ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6819/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta G.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele

României, constatarea nulității absolute a Decretului nr. 296 din data de 12

februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 89 din 13 februarie 2009, prin care

M.D.M. a fost reînvestit în funcția de procuror șef al Direcției Naționale

Anticorupție, iar în subsidiar, anularea actului contestat.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut, în esență, că dl. M. nu îndeplinea, nici la data

propunerii inițiale de numire în funcția de procuror general al DNA, nici la

data obținerii avizului Secției pentru procurori a CSM și nici la data numirii,

prin Decretul nr. 849/2005, în funcția de procuror general al fostului Parchet

Național Anticorupție, condițiile pe care normele constituționale, legale și

ale bunelor moravuri le impuneau pentru ocuparea unei asemenea funcții.

Pârâtul Președintele

României, prin Administrația Prezidențială, a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de interes,

iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca

neîntemeiată.

În susținerea primei

excepții, pârâtul a arătat că, după publicarea decretului în M. Of. al

României, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat revocarea

Decretului nr. 296/2009, cerere la care în termen legal a primit răspuns,

conform înscrisurilor anexate. Or, prezenta cerere de chemare în judecată are

ca obiect constatarea nulității absolute a actului contestat, aspect care nu a

format obiectul plângerii administrative sus-menționate.

Cât privește excepția

lipsei de interes, pârâtul a arătat că reclamanta nu se află în situația de a

fi vătămată într-un drept al său ori interes legitim privat, astfel cum este

acesta definit în art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 249 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii

prealabile ca nefondată, a admis excepția lipsei de interes și, în consecință,

a respins acțiunea formulată de reclamanta G.G.G. ca lipsită de interes.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a apreciat, mai întâi, că excepția lipsei procedurii

prealabile este nefondată, câtă vreme din actele depuse la dosarul cauzei

rezulta fără echivoc împrejurarea că reclamanta s-a adresat în prealabil

emitentului actului contestat, solicitând revocarea decretului de numire a d-lui

D.M. în funcția de procuror șef al DNA, iar considerațiile legate de diferența

semantică între noțiunea de revocare și aceea de anulare sunt irelevante în

speța dedusa judecății.

Excepția lipsei

interesului în promovarea acțiunii a fost apreciată, însă, ca întemeiată,

reținându-se că reclamanta invocă vătămarea, prin actul contestat, a unui

interes legitim public, fără însă a dovedi împrejurarea ca vătămarea

interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau

a interesului legitim privat, astfel cum impun dispozițiile art. 8 alin. (1

1

)

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Sentinței

civile nr. 249 din 17 ianuarie 2012 a formulat recurs reclamanta G.G.G.,

solicitând casarea acesteia și, în principal, trimiterea cauzei la prima instanță

în vederea îndeplinirii obligației imperative prevăzute de art. 131 alin. (1)

C. proc. civ., iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea primei

solicitări, s-a susținut că prima instanță nu și-a îndeplinit obligația de a

cita părțile cu mențiunea înfățișării, așa cum impun dispozițiile art. 131

alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage nulitatea absolută a

hotărârii.

În continuare,

recurenta a argumentat că prima instanță a considerat în mod eronat că în speță

nu ar fi îndeplinită cerința existenței unui interes, în contextul elementelor

de notorietate publică privind conduita profesională a d-lui M., interesul

personal al recurentei fiind legitimat de dispozițiile art. 21 alin. (3) din

Constituția României potrivit cărora orice persoană are dreptul la un proces

echitabil, inclusiv din faza urmăririi penale.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport de susținerile recurentei și dispozițiile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, se constată

că reclamanta-recurentă a învestit instanța de contencios administrativ cu o

cerere prin care solicita, în esență, anularea unui act administrativ privind o

altă persoană.

Prima facie, demersul

recurentei este legitimat din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, care arată că se poate adresa instanței de contencios

administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui

subiect de drept.

Această legitimare

procesuală este, însă, condiționată de existența unei legături între actul

contestat și o vătămare adusă unui drept sau interes legitim al persoanei care

se adresează instanței de contencios administrativ.

Or, așa cum a reținut

și instanța de fond, recurenta-reclamantă tinde să-și întemeieze solicitarea

privind anularea actului pe vătămarea adusă, în urma reînvestirii d-lui M. în funcția

de procuror șef al DNA, unui interes public, constând în asigurarea unei

probități și a unei anumite reputații profesionale a magistraților, din

perspectiva dreptului la un proces echitabil, fără a aduce vreun argument

privind o vătămare directă sau indirectă pe care ar suferi-o recurenta ca

urmare a adoptării actului contestat.

De asemenea, potrivit

art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice și

persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care

invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în

care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea

dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Este evident,

raportat la obiectul cererii și argumentele expuse, faptul că acțiunea

recurentei-reclamante nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile

normative sus-citate, aceasta neputând justifica o încălcare directă sau

indirectă a unui drept subiectiv sau interes legitim privat, de natură a

fundamenta existența unui interes personal, actual, direct și concret, în

anularea actului contestat, astfel încât în mod justificat a fost respinsă de

către prima instanță.

Sunt nefondate și

argumentele recurentei privind nulitatea hotărârii recurate pentru

nerespectarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 131 alin. (1) C.

proc. civ., în condițiile în care părțile au fost legal citate pentru termenele

de judecată acordate în cauză și raportat la specificul procedurii acțiunii în

contencios administrativ.

Pentru aceste

considerente, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și ale art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta G.G.G. împotriva Sentinței civile nr. 249 din 17

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM