ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 28 septembrie 2012 la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamantul A.L. a chemat în judecată pârâții SC A.C.X. SRL și D.F., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați aceștia să îi restituie suma de 193.529,42 RON, constituind dividendele cuvenite reclamantului în calitate de asociat la societatea comercială pârâtă. Prin Sentința civilă nr. 1930 pronunțată la data de 7 martie 2013 în Dosarul nr. 38155/372012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția netimbrării și, în consecință, a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată, obligând reclamantul la plata către pârâtul D.F.

a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Apelul declarat de reclamantul A.L. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 195 din 13 iunie 2013, fiind obligat apelantul A.L. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul D.F. Împotriva acestei decizii reclamantul A.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs indicat, recurentul reiterând integral criticile din apel, a arătat, în esență, că prima instanță nu a motivat în niciun fel de unde rezultă cuantumul cheltuielilor de judecată, făcând doar referire la dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., instanța de apel menținând aceeași măsură. Recurentul susține că la aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuia să facă o corelare între valoarea onorariului și munca depusă de avocat, valoarea pretențiilor și complexitatea cauzei, considerând că onorariul solicitat de către intimatul-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată este nepotrivit de mare în raport cu munca realizată de avocat în acest dosar. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a Sentinței civile nr. 195 din 13 iunie 2013, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată sau a scutirii de la plata acestora. Intimatul D.F. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului. Recurentul a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Însă, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Recurentul nu a prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleași critici prezentate în fața instanței de apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată, aspect ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel, întrucât nu reprezintă critici de nelegalitate pentru a fi analizate în această etapă procesuală. Dispozițiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În speță, susținerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc.

civ., ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat. Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Constatând culpa procesuală a recurentului în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimatul-pârât D.F., urmează a se aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât D.F. a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulate de reclamantul A.L. împotriva Deciziei civile nr. 195 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Obligă recurentul-reclamant A.L. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2014. Procesat de GGC - AZ