ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2014

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2276/PI din 13

septembrie 2012, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanții

Municipiul Timișoara, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, în contradictoriu cu pârâții C.V., P.M.A. și P.A., cu motivarea că,

pentru imobilul în discuție - deși intră sub incidența Legii nr. 422/2001 - nu

este prevăzută exercitarea dreptului de preemțiune nici în prezent și nici la

data încheierii actului juridic contestat - 16 februarie 2006, întrucât acesta

se află situat în Zona de protecție istorică a Ansamblului Urban VII, cod

TM-II-a-B-06107, poziția 73 în Lista Monumentelor Istorice - 2004 - județul

Timiș și nu în zona de protecție a monumentelor istorice, pentru care se

recunoștea legislativ un drept de preemțiune în favoarea statului, ce avea a-l

exercita prin Ministerul Culturii și Cultelor ori prin autoritățile publice

locale.

Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 9/A din 23 ianuarie 2013, a

respins apelul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin

Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, reținând că prima instanță

a stabilit corect starea de fapt și de drept, întrucât, din Adresele nr. 944

din 23 mai 2012 și Adresa nr. 1375 din 16 iulie 2012 emise de Direcția pentru

Cultură și Patrimoniul Cultural Național a Județului Timiș, rezultă, în mod

neechivoc, că imobilul în litigiu, situat în str. G.L., nu făcea parte din

categoria imobilelor pentru care putea fi exercitat dreptul de preemțiune,

deoarece acesta se afla situat în zona de protecție a unui ansamblu urban

(Ansamblul urban VII, cod TM-II-a-B-0107 poziția 73 în Lista monumentelor

istorice 2004 - jud. Timiș) și nicidecum în zona de protecție a vreunui

monument. Totodată, reclamanții nu mai justifică un interes actual în

promovarea acțiunii de față, în condițiile în care, pentru imobilul în litigiu,

nu mai este prevăzut, în prezent, în Legea nr. 422/2001, dreptul de preemțiune.

Împotriva acestei

decizii, reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul

Local al Municipiului Timișoara au formulat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate, iar, pe fond, admiterea cererii de

chemare în judecată astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de

nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, s-a învederat că proprietarii imobilului în litigiu nu au

solicitat, în prealabil, exercitarea dreptului de preemțiune și nu au adus la

cunoștința instituțiilor Statului Român intenția de înstrăinare a imobilului,

actul fiind astfel încheiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în

materie, respectiv dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 422/2001.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a

constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 16

februarie 2006, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X1 încheiat între

P.M.D. și P.A., în calitate de vânzători, și C.V., în calitate de cumpărător,

s-a transferat dreptul de proprietate al imobilului situat în Timișoara, str.

A. (fostă G., actuală L.G.) compus din casă cu etaj și curte în suprafață de

515 mp.

Potrivit art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, monumentele

istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat

pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al

Statului Român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele

istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale

Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa

B, ori al unităților administrativ-teritoriale, sub sancțiunea nulității

absolute a vânzării.

Ordinul nr. 2314/2004

al ministrului culturii și cultelor privind aprobarea listei monumentelor

istorice și a listei monumentelor istorice dispărute, publicat în M. Of. din

data de 16 iulie 2004, a aprobat lista monumentelor istorice clasate în grupa A

sau B, acestea fiind evidențiate în anexa nr. 1 la actul normativ anterior

menționat.

La pagina nr. 2225

din anexa anterior menționată, la poziția 73, sub denumirea COD LMI2004: TM

a-B-06107 - Ansamblul Urban VII, la paragraful adresă figurează imobilele din

Timișoara, str. L.G. nr. X2 și nr. X3, în timp ce imobilul în litigiu se află

situat în Timișoara, str. L.G. nr. X4.

Așadar, imobilul în

litigiu, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare a cărui

nulitate absolută se solicită a se constata, nu făcea parte din categoria imobilelor

pentru care putea fi exercitat dreptul de preemțiune, deoarece acesta nu se

afla în zona de protecție a vreunui monument, ci a unui ansamblu urban, așa cum

rezultă și din Adresele nr. 944 din 23 mai 2012 și 1375 din 16 iulie 2012 emise

de Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național al Județului Timiș.

Prin urmare,

prevederile art. 4 și 5 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor

istorice nu sunt incidente în cauză, nefiind obligatorie efectuarea

demersurilor prealabile vânzării în vederea exercitării dreptului de

preemțiune.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții Municipiul Timișoara - prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 9/A din 23 ianuarie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara - prin Primar și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 9/A din 23

ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ