Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
22 ianuarie 2007

Decizia nr. 641/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 08 martie 2007 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de recurs formulată de apelanta pârâtă, S.A.R., împotriva Deciziei nr. 1, pronunțată la data de 22 ianuarie 2007 de secția comercială, de contencios administrativ, a Curții de Apel Suceava. Prin încheierea pronunțată la data de 6 iunie 2007 (fila 44), Înalta Curte a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că acestea, deși au fost legal citate și nu au solicitat judecarea recursului în lipsă, nu s-au prezentat în instanță la menționatul termen.

Cum de la data suspendării judecății și până la data de 11 decembrie 2007, când cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării (fila 45), au trecut mai mult de șase luni și cum nici una din părți nu a solicitat reluarea judecății recursului, în temeiul art. 248 alin. ultim, art. 252 alin. (1) și art. 312 alin. (1) teza ultimă, Înalta Curte va constata perimarea acestei cereri.

DECIDE Constată perimat recursul declarat de pârâta S.A.R., prin lichidator P.N., împotriva Deciziei nr. 1 din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.