ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la 21 decembrie 2007, numitul D.C.C., procuror șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, structură centrală, cu sediul în București a declarat recurs împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) prin care a fost respinsă cererea nr. 4015/CSM din 14 martie 2007 prin care s-a solicitat constatarea dobândirii, în condițiile legii, a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului, petentul a susținut că hotărârea în litigiu este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie. Astfel, s-a susținut că recurentul a dobândit gradul profesional solicitat, prin efectul legii, în condițiile și sub imperiul Legii nr. 91/1992 și al actelor normative ulterioare. A menționat petentul că a fost promovat în cadrul structurii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la D.N.A., înființată potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 prin ordinul ministrului justiției nr. 2948/C din 16 octombrie 2003. În acest moment al promovării sale, a precizat recurentul, Legea nr. 92/1992 și O.U.G. nr. 43/2002 nu condiționa numirea la Parchetul Național Anticorupție (P.N.A.) de promovarea unui examen.

Împrejurarea că în prezent Legea nr. 304/2004, la art. 87 alin. (2)-(6) prevede o nouă condiție pentru numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție (actuala denumire a P.N.A.), prin admiterea la interviul organizat în acest scop, nu are nici o influență asupra situație sale, întrucât aceasta este o reglementare ulterioară a legii, (în sensul modificării vechimii necesare promovării sau necesității susținerii unui interviu) și nu se poate aplica retroactiv. A mai menționat petentul că de la data numirii, octombrie 2003, a beneficiat de statutul și de remunerația acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în prezent Direcția Națională Anticorupție, o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, (funcția deținută fiind nelimitată în timp, ca urmare a modificării art. 8 din O.U.G.

nr. 73/2002). Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin hotărârea plenului C.S.M. nr. 791 din 28 noiembrie 2007 s-a respins cererea mai multor procurori printre care și petentul în cauză D.C.C., procuror șef serviciu la D.N.A., nivel central, pentru recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a considerat că dacă în privința condițiilor de numire în Parchetul Național Anticorupție, acestea erau prevăzute în art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002 și ele priveau calitățile profesionale, de conduită ale procurorilor și vechimea în funcție, în prezent legiuitorul a stipulat în art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, o nouă condiție, constând în admiterea la un interviu.

Acest interviu, se menționează în actul administrativ atacat, este organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderi, a rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice. Așa fiind, a concluzionat hotărârea atacată, cererea petentului ca și a celorlalți 68 de procurori care au solicitat a li se recunoaște gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a considerat neîntemeiată și s-a respins (invocându-se art. 43 din Legea nr. 303/2004). S-a mai motivat de plenul C.S.M. că recunoașterea gradului profesional solicitat ar crea o situație discriminatorie în raport de ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care pentru a promova ar trebui să susțină concursuri.

Recursul declarat este întemeiat și va fi admis conform art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică. Așa cum rezultă din actele depuse, urmare unor necesități socio-politice, s-a înființat Direcția Națională Anticorupție prin O.U.G. nr. 43/2002. Petentul D.C.C., a fost promovat la D.N.A. la 16 octombrie 2003 (prin ordinul Ministrului Justiției nr. 2948/C din 16 octombrie 2003). Deci, în momentul numirii petentului, s-au avut în vedere condițiile impuse de legea în vigoare în acel moment, astfel încât recurentul a început să-și desfășoare activitatea specifică reglementată prin legea specială. De altfel, funcția pe care acesta a deținut-o a devenit cu executare nelimitate în timp, ca urmare a modificării art. 8 din O.U.G.

nr. 43/2002. În speță, se constată de Înalta Curte de Casație și Justiție că funcționează principiul constituțional al neretroactivității legii. Cât privește noua condiție a interviului, este reglementată de o lege ulterioară, iar considerarea acesteia ca aplicabilă în cauză ar însemna că se pot reanaliza și celelalte condiții impuse de noua lege (ca de exemplu vechimea în magistratură) ceea ce ar duce la încălcarea unui alt principiu de drept și anume, al securității raporturilor juridice. De altfel, este de precizat că numirea petentului într-o structură specială creată printr-o lege specială, determină de plano a se avea în vedere legea specială iar nu cea a dreptului comun, respectiv Legea nr. 304/2004.

Cât privește discriminarea invocată de Plenul C.S.M. în hotărârea atacată în cauză, avându-se în vedere modalitatea de înființare a D.N.A. de numire a procurorilor în această structură, urmează a se înlătura susținerea unei eventuale discriminări ce s-ar naște în raport cu procurorii, care pentru a promova ar trebui să susțină un examen. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constată a CEDO (a se vedea și decizia CEDO din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

În cauză, petentul a fost numit la D.N.A. într-o conjunctură socio-politică ce a determinat crearea P.N.A. (inițial cu această denumire, în prezent Direcția Națională Anticorupție din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție). La numire s-au respectat dispozițiile legale din acel moment iar petentul și-a desfășurat de atunci și în continuare activitatea specifică funcției. Deci, nu sunt situații juridice de natură a antrena discuții despre discriminare. De altfel, soluția în cauză este în acord cu practica constantă în această materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, hotărârea atacată fiind de natură a antrena aplicarea art. 1 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi admis conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.C.C. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-l privește pe recurentul D.C.C. Admite cererea și obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită hotărâre prin care să-i recunoască recurentului gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.