ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2276/PI din 13 septembrie 2012, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâții C.V., P.M.A.

și P.A., cu motivarea că, pentru imobilul în discuție - deși intră sub incidența Legii nr. 422/2001 - nu este prevăzută exercitarea dreptului de preemțiune nici în prezent și nici la data încheierii actului juridic contestat - 16 februarie 2006, întrucât acesta se află situat în Zona de protecție istorică a Ansamblului Urban VII, cod TM-II-a-B-06107, poziția 73 în Lista Monumentelor Istorice - 2004 - județul Timiș și nu în zona de protecție a monumentelor istorice, pentru care se recunoștea legislativ un drept de preemțiune în favoarea statului, ce avea a-l exercita prin Ministerul Culturii și Cultelor ori prin autoritățile publice locale.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 9/A din 23 ianuarie 2013, a respins apelul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, reținând că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și de drept, întrucât, din Adresele nr. 944 din 23 mai 2012 și Adresa nr. 1375 din 16 iulie 2012 emise de Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național a Județului Timiș, rezultă, în mod neechivoc, că imobilul în litigiu, situat în str. G.L., nu făcea parte din categoria imobilelor pentru care putea fi exercitat dreptul de preemțiune, deoarece acesta se afla situat în zona de protecție a unui ansamblu urban (Ansamblul urban VII, cod TM-II-a-B-0107 poziția 73 în Lista monumentelor istorice 2004 - jud. Timiș) și nicidecum în zona de protecție a vreunui monument.

Totodată, reclamanții nu mai justifică un interes actual în promovarea acțiunii de față, în condițiile în care, pentru imobilul în litigiu, nu mai este prevăzut, în prezent, în Legea nr. 422/2001, dreptul de preemțiune. Împotriva acestei decizii, reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că proprietarii imobilului în litigiu nu au solicitat, în prealabil, exercitarea dreptului de preemțiune și nu au adus la cunoștința instituțiilor Statului Român intenția de înstrăinare a imobilului, actul fiind astfel încheiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în materie, respectiv dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 422/2001. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: La data de 16 februarie 2006, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X1 încheiat între P.M.D. și P.A., în calitate de vânzători, și C.V., în calitate de cumpărător, s-a transferat dreptul de proprietate al imobilului situat în Timișoara, str. A. (fostă G., actuală L.G.) compus din casă cu etaj și curte în suprafață de 515 mp.

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al Statului Român, prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării. Ordinul nr. 2314/2004 al ministrului culturii și cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice și a listei monumentelor istorice dispărute, publicat în M. Of.

din data de 16 iulie 2004, a aprobat lista monumentelor istorice clasate în grupa A sau B, acestea fiind evidențiate în anexa nr. 1 la actul normativ anterior menționat. La pagina nr. 2225 din anexa anterior menționată, la poziția 73, sub denumirea COD LMI2004: TM a-B-06107 - Ansamblul Urban VII, la paragraful adresă figurează imobilele din Timișoara, str. L.G. nr. X2 și nr. X3, în timp ce imobilul în litigiu se află situat în Timișoara, str. L.G. nr. X4. Așadar, imobilul în litigiu, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, nu făcea parte din categoria imobilelor pentru care putea fi exercitat dreptul de preemțiune, deoarece acesta nu se afla în zona de protecție a vreunui monument, ci a unui ansamblu urban, așa cum rezultă și din Adresele nr. 944 din 23 mai 2012 și 1375 din 16 iulie 2012 emise de Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național al Județului Timiș.

Prin urmare, prevederile art. 4 și 5 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice nu sunt incidente în cauză, nefiind obligatorie efectuarea demersurilor prealabile vânzării în vederea exercitării dreptului de preemțiune. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 9/A din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 9/A din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2014. Procesat de GGC - AZ