ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7406/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „X & X” SA a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „CNA”), solicitând anularea Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011 și invocând, totodată, excepția de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011 și a art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, prin Decizia CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, deoarece, în mai multe localități, în intervalul 00:00 - 24:00 era retransmis programul S. 1 (ONE) TV, fie codat și alternativ cu alte programe tv în pachet extra în sistemul analogic, fie cu sistem de acces condiționat și control parental, în sistem digital. În susținerea excepției de nelegalitate, reclamanta arată că dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 contravin prevederilor art. 53 din Constituție și art. 39 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Se afirmă că societatea are dreptul, prin lege, să difuzeze programul în discuție dacă este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, și anume: fie prin alegerea intervalului orar, fie prin codare, fie prin utilizarea unor sisteme de acces condiționat prin care se asigură faptul că minorii nu pot auzi sau vedea emisiunile respective. Textul de lege nu prevede îndeplinirea cumulativă a condițiilor tehnice enumerate de prevederile contestate pe calea excepției de nelegalitate. Se mai arată că, prin dispozițiile criticate, contrar art. 53 din Constituție, sunt restrânse dispozițiile menționate din Legea nr. 504/2002.

Pe fondul cauzei, reclamanta arată că a respectat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 504/2002, având în vedere că programul S. 1 (ONE) a fost transmis fie în pachet extra, în sistem analogic, în intervalul 01:00 - 05:00, fie codat, cu acces de control parental, în sistem digital, în diferite intervale orare, în mai multe localități. Se mai afirmă că decizia atacată putea fi dată pentru o eventuală încălcare a prevederilor legale în vigoare și nicidecum în baza unei alte decizii care reprezintă o restrângere a drepturilor legale menționate în legea organică.

Posibilitatea recepționării programului S. 1 (ONE) este indicată și în contractele cu abonații, care au solicitat pachet extra de programe, contracte în care, în funcție de sistemele de recepție (analogic sau digital), se precizează că abonatul își asumă întreaga responsabilitate pentru orice utilizare necorespunzătoare a oricărui serviciu și/sau pentru orice încălcare a dispozițiilor legale din domeniu și a luat la cunoștință de posibilitatea codării și accesării programului (cod parental de acces - instrucțiuni de utilizare). Astfel, programele pentru adulți se retransmit abonaților, cu respectarea Legii audiovizualului. Deci, abonații recepționează semnalul pentru aceste programe dar ele pot fi vizionate doar de cei care dețin și decodorul de semnal/filtru.

Prin urmare, acest program nu este oferit în pachet Bază, aspect reținut și de CNA prin Decizia nr. 643 din 3 noiembrie 2011, nefiind sub incidența art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011. Mai mult, reclamanta susține că a respectat și dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, în sensul că programul S. 1 (ONE) este retransmis codat în sistem analogic (există filtru pentru recepție), în cadrul pachetelor opționale (este retransmis în pachet Bază Special) și în intervalul orar 01:00 - 05:00. Cât privește recepția în sistem digital, Legea nr. 504/2002 nu interzice distribuirea programelor pentru adulți 24 din 24 ore atât timp cât echipamentul are inclusă posibilitatea blocării accesului printr-un cod parental, aspect menționat chiar în decizia atacată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 2580 din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, reținând, în esență, raportat la dispozițiile art. 1, art. 4 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, că, în cadrul aceluiași litigiu, un act administrativ nu poate fi contestat, deopotrivă, pe cale principală și pe calea excepției de nelegalitate; - a respins, ca neîntemeiate, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 și acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect anularea Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, prin decizia contestată, CNA a sancționat-o pe reclamantă cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Pentru aplicarea acestei sancțiuni, pârâtul a avut în vedere faptul că, în urma controlului efectuat, s-a constat că, în mai multe localități, reclamanta a retransmis programul pentru adulți S. 1 (ONE), împreună cu alte programe, în cadrul pachetelor Bază, Bază Special, Extra sau Extra+, fie în sistem analogic, partajat cu alte programe, în intervalul orar 01:00 - 05:00, necodat (nerestricționat), fie în sistem digital în intervalul orar 0:00 - 24:00, cu sistem de control parental, nefiind retransmis într-un pachet exclusiv cu programe de acest gen.

Cu referire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, Curtea de apel a reținut că nu sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție, având în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Deciziile nr. 1430 din 25 octombrie 2011 și nr. 1431 din 25 octombrie 2011), dispozițiile constituționale menționate vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, reglementate de art. 22 - 52 din Legea fundamentală, iar dreptul de retransmitere a unor programe audiovizuale nu face parte din categoria acestor drepturi.

În ceea ce privește încălcarea invocată a dispozițiilor art. 39 alin. (1) - (3) din Legea nr. 504/2002, instanța a reținut că acestea se referă la difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special a programelor care conțin pornografie sau violență nejustificată, în timp ce prevederile criticate ale art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 reglementează condițiile de retransmitere a serviciilor de programe 18+. Prin decizia contestată, reclamanta a fost sancționată contravențional pentru retransmisia programelor pentru adulți, cu nerespectarea Deciziei CNA nr. 220/2011, iar nu pentru difuzarea acestora, cele două noțiuni - retransmitere și difuzare fiind distincte.

În speță, reclamanta a fost sancționată în calitate de distribuitor, pentru retransmiterea programului pentru adulți Super One, care nu se putea face în condițiile reglementate de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 care se referă, exclusiv, la difuzarea serviciilor de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, ci trebuia să respecte condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 10 și art. 17 din Legea nr. 504/2002, CNA este autorizat să emită, în aplicarea dispozițiilor acestei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuțiilor sale cu privire la protecția minorilor, iar, prin stabilirea condițiilor de retransmitere a programelor pentru adulți, CNA a acționat pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condițiile și cu respectarea prevederilor legii.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că decizia contestată este legală, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3) din Codul de reglementare a conținutul audiovizual, sancțiunea contravențională fiind, în mod corect aplicată, având în vedere că reclamanta a retransmis un program 18+ cu încălcarea condițiilor stabilite de CNA, în sensul că fie nu a respectat intervalul orar în care putea retransmite programul, fie acesta nu a fost retransmis codat în cadrul unor pachete speciale dedicate adulților. În acest sens, instanța a avut în vedere aspectele consemnate în decizia atacată referitoare la retransmiterea programului în localitățile: Sibiu, Târgoviște, București, Reșița.

A reținut instanța că încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 este dată de împrejurarea că programul în discuție a fost oferit tuturor abonaților, în lipsa unei solicitări exprese a acestora, fără să fie inclus într-un pachet care conține exclusiv asemenea programe. Totodată, instanța a reținut că, deși în sistem digital retransmiterea se face restricționat, prin intermediul unui sistem de control parental, aceasta trebuie să respecte intervalul orar 1:00 - 5:00, nefiind permisă retransmiterea programelor 18+, 24 de ore din 24, așa cum s-a constatat că s-a procedat în Municipiul București.

Față de susținerile reclamantei referitoare la prevederile contractelor încheiate cu abonații care au solicitat pachet extra de programe, cărora le revine „întreaga responsabilitate pentru orice utilizare necorespunzătoare a oricărui serviciu și/sau pentru orice încălcare a dispozițiilor legale din domeniu”, curtea de apel a reținut că răspunderea pentru nerespectarea condițiilor de retransmitere a programelor aparține distribuitorului, iar nu abonatului. Instanța a mai reținut că nu pot fi primite nici susținerile reclamantei în sensul că programul poate fi vizionat doar de cei care dețin decodorul de semnal/filtrul, atâta timp cât programul este retransmis în sistem analogic în intervalul 1:00 - 5:00 în pachetul opțional „Bază special”, în clar, nerestricționat, partajat cu alte programe, împrejurare care nu face dovada existenței decodorului sau a unui filtru special.

3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 2580 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC „X & X” SA, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Într-o primă critică din recurs, cu referire la excepția de nelegalitate a art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, recurenta arată că instanța de fond în mod greșit, fără temei legal și cu aplicarea greșită a legii, a reținut că art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, care stat la baza emiterii actului contestat, nu restrânge dreptul de retransmitere a canalelor pentru adulți și nu încalcă dispozițiile art. 53 din Constituție și ale art. 39 din Legea nr. 504/2002.

În esență, recurenta-reclamantă reiterează susținerile formulate în fața instanței de fond referitoare la faptul că, deși conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 504/2002, are dreptul de a difuza programul S. One dacă este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv fie prin alegerea intervalului orar, fie prin codare, fie prin utilizarea unor sisteme de acces condiționat prin care se asigură că minorii nu pot auzi sau vedea emisiunile respective, prevederile art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 restrâng drepturile stabilite de lege și impun cumulativ condițiile de retransmitere a programului. Se arată că intimatul-pârât nu poate emite norme care contravin dispozițiilor Legii nr. 504/2002, iar dispozițiile art. 39 din lege nu prevăd nicio restricție cu privire la distribuitor - operatorul de cablu.

În susținere, recurenta-reclamantă invocă faptul că abonatul achită tariful lunar pentru avea acces la acest program, însă, conform reglementării CNA are acces la produs doar 4 ore/zi, în intervalul orar 01:00 - 05:00, în condițiile în care are la dispoziție sistemul de control parental, furnizat de societate și creat special pentru accesul la un astfel de program. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, recurenta-reclamantă susține că excepția este admisibilă conform art. 4 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă că societatea a respectat prevederile art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, programul S. One fiind retransmis fie în pachet extra, în sistem analogic, în intervalul 01:00 - 05:00, fie codat, cu acces de control parental, în sistem digital, în diferite intervale orare, în mai multe localități.

În sistem digital, legea nu interzice distribuirea programelor pentru adulți 24 de ore din 24, atâta timp cât echipamentul are inclusă opțiunea pentru abonat de a bloca accesul printr-un cod parental, aspect menționat chiar în cuprinsul deciziei contestate. Totodată, recurenta-reclamantă mai arată că în decizia contestată nu este menționat temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea amenzii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept Conform celor expuse anterior, reclamanta SC „X & X” SA a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, iar, în cadrul acestei acțiuni, a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011 și a prevederilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011. Prin Decizia nr. 643 din 3 noiembrie 2011, în temeiul art. 144 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 și ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, CNA a decis sancționarea distribuitorului de servicii SC „X & X” SA cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Pentru a aplica această sancțiune, pârâtul a avut în vedere faptul că, în urma controlului efectuat, s-a constat că, în mai multe localități, SC „X & X” SA a retransmis programul pentru adulți S. 1 (ONE), împreună cu alte programe, în cadrul pachetelor Bază, Bază Special, Extra sau Extra+, fie în sistem analogic, partajat cu alte programe, în intervalul orar 01:00 - 05:00, necodat (nerestricționat), fie în sistem digital, în intervalul orar 0:00 - 24:00, cu sistem de control parental, nefiind retransmis într-un pachet care să conțină numai programe de acest gen. 1.1. Cu referire la excepția de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că examinarea deciziei pe calea directă a acțiunii în anulare exclude controlul judecătoresc al aceluiași act pe calea indirectă a excepției de nelegalitate invocată în aceeași cauză.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în mod constant și unitar în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (cu titlu de exemplu, menționăm Deciziile nr. 181 din 16 ianuarie 2009, nr. 1933 din 2 aprilie 2009 și nr. 1671 din 29 martie 2012) s-a reținut că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actul administrativ ce formează obiectul litigiului în fond, cum este, în speță, Decizia CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, care formează atât obiectul acțiunii în anulare, cât și obiectul excepției de nelegalitate. În raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, examinarea unui act administrativ pe calea directă a acțiunii în contencios administrativ exclude posibilitatea verificării, în cadrul aceluiași litigiu, a legalității aceluiași act pe calea excepției de nelegalitate, în considerarea principiului electa una via.

1.2. Cu referire la excepția de nelegalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 Dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual (forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat în prezenta cauză), criticate pe calea excepției de nelegalitate au următorul conținut: „Art. 27. - (1) …. (2) Distribuitorii de servicii media audiovizuale pot retransmite serviciile de programe 18+ numai în intervalul orar 1:00 - 5:00, în următoarele situații: a) codat în cadrul unor pachete opționale special dedicate adulților, în sistem analogic; b) restricționat prin intermediul unui sistem de control parental, în sistem digital.

(3) Serviciile de programe 18+ pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conțin exclusiv astfel de programe, și necondiționat de achiziția altor pachete de servicii.” Criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă în cadrul excepției de nelegalitate sunt raportate la următoarele dispoziții cu forță juridică superioară: - Art. 53 din Constituție, conform cărora: „Art. 53. - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.” - art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora: „Art. 39. - (1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată.

(2) Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

(3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricționare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenționări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezența unui simbol vizual de avertizare.” Reținând că prevederile criticate din Decizia nr. 220/2011 nu contravin dispozițiilor art. 53 din Constituție, în mod corect instanța de fond s-a raportat la jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile nr. 1430/2011 și nr. 1431/2011), în cuprinsul căreia s-a statuat că „din interpretarea sistematică a art. 53 din Constituție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți se referă la drepturile și libertățile fundamentale, ce fac obiectul art. 22 - 52 din Constituție”, cuprinse în Capitolul II - „Drepturile și libertățile fundamentale” din Legea fundamentală, în cuprinsul căruia nu se regăsește dreptul de retransmisie de către operatorii de cablu a programelor de televiziune.

Cu referire la concordanța prevederilor criticate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 504/2002, Înalta Curte reține că nu pot fi primite susținerile recurentei. În realizarea rolului și competenței ce îi sunt conferite prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 504/2002, în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condițiile și cu respectarea prevederilor prezentei legi, CNA beneficiază de o marjă largă de apreciere în promovarea reglementărilor în domeniul audiovizualului.

În acest sens, condițiile de retransmisie și comercializare a serviciilor de programe 18+ prevăzute de art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 au fost emise de CNA în exercitarea și în limitele atribuției de reglementare ce îi este conferită de art. 17 alin. (1) lit. d) pct. 5 din Legea nr. 504/2002, conform cărora „Consiliul este autorizat să emită, în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuțiilor sale prevăzute expres în prezenta lege și, cu precădere, cu privire la […] protecția minorilor”. În consecință, instanța de fond în mod judicios a apreciat că prevederile criticate nu contravin și nu adaugă dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, astfel că nu pot fi primite susținerile recurentei.

1.3. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că, prin decizia contestată, recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, în sensul celor expuse anterior cu privire la retransmisia și comercializarea programului 18+ Super One. Sancțiunea aplicată prin decizia contestată este legală în raport cu dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, care prevăd expres că „serviciile de programe 18+ pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conțin exclusiv astfel de programe, și necondiționat de achiziția altor pachete de servicii”.

Or, din expunerea aspectelor constatate în cadrul activității de control, rezultă că SC „X & X” SA a retransmis programul în discuție în cadrul unor pachete ce conțineau și alte programe, iar nu în cadrul unor pachete ce conțin exclusiv astfel de programe și necondiționat de achiziția altor pachete de servicii, așa cum se prevede în cuprinsul art. 27 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011. Susținerea recurentei în sensul că în decizia contestată nu este menționat temeiul de drept al sancțiunii aplicate este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul deciziei, se menționează expres faptul că actul a fost adoptat de CNA în temeiul art. 144 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011, conform cărora „Nerespectarea prevederilor … art. 27 … se sancționează conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului” și al dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, conform cărora „Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON”, iar, la lit. g) a alin. (1) al articolului respectiv se prevede că fapta de a programa și de a furniza programe cu încălcarea prevederilor art. 39 din lege constituie contravenție. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 și al art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC „X & X” SA, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC „X & X” SA împotriva Sentinței civile nr. 2580 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM