Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
21 mai 2007

Decizia nr. 2674/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Asupra perimării recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 august 2007 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de recurs formulată de apelanta pârâtă SC M.M.C.I. SRL, prin lichidator SC I. SRL, împotriva Deciziei comerciale nr. 262, pronunțată de secția a VI-a comercială, a Curții de Apel București, la data de 21 mai 2007. Prin încheierea pronunțată la data de 18 ianuarie 2008 (fila 9), Înalta Curte a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că acestea deși au fost legal citate și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu s-au prezentat în instanță la menționatul termen.

Cum de la data suspendării judecății și până la data de 29 iulie 2008, când cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării (fila 10) au trecut mai mult de șase luni și cum niciuna din părți nu a solicitat reluarea judecății recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. ultim art. 252 alin. (1) și art. 312 alin. (1) ultima teză, va constata perimarea acestei cereri.

DECIDE Constată perimată cererea de recurs formulată de pârâta SC M.M.C.I. SRL - prin lichidator judiciar SC I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 262 din 21 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2008.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.