ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4194/2008

Asupra recursului de față:

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

La data de 11 august 2006, pe rolul Curții de

Apel Galați s-a înregistrat dosarul nr. 3900/2006, având ca obiect apelurile

declarate de inculpatul F.M. și partea vătămată M.M. împotriva sentinței penale

nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați.

La termenul din 2 decembrie 2008, inculpatul F.M.

a invocat excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (l)

C. proc. pen., precum și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6)

C. proc. pen.

În motivarea excepției s-a susținut că

dispozițiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., sunt neconstituționale întrucât

se creează posibilitatea de arbitrariu și subiectivism și dă posibilitatea

procurorului, în cursul urmăririi penale să nu dea prin rechizitoriu soluție cu

privire le toate plângerile, toate infracțiunile și toți făptuitorii. în

concret a arătat că în cauza de față, rechizitoriul a fost dat înainte ca

procurorul să soluționeze plângerile din dosarele nr. 319/VIII/2001 și

231/P/2001.

A mai susținut că dispozițiile art. 263 alin.

(l) C. proc. pen., sunt neconstituționale deoarece nu prevăd că învinuitul are

calitatea de parte în proces în cursul urmăririi penale, nu prevăd că

învinuitul are dreptul de a fi asistat de un avocat în tot cursul urmăririi

penale, nu garantează respectarea de către organele de urmărire penală a

obligației de a-i aduce a cunoștință învinuitului că are dreptul de a fi

asistat de un apărător și nu prevăd că încălcarea dreptului la apărare este

sancționată cu nulitatea absolută. De asemenea, că dispozițiile art. 263 alin. (l)

C. proc. pen., sunt neconstituționale deoarece nu garantează respectarea de

către instanța de judecată a obligației de administra și alte probe în afara

celor administrate în faza de urmărire penală.

A arătat că dispozițiile art. 263 alin. (l)

C. proc. pen., sunt în contradicție cu dispozițiile art. 24 din Constituție,

raportate la art. 1, 6, 14 și 17 din C.E.D.O. și art. 30 din D.U.D.O.

În ceea ce privește dispozițiile art. 303

alin. (6) C. proc. pen., nu a motivat în ce constă neconstituționalitatea

acestui text de lege.

Prin încheierea din 2 decembrie 2008, Curtea

de Apel Galați, secția penală, în dosarul nr. 3 900/44/2006, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 263 alin. (l) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a

arătat că până în prezent, inculpatul F.M. a invocat mai multe excepții de

neconstituționalitate. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

264 alin. (4), art. 313 alin. (2) și art. 318 alin. (l) C. proc. pen., art. 23

alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 303 alin. (l) C. proc. pen., precum și excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen.,

excepții care au fost respinse și pentru care a avut loc suspendarea cauzei de

trei ori, respectiv în anul 2001, 2005 și 2007.

Curtea Constituțională a reținut că „dreptul

la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie,

primul fiind garantat de legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al

doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și situațiile în care

consideră că este necesar.

Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din

Constituție și de art. 6 din C.A.D.O.L.F. se referă la asistența juridică

facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod

exclusiv de legiuitor. în cazurile în care legea impune asistența juridică

obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei

instituții de cert interes social care funcționează atât în favoarea

învinuitului sau a inculpatului cât și în vederea asigurării unei bune

desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce

rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.”

În ce privește excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a

reținut instanța Curții de Apel că această excepția a fost invocată din oficiu

la termenul din 21 februarie 2002, dar a fost respinsă prin Decizia nr. 600 din

20 mai 2008 a Curții Constituționale.

În ce privește dispozițiile art. 263 alin. (1)

C. proc. pen., s-a constatat că acest articol se referă la cuprinsul

rechizitoriului. în motivarea excepției, inculpatul F.M. preia aceleași aspecte

legate de dreptul de apărare și asistența juridică obligatorie și de dreptul ca

în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate în

faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care numai în prezenta cauză,

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007,

prin decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și prin decizia nr. 600 din 20 mai

2008 și prin care a statuat că trebuia să se facă o distincție clară între

dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat și dreptul la

asistență juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistență juridică

gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care se acordă numai în

anumite cazuri reglementate de lege.

S-a arătat că nu se poate reține că

dispozițiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., nu garantează îndeplinirea de

către organele judiciare a obligației de a aduce la cunoștința învinuitului că

are dreptul să fie asistat de apărător deoarece îndeplinirea acestei obligații

este garantată atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen., cât și de dispozițiile

art. 171 alin. (l) C. proc. pen. Nici dreptul de a solicita probe în cursul

judecății nu este încălcat, acest drept fiind garantat de dispozițiile art. 65

alin. (l) C. proc. pen., care prevede că „sarcina administrării probelor revine

organului de urmărire penală și instanței de judecat”, de dispozițiile art. 62

C. proc. pen., în care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de

urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească caza sub

toate aspectele, pe bază de probe” și de dispozițiile art. 67 C. proc. pen.,

din care rezultă că în cursul procesului penal, părțile pot propune probe și

cere administrarea lor, și că cererea pentru administrarea unei probe nu pateu

fi respinsă, dacă proba este utilă și concludentă.

Și în acest caz, trebuie să se facă

distincția între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care este

întotdeauna garantat și dreptul de a obține administrarea unei probe, drept

care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă și utilă

pentru soluționarea cauzei.

În ce privește faptul că procurorul a emis

rechizitoriul fără să se pronunțe cu privire la unele plângeri, făptuitori și

infracțiuni s-a arătat că petentul avea posibilitatea să formuleze plângeri la

prim-procurorul parchetului, așa cum prevăd dispozițiile art. 275 – art. 278 C.

proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că

în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată întrucât nu

există niciuna din cauzele de inadmisibilitate prevăzute de dispozițiile art.

29 din Legea nr. 47/1992.

A arătat că excepția invocată are legătură cu

soluționarea cauzei deoarece unul din motivele de apel privește încălcarea

dreptului la apărare, nelegala sesizare a instanței și nulitatea

rechizitoriului, iar Curtea Constituțională nu a mai pronunțat nicio decizie

prin care să se constate neconstituționalitatea textului de lege criticat.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

inculpatul a arătat că procurorul i-a încălcat dreptul la apărare, rechizitoriul

nu are forma prevăzută de dispozițiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen.,

întrucât prin acesta nu s-a dat soluție și la plângerile nr. 319/VIH/ 1 aprilie

2001 și nr. 231/P/2001, consecința fiind vătămarea prin încălcarea dreptului la

apărare și supunerea la discriminare.

A solicitat admiterea recursului, suspendarea

cauzei și sesizarea Curții Constituționale.

Recursul inculpatului F.M. este nefondat.

Potrivit art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor

legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acesteia", iar la alin. (3) al aceluiași articol,

se menționează că „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

În urma examinării actelor și lucrărilor

dosarului precum și a încheierii recurate se constată că pe parcursul derulării

procesului, inculpatul F.M. a invocat mai multe excepții de

neconstituționalitate, respectiv a dispozițiilor art. 264 alin. (4), art. 313

alin. (2), art. 318 alin. (l) C. proc. pen., a dispozițiilor art. 23 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992, excepții respinse de Curtea Constituțională și pentru

care cauza a fost suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 - 10 mai 2002,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (l) C. proc.

pen., respinsă prin decizia nr. 521 din 11 octombrie 1005, judecarea cauzei

fiind suspendată în perioada 9 martie 2005 - 25 octombrie 2005, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen.,

excepție respinsă prin decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, judecarea cauzei

fiind suspendată în perioada 06 martie 2007 - 17 octombrie 2007, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen.,

excepție respinsă prin decizia nr. 61 din 31 ianuarie 2008, judecarea cauzei

fiind suspendată în perioada 8 noiembrie 2007 - 14 februarie 2008, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor artr.171 alin. (l) C. proc. pen.,

respinsă prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008, pentru care judecarea cauzei a

fost suspendată, în perioada 21 februarie 2008 - 20 iunie 2008, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) teza II C. proc. pen.,

excepție respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 4 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Galați.

La termenul din 2 decembrie 2008, inculpatul F.M.

a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (l)

C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303

alin. (6) C. proc. pen., cu motivarea că procurorul are posibilitatea, ca în

cursul urmăririi penale să nu dea prin rechizitoriu soluție privind plângerile

formulate în cauză; că dispozițiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen., nu prevăd

dreptul învinuitului de a fi asistat de un apărător în tot cursul urmăririi

penale și nu prevăd că încălcarea dreptului la apărare se sancționează cu

nulitatea absolută și de asemenea, nu garantează respectarea de către instanță

a obligației de a administra și alte probe în afara celor administrate în faza

de urmărire penală. Excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303

alin. (6) C. proc. pen., nu a fost motivată.

În ce privește excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că

aceasta a fost invocată din oficiu de instanță la termenul din 21 februarie 2002,

fiind respinsă prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale,

iar în ce privește excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263

alin. (1) C. proc. pen., a reținut că aspectele vizate, legate de dreptul de

apărare și asistența juridică obligatorie, precum și dreptul ca în faza de

judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate în faza de

urmărire penală au fost analizate de Curtea Constituțională, aceasta pronunțându-se

prin deciziile nr. 756 din 18 septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 si

nr. 600 din 20 mai 2008.

A mai reținut instanța de apel că de mai bine

de 2 ani, în cauză nu s-a făcut cercetare judecătorească, petentul uzând în

acest timp de dreptul său de a invoca excepții de neconstitutionalitate, cu

consecința suspendării judecării cauzei de mai multe ori.

Ca atare, în mod corect instanța de apel a

respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul F.M. privind

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a

dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de

constituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., în cauză

fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3) și alin. (6) din Legea nr.

47/1992.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul

declarat de inculpatul F.M. este nefondat și în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul F.M. împotriva încheierii din 2 decembrie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția penală, în dosarul nr. 3900/44/2006.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17

decembrie 2008.