ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2183/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2183/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială

nr. 5731 din 08 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

a fost admisă excepția prematurității acțiunii și s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta C.T.F.B. SA împotriva pârâtei SC M. SA Turnu Severin,

ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că în cauză nu au fost respectate

dispozițiile art. 720

1

alin. (2) și (5) C. proc. civ.

De asemenea, s-a

reținut că natura imperativă, obligatorie, a încercării de soluționare a pretențiilor

deduse judecății prin conciliere directă nu poate fi înfrântă numai prin

caracterul notoriu al introducerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei

sentințe precum și a încheierii din 11 martie 2009 a formulat apel reclamanta C.T.F.B.

Prin decizia

comercială nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială. Apelul a fost admis, s-a desființat sentința atacată și s-a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că acțiunea inițială a fost

înregistrată la 20 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Prahova, secția comercială,

având ca obiect obligarea pârâtelor SC M. SA Turnu Severin și S.N.T.F.M. C.F.R.

M. să procedeze la predarea către reclamantă a 139 vagoane T. în conformitate

cu contractul de cesiune încheiat între părți în vederea efectuării reparației

capitale a acestora.

Tribunalul a

încuviințat probatorii și în cauză a fost efectuat un raport de expertiză și

ulterior au fost încuviințate obiecțiuni la acest raport de expertiză.

Rațiunea concilierii

prealabile directe prevăzută de articolul 720

1

C. proc. civ., este

aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură

bănească ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt.

În speță, părțile

aveau cunoștință de pretențiile reciproce, au formulat probatorii și acestea

chiar au fost administrate. În aceste condiții a respinge acțiunea ca prematur

introdusă la un an și 4 luni de la data înregistrării cererii de chemare în judecată

echivalează cu o interpretare excesiv de rigidă a dispozițiilor articolului 720

1

C. proc. civ.

Această excepție

putea fi invocată la prima zi de înfățișare și nu după ce s-au administrat

probatorii.

Curtea de apel a

apreciat că în cauză scopul și finalitatea prevederilor articolului 720

1

C. proc. civ., au fost aduse la îndeplinire stabilindu-se că voința părților

este aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă

câtă vreme au propus probe și acestea au fost administrate inclusiv aceea cu

expertiză.

Față de aceste

considerente, Curtea de apel a apreciat că în mod greșit tribunalul a admis

excepția prematurității acțiunii și a anulat ca netimbrată cererea privind

obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere câtă vreme se acordase

termen pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză și

potrivit dispozițiilor articolului 297 C. proc. civ., a admis apelul și a

desființat hotărârea atacată trimițând cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA DROBETA TURNU SEVERIN care a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut în

dezvoltarea motivelor de recurs: încălcarea și aplicarea greșita a legii, prin

aceea că s-au ignorat implicațiile prevederilor art. 105 alin. (2) si art. 109 alin.

(2) C. proc. civ., iar în plus, s-au aplicat eronat prevederile art. 720

1

și art. 136 – art. 137 C. proc. civ., interpretarea greșita a actului dedus

judecății, cu privire la Adresa C.T.F. de convocare la conciliere datată 16

martie 2009 și inexistenta motivelor pe care se sprijină soluțiile de

respingere e excepțiilor prematurității și de netimbrare a cererii.

Înalta Curte,

analizând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt

nefondate pentru următoarele considerente.

pretinsa ignorare a prevederilor art. 105 alin. (2) și art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., și la pretinsa aplicare greșită a prevederile art. 720

1

și art. 136 – art. 137 C. proc. civ.

Pentru a răspunde

acestei critici, față de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea

art. 720

1

C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a

dispozițiilor lui, cât mai apropiată de voința legiuitorului.

În interpretarea

acestui articol, opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că

scopul art. 720

1

C. proc. civ., este de a simplifica și degreva

judecățile cu obiect pretenții bănești, iar această interpretare este în deplin

acord cu opinia Curții Constituționale care a reținut că art. 720

1

instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a

se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea

autorității judecătorești competente. Prin instituirea procedurii concilierii

prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre

comercianți fără a apela la procedura judiciară mai complexă și mai lentă și

degrevarea activității instanțelor judecătorești.

Potrivit articolului

720

1

C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială

evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată

reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu

cealaltă parte.

Toate susținerile

recurentei sunt neîntemeiate și contrazise, așadar, de practica constantă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința procedurii convocării la

conciliere prealabilă prevăzută de art. 720

1

.

În acest sens,

contrar susținerilor făcute prin intermediul motivelor de recurs, trebuie

observat că în temeiul art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ., intimata a

realizat convocarea la concilierea directă a litigiului dedus

judecății,comunicându-i recurentei atât pretențiile și actele care au stat la

baza acestora, cât și data, ora și locul întâlnirii, anterior soluționării

excepției neîndeplinirii acestei proceduri.

Recurenta a luat

cunoștință de pretențiile intimatei și de actele care au stat la baza acestora

încă de la data promovării cererii introductive, situație în care, așa cum în

mod corect s-a reținut și în apel, dacă ar fi dorit în orice mod soluționarea

litigiului pe cale amiabilă, avea posibilitatea să își exprime această poziție

în cei peste un an și patru luni trecuți până la momentul invocării excepției.

Instanța a făcut trimitere

la acest termen scurs de la data promovării acțiunii și până la data invocării

excepției, tocmai pentru a evidenția că, la momentul soluționării ei, părțile

își cunoșteau foarte bine pozițiile raportat la dreptul litigios dedus

judecății; o soluționare amiabilă, deși posibilă de principiu în tot acest

răstimp, dovedindu-se imposibil de realizat în concret.

Convocarea la

conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării

efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot așa,

excepția nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple

formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare

amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența

acestei posibilități.

Iar posibilitatea

soluționării amiabile a litigiului a existat așa cum am arătat și mai sus, în

tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată și până la data

invocării excepției în discuție.

Referitor strict la

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se va reține că ele au fost în

mod corect evaluate și aplicate în cauză. Instanța reținând indirect că

indiferent de momentul și forma sub care se realizează procedura convocării,

condițiile aplicării sancțiunii pentru îndeplinirea defectuoasă și/sau

neîndeplinirea ei sunt prevăzute expres de textul de lege în discuție, în

conformitate cu care: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau

de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit

părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.”

Raportat la aceste

prevederi, neîndeplinirea corectă a procedurii concilierii, chiar și dacă este

reală, nu atrage automat nulitatea concilierii sau respingerea cererii de

chemare în judecată, sancțiunea intervenind numai dacă partea dovedește o

vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

Recurenta M. SA nu a

dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a

procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii

introductive.

În realitate, o

astfel de vătămare este inexistenta în condițiile în care, așa cum s-a arătat

și mai sus, excepția analizată a fost invocată după un an și 4 luni de la

introducerea cererii de chemare în judecată, timp în care recurenta a formulat

toate apărările necesare, a solicitat și administrat toate probatoriile pe care

le-a găsit de cuviință.

În condițiile în care

recurenta nu a putut dovedi vreo vătămare prin convocarea la conciliere

ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult aceasta

nu a făcut dovada necesității anulării cererii/convocării la conciliere pentru

înlăturarea vreunei vătămări. În plus, vătămarea nu are nici o legătură cu

valoarea pretențiilor deduse judecății.

Independent de data

la care s-a făcut sau s-ar fi făcut aceasta convocare la conciliere, situația

ar fi rămas aceeași, recurenta manifestându-și refuzul de a satisface măcar

într-o oarecare măsură, pretențiile deduse judecății.

Referitor la

dispozițiile art. 109 alin. (2) și la cele ale art. 136 – art. 137 C. proc.

civ., despre care recurenta susține că ar fi fost greșit evaluate în apel, se

va reține că instanța nu a reținut nici un moment că excepția lipsei procedurii

prealabile a concilierii directe nu ar fi o excepție de ordine publică și nu ar

putea fi invocată în tot cursul judecății.

Trimiterea la acest

moment procesual: „prima zi de înfățișare” s-a făcut în apel doar pentru că

acesta este momentul în care părțile sunt în deplină cunoștință de cauză cu

privire la pozițiile reciproce asupra dreptului litigios dedus judecății și pot

pune concluzii pe excepții, probe și/sau chiar pe fondul cauzei.

În aceeași ordine de

idei, invocarea excepției după momentul indicat mai sus, chiar dacă strict

procedural este posibilă, se dovedește a fi formală și neîntemeiată, partea

exprimându-și deja opțiunea de a nu soluționa cauza în mod amiabil, ci prin

intermediul instanței de judecată, atunci când nu a invocat excepția și mai

mult, a propus și administrat probe.

Contrar celor

susținute de recurentă, raționamentul precizat mai sus și reținut întocmai și

de către instanța de apel, nu este în contradicție cu scopul procedurii

prealabile și nici cu caracterul imperativ al acesteia, de vreme ce, anterior

invocării/soluționării excepției, părțile și-au exprimat în mod neîndoielnic

voința în sensul nesoluționării litigiului pe cale amiabilă.

Referitor la

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., se va reține că și acestea au

fost corect evaluate de către Curtea de Apel București, reținându-se în mod

expres că: „scopul și finalitatea prevederilor articolului 720

1

C.

proc. civ., au fost aduse la îndeplinire stabilindu-se că voința părților este

aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale administrativă

câtă vreme au propus probe și acestea au fost administrate, inclusiv aceea cu

expertiza”.

În aceeași ordine de

idei, fără a mai relua cele mai sus prezentate, neîndeplinirea unora din

condițiile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., nu atrage nulitatea

procedurii prealabile a concilierii directe decât dacă partea care o invocă

justifică o vătămare. În plus, din atitudinea procesuală a recurentei se poate

lesne observa că oricum un astfel de demers ar fi fost inutil și nu ar fi putut

să asigure finalitatea urmărită de legiuitor, aceasta din urma negând constant

dreptul intimatei la obținerea reparațiilor pretinse.

Societatea intimată a

fost în măsură să o convoace pe recurentă doar după finalizarea raportului de

expertiză contabilă și relevarea tuturor aspectelor importante, însă la data și

ora indicate, aceasta nu a înțeles să se prezinte, confirmând o dată în plus că

demersul convocării la conciliere, în cazul concret, era și a rămas inutil.

pretinsa interpretarea greșită a actului dedus judecății, cu privire la Adresa

C.T.F. de convocare la conciliere din data de 16 martie 2009.

În raport de

argumentele prezentate de recurentă în susținerea motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va reține că apărarea acesteia

este nu numai neîntemeiată dar și în afara textului legal invocat, în contextul

în care actul dedus judecații nu este reprezentat de Adresa C.T.F. din 16

martie 2009.

Actul dedus judecății

este reprezentat de Contractul de cesiune prin care SC M. s-a obligat să

încredințeze intimatei spre reparare un număr de 170 de vagoane din totalul

celor 500 ce au făcut obiectul Contractului nr. 2/2004, iar în contextul în

care criticile recurentei nu vizează acest contract, ele sunt inadmisibile și

trebuie înlăturate ca atare.

De altfel, analiza

acestui pretins motiv de nelegalitate reliefează faptul că recurenta nu face

altceva decât să reia criticile care în opinia sa ar fi impus admiterea

excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii.

În nici un moment nu

se arată cum ar fi schimbat instanța înțelesul Adresei C.T.F. din 16 martie 2009

și nici de ce, în contextul invocării art. 304 pct. 8 C. proc. civ., această

Adresa ar reprezenta actul dedus judecății.

În contextul în care

nu și-a manifestat niciodată intenția de soluționare a litigiului pe cale

amiabilă și mai mult, în contextul în care a propus și administrat probe pentru

a dovedi netemeinicia pretențiilor intimatei, este evident că recurenta nu

poate invoca și cu atât mai puțin, nu poate dovedi, o vătămare produsă prin

aceea că nu s-a realizat convocarea înainte de demararea litigiului.

În ceea ce o

privește, recurenta și-a manifestat atât în mod tacit cât și în mod expres

intenția de a nu soluționa litigiul pe cale amiabilă, atunci când a ales să

propună și să administreze probe în dovedirea apărărilor sale și când a înțeles

să nu se prezinte la convocarea primită.

motivelor pe care se sprijină soluțiile de respingere a excepțiilor

prematurității și de netimbrare a cererii.

Și aceste argumente

sunt neîntemeiate și se impune respingerea lor ca atare, în condițiile în care,

contrar celor susținute de recurentă, hotărârea din apel este motivată sub

aspectul ambelor chestiuni puse în discuție.

Astfel, sub aspectul

excepției prematurității instanța și-a motivat soluția în mod amplu, tocmai

această motivare generând critici pe care recurenta le-a expus pe parcursul a 9

pagini în cuprinsul cererii sale.

Succint, fără a mai

relua cele anterior expuse, instanța a reținut că in condițiile în care

excepția nu a fost invocată la momentul primei zile de înfățișare, iar părțile

au ales să administreze probatorii pe parcursul a peste un an și 4 luni,

înseamnă că, în deplină cunoștință de cauză, au înțeles să soluționeze litigiul

dintre ele prin intermediul instanței de judecată.

În aceleași condiții,

instanța a reținut că scopul concilierii a fost atins inclusiv prin convocarea

făcută recurentei prin Adresa C.T.F. din 16 martie 2009 căreia nu i s-a dat

curs.

Referitor la excepția

netimbrării cererii și la soluția de respingere a acesteia, hotărârea recurată

a fost motivată prin aceea că sancțiunea nu putea opera atâta vreme cât se

acordase termen pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului de

expertiză, majorarea cuantumului pretențiilor și eventuala timbrare

suplimentară a acestora urmând să se facă ulterior acestui moment.

În contextul în care

această motivare există, așa cum s-a prezentat mai sus, iar despre existența

unor motive contradictorii nu se face nicio dezvoltare în cuprinsul recursului,

rezultă că și acest motiv de recurs este în egală măsură neîntemeiat și se

impune a fi respins ca atare.

Pentru considerentele

reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de

pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei comerciale nr. 462 din

10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC M. SA DROBETA TURNU SEVERIN împotriva deciziei comerciale

nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 iunie 2010.