativă, obligatorie, a încercării de soluționare a pretențiilor deduse judecății prin conciliere directă nu poate fi înfrântă numai prin caracterul notoriu al introducerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe precum și a încheierii din 11 martie 2009 a formulat apel reclamanta C.T.F.B. Prin decizia comercială nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Apelul a fost admis, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că acțiunea inițială a fost înregistrată la 20 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Prahova, secția comercială, având ca obiect obligarea pârâtelor SC M. SA Turnu Severin și S.N.T.F.M. C.F.R. M. să procedeze la predarea către reclamantă a 139 vagoane T. în conformitate cu contractul de cesiune încheiat între părți în vederea efectuării reparației capitale a acestora.

Tribunalul a încuviințat probatorii și în cauză a fost efectuat un raport de expertiză și ulterior au fost încuviințate obiecțiuni la acest raport de expertiză. Rațiunea concilierii prealabile directe prevăzută de articolul 720 1 C. proc. civ., este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. În speță, părțile aveau cunoștință de pretențiile reciproce, au formulat probatorii și acestea chiar au fost administrate. În aceste condiții a respinge acțiunea ca prematur introdusă la un an și 4 luni de la data înregistrării cererii de chemare în judecată echivalează cu o interpretare excesiv de rigidă a dispozițiilor articolului 720 1 C. proc.

civ. Această excepție putea fi invocată la prima zi de înfățișare și nu după ce s-au administrat probatorii. Curtea de apel a apreciat că în cauză scopul și finalitatea prevederilor articolului 720 1 C. proc. civ., au fost aduse la îndeplinire stabilindu-se că voința părților este aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă câtă vreme au propus probe și acestea au fost administrate inclusiv aceea cu expertiză. Față de aceste considerente, Curtea de apel a apreciat că în mod greșit tribunalul a admis excepția prematurității acțiunii și a anulat ca netimbrată cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere câtă vreme se acordase termen pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză și potrivit dispozițiilor articolului 297 C. proc.

civ., a admis apelul și a desființat hotărârea atacată trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA DROBETA TURNU SEVERIN care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut în dezvoltarea motivelor de recurs: încălcarea și aplicarea greșita a legii, prin aceea că s-au ignorat implicațiile prevederilor art. 105 alin. (2) si art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar în plus, s-au aplicat eronat prevederile art. 720 1 și art. 136 – art. 137 C. proc. civ., interpretarea greșita a actului dedus judecății, cu privire la Adresa C.T.F. de convocare la conciliere datată 16 martie 2009 și inexistenta motivelor pe care se sprijină soluțiile de respingere e excepțiilor prematurității și de netimbrare a cererii.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente. 1. Referitor la pretinsa ignorare a prevederilor art. 105 alin. (2) și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., și la pretinsa aplicare greșită a prevederile art. 720 1 și art. 136 – art. 137 C. proc. civ. Pentru a răspunde acestei critici, față de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 720 1 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispozițiilor lui, cât mai apropiată de voința legiuitorului. În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că scopul art. 720 1 C. proc.

civ., este de a simplifica și degreva judecățile cu obiect pretenții bănești, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curții Constituționale care a reținut că art. 720 1 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității judecătorești competente. Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară mai complexă și mai lentă și degrevarea activității instanțelor judecătorești. Potrivit articolului 720 1 C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Toate susținerile recurentei sunt neîntemeiate și contrazise, așadar, de practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința procedurii convocării la conciliere prealabilă prevăzută de art. 720 1 . În acest sens, contrar susținerilor făcute prin intermediul motivelor de recurs, trebuie observat că în temeiul art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ., intimata a realizat convocarea la concilierea directă a litigiului dedus judecății,comunicându-i recurentei atât pretențiile și actele care au stat la baza acestora, cât și data, ora și locul întâlnirii, anterior soluționării excepției neîndeplinirii acestei proceduri.

Recurenta a luat cunoștință de pretențiile intimatei și de actele care au stat la baza acestora încă de la data promovării cererii introductive, situație în care, așa cum în mod corect s-a reținut și în apel, dacă ar fi dorit în orice mod soluționarea litigiului pe cale amiabilă, avea posibilitatea să își exprime această poziție în cei peste un an și patru luni trecuți până la momentul invocării excepției. Instanța a făcut trimitere la acest termen scurs de la data promovării acțiunii și până la data invocării excepției, tocmai pentru a evidenția că, la momentul soluționării ei, părțile își cunoșteau foarte bine pozițiile raportat la dreptul litigios dedus judecății; o soluționare amiabilă, deși posibilă de principiu în tot acest răstimp, dovedindu-se imposibil de realizat în concret.

Convocarea la conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot așa, excepția nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei posibilități. Iar posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat așa cum am arătat și mai sus, în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată și până la data invocării excepției în discuție. Referitor strict la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se va reține că ele au fost în mod corect evaluate și aplicate în cauză.

Instanța reținând indirect că indiferent de momentul și forma sub care se realizează procedura convocării, condițiile aplicării sancțiunii pentru îndeplinirea defectuoasă și/sau neîndeplinirea ei sunt prevăzute expres de textul de lege în discuție, în conformitate cu care: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.” Raportat la aceste prevederi, neîndeplinirea corectă a procedurii concilierii, chiar și dacă este reală, nu atrage automat nulitatea concilierii sau respingerea cererii de chemare în judecată, sancțiunea intervenind numai dacă partea dovedește o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

Recurenta M. SA nu a dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive. În realitate, o astfel de vătămare este inexistenta în condițiile în care, așa cum s-a arătat și mai sus, excepția analizată a fost invocată după un an și 4 luni de la introducerea cererii de chemare în judecată, timp în care recurenta a formulat toate apărările necesare, a solicitat și administrat toate probatoriile pe care le-a găsit de cuviință. În condițiile în care recurenta nu a putut dovedi vreo vătămare prin convocarea la conciliere ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult aceasta nu a făcut dovada necesității anulării cererii/convocării la conciliere pentru înlăturarea vreunei vătămări.

În plus, vătămarea nu are nici o legătură cu valoarea pretențiilor deduse judecății. Independent de data la care s-a făcut sau s-ar fi făcut aceasta convocare la conciliere, situația ar fi rămas aceeași, recurenta manifestându-și refuzul de a satisface măcar într-o oarecare măsură, pretențiile deduse judecății. Referitor la dispozițiile art. 109 alin. (2) și la cele ale art. 136 – art. 137 C. proc. civ., despre care recurenta susține că ar fi fost greșit evaluate în apel, se va reține că instanța nu a reținut nici un moment că excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii directe nu ar fi o excepție de ordine publică și nu ar putea fi invocată în tot cursul judecății.

Trimiterea la acest moment procesual: „prima zi de înfățișare” s-a făcut în apel doar pentru că acesta este momentul în care părțile sunt în deplină cunoștință de cauză cu privire la pozițiile reciproce asupra dreptului litigios dedus judecății și pot pune concluzii pe excepții, probe și/sau chiar pe fondul cauzei. În aceeași ordine de idei, invocarea excepției după momentul indicat mai sus, chiar dacă strict procedural este posibilă, se dovedește a fi formală și neîntemeiată, partea exprimându-și deja opțiunea de a nu soluționa cauza în mod amiabil, ci prin intermediul instanței de judecată, atunci când nu a invocat excepția și mai mult, a propus și administrat probe.

Contrar celor susținute de recurentă, raționamentul precizat mai sus și reținut întocmai și de către instanța de apel, nu este în contradicție cu scopul procedurii prealabile și nici cu caracterul imperativ al acesteia, de vreme ce, anterior invocării/soluționării excepției, părțile și-au exprimat în mod neîndoielnic voința în sensul nesoluționării litigiului pe cale amiabilă. Referitor la dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., se va reține că și acestea au fost corect evaluate de către Curtea de Apel București, reținându-se în mod expres că: „scopul și finalitatea prevederilor articolului 720 1 C. proc. civ., au fost aduse la îndeplinire stabilindu-se că voința părților este aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale administrativă câtă vreme au propus probe și acestea au fost administrate, inclusiv aceea cu expertiza”.

În aceeași ordine de idei, fără a mai relua cele mai sus prezentate, neîndeplinirea unora din condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., nu atrage nulitatea procedurii prealabile a concilierii directe decât dacă partea care o invocă justifică o vătămare. În plus, din atitudinea procesuală a recurentei se poate lesne observa că oricum un astfel de demers ar fi fost inutil și nu ar fi putut să asigure finalitatea urmărită de legiuitor, aceasta din urma negând constant dreptul intimatei la obținerea reparațiilor pretinse. Societatea intimată a fost în măsură să o convoace pe recurentă doar după finalizarea raportului de expertiză contabilă și relevarea tuturor aspectelor importante, însă la data și ora indicate, aceasta nu a înțeles să se prezinte, confirmând o dată în plus că demersul convocării la conciliere, în cazul concret, era și a rămas inutil.

2. Referitor la pretinsa interpretarea greșită a actului dedus judecății, cu privire la Adresa C.T.F. de convocare la conciliere din data de 16 martie 2009. În raport de argumentele prezentate de recurentă în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va reține că apărarea acesteia este nu numai neîntemeiată dar și în afara textului legal invocat, în contextul în care actul dedus judecații nu este reprezentat de Adresa C.T.F. din 16 martie 2009. Actul dedus judecății este reprezentat de Contractul de cesiune prin care SC M. s-a obligat să încredințeze intimatei spre reparare un număr de 170 de vagoane din totalul celor 500 ce au făcut obiectul Contractului nr. 2/2004, iar în contextul în care criticile recurentei nu vizează acest contract, ele sunt inadmisibile și trebuie înlăturate ca atare.

De altfel, analiza acestui pretins motiv de nelegalitate reliefează faptul că recurenta nu face altceva decât să reia criticile care în opinia sa ar fi impus admiterea excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii. În nici un moment nu se arată cum ar fi schimbat instanța înțelesul Adresei C.T.F. din 16 martie 2009 și nici de ce, în contextul invocării art. 304 pct. 8 C. proc. civ., această Adresa ar reprezenta actul dedus judecății. În contextul în care nu și-a manifestat niciodată intenția de soluționare a litigiului pe cale amiabilă și mai mult, în contextul în care a propus și administrat probe pentru a dovedi netemeinicia pretențiilor intimatei, este evident că recurenta nu poate invoca și cu atât mai puțin, nu poate dovedi, o vătămare produsă prin aceea că nu s-a realizat convocarea înainte de demararea litigiului.

În ceea ce o privește, recurenta și-a manifestat atât în mod tacit cât și în mod expres intenția de a nu soluționa litigiul pe cale amiabilă, atunci când a ales să propună și să administreze probe în dovedirea apărărilor sale și când a înțeles să nu se prezinte la convocarea primită. 3. Referitor la inexistenta motivelor pe care se sprijină soluțiile de respingere a excepțiilor prematurității și de netimbrare a cererii. Și aceste argumente sunt neîntemeiate și se impune respingerea lor ca atare, în condițiile în care, contrar celor susținute de recurentă, hotărârea din apel este motivată sub aspectul ambelor chestiuni puse în discuție. Astfel, sub aspectul excepției prematurității instanța și-a motivat soluția în mod amplu, tocmai această motivare generând critici pe care recurenta le-a expus pe parcursul a 9 pagini în cuprinsul cererii sale.

Succint, fără a mai relua cele anterior expuse, instanța a reținut că in condițiile în care excepția nu a fost invocată la momentul primei zile de înfățișare, iar părțile au ales să administreze probatorii pe parcursul a peste un an și 4 luni, înseamnă că, în deplină cunoștință de cauză, au înțeles să soluționeze litigiul dintre ele prin intermediul instanței de judecată. În aceleași condiții, instanța a reținut că scopul concilierii a fost atins inclusiv prin convocarea făcută recurentei prin Adresa C.T.F. din 16 martie 2009 căreia nu i s-a dat curs. Referitor la excepția netimbrării cererii și la soluția de respingere a acesteia, hotărârea recurată a fost motivată prin aceea că sancțiunea nu putea opera atâta vreme cât se acordase termen pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză, majorarea cuantumului pretențiilor și eventuala timbrare suplimentară a acestora urmând să se facă ulterior acestui moment.

În contextul în care această motivare există, așa cum s-a prezentat mai sus, iar despre existența unor motive contradictorii nu se face nicio dezvoltare în cuprinsul recursului, rezultă că și acest motiv de recurs este în egală măsură neîntemeiat și se impune a fi respins ca atare. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei comerciale nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA DROBETA TURNU SEVERIN împotriva deciziei comerciale nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.