ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1363/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamantele P.E.A. și P.E.D. au solicitat obligarea pârâților SC U. SA BUCUREȘTI și SC A. SA AGENȚIA MEHEDINȚI, la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 127.840 lei, daune care decurg din producerea evenimentului asigurat. Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 988 din data de 9 martie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mehedinți, secția comercială. În motivarea sentinței, judecătoria a reținut că asigurările sunt fapte obiective de comerț, raportat la valoarea pretențiilor solicitate, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 56 C. com.

raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Sentința sus menționată a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de către reclamantele P.E.A. și P.E.D., prin decizia nr. 811/ R din 31 mai 2007 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă. Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, soluționând cauza în primă instanță, prin sentința nr. 912 din 15 octombrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantele P.E.A., în nume personal și ca reprezentant al minorei P.E.D.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. SA; a luat act că reclamanții D.A.I. și D.D.R., sunt de acord cu excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești reclamanți în dosarul nr. 26740/3/2007; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți D.A.I.

și D.D.R., a fost obligat pârâtul SC A. SA la plata sumei de 200.000 lei contravaloare despăgubiri; a fost respins capătul de cerere privind despăgubirile materiale în cuantum de 100.000 lei, solicitate de reclamanți. În considerentele deciziei Tribunalul a reținut: Obiectul acțiunii: obligarea pârâtelor SC U. SA și SC A. SA la plata sumei de 100.000 lei daune morale și 27.840 daune materiale, reprezentând diferența dintre pensia de urmaș de 129 lei/lună și suma minimă de 369 lei, acordată de tatăl decedat pentru perioada cuprinsă între decesul tatălui și majoratul minorei și 178.967 lei pentru P.E.A., reprezentând 100.000 lei daune morale și 78.967 lei daune materiale. Motivarea acțiunii: Între autoturismul soțului reclamantei și autoturismul condus de D.D.

s-a produs o coliziune, în urma căreia au decedat trei persoane: P.F.C., D.R.T. și D.D. Parchetul de pe lângă Judecătoria de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a decesului conducătorilor auto implicați în accident, iar din expertiza tehnică efectuată a rezultat culpa autoturismului WV. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 136/1995 și Norma din 29 iunie 2005, pentru aplicarea Legii nr. 136/1995. Reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat obligarea pârâtelor la 227.840 lei despăgubiri pentru minora P.E.D. și 261.392 lei pentru reclamanta P.E.A., precum și penalități de întârziere de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.

În completarea motivelor cererii, reclamantele au mai arătat că autoturismul WV era proprietatea SC M.A. SA folosit de utilizatorul SC M.R.M.C. SRL, iar D.D. era salariatul utilizatorului. Pârâta SC A. SA a invocat în fața instanței de fond excepția lipsei calității procesuale. Pârâta SC U. SA a invocat excepția prematurității acțiunii, iar instanța prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2007 a respins excepția invocată. Pârâta SC U.V.I.G. SA a invocat excepția netimbrării cererii, urmare acesteia reclamanta a formulat cerere de asistență judiciară, admisă în parte prin încheierea din data de 20 noiembrie 2007, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru P.E.D. nu și P.E.A.

Reclamanta P.E.A. și-a redus cuantumul pretențiilor la 158.392 lei, astfel încât excepția netimbrării a rămas fără obiect. Pârâta SC M. IFN SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că orice daune cauzate de utilizarea autoturismului trebuie solicitate utilizatorului SC M.R.M.C. SRL. Pârâta SC M.R.M.C. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece între societățile de asigurare și societatea pârâtă nu există raport de asigurare. Toate aceste excepții au fost respinse prin încheierea din data de 20 februarie 2008. Pârâții D.A.I. și D.D.R. au invocat excepția autorității de lucru judecat și lipsa calității procesuale, având în vedere cele reținute prin decizia penală nr. 1286/ R din 8 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, potrivit căreia s-a stabilit vinovăția numitului P.F.C.

în producerea accidentului rutier. Excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată prin încheierea din data de 16 ianuarie 2008, iar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor a fost unită cu fondul. Paralel cu acest dosar, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanții D.A.I. și D.D.R. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA pentru ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 100.000 lei daune materiale, reprezentând venitul nerealizat din salariul defunctului de la data decesului până la data introducerii acțiunii, 200.000 lei daune morale, actualizarea cu indicele de inflație a daunelor morale. Alături de această pârâtă a fost chemată în judecată și P.E.A.

pentru opozabilitate. În motivarea acestei acțiuni, s-a motivat că la data de 20 februarie 2006 s-a produs un accident rutier în urma căruia au decedat P.F.C. și D.D., iar din actele întocmite de organele de poliție s-a stabilit că vinovăția aparține lui P.F.C., iar deschiderea dosarului de daună s-a făcut la SC A. SA. Pârâta P.E.A. a invocat prin întâmpinare lipsa calității procesuale pasive și a solicitat conexarea acestui dosar la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți, care are ca obiect pretenții în contradictoriu cu aceeași societate de asigurare, izvorâtă din același accident rutier. Prin încheierea din data d 7 noiembrie 2007, Tribunalul București, în dosarul nr. 6555/101/2007, a admis cererea de conexare și a dispus conexarea dosarului nr. 26470/3/2007 al Tribunalului București la prezentul dosar, apreciindu-se îndeplinite condițiile cerute de art. 164 C. proc.

civ. Pentru a pronunța sentința sus menționată, tribunalul a reținut în considerente că întrucât nu este ținută de motivele din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, a examinat împrejurările producerii accidentului și a stabilit vinovăția persoanelor implicate. Astfel, a stabilit că vinovăția aparține numitului P.F.C. Accidentul s-a produs în perioada de acoperire a poliței pentru autoturismul DACIA LOGAN, asigurat la SC A. SA., fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 136/1995 și Ordinul nr. 3108/2004, pentru polița de asigurarea R.C.A. În consecință, în temeiul art. 41 din Legea nr. 136/1995 și art. 19 și 22 din Ordinul nr. 3108/2004, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată în parte acțiunea reclamanților D. Tribunalul a respins cererea reclamantelor P.E.A.

și P.E.D. apreciind că polița R.C.A. nu cuprinde prejudiciul constând în daune morale și materiale, nefiind îndeplinite cerințele art. 20 pct. 5 din Ordinul nr. 3108/2004, admițând excepția lipsei calității procesual pasive față de aceste reclamante. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta P.E.A. în nume propriu și pentru fiica sa minoră P.E.D., iar Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 81 din 9 aprilie 2009, a respins, ca nefundat, apelul. Curtea de Apel, examinând sentința atacată prin prisma criticilor și apărărilor invocate, a reținut în ceea ce privește nulitatea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. proc. civ., că aceasta este o nulitate relativă care nu poate fi invocată pentru prima oară în apel, aceasta nefiind invocată în condițiile art. 108 alin. 3 C. proc.

civ. În ceea ce privește expertiza efectuată în cauză s-a apreciat că expertul a răspuns tuturor obiectivelor stabilite și obiecțiunilor formulate de părți. În ceea ce privește efectuarea unei noi expertize, Curtea a stabilit că aceasta nu este posibilă în condițiile în care ambele mașini au fost înstrăinate, acestea fiind avariate în proporție de 90 %. Cu referire la situația de fapt, Curtea de apel a apreciat că instanța de fond a analizat în mod just procesul verbal de constatare la fața locului, actele de urmărire penală, declarațiile martorilor și constatările expertului tehnic F.C., fără a lua în considerare expertizele extrajudiciare administrate în cauză. Curtea de Apel, în baza rolului devolutiv a reanalizat situația de fapt, ajungând la concluzia că răspunderea conducătorului P.F.C.

intervine pentru prejudiciul produs de lucrul aflat sub paza sa, atât materială cât și juridică, potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. (1) C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.E.A. în nume propriu și în calitate de reprezentant a minorei P.E.D., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, recurenta a susținut că ambele instanțe au încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, și anume principiul adevărului obiectiv, principiul contradictorialității și al rolului activ.

În altă ordine de idei instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea competenței prevăzută de Legea nr. 272/2004, în speță fiind vorba de protejarea intereselor unui copil minor, cauza fiind de competența instanței civile, respectiv a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru. În raport de încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nu a hotărât numai asupra obiectului cererii de apel, menținând dispozițiile de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC M. IFN SA BUCUREȘTI. În privința art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia cuprinde motive contradictorii, fiind invocate probe care nu se coroborează și constatări contradictorii.

Ambele instanțe au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că temeiul acțiunii este art. 50 pct. 3 din Legea nr. 136/1995, care prevede că se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul, soția sau persoane care se află în întreținerea proprietarului autovehiculului asigurat, deci SC A. SA avea calitate procesuală pasivă și trebuia obligat la plată. În mod greșit instanța a respins acțiunea reclamantei deși erau aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995. Prin decizia instanței de apel a fost creată o situație juridică mai grea pentru reclamantă, întrucât instanța de apel nu a motivat de ce a respins critica privind nulitatea raportului de expertiză și a reținut concluzia cazului fortuit exonerator de răspundere.

Recurenta critică și măsura obligării sale la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului, susținând că acestea trebuiau suportate de asigurător. Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor motive recurenta a prezentat amplu argumentat criticile, însă instanța de recurs urmează a răspunde acestora, sintetizând din cuprinsul acestora numai motivele de nelegalitate care pot forma obiect al controlului de nelegalitate.

Motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ. În susținerea acestor motive de nelegalitate, recurenta a susținut competența completelor speciale instituită de Legea nr. 272/2004, având în vedere că litigiul privește și interesele unui copil minor, sens în care a invocat prevederile art. 1 și 2, din Legea nr. 272/2004, precum și art. 1, 10, 33, 41 din Legea nr. 303/2004. Dispozițiile precitate nu sunt aplicabile în cauză, întrucât contractele de asigurare sunt acte obiectiv comerciale, conform art. 3 paragraf 17 C. com., deoarece însăși legiuitorul le-a declarat ca atare, având în vedere comercialitatea care se impune prin însăși natura lor. Natura comercială a acțiunii este determinată potrivit dispozițiilor de drept substanțial referitoare la faptele de comerț obiective.

Competența în materie comercială se determină după normele cuprinse în Codul comercial, potrivit cărora aparțin jurisdicției comerciale toate acțiunile referitoare la faptele comerciale între orice persoane, chiar dacă actul este comercial numai pentru una din părți. În consecință, în raport de aceste considerente în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., referitoare la concilierea directă. În ceea ce privește critica privind timbrarea cererii de chemare în judecată, se constată că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea interesată poate formula cerere de reexaminare potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, aceasta fiind modalitatea pe care recurenta o avea la dispoziție și nu invocarea ca și motiv de nelegalitate pentru prima oară în fața instanței de recurs.

Motivul reprezentat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În raport de acest motiv de recurs recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat în limitele cererii de apel, respectiv a menținut dispozițiile privind admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC M. IFN SA BUCUREȘTI deși această critică nu a fost formulată de către apelantă. Cazul de extra petita invocat de recurentă se constată a fi nefondat, instanța de apel respectând principiul disponibilității procesuale. Astfel, prin considerentele deciziei, instanța de apel a analizat criticile invocate de către apelantă, dar și apărările formulate de pârâte. Una dintre aceste apărări a fost invocată de către pârâta SC M. IFN SA BUCUREȘTI, în sensul reiterării excepției lipsei calității sale procesual pasive, asupra căreia instanța s-a pronunțat, prin dispozitiv, în sensul menținerii dispozițiilor privind admiterea acestei excepții.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta a invocat nulitatea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la nelegala convocare a părților la efectuarea expertizei. Această nulitate relativă, pentru a fi valorificată pe calea recursului, trebuie să fi fost invocată in limine litis în fața instanței de fond, iar acesta să o fi respins sau să fi omis să se pronunțe asupra ei, iar această neregularitate procedurală să fi fost reiterată fără succes în fața instanței de apel. Înalta Curte constată că instanța de apel, în mod corect a apreciat că nulitatea privind necitarea părților la efectuarea expertizei a fost invocată pentru prima oară în apel, neputând fi valorificată în aceste condiții pe cale recursului.

De asemenea, cererea recurentei privind efectuarea unei noi expertize, cerere reiterată și în apel a fost argumentată de către instanța, în considerarea caracterului devolutiv al acesteia. Criticile dezvoltate la pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 și 12 din detalierea motivelor de recurs, nu pot constitui obiect al controlului de legalitate al instanței de recurs, întrucât vizează modul în care au fost interpretate concluziile raportului de expertiză, modul în care expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de părți, modul de stabilire a situației de fapt, interpretarea înscrisurilor care au format convingerea instanței, cauzele producerii accidentului, modul de interpretare a declarațiilor martorilor audiați în cauză, toate aceste chestiuni reprezentând motive de netemeinicie care, în actuala reglementare nu pot forma obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.

Înalta Curte precizează că instanța de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, raportat la probele administrate în cauză, instanța de recurs, având obligația de a verifica aplicarea corectă a legii în raport de situația astfel stabilită. În recurs se judecă exclusiv în drept numai hotărârea recurată. Sunt și rămân câștigate cauzei faptele, astfel cum au fost apreciate de judecătorii fondului. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate invoca atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii. Citând aceste dispoziții, recurenta nu a precizat, în concret în ce constă încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., acest motiv de recurs fiind invocat numai formal. Considerentele deciziei demonstrează contrariul celor afirmate de recurentă, instanța de apel realizând o motivare explicită, abordând toate criticile propriu-zise formulate de reclamantă, răspunzând fiecărei aserțiuni și argument adus de parte, astfel încât critica va fi respinsă. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a pus în discuție interpretarea greșită a dispozițiilor art. 50 pct. 3 și art. 49 din Legea nr. 136/1995, în sensul că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC A. SA în raport de acțiunea reclamantei. Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 5 din Ordinul 3108/2004,, Asigurătorul R.C.A.

acordă despăgubiri în cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de autovehicule. Așadar, în mod corect ambele instanțe au apreciat că beneficiază de despăgubiri soțul, soția sau membrii asiguratului RCA, vinovat de producerea accidentului, dacă aceștia au suferit vătămări corporale în urma accidentului rutier, ori în speța de față nici soția nici fiica lui P.F. nu au suferit vătămări corporale din accident. În consecință, în ceea ce privește prejudiciul solicitat de reclamante, privind daune morale și materiale, nu poate fi acordat în raport de neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 20 pct. 5 din Ordinul nr. 3108/2004.

Recurenta a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., arătând că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., suportarea cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală. Cum promovarea căii de atac a apelului a fost datorată recurentei, cheltuielile de judecată au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare. Buna credință a părții care a pierdut procesul, respectiv a recurentei, nu poate constitui temei pentru exonerarea ei de la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, la plata acestor cheltuieli nu poate fi obligată societatea de asigurare, având în vedere că față de această pârâtă a fost respinsă cererea principală având ca obiect despăgubiri.

Cu referire la posibilitatea reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o posibilitate pentru instanță și nu o obligație, în oricare situație reprezintă o chestiune de apreciere din partea instanței de apel, în raport de circumstanțele cauzei, care nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs. În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins, urmând a se lua act că intimata SC U.A. SA nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.E.A. în nume personal și în calitate de reprezentat a minorei P.E.D. împotriva deciziei nr. 81 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Ia act că intimata SC U.A. SA nu solicită cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.