ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6819/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele României, constatarea nulității absolute a Decretului nr. 296 din data de 12 februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 89 din 13 februarie 2009, prin care M.D.M. a fost reînvestit în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, iar în subsidiar, anularea actului contestat.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență, că dl. M. nu îndeplinea, nici la data propunerii inițiale de numire în funcția de procuror general al DNA, nici la data obținerii avizului Secției pentru procurori a CSM și nici la data numirii, prin Decretul nr. 849/2005, în funcția de procuror general al fostului Parchet Național Anticorupție, condițiile pe care normele constituționale, legale și ale bunelor moravuri le impuneau pentru ocuparea unei asemenea funcții. Pârâtul Președintele României, prin Administrația Prezidențială, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susținerea primei excepții, pârâtul a arătat că, după publicarea decretului în M. Of. al României, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat revocarea Decretului nr. 296/2009, cerere la care în termen legal a primit răspuns, conform înscrisurilor anexate. Or, prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect constatarea nulității absolute a actului contestat, aspect care nu a format obiectul plângerii administrative sus-menționate. Cât privește excepția lipsei de interes, pârâtul a arătat că reclamanta nu se află în situația de a fi vătămată într-un drept al său ori interes legitim privat, astfel cum este acesta definit în art. 2 din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința civilă nr. 249 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca nefondată, a admis excepția lipsei de interes și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.G.G.

ca lipsită de interes. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat, mai întâi, că excepția lipsei procedurii prealabile este nefondată, câtă vreme din actele depuse la dosarul cauzei rezulta fără echivoc împrejurarea că reclamanta s-a adresat în prealabil emitentului actului contestat, solicitând revocarea decretului de numire a d-lui D.M. în funcția de procuror șef al DNA, iar considerațiile legate de diferența semantică între noțiunea de revocare și aceea de anulare sunt irelevante în speța dedusa judecății. Excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii a fost apreciată, însă, ca întemeiată, reținându-se că reclamanta invocă vătămarea, prin actul contestat, a unui interes legitim public, fără însă a dovedi împrejurarea ca vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, astfel cum impun dispozițiile art. 8 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Sentinței civile nr. 249 din 17 ianuarie 2012 a formulat recurs reclamanta G.G.G., solicitând casarea acesteia și, în principal, trimiterea cauzei la prima instanță în vederea îndeplinirii obligației imperative prevăzute de art. 131 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea primei solicitări, s-a susținut că prima instanță nu și-a îndeplinit obligația de a cita părțile cu mențiunea înfățișării, așa cum impun dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii.

În continuare, recurenta a argumentat că prima instanță a considerat în mod eronat că în speță nu ar fi îndeplinită cerința existenței unui interes, în contextul elementelor de notorietate publică privind conduita profesională a d-lui M., interesul personal al recurentei fiind legitimat de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României potrivit cărora orice persoană are dreptul la un proces echitabil, inclusiv din faza urmăririi penale. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile recurentei și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Astfel, se constată că reclamanta-recurentă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicita, în esență, anularea unui act administrativ privind o altă persoană.

Prima facie, demersul recurentei este legitimat din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care arată că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Această legitimare procesuală este, însă, condiționată de existența unei legături între actul contestat și o vătămare adusă unui drept sau interes legitim al persoanei care se adresează instanței de contencios administrativ.

Or, așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă tinde să-și întemeieze solicitarea privind anularea actului pe vătămarea adusă, în urma reînvestirii d-lui M. în funcția de procuror șef al DNA, unui interes public, constând în asigurarea unei probități și a unei anumite reputații profesionale a magistraților, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, fără a aduce vreun argument privind o vătămare directă sau indirectă pe care ar suferi-o recurenta ca urmare a adoptării actului contestat. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Este evident, raportat la obiectul cererii și argumentele expuse, faptul că acțiunea recurentei-reclamante nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile normative sus-citate, aceasta neputând justifica o încălcare directă sau indirectă a unui drept subiectiv sau interes legitim privat, de natură a fundamenta existența unui interes personal, actual, direct și concret, în anularea actului contestat, astfel încât în mod justificat a fost respinsă de către prima instanță. Sunt nefondate și argumentele recurentei privind nulitatea hotărârii recurate pentru nerespectarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care părțile au fost legal citate pentru termenele de judecată acordate în cauză și raportat la specificul procedurii acțiunii în contencios administrativ.

Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta G.G.G. împotriva Sentinței civile nr. 249 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM