ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 28

septembrie 2012 la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamantul A.L.

a chemat în judecată pârâții SC A.C.X. SRL și D.F., solicitând ca prin

hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați aceștia să îi restituie

suma de 193.529,42 RON, constituind dividendele cuvenite reclamantului în

calitate de asociat la societatea comercială pârâtă.

Prin Sentința civilă

nr. 1930 pronunțată la data de 7 martie 2013 în Dosarul nr. 38155/372012,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția netimbrării și, în

consecință, a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată, obligând

reclamantul la plata către pârâtul D.F. a sumei de 4.000 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de

reclamantul A.L. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 195 din

13 iunie 2013, fiind obligat apelantul A.L. la plata sumei de 1.500 RON

cheltuieli de judecată către pârâtul D.F.

Împotriva acestei

decizii reclamantul A.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs indicat, recurentul reiterând integral criticile din apel,

a arătat, în esență, că prima instanță nu a motivat în niciun fel de unde

rezultă cuantumul cheltuielilor de judecată, făcând doar referire la

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța de apel menținând aceeași măsură.

Recurentul susține că

la aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuia să facă o corelare

între valoarea onorariului și munca depusă de avocat, valoarea pretențiilor și

complexitatea cauzei, considerând că onorariul solicitat de către

intimatul-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată este nepotrivit de mare în

raport cu munca realizată de avocat în acest dosar.

Pentru aceste motive

recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a Sentinței

civile nr. 195 din 13 iunie 2013, în sensul diminuării cheltuielilor de

judecată sau a scutirii de la plata acestora.

Intimatul D.F. prin

întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Înalta Curte, în

conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc.

civ., văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

a luat în examinare excepția nulității recursului.

Recurentul a reiterat

motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa

deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar formal motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Însă, prezentarea din

nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor

critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie

determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea

legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea

criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o

nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul

grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad

devolutiv.

De aceea, chiar dacă

prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament

este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul

căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control

judiciar.

Recurentul nu a

prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleași critici prezentate în

fața instanței de apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată, aspect ce

nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel, întrucât nu

reprezintă critici de nelegalitate pentru a fi analizate în această etapă

procesuală.

Dispozițiile art. 304

C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești,

a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de

nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare, motivele

de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu

doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim

control judiciar devolutiv.

Aceasta deoarece

recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește

analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs,

hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, susținerile

recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în

sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât

afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au

primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în

indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ.,

ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului,

adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt

prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat.

Prin urmare,

nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc

cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu

constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci

când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație

intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile

recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii

de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

În alți termeni, față

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în

conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Constatând culpa

procesuală a recurentului în declanșarea litigiului de față, în raport de

cererea formulată de intimatul-pârât D.F., urmează a se aplica dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurentul-reclamant la plata către

intimatul-pârât D.F. a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulate de reclamantul A.L. împotriva Deciziei civile nr.

195 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă

recurentul-reclamant A.L. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată

către intimatul-pârât D.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ