ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1758/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 18739 din 24

octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în

Dosarul nr. 9510/3/2010, au fost respinse excepțiile ca neîntemeiate și a fost

respinsă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC

O.V.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC E.E.M. SA București, SC E.D.M. SA

București și SC S.E.M. SA București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în

tot a hotărârii primei instanțe și admiterea acțiunii astfel cum a fost

precizată.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 240 din 21 mai 2012, a

respins ca nefondat apelul reclamantei reținând legalitatea și temeinicia

sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC O.V.C. SRL București, solicitând

admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.

Recurenta își

subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

Subsumat art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel faptul

că a stabilit greșit taxa judiciară de timbru în raport de art. 5 din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru și că a aplicat în mod eronat legea

în soluționarea cererii sale de ajutor public judiciar.

Raportându-se la art.

304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată ca instanța de apel nu a analizat

efectiv criticile formulate.

La termenul de astăzi

recurenta-reclamantă a precizat că înțelege să nu timbreze recursul pentru

capătul de cerere privind anularea facturii fiscale, solicitare făcută în fața

instanței de fond prin cererea precizatoare.

Înalta Curte, luând

în examinare cu prioritate excepția timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din

Legea nr. 148/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege,

taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit

de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a legii, în

cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată

ca netimbrată.

Legea nr. 146/1997,

modificată, reglementează în art. 14 faptul că taxele de timbru se datorează

distinct pentru fiecare capăt de cerere. Textul are în vedere, desigur,

acțiunile de primă instanță, nu și căile de atac întrucât acestora le sunt

aplicabile, sub aspectul timbrajului, dispozițiile art. 11 alin. (1) teza a

II-a din aceeași lege, potrivit cărora cererile pentru exercitarea apelului sau

recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa

datorată la suma contestată în cazul cererilor și acțiunilor evaluate în bani.

Rațiunea

reglementării rezidă în natura căii de atac prin care instanța exercită un control

total asupra hotărârii atacate sub aspectul temeiniciei, respectiv legalității

acesteia.

Înalta Curte,

constatând așadar că normele ce permit timbrarea parțială sunt aplicabile

exclusiv acțiunilor în primă instanță, nu și căilor de atac, urmează să dea

eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,

respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificată, și

să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului declarat de reclamanta

SC O.V.C. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC O.V.C. SRL București împotriva Deciziei nr.

240 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ