ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6749/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17 iulie 2012, sub nr. 5772/2/2012 reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 17 din 28 iunie 2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, și împotriva Deciziei nr. 4/2012, emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul XII - Direcția 1 la data de 26 aprilie 2012, ca urmare a misiunii de audit efectuată la Oficiul Național al Registrului Comerțului în perioada 9 ianuarie - 5 martie 2012, solicitând anularea pct. 1, 2, 4 și 7 din Decizia menționată. În temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, s-a solicitat suspendarea deciziei Curții de Conturi până la soluționarea cauzei.

Prin Sentința nr. 6244 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a respins contestația formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului împotriva Încheierii nr. 17 din 28 iunie 2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, urmare contestației formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului împotriva Deciziei nr. 4/2012, emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul XII - Direcția 1 la data de 26 aprilie 2012, ca urmare a misiunii de audit efectuată la Oficiul Național al Registrului Comerțului în perioada 9 ianuarie 2012 - 5 martie 2012 și prin care s-a solicitat anularea pct. 1, 2, 4 și 7 din Decizia menționată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în esență că, cererile de anulare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi sunt neîntemeiate arătând că în formularea apărărilor reclamantul nu s-a bazat pe argumente și probe legale care să modifice ori să infirme constatările consemnate în decizia atacată.

S-a mai reținut de către instanța de fond că, față de măsura Curții de Conturi referitoare la evidențierea sumelor plătite în plus reclamantul s-a aflat într-o confuzie în ceea ce privește, pe de o parte, neevidențierea sumelor plătite de comercianți în plus față de obligația legală, obligația stabilită prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 18/1991, legea contabilității și procedura de restituire a sumelor plătite în plus, stabilită prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2465/20110, pentru aprobarea procedurii de atribuire a sumelor aferente veniturilor încasate de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat. Împotriva Sentinței nr. 6224 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care se invocă excepția nulității recursului. Referitor la recursul dedus judecății cu privire la care a fost invocată nulitatea pentru nemotivare, se constată următoarele. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, … motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. A motiva recursul înseamnă, pe de parte arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Numai indicarea greșită a motivelor de recurs obligă instanța la o încadrare corectă a acestora, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligație nefiind stabilită în sarcina instanței în situația în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cauză, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., întrucât în cererea de recurs nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Așa cum reiese din conținutul cererii de recurs, aceasta nu reprezintă decât o copie fidelă a cererii de chemare în judecată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. Pentru considerentele arătate, instanța constată nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de Oficiul Național al Registrului Comerțului împotriva Sentinței nr. 6224 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM