ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7308/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 112/2013 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel lași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel lași, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului lași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că obiectul litigiului îl constituie suspendarea executării Notei de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Corecțiilor Financiare încheiată la data de 3 decembrie 2012 de către Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, creanța respectivă fiind asimilată unei creanțe fiscale. Curtea a mai reținut că, potrivit art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011, sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora reprezintă creanțe bugetare rezultate din nereguli; că potrivit art. 2 alin. (2), fondurilor europene le sunt aplicate normele juridice comune fondurilor publice, cu excepția cazului în care normele europene prevăd altfel; că, potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G.

nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; că, întrucât O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede o competență jurisdicțională specială, așa cum în mod eronat susține reclamanta, făcând expres trimitere la dispozițiile legii generale nr. 554/2004, în cauză competența de soluționare se stabilește în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel lași a mai reținut că, potrivit art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat de Legea nr. 76/2012, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, din punct de vedere material competența revenind curții de apel; că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3), care prevăd o competență teritorială alternativă, părțile sunt îndreptățite ca prin convenția lor să opteze pentru una din cele două instanțe deopotrivă competente, or, potrivit contractului de finanțare dintre părți, reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, astfel că, în atare condiții, în cauză competența de soluționare a pricinii revine Curții de Apel București.

Prin Sentința civilă nr. 2316 din 24 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului lași și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, în favoarea Curții de Apel lași; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, în speță, pârâtul a invocat faptul că alegerea instanței competente de către reclamant, în litigii precum cel de față, a avut loc anterior formulării cererii, mai exact la momentul încheierii contractului de finanțare, cu ocazia redactării clauzei atributive de competență inserată în art. 23, conform căreia „litigiul va fi soluționat de instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a Municipiului București”; precum și faptul că, în opinia pârâtului, nota de constatare a cărei suspendare a fost solicitată a fost emisă în executarea contractului de finanțare, astfel că orice contestații cu privire la acest act sunt de competența Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 126 și art. 132 NCPC, precum și faptul că, prin alegerea de către reclamant a instanței competente de la domiciliul său, competența teritorială a dobândit caracter exclusiv, Curtea a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel lași. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel lași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării titlului de creanță constituit prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA94365 din 18 decembrie 2012, privind Contractul de finanțare nr. 697/2010, cu titlul Centrul Social de tip rezidențial Galata lași, notă emisă de către Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligație de plată pentru suma de 504.893,71 de RON.

Actul contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, iar potrivit dispozițiilor art. 21 din acest act normativ, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al legii, rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G.

nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, cererii de suspendare a unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

De altfel, în acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Din această perspectivă, este evident faptul că actele astfel emise sunt acte administrative unilaterale guvernate de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și ale O.G. nr. 92/2003, justificate de existența unor raporturi juridice anterioare intervenite între părți ca urmare a unui contract de finanțare, dar emise în îndeplinirea, de către autoritatea publică - parte în contract, a unor obligații fixate de lege, iar nu în executarea unor obligații contractuale. Pentru acest motiv, nu ar putea fi aplicabilă o clauză contractuală de stabilire a instanței competente. Astfel, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare a fost emisă în baza legii și nu în baza contractului de finanțare, astfel că dreptul de contestare a actului administrativ este un drept izvorând din lege.

În consecință, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, și anume dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în materia competenței teritoriale fiind incidente prevederile art. 10 din acest act normativ, iar reclamantul manifestându-și deja opțiunea de a sesiza instanța de la sediul său, prin introducerea acțiunii pe rolul Curții de Apel lași. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de lași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului lași și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene în favoarea Curții de Apel lași, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM